a

De vorbă cu Elena Gondoș despre muzică, cu dragoste. De la copila care și-a făurit un vis la tânăra antreprenor de succes, câștigătoarea premiului de excelență pentru dezvoltarea talentelor din România

- - 17- 697 vizualizari

Am remarcat mereu oamenii care cântă tandru și mângâios și îi voi aprecia la nesfârșit, oftând cu drag atunci când transmit mesaje pline de emoții prin muzica lor. Azi, toate gândurile m-au dus către Elena Gondoș, cea care a fost prezentă de mică pe scene la spectacole. Are doar 27 de ani, dar și-a făurit un vis și acum îl urmează cu încredere. Un vis entuziast ce a adus cu sine maturizarea și schimbarea-înființarea Academiei de Talente „Elena Gondoș”. Mărturisește că este mulțumită de punctul în care a ajuns, dar totodată știe că perfecționarea în mod continuu aduce succes la nivelul cel mai înalt.

Invitata mea de azi este un om care se tratează cu muzică și dragoste, o tânără femeie pentru care iubirea, credința, muzica, libertatea și familia sunt cele cinci cuvinte în jurul cărora guvernează. Mamă pentru prețiosul Carol, soție frumoasă, profesor de muzică, un antreprenor cu spirit inovativ, în continuă evoluție, care creează întotdeauna evenimente altfel. Bogată în idei ce își pun amprenta pe cariera sa în muzică, a declarat pentru alte surse că 2020 va fi anul cel mai bun al ei

În decembrie 2019, în cadrul Galei I Success Celebrity Awards- Femei de Succes, a fost răsplătită cu premiul de excelență pentru dezvoltarea talentelor din România, reprezentând momentul cel mai strălucit din cariera sa. Câștigarea titlului ce-l poartă cu bucurie mare reprezintă confirmarea muncii care a fost permanent mână în mână cu ambiția și seriozitatea Elenei, fondatoarea Academiei de Talente Elena Gondoș. Este un exemplu viu de reușită ce îmbină armonios cele două lumi în care se învârte, care, după ani de studiu intens a decis să se lase condusă de pasiune și nu doar. Împărtășește din tainele sale și celor ce îi trag pragul școlii de muzică pe care o conduce încă de la vârsta la care unele fete nici nu îndrăzneau să viseze. Nu s-a lăsat deznădăjduită de nimic și de 7 ani povestea visului său se scrie. Personajele ce au rol principal sunt toți cei care declară că muzica nu trebuie să fie limitată de vârstă, pregătire sau statut social, după cum este și în accepțiunea Elenei.

Despre călătoria în universul frumos al muzicii, despre oamenii care au însoțit-o pe parcursul său profesional, cât și despre sentimentele pe care le simte Elena ca profesor atunci când își vede elevii că primesc aplauze la scenă deschisă, în rândurile de mai jos.

Cine este Elena Gondoș, de unde vine și încotro se îndreaptă?

            Sunt mama prețiosului Carol, soție, profesor de canto și pian, teorie muzicală și improvizație, în cadrul școlii pe care o coordonez de 7 ani, Academia de Talente “Ella Gondos”, loc în care zilnic se pregătesc artistic cursanți talentați. Sunt într-o plină acțiune creativă, inițiator de proiecte unice în țară, implicându-mi atât elevii, cât și profesorii colaboratori în activități muzicale.

Provin din orașul Bacău, unde am locuit cu bucurie până la 18 ani, combinând perioadele de vacanță, pe care le petreceam la Agas, unde admiram mulțumirea sufletească a omului simplu de la țară și puterea acestuia de a se conforma fericit muncii.

Mă îndrept sârguincioasă spre cunoașterea determinării de lungă durată cu răbdare și constanță în seriozitate.

            Să facem un exercițiu: Cum e Elena omul? Cum e Elena profesorul? Cum e Elena artista?

Aș putea face ușor o asociere între cele trei, diferențele fiind minime. Mă consider o femeie de cuvânt, atentă în decizii, uneori cel mai aspru critic al meu și deloc deschisă compromisurilor de orice fel.

În calitate de profesor, tind să cred că mă mulez rapid pe caracterul elevului și dețin răbdarea necesară pentru a-l susține pe tot parcursul muzical, însă în egală măsură pretind cu strictețe punctualitate, studiu și perseverență.

Ca artist, mi-am definit încă de la început scopul, căutând mereu adevărul scenic prin simțul realității. Carismatică nativ, mă înfrupt necontrolat din energia oamenilor, ori de câte ori sunt pe scenă.

De unde vine plăcerea pentru muzică? Ți-a fost insuflată de familie?

Provin dintr-o familie ce a învățat să muncească în demnitate, cu simțul umorului mereu prezent în casă, ce m-a îndrumat să dau valoare omului și să îl iubesc pe Dumnezeu. Bunicul meu îmi cânta vocal și la fluier, iar primele note muzicale le-am auzit în primii ani din viață, acasă, îndrăgostindu-mă iremediabil.

Mama, de asemenea o iubitoare de artă și frumos, m-a înscris la vârsta de 6 ani la o școală de muzică unde am studiat pianul și teoria muzicală. Au urmat 12 ani de studiu și experiență muzicală, care pe lângă cunoașterea propriu-zisă a muzicii,  m-au învățat să îmi gestionez emoțiile, să rezist presiunii și stresului, educându-mă în spirit competitiv pertinent, având câte 3 examene pe an și 2 audiții. Deja în clasa a IV-a simțindu-mă pregătită să intru cu mult curaj în “viață”.

De altfel, după terminarea Colegiului de Artă “George Apostu” din Bacău, unde concretizasem și 4 ani de canto-jazz | muzica ușoară, am luat decizia de a veni în Iași și a continua aprofundarea muzicală, în cadrul secției de Interpretare Vocală – Canto Clasic, ulterior finalizând și masterul, dându-mi dizertația pe musical. Șase ani mi-au fost de ajuns ca să îmi doresc o mutare stabilă în acest oraș minunat, iar acum Iașul îmi este a doua casă.

A fost odată ca niciodată este formula cu care încep toate poveștile. Povestea academiei pe care o deții de când se scrie și cum a început?

Povestea Academiei de Talente a început ca visul oricărui tânăr, acela de a deveni independent, la vârsta la care energia și îndrăzneala îți este bogăție. Aveam 19 ani, studentă în primul an de facultate, iar fără prea multă analiză, am acceptat să îi predau unui coleg de an, de la secția de instrumente. Încă din primele ore, am realizat că a fi profesor e o vocație, te transformă într-un medic al talentului și mulțumirea îmi era mai mare atunci când vedeam că “tratamentul” oferit, “vindeca”. În scurt timp, aveam deja un număr impresionant de elevi și cereri, motiv pentru care am hotărât să îmi creez propriul spațiu în care muzica să nu fie limitată de vârstă, pregătire sau statut social.  Așa a luat naștere Academia de Talente “Ella Gondos”.

Care este viziunea și misiunea școlii pe care ai înființat-o?

Am o datorie morală și mă simt pregătită să prezint etalonul muzical calitativ, regăsit în compozițiile și interpretările marilor artiști ai tuturor timpurilor, de asemenea, deschisă către preferințele individuale ale fiecărui cursant în parte, customizând ora de curs, creând un mix perfect, necesar, între util și plăcut.

Care sunt oamenii fără de care nu ai fi reușit până aici?

Din fericire, vocile negative nu au ajuns până la mine. Fiind ocupată cu împlinirea scopurilor mele, niciodată nu am reușit să le găsesc, mai ales pentru că nu le-am căutat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a înconjurat cu oameni susținători, ca prietena mea Anca Palade care ulterior mi-a devenit și nașa de cununie și profesorul meu de canto, Dănuț Ghiorghieș. Fără încurajările, ajutorul și disponibilitatea lor de a-mi fi alături pe acest drum, probabil, nu aș fi ajuns atât de repede în punctul în care sunt astăzi.

            Prin ce momente frumoase trece o elevă a unei școli de muzică? Dar, momentul cel mai strălucit din cariera ta ca profesor care a fost?

            Observ în evoluția fiecărui cursant ce pășește pragul academiei noastre indiferent de vârstă, redescoperirea sinelui, percepția laturii emoțional-afective, atât de necesară unui interpret de valoare.

Unul dintre momentele de apogeu în recunoașterea calității profesionale din cadrul școlii, a fost decernarea titlului pentru “Excelența în Dezvoltarea Talentelor din România” acordat de către “Celebrity Awards Femei de Succes” 2019, Gala fiind organizată în București.

Îți amintești de prima reprezentație a ta pe scenă? Mărturisește-ne sentimentele care te-au îmbrățișat la acea vreme.

            Prima mea apariție scenică a reprezentat un moment de decizie și descoperire personală. Nu am cum să o uit, mai mult decât atât, îmi este prezent detaliat în minte. Aveam 14 ani, studiam pianul ca instrument principal în cadrul școlii pe care o urmam, iar visul meu era cantul vocal. Deși părinții mi-au fost cei mai convinși susținători în parcursul muzical, o carieră în interpretarea vocală nu li s-a părut în acel moment un lucru promițător. Cu toate acestea, mi s-a oferit șansa de a pregăti un moment vocal în cadrul unui recital organizat de profesorii școlii. Fără experiență și cu nerăbdare, am ales să interpretez o piesă din repertoriul Andrei Măruță, lucru care într-adevar a constituit o provocare. Instrumentul meu de studiu care mă putea ajuta în învățarea liniei melodice era pianul, drept pentru care am scos toate notele din piesă și am studiat inclusiv inflexiunile vocale cu ajutorul acestuia. Cu multă dorință de studiu, am reușit. Pe scenă, m-am încărcat cu energia provocată de șansa de a fi în prim-plan și de a oferi oamenilor o parte a sufletului meu. Atunci am hotărât: drumul și sufletul meu erau predestinate muzicii vocale.

            Faci tot din suflet. Pasiunea este elementul cheie al succesului? Care este accepțiunea ta?

            Cu riscul de a da un răspuns relativ dur, afirm că talentul ți-l dă Dumnezeu, garanția succesului ți-o aduce doar munca – slogan care acompaniază, de asemenea și Academia pe care o conduc. Pasiunea este calitatea care te determină să îți începi drumul, dar ea nu este suficientă atunci când apar provocările și momentele de cumpănă. Perseverența și munca structurată sunt elementele cheie ale succesului.

Cum e să te afli pe scenă alături de nume mari precum cel al Andreei Marin sau al lui Marcel Pavel?

            A fi pe scenă alături de mari nume ale României reprezintă un privilegiu atât pentru mine, cât și pentru colaboratorii mei. Momentele respective sunt ca o răsplată a studiului și implicării mele. Mă mândresc cu țara în care mi-a fost scris să mă nasc și să trăiesc, din această dragoste pornind și proiectul “Imnul Național al României” într-o colaborare de excepție cu marele artist Marcel Pavel.

Un gând de final.

Sunt mulțumitoare atât pentru talentul ce mi-a fost dat, cât și pentru toate resursele pe care am putut să le folosesc spre împlinirea țelurilor și viselor mele. Încurajez părinții să susțină darurile artistice ale copiilor lor și să facă tot ceea ce le sta în putere pentru a fructifica pasiunile acestora.

De asemenea, îndemn tinerii artiști să își valorifice abilitățile studiind intens și prezentând publicului un produs muzical finit, executat corect tehnic și interpretativ. Muzica are puterea de a uni suflete, minți și dorințe. Dacă ar fi să dau un nume celei ce poate aduce pace între oameni și interiorul lor psihologic, acesta ar fi muzica.

17 recommended
697 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma