Ionuț Mircea Marcu este doctorand în Istorie la Universitatea din Bucureşti şi École des hautes études en sciences sociales Paris. În rândurile care urmează, ne vorbește despre felul cum România a evoluat în ultimii 200 de ani, despre fantomele comunismului, cât și despre prezent și despre cum „lumea contemporană, de la cele mai complexe fenomene la cele mai banale, nu poate fi înțeleasă în profunzime fără a-i înțelege trecutul”.

Ești doctorand în Istorie la Universitatea din Bucureşti şi École des hautes études en sciences sociales Paris. Cum a început atracția ta pentru istorie, cum ai ales să studiezi istoria?

Pasiunea mea pentru istorie și pentru trecut are două surse. În primul rând, încă de mic am fost fascinat de povești, de la romanele SF la volumele lui Jules Verne. Pe măsură ce am crescut și m-am maturizat, această înclinație spre narațiuni s-a legat excelent cu firea mea foarte curioasă. Istoria este din aceste puncte de vedere perfectă. Istoria este, până la un punct, tot o formă de narațiune, care însă are „avantajul” că este bazată pe realitate. Lumea contemporană, de la cele mai complexe fenomene la cele mai banale, nu poate fi înțeleasă în profunzime fără a-i înțelege trecutul. Fie că ne place sau nu, suntem toți rezultatul unei Istorii, atât la nivel personal, cât și ca societate. În al doilea rând, personalitatea mea extraordinar de curioasă nu avea cum să nu se aplece asupra studiului Istoriei. Spre deosebire de jocurile puzzle, în care fiecare piesă pusă corect face ca imaginea de ansamblu să devină mai clară, în studiul istoriei este exact invers: fiecare nouă informație, carte, interpretare, teorie nu simplifică lucrurile, ci, dimpotrivă, le face și mai complicate, și mai nuanțate. De fiecare dată când afli ceva nou în Istorie, descoperi cel puțin câteva goluri, pe care imediat vrei să le acoperi.

„Din 1990 până astăzi pare că țara noastră se află într-o stare tranzitorie, într-o continuă încercare de depășire a trecutului dictatorial comunist.”

Ai absolvit un master de Istoria comunismului în România, la Universitatea din Bucureşti și ai lucrat ca expert pentru Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Care consideri că sunt principalele fantome ale comunismului care încă ne bântuie chiar și după 30 de ani, dacă mai sunt, și de ce este important să aibă cunoștințe despre acea perioadă chiar și cei mai tineri dintre noi?

Printre cele mai des utilizate cuvinte în spațiul public este tranziție. Din 1990 până astăzi pare că țara noastră se află într-o stare tranzitorie, într-o continuă încercare de depășire a trecutului dictatorial comunist. Nu este rolul meu să spun când și în ce condiții România va ieși din această stare tranzitorie, ci doar să remarc că România de astăzi este din multe puncte de vedere foarte diferită de România anului 1989. Perioada post-comunistă a fost una foarte dificilă pentru România, iar desprinderea de tentațiile moștenite din comunism deloc un proces liniar. Însă aș propune o viziune mai degrabă optimistă cu privire la România după 30 de ani de tranziție. Dincolo de toate problemele, România este parte a structurilor euro-atlantice, are un regim democratic, iar progresul economic și social este foarte important. Mai există fantome ale comunismului? Desigur. Cu toate acestea, România anului 2020 este aproape o cu totul altă țară în comparație cu România anului 1989.

Eu însumi sunt născut după căderea regimului comunist, așa că din multe puncte de vedere mă (auto)includ în categoria celor care trebuie să învețe despre comunism fără a-l fi experimentat pe propria piele. Dincolo de curiozitatea cu privire la istorie, care poate exista sau nu, tinerii trebuie să învețe despre comunism din cel puțin două motive. În primul rând, pentru a înțelege că libertatea și democrația sunt fragile, necesită efort și implicare din partea fiecărui membru al comunității. Altfel, se erodează și decad. Înțelegând comunismul, sau alte totalitarisme desigur, putem vedea consecințele absenței libertății. În al doilea rând, istoria regimului comunist din România poate oferi tinerilor multe lecții despre cum deciziile proaste la nivel înalt pot afecta dramatic viețile a milioane de oameni. Criza anilor `80 este poate cel mai bun exemplu, dar nu singurul.

„Experiența internațională este esențială, cred, pentru orice istoric. Însă nu am dorit niciodată să migrez profesional într-o altă țară. Adevărul este că mă simt legat de România.”

Ai fost bursier al mai multor programe internaționale, la Konrad Adenauer Stiftung sau la Centre Régional Francophone de Recherches Avancées en Sciences Sociales. Te-a tentat vreodată să părăsești România pentru o carieră în afara țării? De ce?

Am avut șansa să primesc sprijin din partea mai multor instituții și organizații de-a lungul studiilor, pentru care le sunt îndatorat și le mulțumesc și pe această cale. Experiența internațională este esențială, cred, pentru orice istoric. Însă nu am dorit niciodată să migrez profesional într-o altă țară. Adevărul este că mă simt legat de România. Mai mult decât atât, sunt foarte optimist cu privire la potențialul țării noastre. Generația din care fac parte are șansa de a transforma România din toate punctele de vedere și cred că viitorul poate rezerva foarte mult pentru țara noastră.

„La toate cursurile mele, le spun cursanților că nu îmi propun să îi învăț istorie, ci să îi antrenez să gândească istoric.”

Din 7 octombrie, ții la Fundația Calea Victoriei cursul Istoria modernă a românilor: 1820-2020. Care este abordarea asupra istoriei românilor pe care o propui astfel?

Abordarea pe care o propun cursanților este poate diferită de alte cursuri de acest gen. Încerc să nu adorm cursanții cu zeci de date, nume, locuri din istorie, ci le propun să discutăm împreună, echilibrat și fără tensiune, ce putem învăța din trecutul nostru din ultimii aproximativ 200 de ani. Așa cum spun și la curs, Istoria nu răspunde la întrebarea când?, ci la întrebarea de ce?. Faptul că în școală se pune accentul pe memorarea de date în mod mecanic este cu totul inutil. La cursul ținut de mine discutăm istoria românilor ca parte a istoriei globale, europene și regionale, într-un mod ce evită antinomiile etice și judecățile de valoare.

Este o perspectivă a proceselor și fenomenelor lente, a acumulărilor profunde, nu a răspunsurilor simple sau a cauzalităților rigide și superficiale. Este o abordare care, recunosc, este poate surprinzătoare pentru cei obișnuiți cu versiunea clasică de predare. Am însă convingerea că doar așa putem, în primul rând, să învățăm la modul serios ceva din Istorie, dar și că doar în acest fel putem să folosim abilitățile istoricului pentru a lua decizii în lumea contemporană. La toate cursurile mele, le spun cursanților că nu îmi propun să îi învăț istorie, ci să îi antrenez să gândească istoric.

„Dacă punem în oglindă spațiul românesc la 1820 și România anului 2020, aproape că nimic nu se aseamănă între cele două. Cele două secole sunt o perioadă a reformelor fundamentale, a frământărilor socio-economice și politice, dar și a dezvoltării reale.”

Ce ai spune că este cel mai interesant din felul în care România a evoluat în ultimii 200 de ani?

În primul rând, dimensiunea efectivă a progresului spațiului românesc în această perioadă. Perspectiva comparativă ne poate ajuta foarte mult. Dacă punem în oglindă spațiul românesc la 1820 și România anului 2020, aproape că nimic nu se aseamănă între cele două. Cele două secole sunt o perioadă a reformelor fundamentale, a frământărilor socio-economice și politice, dar și a dezvoltării reale. De la mișcarea pașoptistă, la crearea statului modern, la reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Carol I, la obținerea independenței, la Marea Unire, România contemporană este în multe privințe rezultatul deciziilor luate în această perioadă. În al doilea rând, este foarte interesant dacă ne uităm la istoria românilor în context mai larg european. Este fascinant cum evoluții europene au consecințe uneori nebănuite, în bine sau în rău, asupra spațiului românesc. De exemplu, 1848 este „primăvara popoarelor” pe tot cuprinsul Europei, manifestându-se și în cele trei provincii românești. La fel, războaiele autro-ruso-turce înseamnă și pierderi teritoriale, dar și șanse istorice remarcabile. Războiul Crimeei oferă românilor, care trebuie spus că știu să profite de situație în mod exemplar, oportunitatea de a-l alege pe Alexandru Ioan Cuza domn atât în Moldova, cât și în Țara Românească, iar conflictul ruso-turc din 1877 reprezintă contextul în care România devine independentă.

„Sper ca perioada pe care o trăim să rămână în istorie ca cea în care România își asumă cu totul dimensiunea sa europeană și democratică.”

Cum consideri că va rămâne în istorie ceea ce trăim astăzi în România?

Dacă ne referim la anul 2020, în mod cert el va fi amintit ca un an al provocărilor. În fapt, întreaga omenire trece printr-o serie de provocări din ce în ce mai mari. Sigur, viitorul este încă nescris și incert, depinde de deciziile pe care noi le vom lua, ca societate. Oricât de greu poate fi uneori, prefer să rămân un optimist. Am convingerea că vom depăși aceste greutăți și vom progresa. Sper ca perioada pe care o trăim să rămână în istoria ca cea în care România își asumă cu totul dimensiunea sa europeană și democratică.

„Fie că ne place sau nu, suntem toți rezultatul unei Istorii, atât la nivel personal, cât și ca societate.”
Ionuț Mircea Marcu, istoric