A trăit 26 de ani în casa de copii din Piatra Neamț, iar 18 ani din viață a crezut că are SIDA și o să moară într-o zi. Acum, însă, viața lui Ionuț Ursu s-a schimbat și este o sursă de inspirație pentru orice persoană, întrucât acum, la 30 de ani, el a ajuns să facă voluntariat pe Ambulanță.
Ionuț Ursu n-a avut deloc o viață ușoară. A fost abandonat de mamă la trei zile după naștere, după ce medicii i-au spus că o să moară, întrucât are SIDA. 18 ani mai târziu, el a aflat că este sănătos și, mai mult de atât, cu ajutorul directoarei de la Școala Specială și-a cunoscut și mama. Ulterior, însă, el și-a dorit să dea un sens vieții și a început să-i ajute pe oameni. A ajuns să facă voluntariat pe Ambulanță. Și nu oriunde, ci în Nepal. Ba mai mult, din 2015, el s-a întors în fiecare an, iar în provincia Dhading a construit un cabinet stomatologic.
Ba mai mult, potrivit Life.ro, el a construit alte două, a renovat săli de nașteri, laboratoare, i-a învățat pe nepalezi cum să-și sterilizeze instrumentarul și a adus voluntari cu el care să le explice de ce e importantă igiena și educația.
Iar povestea lui Ionuț nu se oprește aici, întrucât voluntar și în Siria și în Irak, în zone de război, iar azi e implicat în cel mai de suflet proiect al lui: deschiderea unui cabinet stomatologic și de chirurgie dentară, Denta Life Social, în casa de copii în care el a crescut. Face asta deoarece a simțit pe propria piele că acei copii din centrele de plasament nu au șansa la un tratament normal stomatologic. În plus, în centru sunt mulți copii cu autism, iar ei sunt primii vizați, motiv pentru care va dota cabinetul cu aparatură specială pentru acești copii. Și cât timp se lucrează, adică până în luna august a acestui an, Ionuț Ursu și-a propus să-i ducă pe copiii cu autism din centru, două săptămâni în tabără. Pentru asta a convins Ministerul Tineretului și Sportului să-l finanțeze.
Cum arată o zi din viața ta?
Cred că arată ca o zi normală.
Merg la facultate, sunt student la stat, la buget, în cadrul facultății de Geografie și sunt în ultimul an la Master, mă specializez în Managementul dezastrelor.
Și tu ce ai în plan? Ce o să ieși la final?
Planul sună destul de urât în momentul de față, pentru că sunt dezamăgit de soarta mea acum. Deși am 30 de ani nu am reușit să mă pun la punct din perspectivă socială, trăiesc într-un cămin studențesc și planul este să fac un Master în Anglia și să muncesc câțiva ani acolo pentru a reuși să-mi cumpăr și eu o locuință cu propria mea muncă.
Și în afară de facultate?
Muncesc, fac grafică pe calculator în industria publicitară și lucrez pentru ONG-ul meu, „Volunteer for Life”. În plus, sunt voluntar la Ambulanță și merg la gărzi.
De câte ori mergi la Ambulanță?
De două, trei ori pe săptămână.
Și ce faci acolo?
Resuscitez, ajut medicii la cărat pacienții, pregătesc echipamentul medical al doctorului, ajut asistentul medical…
Află mai multe detalii despre povestea lui Ionuț, aici!