Dirijorul român Cristian Măcelaru, proaspăt anunțat ca director al Orchestrei Naționale a Franței, a fost nominalizat la două premii Grammy 2020, secțiunea muzică clasică.
Cristian Măcelaru a fost nominalizat la categoria Cel mai bun solo instrumental, premiu care se acordă solistului și dirijorului. În cursa pentru același premiu este și violonista Nicola Benedetti, scrie publicația culturală Cultura la Dubă
De asemenea, Măcelaru a fost nominalizat și la categoria Cea mai bună lucrare contemporană, premiu care se acordă compozitorului dacă este vorba de o lucrare scrisă un ultimul sfert de secol și interpretată în anul în curs.
În cadrul unui interviu, el a vorbit despre succesul de care se bucură în prezent.
În primul rând, felicitări! Ce înseamnă pentru dumneavoastră numirea în funcția de director muzical al Orchestrei Naționale a Franței?
Personal, numirea în această funcție reprezintă o validare a felului în care gândesc eu muzica și o apreciere a modului prin care comunic esența artei din perspectiva prin care o înțeleg.
Ce vă propuneți în mandatul dvs, care va începe din septembrie 2021?
Îmi doresc să creez o atmosferă care să sublinieze identitatea artistică a acestui ansamblu extraordinar și în care să ne putem actualiza potențialul artistic reciproc.
Ce are special această orchestră?
Pe mine m-a atras din primele clipe virtuozitatea dar în același timp relaxarea cu care interpretează toate partiturile. Iar apoi, am fost foarte bucuros să descopăr o orchestră care își dorește să lucreze spre rafinarea sunetului și aprofundarea înțelegerii partiturilor.