Poate nu ați auzit încă de ei, dar nu peste mult timp numele lor vă vor deveni cunoscute. La ora la care citiți acest text, fiecare dintre ei lucrează din greu să își rafineze prezența în muzică: la flaut, pian sau prin compoziții proprii. Viitorulromaniei.ro vă propune să cunoașteți trei dintre tinerii care vor scrie istorie în muzica clasică. S-au înscris pe această turnantă: o flautistă, un compozitor și un pianist, trei destine distincte pe drumul către performanţă.

Ruxandra Rus, 20 de ani, flautistă, studentă la Universitatea de Muzică din Graz

Hazardul fericit

Relația cu flautul a început total întâmplător. Ruxandra Rus a urmat clasele primare la o școală din Cluj-Napoca, unde s-a produs și prima întâlnire cu un instrument muzical, și anume Blöckflöte, tot un fel de flaut.  La vârsta aceea, Ruxandra îl trata mai mult ca o jucărie, mai ales că îi plăceau orele de muzică. Cu timpul, însă, învățătoarea a remarcat că are ureche muzicală și aplecare către muzică. Așa au decis părinții, care nu au nicio legătura cu muzica, să o dea la școala de profil. La 11 ani, Ruxandra a ales să studieze flautul, instrumentul care îi amintea de Blöckflöte. A urmat Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca și Universitatea Națională de Muzică din București. Înainte de începerea facultății, Ruxandra a participat la un curs de măiestrie în Slovacia, unde l-a cunoscut pe Erwin Klambauer, profesor al Universității de Muzică din Graz și prim-flautist în Orchestra “Wiener Symphoniker” din Viena. A fost impresionată de răbdarea, profesionalismul și căldura cu care el se apropia de muzică și de arta predării, așa că a decis, după încheierea cursului, să îi scrie într-un e-mail că i-ar plăcea să facă parte din clasa lui, la Graz.

Cu câțiva ani înainte, cel mai cunoscut flautist român, Matei Ioachimescu – pe care Ruxandra l-a întâlnit în cadrul unui Master Class la Bistrița – i-a recomandat să plece la studii în străinătate. Așa că atunci când Klaumbauer a încurajat-o să dea examen de admitere pentru Graz, n-a ezitat o clipă. Rezultatul: în vara lui 2013, Ruxandra Rus a devenit studentă a Universității de Muzică din Graz.

S-a adaptat imediat lumii austriece, mai ales că petrecuse un an pe cont propriu în București. Ce îi lipsește, însă, la Graz uneori este limba română. Revine cât de des poate în țară, iar în aprilie, anul acesta, plănuiește un recital la Liceul de Muzică din Cluj.

Mai departe, Ruxandra vrea să își desăvârșească arta muzicală, să stăpânească perfect germana, să încheie cu succes cei patru ani de licență la Graz, să urmeze un master și poate să predea la universitate sau să prindă un loc într-o orchestră.

Deocamdată, însă, se bucură de preaplinul vârstei de 20 de ani și de experiențele noi pe care le trăiește, mai ales că ea crede cu tărie că fiecare lucru care i se întâmplă are un scop bine definit.

• Modele: profesorii Ileana Maier, Matei Ioachimescu, Erwin Klambauer, Vasile Gogan și Vasilea Gantolea
• Compozitorii preferați: Rachmaninov și Ravel

Cristian Lolea, 36 de ani, compozitor

O dragoste veche

Cristian Lolea își amintește că dintotdeauna i-a plăcut să cânte la tot felul de instrumente. La început era totul o joacă, conform vârstei, dar, cu timpul, a devenit un sport de performanță. Încă își aduce aminte de orele de exerciții la pian, care nu i e păreau deloc distractive când era copil. A perseverat, a urmat școli de muzică şi pasiunea s-a transformat în profesie. A învățat mult de la Simeon Ulubeanu și Tiberiu Olah.

În școala generală a pierdut caietul de artist cu compoziții, care cuprindea și prima piesă scrisă vreodată de el. De la 16 ani a început să scrie muzică într-un mod mai organizat. Paradoxal, cu cât scria mai mult muzică, cu atât avea mai puțin timp să cânte la pian. La 17 ani a apărut și prima dată pe scenă interpretând o compoziție proprie pentru pian, cu care a și câștigat un concurs de profil.

În prezent, Cristian trăiește la Varșovia, alături de familie. Se află aici temporar, vine des la București. Lucrează la un proiect muzical, despre care nu dă multe detalii acum, ci doar menționează câteva aspecte: grandios, inedit, îndrăzneț, cu mulți muzicieni. Dacă totul merge lin, toamna aceasta iese la lumină.

Între timp, creează o piesă pentru cvartetul lui Matei Ioachimescu – Green Thing Esemble – care va fi cântată în premieră la sfârşit de mai, în cadrul festivalului „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”.

Iar în toamnă, din câte ştie, va avea loc premiera celui mai recent film pentru care a scris muzica: lungmetrajul “Carmen”,  de Doru Niţescu – film care circulă deja la diferite festivaluri importante.

Cristian Lolea a scris muzica filmului “Îngerul necesar” regizat de Gheorghe Preda și a câștigat, în 2008, un premiu Gopo. De la acea întâlnire cu cinematografia creează constant muzică de film. În 2010 a compus o lucrare pentru un renumit ansamblu olandez, „orkest de ereprijs”, şi aceasta a fost cântată în premieră în cadrul festivalului „Toamna Varşoviană”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate muzicii noi. În 2012 a primit propunerea să aranjeze şi să orchestreze câteva piese pentru albumul de colinde româneşti al Angelei Gheorghiu, lansat la final de 2013. Unul dintre colinde a primit o cronică laudativă într-una dintre cele mai importante şi influente  reviste de muzică clasică din lume, „Gramophone Magazine”.

Sunt doar trei dintre lucrurile neplănuite, dar pe care ar fi dorit clar să le facă. De fapt, spune Cristian Lolea , cel mai important pentru un muzician este să facă lucrurile cât mai bine, mai sugestiv şi mai inventiv cu putinţă. Şi, evident, să ţintească întotdeauna cât mai sus, indiferent cât de lăudat sau ignorat este într-un moment sau altul.

• Compozitorii preferați: Guillaume de Machaut până la trupa Die Antwoord, plus mai mulţi compozitori români ai zilelor noastre cum sunt Adrian Enescu, Dan Dediu, Octavian Nemescu, Doina Rotaru şi câţiva tineri foarte înzestraţi

Toma Popovici, 37 de ani, pianist

Prima natură

Toma Popovici a făcut cunoștință cu pianul pe la 5-6 ani. Atunci, părinții își doreau ca el să aibă o educație artistică. Cu timpul, însă, muzica i-a devenit prima natură. Iar, din acest punct, lucrurile au mers firesc, fără momente de răscruce și fără decizii cruciale de viață. Toma a simțit de la început că pianul e vocația lui. Au urmat liceul de muzică, pregătirea susținută, Conservatorul, opt ani petrecuți în Statele Unite și reîntoarcerea în țară și cariera universitară.

Acum, Toma Popovici își împarte timpul între universitate, concerte solo și camerale și se tot gândește la tema tezei sale de doctorat: realizarea integralei celor 32 de Sonate pentru pian de Beethoven.

E o fire introvertită, dar îl ajută simțul umorului să treacă peste emoții și să le transforme într-o energie proaspătă și intensă pe scenă. Toma spune că singurul său “obiectiv” este să dăruiască muzică și să facă asta cu toată puterea lui de înțelegere, atât din postura de pianist, cât și din cea de dascăl.

• Modele: Dinu Lipatti,  Sergiu Celibidache, Dana Borșan
• Compozitorii preferați: Beethoven, Mozart, Brahms, Prokofiev