Andrei Ionel are 33 de ani, e geograf și a lucrat ca meteorolog. Statul într-un birou opt ore pe zi nu i se potrivea deloc, așa că acum face turism. Și pe bani, și gratuit. Despre București spune că e cel mai necesar rău. Dar despre România? România e o afacere. Andrei consideră că stăm pe o mină de aur în ceea ce privește turismul, dar o mină pe care nimeni nu o vrea.
L-am cunoscut pe Andrei în tren, acum trei ani și jumătate. Fusese singur în Bucegi, pe traseul numit Jepii Mici. Îmi povestea atunci despre blogul lui, Arhiva de Geografie, că are de gând să facă o carte și că vrea să se ducă la Petroșani ca să lucreze la teza de doctorat. Am păstrat legătura și am aflat, pe parcurs, că a făcut tot ce și-a propus. Și mai mult decât atât.
Absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității din București, Andrei Ionel a studiat cartografie, cadastru și meteorologie. A făcut un doctorat în Științe la Universitatea din Petroșani. Mai târziu, s-a calificat ca manager în activitatea de turism, ghid național de turism, formator de formatori, manager de proiect. Dar activitatea lui nu e despre diplome. Andrei e, de fapt, mai mult pe teren. De-asta nici n-a rezistat foarte mult în munca de birou.
Andrei, ce înseamnă pentru tine Bucureștiul?
În afară de faptul că este cel mai necesar rău și că doar aici mă simt ca acasă, pentru că aici am crescut, Bucureștiul înseamnă un oraș pe care, fără să-mi dau seama, l-am studiat și l-am urmărit evoluând încă din anii ‘90 și până astăzi. Eu sunt geograf încă dinainte să-mi dau seama că voi fi geograf, tocmai pentru că am studiat continuu orașul, așa cum am putut.
Evoluțiile sunt spectaculoase, încă păstrez hărțile vechi de transport în comun, fotografii cu locuri care nu mai există, cum ar fi pasarela de la Basarab, amintiri din vremea în care noțiunea de centru istoric era departe de a exista în vocabularul nostru și toată lumea mergea pe Lipscani, ca referire la întreaga zonă.
Ce știi tu despre acest oraș ce noi, majoritatea, nu știm?
Stăm pe o mină de aur în ceea ce privește turismul, pe care nu o vrea nimeni, din păcate.
Doar eu și câțiva vechi camarazi organizăm excursii la forturile lui Carol I din jurul capitalei, iar situația acestora se înrăutățește în fiecare an. De 11 ani promovăm centura de fortificații prin expediții individuale, publicări de articole pe blogurile noastre sau pe ale altora, organizări de excursii. În alte țări se fac bani frumoși pe catacombele orașelor sau alte locuri care ar aparține turismului negru sau realist, cum ar fi la Cernobîl sau Auschwitz. Ale noastre sunt date uitării.
Referitor la teza mea de doctorat, se pare că un oraș atât de mic ca Petrila din Hunedoara ne fură startul prin proiectul spectaculos de reabilitare prin turism a Minei Petrila.
Ai fost ceea ce se cheamă un explorator urban. Ce face un explorator urban și cum a început, la tine, această pasiune?
Cred că mai degrabă am fost introdus așa cu forța în curentul exploratorilor urbani posesori de bloguri, de altfel chiar așa s-a numit unul dintre blogurile mele de demult – Explorator urban. Urma să se transforme, în anul 2012, în Arhiva de Geografie.
În ceea ce mă privește, prefer să mă consider un geograf care merge pe teren în scop de cercetare, indiferent ce implică asta. Pasiunea pentru locurile mai obscure care definesc activitatea de explorator urban mi-a fost alimentată, la început, de niște buni și vechi prieteni, cu care ani buni am umblat în tot felul de case părăsite, tunele, acoperișuri de clădiri și alte minuni. Scopul principal era fotografierea și publicarea. Ne concuram serios în bloguri și mai ales în portofolii, trăgeam să ajungem în cele mai originale locuri.
Poți să îmi povestești o întâmplare periculoasă prin care ai trecut într-una din explorările tale?
Din păcate, dacă ar fi să ți-o povestesc chiar pe aia cea mai periculoasă, mă tem că aș intra sub atenția autorităților, așa că prefer să nu o fac. Totuși, la 23 de ani, în timpul unei incursiuni solitare în Munții Mehedinți – un fel de explorare montană – m-am prins într-o capcană de urs care m-a imobilizat câteva ore acolo. Acțiunea de salvare a durat vreo 12 ore, am pus pe drumuri vreo 25 de oameni din structuri variate, adică pompieri, jandarmi, salvamontiști. Dar s-a terminat cu bine și colaborez și în ziua de azi cu salvatorii mei. Ne mai și vizităm din când în când, mai ales că din victimă am devenit tocmai ghid și organizator de excursii chiar în zona respectivă, adică Băile Herculane și Valea Cernei.
Organizezi niște trasee pietonale care se numesc Pe dealurile Bucureștilor. Când și cum ți-a venit ideea și ce înseamnă aceste trasee?
Unul dintre materialele mele de pe fostul blog Arhiva de Geografie l-am dedicat formelor subtile de relief din București, dedicat în special bucureștenilor, pe principiul că, atunci când călătorim, întotdeauna începem cu dealul din spatele casei. Asta e cercetarea inductivă, mai întâi ne cunoaștem cartierul, apoi orașul, apoi țara, apoi continentul și așa mai departe. După ce am publicat articolul, într-o vreme tot primeam întrebări de la cititori: dar cum se ajunge acolo? Dar când mergem? Și, într-o bună zi, am publicat un eveniment pe Facebook, am zis hai să vă văd, vă dau ocazia să mă însoțiți în prima mea acțiune de turism, dar atenție, bazată pe propriile mele materiale.
Se întâmpla prin 2015, la scurt timp după fenomenul social denumit Ziua Izabelei, în care o fetiță de… 10-11 ani, nu mai știu precis, și-a creat un eveniment ca să-și cheme prietenii la ziua ei acasă și s-a trezit cu câteva mii de participanți anunțați în online prin apăsarea butonului Going. Scăparea ei a fost că nu și-a bifat evenimentul ca fiind privat.
În orice caz, un lucru asemănător mi s-a întâmplat și mie, au apăsat pe Going un număr de-a dreptul înfricoșător de persoane, dar într-un final au venit vreo 70-80, ceea ce m-a motivat la modul cel mai serios să continui. Acum sunt la ediția a 14-a de Pe dealurile Bucureștilor, o fac chiar de ziua mea onomastică.
Ca o mențiune, nu mi se pare corect să vrei să călătorești prin America sau Dubai înainte să-ți fi cunoscut propria vecinătate. Te poate bulversa experiența, nu mai înțelegi nimic din lumea asta…
Ce înseamnă Arhiva de Geografie?
La început a fost numele blogului meu, apoi l-am închis ca să dau drumul la cartea Arhiva de Geografie, dar am creat pagina de socializare pentru a menține legătura cu cititorii, care ulterior mi-au devenit și oaspeți, adică turiști, clienți. Astăzi, alături de primul volum al cărții mele, care este disponibil doar PDF – curând o tipăresc din nou – și de al doilea volum care este în pregătire, Arhiva de Geografie se numește pagina de socializare pe care mă găsești și unde poți studia toate preocupările mele…
Ai lucrat ca meteorolog, la ANM. Cum a fost această experiență pentru tine și cât de probabilă este vremea?
A fost de departe cea mai productivă etapă de dezvoltare personală, iar din cei patru ani de meteorologie îți împărtășesc concluzia că NIMENI nu poate realiza o prognoză meteo de precizie – însemnând cu realizare 75% – pe o perioadă mai mare de șase zile. Restul sunt estimări, e un fel de horoscop, dacă mi se permite comparația. Deci dacă vrei să știi cum va fi vremea în următoarele șase zile, mă poți întreba, am surse total publice și disponibile oricui, totul ține de o interpretare profesionistă.
De ce ai renunțat la confortul unui job full-time, la stat, pentru viața nestatornică a unei afaceri?
Aici a fost marea problemă și cauza principală a deciziei mele – serviciul de opt ore pe zi, indiferent că a fost într-o instituție de stat sau la o firmă, a fost total incomod pentru mine, care obișnuiam să călătoresc și să scriu mult. Cele opt ore la birou îmi erau total inoportune.
Cu ce te ocupi acum?
Acum ocupația mea principală este de geograf la Arhiva de Geografie. Și, pentru că activitatea de a organiza excursii se supune unei legislații destul de severe, am făcut o agenție de turism care să mă ajute să îmi desfășor activitatea în litera legii. Sunt convins că acest lucru le conferă un plus de siguranță turiștilor mei.
Evenimentele sunt publicate pe pagina de Facebook și, ca să te înscrii, trebuie să trimiți un mesaj privat pe mail sau direct pe mesageria paginii. Procedura de înscriere este scrisă în detaliu pe descrierea excursiilor pe care, apropo, țin foarte, dar foarte mult, ca cei interesați să o citească integral și cu atenție înainte de a participa.
Cât a durat de la prima tură pe care ai organizat-o, gratuit, până când ai ajuns să poți trăi din asta?
Lucrurile s-au petrecut foarte repede, amețitor de repede. În iarna lui 2015 visam să-mi tipăresc prima carte, care avea vreo 500 de imagini, care ulterior s-au încadrat în 400 de pagini color. În acest scop, am continuat să organizez excursii în București și împrejurimi, cu donații. Excursiile au avut mare succes, în viziunea mea. Astfel, în numai trei luni de zile, am adunat cei 2.000 de euro necesari pentru a publica doar 60 de exemplare. Ok, am lansat cartea, a fost un eveniment la care au participat o grămadă de prieteni vechi și noi. Dar, imediat a doua zi, am început să reflectez: ce fac mai departe? Oameni sunt, interes există, am o responsabilitate față de ei. Prin urmare, în 2017 am înființat agenția de turism și un an mai târziu am renunțat cu mare părere de rău la postul meu de meteorolog… Cam doi ani și ceva a durat de la prima excursie până la a mă putea întreține din turism.
Ți-ai autofinanțat publicarea cărții. Ce ai făcut cu cele 60 de exemplare?
Publicarea unei cărți este extrem de rar finanțată din exterior și în niciun caz nu putea fi vorba chiar despre cartea mea. Cele 60 de exemplare tipărite au mers în primul rând la Biblioteca Națională – 10 obligatoriu, apoi vreo 40 le-am făcut cadou celor care m-au susținut cu donații și cu promovare. A fost foarte greu să aleg doar 40 de persoane dintre sutele care m-au ajutat și te asigur că nici pe departe nu am ținut cont de ce sumă a dat fiecare. Vreo 9-10 le-am vândut pe bune, cu prețul de producție, iar un exemplar l-am avut la Librăria Mihai Eminescu și s-a vândut cu 200 de lei.
Este foarte greu să te autofinanțezi, astfel că pentru edițiile ulterioare de tipar voi folosi plata în avans de la cititori, metodă care mă și ajută să estimez un număr orientativ de exemplare.
E mai neobișnuit ca cineva să organizeze ture gratuite, pe cunoștințele și pe timpul lui, fără să aștepte bani în schimb. Pe tine ce te-a motivat?
Fac excursii gratuite și în ziua de azi, iar motivul este simplu – promovarea. Cu ocazia acestor excursii gratuite și mai aproape de casă, oaspeții mei ajung să își cunoască ghidul, cel puțin la prima vedere, și să se decidă mai departe dacă merită sau nu să se aventureze și în locuri mai îndepărtate, care ar presupune bani cheltuiți. Până la urmă, nimic nu e gratis, turismul este o mare industrie mondială aducătoare de profit și este abia la început.
Câți oameni vin în turele organizate de tine și cum reușești să coordonezi grupurile?
Am trasee montane de dificultate medie și e clar că acolo se vor prezenta ceva mai puțini, cel mult un autocar de 50 de locuri. Am trasee culturale, combinate cu puțină mișcare, cum a fost minivacanța din Serbia de la 15 august, unde am luat două autocare. Cei mai mulți oaspeți i-am avut la drumeția de nivel ușor din Podișul Casimcei, în 2017 am dus mai mult de 300 de oameni pe acel traseu de o zi. Am avut șase autocare distribuite pe trei zile diferite, cam 100 de persoane pe zi. Cel mai mare succes l-au avut programele mele originale, scrise și documentate de mine personal. Totuși, mai promovez și obiective clasice, cum ar fi Cazanele Dunării, unde și anul acesta am plecat cu vreo trei autocare…
Recordul de participare, în funcție de obiectivul în sine, îl deține fără drept de apel Lacul Văcărești, unde, la 1 septembrie 2019, am avut peste 400 de persoane, adică la 400 m-am plictisit să mai număr.
Astfel de grupuri foarte mari se coordonează ele de la sine, nu fac liste, nu fac contracte, fiecare vine pe cont propriu și, dacă vrea, poate fi atent la explicații. De regulă, cei mai interesați de istoria locului merg în față, lângă mine. Cât despre grupurile organizate cu autocarul, la fiecare 25 de persoane am un ghid responsabil și este foarte ușor de coordonat așa.
Ce fel de oameni vin în turele tale?
E amuzant, o bună parte vin ca să cunoască alți oameni, în sensul de parteneri de viață. Când își găsesc parteneri, nu se mai arată la față.
Acum, la modul serios, o condiție esențială pe care o pun eu la fiecare excursie este ca persoana să fie activă din punct de vedere fizic. Nu facem educație fizică, dar am avut surprize neplăcute în care un participant nu putea să realizeze nici măcar un traseu la șes de câteva ore, din lipsă de condiție fizică. E paradoxal, seniorii de peste 60 de ani sunt mult mai activi fizic în ziua de azi decât tinerii până în 30. Pot să fac o întreagă analiză socială pe grupurile mele, sunt oameni dintre cei mai diverși. O să mă întrebi cum selectez oamenii, mai ales la drumețiile montane. E simplu, se selectează singurei, în primul rând pe baza descrierii excursiei.
Înainte de a organiza ture pentru alții, ai documentat, de unul singur, locurile prin care ai dus mai apoi oameni. Cum e să călătorești singur? Ai călătorit inițial din placere singur si apoi ți-a venit ideea cu turele pentru alții sau a fost un plan de la început?
Întotdeauna merg pe teren înainte să propun o excursie. Foarte rar se întâmplă să fiu la prima vedere cu grupul meu pe un drum și asta numai în cazul vreunui obiectiv din sfera mănăstirilor, cetăților, muzeelor, locuri în care nu este stringent să merg și eu dinainte. Oricum, apelez la ghizii locali.
Călătoriile singur au două motive principale. Primul e că sunt mult mai productive, în sensul în care eu merg, văd, fotografiez și plec mai departe într-un timp foarte scurt, rareori mă găsești în același hotel în aceeași noapte, ceea ce pentru orice însoțitor ar fi foarte solicitant, eu chiar nu vreau să chinui pe nimeni cu aceste acțiuni. Al doilea – valabil undeva mai pe la începutul carierei – este că nu am cu cine. De câte ori propuneam prietenilor câte un obiectiv mai nou, mai excentric, mai deosebit, mă loveam de fraze care începeau cu în principiu da și care se finalizau cu veșnica întrebare dar nu mai bine…? Un exemplu banal care mi-a rămas în minte este că am propus unor prieteni montaniarzi să mergem la Toplița, în Munții Călimani, și propunerea mea s-a finalizat cu a merge la Cabana Mălăiești – un obiectiv foarte clasic în lumea noastră și mult mai accesibil. Asta e, așa am început să plec singur…
Ce înseamnă România pentru tine?
România înseamnă tot ceea ce își poate dori un turist în materie de obiective, este deci o afacere România, că doar cotizez destul la bugetul de stat, așa că îmi fac și datoria față de mine să mai fac și profit.
Transilvania este cea mai căutată regiune, apoi Moldova, apoi Muntenia și Dobrogea. Suntem foarte diverși, o grămadă de comunități mai mari și mai mici, fiecare cu identitatea ei. Avem branduri de țară și unul dintre ele este chiar Ținutul Secuiesc. Așa-zișii naționaliști refuză să recunoască existența Ținutului Secuiesc pe motive total xenofobe, după părerea mea. Îmi pare sincer bine că acei indivizi nu vor călca vreodată acolo și îmi vor lăsa mie calea liberă pentru a promova comunitatea din Harghita și Covasna, fără de care locurile acelea ar fi total anoste și lipsite de identitate turistică. Secuimea este o comunitate românească și formează un brand de țară românesc, și pentru asta nu îmi va fi deloc rușine să dau un jó napot sau un köszönöm când trec pe acolo, fără să cer să mi se răspundă în românește.
Te-ai gândit vreodată să pleci din țară?
Da, singura țară în care m-aș muta este Serbia. Am și eu o preferință extra-românească. Sârbii sunt un popor liber cu atitudine de popor liber. Poate că mi-aș cumpăra o casă prin munții lor sau aș face o pensiune să-mi aduc turiștii din țară. Acum mai este și ideea asta de a te muta… eu nu țin neapărat să plec sau să vin, pur și simplu mă bucur de locurile alea două zile sau 20 de zile, după care vin la București, răul necesar despre care am amintit.
Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat în toate călătoriile tale?
Învăț cu fiecare minut petrecut în afara domiciliului. Am învățaț să promovez locurile în care merg, fie și printr-o simplă fotografie sau un check-in aruncate pe Facebook. Cine scrie versuri și nu le publică, să le citim și noi, le scrie degeaba, nu are satisfacții și nu se dezvoltă. Cine călătorește și nu face poze, nu ne arată și nouă pe unde a fost… este același lucru.
Care e cel mai frumos loc din România, după părerea ta?
E greu sau chiar imposibil de spus, dar aș putea să menționez locul de care m-am atașat eu cel mai mult, și anume Valea Cernei. Poate că un rol important a avut și faptul că mi-a desfășurat anii de studenție chiar pe acolo, pe teren pentru lucrarea mea de licență. Dar, în general, îmi place muntele, îmi place relieful carstic și mai ales îmi place Dunărea. Acestea trei se combină spectaculos în Valea Cernei. Eu m-am născut dintr-o pură întâmplare la Alexandria, am copilărit la malul Dunării la Galați, iar în București sunt de prin 1991, parcă. M-am plimbat încă de mic.