a

Boxerii de la CSM Ploieşti au obținut patru medalii, între care una de aur, la Campionatul Naţional de Box

- - 64- 35 vizualizari

Delegaţia care a reprezentat CSM Ploieşti la Campionatul Naţional de Box pentru juniori, care s-a desfăşurat în ultima săptămână la Brăila, s-a întors acasă cu patru medalii: una de aur, una de argint şi două de bronz.

Boxerul Iulian Dumitrescu este cel care a reuşit să devină campion naţional, la categoria „70 kg”, după un parcurs excelent, început cu un knock-out şi continuat cu două victorii la sportivi care fac parte din lotul naţional al României: Daniel Hermeziu (SCM-CSM Bacău, medaliat cu bronz la Campionatul European de juniori), în semifinale, şi Sebastian Niţu (CSM Reşiţa), în finală.

Din păcate, însă, Marian Ghinoiu a fost dezavantajat în finala categoriei „46 kg” şi s-a ales doar cu medalia de argint, deşi toţi cei prezenţi, mai puţin… arbitrii, l-au văzut învingător în finala cu reprezentantul CS Nicolina Iaşi, Ionuţ Chiriac. „A fost o decizie care a scandalizat pe toată lumea, întoarsă de un arbitru din Brăila în favoarea acestui băiat de la Iaşi, care este component al lotului naţional şi s-a pregătit în ultima perioadă la… Brăila. Le-am promis că nu voi lăsa lucrurile aşa şi voi prezenta cazul în prima şedinţă a Biroului Federal, pentru a se lua măsurile care se impun. Nu se poate să-şi bată joc de munca unui copil, de visul unui copil de 16 ani de a deveni campion!”, a spus coordonatorul secţiei de box a clubului, Titi Tudor, potrivit ziarulprahova.ro.

Cele două medalii de bronz au fost obţinute de Georgian Călin la „50 kg” şi Alin Sandu la „80 kg”. Din lotul deplasat la Brăila a mai făcut parte David Ion, care a boxat în limitele categoriei „60 kg”.

Pentru secţia de box a CSM Ploieşti urmează, în perioada 14-19 octombrie, Campionatul Naţional de box pentru Seniori, ce va fi găzduit de Sala Polivalentă din Târgu Mureş şi pentru care Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea au înscris în competiţie trei sportivi: George Dumitrescu, Alexandru Gheorghe şi Gabriel Petrescu.

64 recommended
35 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »