Trei absolvenți din promoția 2020 a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești își vor continua studiile, din toamnă, la renumita Universitate Sorbona (Paris).
Cei trei au fost elevi la Filologie – bilingv franceză și au fost admiși la diferite specializări ale renumitei universități.
„Colegiul «Caragiale» Ploiești a înregistrat un nou mare succes. Trei elevi ai clasei a XII-a Filologie – bilingv franceză au fost admiși la Universitatea Sorbona Paris. Se dovedește astfel că în Colegiul nostru se face performanță la toate profilele și specializările. Iată că și specializările umaniste sunt în top. Îi felicit din tot sufletul și sunt fericită că vechea tradiție a absolvenților Liceului «Sfinții Petru și Pavel» de a ajunge la această mare universitate se reia. Suntem mândri de voi. Mult succes!”, le-a transmis Carmen Băjenaru, directorul C. N. „Ion Luca Caragiale” Ploiești.
Cătălina Dumitrașcu a fost admisă la specializarea „Sociologie politique”, Andrei Valentin Istrățoiu va studia „Lettres, Arts, Langues, Sciences Humaines et Sociales – LETTRES CLASSIQUES”, iar Robert Minea se va specializa în „Langues, littératures et civilisations étrangères et régionales – arabe”