Tot mai des o nouă întrebare se ridică: de ce ne emigrează chiar și poeții? Iată cazul tinerei și talentatei poete Krista Szöcs, care de un an a plecat în Germania.
Andrei Crăciun
Krista Szöcs, poetă mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Nu cred că viața de poet este foarte diferită de viața unui om obișnuit. Cel puțin nu a unui poet al mileniului III. Aceleași emoții, aceleași trări, implicări, același ciclu job – acasă – citit – dormit – job și tot așa. Uneori, dacă ai noroc și cineva ți-a acordat atenție, mai mergi la ceva lecturi în alte orașe, țări, întâlnești oameni cu care poți să povestești despre cărți, muzică, sau alte lucruri obișnuite, să te joci pe cine, care? și să fii uimit că ai atât de multe în comun cu un străin, iar asta să-ți ajungă până la următoarea lectură sau următorul festival.
Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim cărți de poezie de Krista Szöcs – ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
În 2013 am publicat volumul „cu genunchii la gură”, la editura Charmides. Nu știu exact în ce librării se mai găsește încă, dar știu că e de găsit. Curând, o să apară la editura Nemira al doilea volum. Da, mai mult de cinci ani distanță între ele. Asta nu doar pentru că scriu greu, dar și pentru că sunt foarte critică cu poezia mea. Scriu încă din școala generală. Țin minte că făceam întrecere cu o colegă, prin clasa a 7-a și a 8-a, care dintre noi scrie mai multe poezii sau învață cât mai multe pe de rost. Am invidiat-o atunci că reușise să învețe tot Luceafărul, iar eu doar jumătate. În liceu deja nu am mai avut curajul să arăt cuiva ce scriu, doar undeva spre final, când profesoara de română a găsit un poem la sfârșitul caietului și mi-a spus dacă vreau să trimit la un concurs. Mai în serios am luat totul când am intrat la Litere. Deși ar fi trebuit să intru la Inginerie Alimentară, cu bursă, datorită faptului că eram olimpică națională la Gastronomie. Dar, în ultimul moment, m-am răzgândit. Țin minte că am sunat-o pe mama, care era în Germania, și i-am spus că mie îmi place să citesc și vreau la Litere. Argument destul de naiv, aș spune acum. Întrebările au fost, bineînțeles, ce te faci când termini, dacă intri la cu plată, poți să te descurci dacă tu nu ai făcut prea multă filologie? I-am spus că încerc. Am avut noroc . În primul an de facultate am descoperit cenaclul Zona Nouă, care era doar la început, și de acolo a început aventura. Avem acum revistă, site, festival internațional de poezie, iar Radu Vancu a fost mereu lângă noi și ne-a sprijinit. Fără Zona Nouă probabil nu aș fi reușit să fac foarte multe în ceea ce privește literatura și, în mod speacial, poezia.
O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?
Aproape toți poeții pe care îi cunosc au un job din care trebuie să trăiască, indiferent că e în mediul academic, că e traducere, sau orice domeniu din care reușește să facă câțiva bani. Nu se poate trăi din poezie, dar nu consider asta ca fiind o tragedie. Nu cred în legenda poetului închis în turnul lui de fildeș, ba chiar apreciez poeții care lucrează în domenii total diferite, iar scrisul pentru ei e o necesitate și vine dintr-o stare de urgență, cu toate eforturile, cu trezitul mai devreme, înainte de muncă, cu cititul pe metrou/autobuz/tren, un efort pe care nu îl simți în poezia lui, dar care o face mai puternică. Da, normal că ne-ar plăcea multora dintre noi să stăm acasă, să scriem un poem din când în când, și să putem din asta să plătim chirii, rate la bancă, taxe și mâncare, dar știm că lucrurile nu sunt atât de simple. Sunt foarte puțini poeți care s-au luat foarte în serios i au reușit să trăiască din poezie. Aici se simte și diferența dintre un poet și un prozator. Un prozator poate să scoată un super roman, să intre în star-sistem și din asta să trăiască toată viața, unui poet i-ar trebui multă maculatură, și nu doar, să ajungă până acolo.
REVOLTĂTORUL CAZ AL POETULUI SIRIAN ȘI AL PERSONALULUI DE SECURITATE DE LA AEROPORTUL DIN SIBIU
Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Te interesează?
O să povestesc o întâmplare recentă, care cred că o să redea mai bine una dintre părerile pe care le am eu, acum, despre România. La începutul lunii octombrie a avut loc festivalul Z9Festival. Printre invitați am avut și un poet sirian, care locuiește momentan în Germania. În momentul când a aterizat pe aeroportul din Sibiu au început problemele. Trecuse o jumătate de oră și nu apărea. Am întrebat pe cineva de la securitatea aeroportului și mi s-a spus că a fost reținut pentru câteva întrebări. Mi-a spus și că poate să dureze între 20 de minute și 3 ore. Raed Wahesh a ieșit după 2 ore și jumătate de acolo. Era traumatizat. I-au fost puse tot felul de întrebări pornind de la religie, politică, părerea lui despre homosexualitate, până la numele tuturor celor din familie. Mă gândeam atunci în ce stadiu de rasism și homofobie a ajuns România, chiar dacă știu că nu e singura țară care se confruntă cu această problemă. În Germania am văzut cupluri de gay ținându-se de mână pe stradă și nimeni nu „a aruncat cu pietre”. Iar asta e doar o parte. Ar mai fi multe de spus. Și îmi pare foarte rău că lucrurile stau așa, pentru că, într-un final, avem o țară frumoasă care merită mult mai mult de atât.
Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?
Am emigrat. Locuiesc deja de un an în Germania. La a doua încercare. Prima dată am rezistat doar cinci luni. Până nu de mult timp spuneam că nu o să plec niciodată din România. Pentru că am câțiva prieteni cum nu cred că mai găsesc în altă parte, pentru că nu mă puteam imagina în altă țară, vorbind altă limbă. Nu sunt un om care se adaptează ușor, chiar dacă fac eforturi să nu se observe. Dar anul trecut am avut parte de mai multe experiențe dramatice, să le numesc așa, care m-au făcut să spun că am nevoie de familia mea. Și pentru că mama și surorile mele locuiesc deja în Germania, am luat decizia. Nu am pornit cu un plan anume, dar trebuie să recunosc că atunci când mă gândesc că o să fiu aici pentru următorii 10 ani, mă sperie. Dacă nu aș fi fost împinsă de circumstanțe, probabil că nu aș fi plecat a doua oară. Știu că lucrurile în România merg așa cum merg, dar până la urmă chiar și pentru un om care nu are încă o definiție a cuvântului ”acasă”, țara unde poate să se exprime fără bariere lingvistice, unde ascultă la 3 dimineața muzica pe care o preferă vecinul din blocul de vizavi, unde câinii vagabonzi sunt gardianul ce mai fidel pe timp de noapte, e locul unde se simte cel mai confortabil, oricât ar nega asta în zilele obișnuite.
Implicare civică. Este Krista implicată civic? Merge la vot? Protestează? Cum își manifestă cetățenia?
Krista a mers la vot de fiecare dată când a fost cazul, a fost doar de două ori la proteste și îi pare atât de rău, pentru că admiră enorm oamenii care au curaj să spună și să facă ceva în sensul ăsta. Aș fi vrut să fiu prezentă mai des, dar ușoara mea formă de agorafobie m-a oprit. Din cauza asta am pierdut și câteva concerteale formațiilor preferate. Dar asta e doar o scuză măruntă în comparație cu ce se întâmplă și de ce e nevoie ca oamenii să protesteze în număr cât mai mare, știu.
Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, un pupuriu (cum greșit, dar just se spune) de versuri, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Avem multă literatură română faină astăzi. Și proză și poezie, dar am impresia că, în cazul țării noastre în special, poeții sunt mult mai puternici. E greu să mă rezum doar la câteva nume pentru că sunt mulți foarte buni și atât de diferiți între ei încât e greu să faci o comparație, dar o să încerc să fac un top cinci al preferințelor. Ruxandra Novac, Gabi Eftimie, Dmitri Miticov, Radu Nițescu, Livia Ștefan. De ce? Pentru că fiecare dintre ei a ales un alt gen de poezie pe care să-l exploateze, dar se descurcă atât de bine încât sunt greu de trecut cu vederea. Se găsesc toți în librării, acum și Ruxandra Novac al cărei volum, ecografitti, a fost reeditat.
CITAT
Da, normal că ne-ar plăcea multora dintre noi să stăm acasă, să scriem un poem din când în când, și să putem din asta să plătim chirii, rate la bancă, taxe și mâncare, dar știm că lucrurile nu sunt atât de simple. Sunt foarte puțini poeți care s-au luat foarte în serios i au reușit să trăiască din poezie.
Krista Szöcs, poetă