Pe Alin Potop l-am văzut în mai multe spectacole, dar mai ales într-un Hamlet cu totul special pus în scenă de Antoaneta Cojocaru, făcea un rol inubliabil și mai e și scandalos de tânăr (e abia la master). Citiți ce spune Alin Potop și mergeți să-l vedeți jucând.Nu veți regreta.

Andrei Crăciun

Drum. Alin Potop, actor. De unde vine el și unde vrea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi?
Eu sunt unul din cazurile care făceau spectacole în curtea blocului și au avut mereu gândul că vor să se facă actori. Și mai fac parte și din cazurile care au avut noroc de părinți foarte deschiși care m-au lăsat întotdeauna să aleg și m-au și sprijinit în tot ce am făcut. Dar cum toate poveștile interesante încep într-un bar, cam așa începe și povestea mea. Ai mei aveau un bar în Călimănești și la 8 ani a venit la o masă Florin Zamfirescu , eu i-am cerut un autograf pe un șervețel și el mi-a scris: “Să îmi arăți șervețelul ăsta peste zece ani”. Mai târziu, pe la 14 ani,  a început să se organizeze  la Călimănești o tabără de pregătire pentru ținerii care doreau să dea admitere la teatru. M-am gândit că e o ocazie bună să văd ce înseamnă meseria asta și m-am dus la deschidere. Panică. Nimerisem în locul greșit. Doar că din întâmplare era acolo cineva cu o mașină , doamna care conducea m-a întrebat ce fac, i-am spus, și s-a oferit să mă ducă unde trebuia. Și m-am tot dus în tabăra asta și vară de vară îmi pregăteam conștiincios un repertoriu și mergeam să mă pregătesc de admitere. Până la 18 ani când chiar trebuia să dau admiterea . Am terminat liceul și mă tot gândeam unde să dau la Cluj sau București și mi-am amintit de șervețelul ăla de la 8 ani. Am intrat la clasa Florin Zamfirescu. În timpul facultății am muncit enorm, workshopuri, examene de regie, castinguri tot ce se putea, îmi amintesc că leșinam constant pe drumul de facultate la cămin. Nu am vrut să aștept să termin facultatea ca să pot merge la probe. Mințeam că sunt mai mare .. la un moment dat mi-au și greșit vârsta într-un caiet program pentru că uitasem să îmi șterg din CV vârsta falsă.  Și uite-mă acum la master anul II, puțin speriat că nu am carte de muncă și salariu și dacă, Doamne ferește, mai dau și banii aia la ANAF, m-am nenorocit. Dar în rest, viitorul pare destul de bun, până acum am avut noroc de ceva întâlniri foarte fericite pentru care sunt recunoscător din tot sufletul și sper să am puterea și  curajul să îmbogățesc ce au sădit în mine, de muncă nu mi-e frică.

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați jucat în stagiunea trecută și ce urmează în această superbă toamnă? Unde să vină publicul spectator să vă vadă, apetitul odată deschis după citirea interviului?
La Teatrul Bulandra joc în “Pe lacul auriu” și “Voiajul domnului Perrichon” regia Dinu Cernescu. Tot la Bulandra sper să se reia și “ Ospățul de piatră ” regia Ana Ioana-Macaria. La Teatrul Excelsior joc în “Împăratul muștelor ” regia Tudor Lucanu. La CCUNB dar și în diferite case de patrimoniu  joc “Hamlet și noi” un spectacol-laborator de Antoaneta Cojocaru. O să continuăm să jucăm și licența noastră, “Idiotul” în regia Bogdanei Darie, dar deocamdată suntem în discuții cu câteva spații. La Opera Comică joc în “Gulliver”, regia Antoaneta Cojocaru.  Acum lucrez la mai multe lucruri dar o să vorbesc doar de două proiecte care au data premierei fixată (sunt superstițios).  Urmează să scot două premiere, una la Teatrul Bulandra, “Coriolanus” regia Alexandru Darie și una la Teatrul Mic, spectacolul de disertație, “ Pescărușul ” regia Tania Filip.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?
Aici din păcate nu stau prea bine. În afară de întâlnirea cu Norbert Fodor cu care am făcut mediumetrajul “Padurarul” și alte câteva proiecte de scurtmetraj din facultate nu am mai făcut nimic. Poate că trebuie să mă mai maturizez, poate că nu am avut noroc, nu știu de ce nu s-a legat nimic până acum. Oricum, o să se întâmple atunci când trebuie, toate au un timp al lor.

ALIN POTOP ȘI A TE SIMȚI SAU NU ÎN SIGURANȚĂ ÎN ROMÂNIA

Țara. Ce relație are Alin cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede el viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?
Părinții mei locuiesc în Irlanda și mereu când mă revoltă sau nemulțumește ceva legat de țară sau mai bine spus de sistem îmi ridică la plasă varianta să mă mut la ei. Și chiar dacă aș putea să plec la părinții mei, care stau în Irlanda,  nu am luat niciodată în calcul varianta asta. Asta pentru că mi-ar fi  greu să îmi fac meseria în altă limbă și poate și pentru că mi-ar fi frică să o iau de la început într-un mediu total necunoscut. Mi-ar plăcea să am proiecte în afara țării, dar să emigrez nu. Lăsând la o parte meseria, ce să zic de România… familia mea e plecată în toate colțurile lumii și nu prea are de gând să se întoarcă până la pensie, poate nici atunci. Ei nu se simt în siguranță în România, și poate nici eu.., dar încerc să nu renunț la ideea că schimbarea pleacă de la fiecare în parte, nu vine nicio salvare din exterior. Și mai cred că generația mea s-a săturat.. Am prieteni studenți la medicină care știu sigur nu vor mai lua bani ca se te bage înainte la consult sau că să iasă operația. Nu știu dacă lumea se îndreaptă în direcția greșită sau corectă, dar e o direcție care răspunde necesităților oamenilor timpurilor noastre.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Alin? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Prima oară când am fost la un protest eram în anul II de facultate și era târziu, după repetiții, frig, ianuarie și am decis împreună cu colegul de cămin să mergem pe jos că nu prea aveam bani de taxi. Și după ce am mers până în Piața Victoriei, vreo 5 kilometri, într-un frig crunt, ne-am dat seama că protestul se terminase. Și de atunci am tot mers…. și la proteste și la vot , mai puțin la ultimul… la care măcar m-am bucurat când am aflat rezultatele. În viața cetății mă implic, în primul rând, dacă îmi fac meseria bine, adică dacă schimb ceva în oamenii care vin la spectacol. Pe lângă asta, mă implic în activități de voluntariat din an în paști la propriu, adică de Crăciun și Paște când se organizează “strângeri de”, dar îmi doresc să pot face asta mai des.

ALIN POTOP ȘI TEATRUL CARE ÎȚI DĂ ATÂT CÂT OFERI

Idoli. Are Alin idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actorului? Ca cine voia să fie atunci când era mic?
Nu prea am avut idoli când eram mic, mai degrabă îmi doream să fiu ceva ( clown, circar sau doctor) decât cineva. Acum nu am idoli dar carierele și viețile anumitor artiști mă inspiră. Florin Zamfirescu este un pedagog extraordinar și cred că are harul să vadă într-un om potențialități de care acesta nu e conștient, el este profesorul meu, călăuza mea. Virgil Ogășanu este unul dintre cei mai tineri actori pe care îi cunosc, foarte viu, curios, generos,  îi place să descopere împreună cu partenerii de scenă și  alături de el te simți foarte în siguranță pe scenă, știi că nu are cum să fie prost. Alături de Dinu Cernescu am avut șansa să descopăr o parte a teatrului care încet, încet dispare. E vorba de o anumită liniște dar și de respectul  regizorului față de actor și căutările lui. Pe Antoaneta Cojocaru o admir și o iubesc pentru dedicarea și pasiunea ei neobosită, pentru că are încredere în tineri (la fel ca tine Andrei, mulțumim) și pentru că împreună vom face un spectacol ori la Royal Opera House ori la ENB, trebuie să ne hotărâm. Sunt foarte recunoscător acestor oameni că există. Mulțumesc.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru.
Eu în facultate am lucrat foarte mult cu Nicoleta Moscalenco și o recomand pe ea pentru că, indiferent de cât de tare ne-am certat, a pus binele spectacolului și al proiectului mai presus de orice, este un om de echipă și o actriță extraordinară. Pe Maria Veronica Vârlan am văzut-o prima dată  în “Incendii” la Bulandra și m-a impresionat puternic, după ce am cunoscut-o mi-am dat seamă că este într-adevăr o valoare incontestabilă a tinerei generații. Dintre tinerii coregrafi îi recomand pe Maria Beatrice și Daniel Alexandru Dragomir.

Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu?
Aș vrea să închei cu un sfat pe care îl tot auzeam la minunata Ana Ioana Macaria:   “ Teatrul îți dă atât cât oferi”.