Marius Cotiugă este unul dintre românii care au trăit în străinătate și care s-au întors pentru a-și deschide o afacere, după ce a primit finanțare prin programul Reconnect Diaspora.
Marius Cotiuga a plecat în Danemarca în 2012, împreună cu soția și copilul. Deși daneza este o limbă grea, el a mers la școală și a învățat. S-au stabilit în zona Esbjerg, unde este o comunitate destul de puternică de români. Și au luat-o de la capăt
”Am fost și eu la școală. Odată trei luni, altădată cinci luni. În funcție de cum aveam timp.”, a mărturisit Marius potrivit Republica.ro.
De asemenea, el a mărturisit că a început de jos. Mai întâi a lucrat la o fermă de vaci, iar apoi a urmat cursuri de sudură, a fost șofer pe motostivuitor sau pe la depozite.
„La depozite luam 23 de euro pe oră. Îți ajungea să trăiești normal și puneai ceva deoparte. Trăiam acolo ca în România”, povestește bărbatul. Și au strîns bani acolo. Și familia s-a mărit cu încă un copil. Acum e mândru. Are certificate recunoscute european. Poate lucra oriunde în UE. Dar parcă nicăieri nu e mai bine ca acasă.
Tocmai de aceea, în luna martie a acestui an au decis să se întoarcă acasă.
„Ne-am întors pentru copii. Băiatul îl aveam la școală în Danemarca. Era în clasa a doua. Fetița urma să înceapă școala. Și a venit și proiectul Reconnect Diaspora!”, a mărturisit Marius care a precizat că a lăsat Danemarca la insistențele copiilor care spuneau că-și doresc să vină la bunici.
Astfel, ei s-au întors la Iași, unde au depus un proiect pentru o finanțare, o cofetărie.
”Cum a început cofetăria? Prăjiturile sunt o pasiune pentru soția mea. Ea și în Danemarca făcea prăjituri pentru românii noștri. Ca să-i mai îndulcească un pic. Soacra mea este patiser de 30 de ani. Avem și cofetar și doi angajați ca ajutor la laborator. Vom mări echipa pentru că s-au mărit comenzile. Prăjiturile noastre sunt speciale pentru că sunt naturale.
Nu băgăm frișcă la găleată. Frișca o facem din smântână. La zi ieșim cu 15-20 de prăjituri din fiecare. Ca să nu rămână, să facem retur”, explică Marius Cotiugă, acum întreprinzător. Cofetăria Sofia s-a deschis pe 18 august, în cartierul ieșean Alexandru cel Bun. Sunt foarte mulțumiți. „Nu ne așteptam la valul acesta. Ne așteptam ca primele trei, patru luni să punem, din nou noi, bani din buzunar. Suntem mulțumiți. Ne-am plătit salariile, chiriile, dar mai avem de muncă”, povestește mândru Marius Cotiugă.
Află mai multe detalii despre povestea lui Marius, aici!