a

Rezultatele Concursului Internaţional al Centrelor de Excelenţă. Un sălăjean, medaliat cu argint

- - 38- 173 vizualizari

A doua ediție a competiției Info(1) Cup, la care au participat sute de elevi din 23 de state, s-a desfășurat în perioada 3-4 martie.

 

Organizat de către Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova, în parteneriat cu centrele de profil din Olt, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Iaşi, Braşov, Bistriţa Năsăud, Timişoara şi Colegiul Naţional “Ion Luca Caragiale” Ploieşti, concursul a cuprins două runde: una naţională, dedicată elevilor din clasele VI-XII, şcolarizaţi în centrele de excelenţă din România, şi una internaţională, care a beneficiat de participarea echipelor reprezentantive din 23 de ţări.

Comisiile ştiinţifice şi tehnice au fost formate din elevi medaliaţi la Olimpiada Naţională şi Internaţională de Informatică şi absolvenţi ai unor prestigioase universităţi din lume. Centrul Judeţean de Excelenţă Sălaj a fost reprezentat de 16 elevi, pregătiţi şi coordonaţi de către profesorul Florin Morar, 12 dintre ei fiind răsplătiţi cu premii şi menţiuni după etapa naţională, din 3 martie:
Bogdan Pop (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău) – premiul I,

Dragoş Neghină (clasa a XI-a, CNS), Alex Pop (clasa a IX-a, CNS) şi Andrei Cotor (clasa a IX-a, CNS) – premiul III,

Timotei Copaciu (clasa a XII-a, CNS), Alexandru Sîrbu (clasa a IX-a, CNS),

Marin Ignat (clasa a XII-a, CNS), Darian Pop (clasa a XII-a, CNS),

Shantih Hill (clasa a X-a, CNS), Andrei Ţurcaş (clasa a XI-a, CNS),

Bogdan Văsc (clasa a XI-a, CNS) şi Andrei Vasil (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei) – menţiune.

La runda naţională au participat 141 de elevi din nouă echipe, aceştia având la dispoziţie patru ore pentru a rezolva cinci probleme.

Punctajul maxim (500 de puncte) a fost obţinut de eleva Alexa Tudose, de la Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova.

„Pot să spun că am întâlnit un geniu” La runda internaţională ce a avut loc în 4 martie au participat 190 de concurenţi din 23 de ţări: România, Belarus, Azerbaidjan, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Finland, Franţa, Georgia, Grecia, Ungaria, Iran, Italia, Kazakhstan, Republica Moldova, Polonia, Rusia, Serbia, Suedia, Elveţia, Siria, Turkmenistan şi Ucraina. Punctajul maxim a fost obţinut de Anadi Agrawal, din Polonia.

Cel mai bine clasat din echipa Sălajului a fost Bogdan Pop, răsplătit cu medalia de argint. La ediţia de anul trecut, acelaşi elev a cucerit medalia de bronz, în timp ce la Olimpiada Naţională de Informatică 2017, a luat argintul, scrie Adevărul.ro

„A fost un concurs greu, la care au participat cei mai buni elevi la informatică din toata ţara. Rezultatele judeţului Sălaj sunt deosebite, având în vedere că din cei 16 elevi participanţi, 12 au obţinut premii şi menţiuni. În spatele acestor rezultate nu stă doar munca de la şcoală, ci şi sutele de probleme rezolvate de către aceşti elevi minunati, pentru care programarea este o pasiune.

S-a evidenţiat în mod deosebit elevul Bogdan Pop, care prin rezultatele sale a demonstrat încă o dată că secretul succesului este munca. Fără nicio exagerare, pentru prima dată în cariera mea de profesor pot să spun că am întâlnit un geniu. Sunt sigur că în acest an, Bogdan va fi în lotul echipei României pentru concursurile internaţionale”, ne-a declarat profesorul Florin Morar.

Acesta s-a arătat încântat de faptul că rezultatele elevilor mai mari sunt urmate de cele ale generaţiei viitoare, din care fac parte elevi precum Cristian Alexuţan (clasa a VI-a), Andrei Cotor, Alex Pop sau Alex Sîrbu (clasa a IX-a), care „au capacitatea de a aduce în viitor multe premii şi medalii pentru judeţul Sălaj”. Rezultatele probei naţionale

38 recommended
173 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »