Iudith Nichescu se numără printre cei 12 elevi din județul Timiș care s-a remarcat după examenul de Bacalaureat, reușind să obțină media 10 pe line. Povestea ei este specială, însă, întrucât tatăl ei este Sergiu Nichescu, care a rămas fără mâini la 11 ani.
Absolventă, în urmă cu patru ani, a Şcolii Generale 30 din Timişoara, Iudith Nichescu şi-a dorit să intre la Liceul Pedagogic Carmen Sylva. Cu o medie de peste 9.50 la Evaluarea Naţională, Iudith a intrat la Pedagogic, iar la examenul de Bacalaureat din acest an a luat 10 pe linie.
„De când eram mică am avut pasiune pentru literatură, pentru materiile umane. M-am pregătit pentru intrarea la liceu. Pedagogicul a fost prima mea opţiune. Am avut un parcurs foarte fain, m-am dezvoltat mult şi prin implicarea în voluntariat. Pentru BAC nu am luat meditaţii. Am avut materialele de la o colegă mai mare şi de la profesori. Am lucrat eu singură. Mi-am făcut cumva propriile foi şi materiale din care am învăţat”, a declarat Iudith, care a fost admisă pentru a-şi continua studiile în Statele Unite
„Vreau să studiez Dreptul. O să fac patru ani de literatură-engleză şi apoi o să pot aplica la Drept. Aşa este sistemul în America”, a mai declarat Iudith.
Chiar dacă a fost crescută de un tată fără mâini, lui Iudith nu i-a lipsit nimic. Dimpotrivă. Atmosfera de dragoste şi mulţumire din familie a inspirat-o.
„Copilăria mea a fost lipsită de griji. Nu pot să zic că am simţit presiunea asta din punct de vedere social. Nu aveam impresia că ceva e în neregulă cu tata. Tot timpul l-am văzut ca pe o persoană perfect normală. Cred că din cauza condiţiei lui am ajuns să mă maturizez mai repede. Înţelegeam mai multe lucruri decât alţi copii de vârsta mea. Am avut o copilărie perfect normală şi fericită”, a declarat Iudith Nichescu.
Tânăra absolventă a mai declarat că cea mai importantă lecţie învăţată de la părinţii ei a fost mulţumirea. „Am învăţat să fiu mult mai atentă la binecuvântările din viaţa mea, pe care alţi oameni poate nu le au, şi să le apreciez mult mai mult, să nu iau lucrurile ca şi când aş fi îndreptăţită să le am”, a mai declarat Iudith Nichescu.