În 2014, când devenea directorul Teatrului pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu, Adrian Tibu avea doar 26 de ani. Un am mai târziu, înființa și un festival de teatru pentru publicul tânăr, mai ales pentru adolescenți, un segment de public neglijat la noi în țară, după cum spune Tibu.

Ediția a IV-a a Festivalului Tânăr de la Sibiu s-a desfășurat la început de noiembrie, între 2 și 11, având un program cât se poate de dinamic. Pornind de aici, l-am provocat pe Adrian Tibu la o discuție despre România culturală de azi și publicul de teatru de mâine.

FESTIVALUL TÂNĂR DE LA SIBIU. Iată-ne la finalul unei noi ediții, cum a fost, cu ce rămâi în minte după festivalul din acest an?

Cred că energia unui festival vine din întâlnirile unice dintre public și artiști, și alți profesioniști din domeniu, în încercarea comună de a găsi răspunsuri pentru un viitor care să ne aducă mai aproape. Peste 200 de artiști au creat un dialog prin prisma unor povești contemporane, fie că vorbim de niște tineri îndrăgostiți din Bolivia sau diversitatea Europei în contextul noilor tehnologii sau chiar despre folclorul japonez. Iar aceste întâlniri generează bucurie. După zece zile de festival tânăr rămânem cu bucuria unui public sincer prin excelență.

UN PROIECT PENTRU TINERI. De ce ați simțit nevoia unul festival de teatru pentru publicul tânăr la Sibiu și care au fost principalele voastre satisfacții, ca organizatori, în acești ani?

Ne-am propus acest proiect pentru a dezvolta un public nou, iar aici mă refer mai ales la adolescenți, un public neglijat la noi în țară. În același timp, ne-am dorit să dezvoltăm un program coerent care să ofere alternative de timp liber pentru toate categoriile de public cu care Teatrul Gong lucrează. Satisfacția cea mai mare stă în curajul dobândit în rândul acestora. Curaj în sensul de a experimenta ceva nou și de a pune întrebări pe bune. Am încredere că prin programul propus în festival vom reuși să formăm un anumit standard, iar în viitor vom putea produce și noi un alt tip de teatru, pentru care să existe deja cerere.

A CONDUCE UN TEATRU. Ești unul dintre cei mai tineri directori de teatru de la noi. Ce înseamnă să conduci un teatru în România anului 2018 și care sunt principalele provocări pentru tine la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu?

Un teatru e o reflexie a ceea ce înseamnă lumea din jurul nostru. Cu bune și rele. E o provocare la care mă bucur că nu m-am gândit foarte mult, fiindcă nu aș fi făcut altfel pasul acesta. Te uiți în jur și totul e haos. Și tocmai în aceste vremuri tulburi, omenirea are nevoie de povești, de inspirație. Cu atât mai complex devine lucrul într-un teatru pentru public tânăr, fiindcă încercăm să definim o generație. Mi-aș dori să nu mai avem atâtea orgolii fiecare, să nu ne mai alienăm unii de alții. Cea mai mare bucurie, dar și cea mai mare provocare sau amăgire sunt oamenii.

PUBLICUL DE MÂINE. Vin copiii la teatru, Adrian Tibu? Privindu-i, cum îți imaginezi publicul de teatru de mâine, de la noi? Va rămâne teatrul una dintre cele mai prizate arte?

Teatrul e viu. Iar atâta vreme cât va reuși să se conecteze la realitatea din jur, va dăinui. Am încredere că publicul de mâine e unul mai matur, mai pe bune. Văd cu câtă bucurie se dezbate sau penalizează un spectacol și asta mă bucură. E un prim pas spre normalitate, de a nu mai accepta orice.

SIBIU. Ce are Sibiul în plus, de ce crezi că atrage atât de mult acest oraș? Ce îți place cel mai tare la viața din Sibiu și care sunt principalele atracții culturale ale orașului, din punctul tău de vedere?

Sibiul e un oraș intim, prin arhitectura piețelor largi și a străzilor înguste, a caselor cu ochi ce spun istoria câtorva sute de ani. E un oraș cu un bogat bagaj european, iar pentru mine acest parcurs e vital. Conectarea cu acest spațiu și deschiderea spre întreaga lume poate fi o inspirație. Mie îmi place mai mult Orașul de Jos, cu restaurante ascunse, dar mai puțin înghesuite de turiști. Totodată, e de descoperit muzeul în aer liber din Pădurea Dumbrava, pentru istoria satului românesc.

ROMÂNIA. Pentru că ai tot avut interacțiuni profesionale cu lumea teatrului de afară, te-ai gândit vreodată să părăsești România pentru o carieră în altă parte? De ce?

Mi-am dorit să dau la facultate în State. Chiar făcusem pregătire în acest sens. Dar între timp s-a întâmplat Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană și am renunțat. Și nu îmi pare rău. Cred cu tărie că locul în care suntem devine și centrul universului pentru fiecare. Indiferent unde e acest fiecare. Mai important e să fii conectat la ce se întâmplă în jur și să nu dormi.

CEA MAI FRUMOASĂ AMINTIRE. Care este cea mai frumoasă întâmplare din viața ta profesională de până acum?

Cea mai frumoasă întâmplare… Oh, ce greu îmi e să aleg. Cred că cea mai frumoasă amintire e cea a unor actori recunoscători pentru că li s-a dat șansa să performeze într-un teatru. Emoția aceea din ochii lor la semnarea primului lor contract de angajare. Da, cred că îmi place să fac angajări!

UN SFAT. Ce i-ai spune unui părinte care, deși încearcă, nu reușește să-și convingă copilul să meargă la teatru nici măcar pentru a vedea cum e acolo? Ce e de făcut într-un astfel de caz?

Un copil se va bucura întotdeauna de miracolul unei păpuși vorbitoare. Sfatul meu e să citim cu atenție vârsta recomandată de pe fiecare afiș. Expunerea unui copil la un spectacol neadecvat vârstei lui poate fi chiar traumatizant prin sunetul sau luminile folosite. E important să știm la ce mergem.

MEREU CONECTAT. Ce faci pentru a fi mereu conectat la ce se întâmplă în teatru, astfel încât să aduci la Sibiu spectacole pe val, cum s-a întâmplat și luna aceasta, la Festivalul Tânăr? Mergi în festivaluri, citești?

Lipsa fondurilor de mobilitate e o mare problemă, mai ales pentru artiști, în România. Nu poți să te dezvolți dacă nu ai un schimb de experiență cu alți operatori din domeniu. Lumea din jurul nostru se mișcă prin faptul că se conectează, dar noi rămânem de cele mai multe ori închiși. Eu am norocul unor sponsori, dar în condiții foarte limitate. De asemenea, stau și urmăresc anumite publicații și corespondez, totodată, cu institutele culturale. Dar din păcate călătorim și ne promovăm foarte puțin afară.

ATENȚIE. La ce ești atent atunci când alegi spectacolele pe care le propui publicului (din festival, de la Teatrul Gong), ținând cont de faptul că publicul vostru e unul special, format din copii și adolescenți? Care sunt aspectele pe care le ai mereu în vedere?

Cel mai important pentru mine e să aducem spectacole ce nu se regăsesc ca estetică și temă în repertoriul nostru. Un festival e și o zonă bună de experiment, motiv pentru care caut și evenimente cu impact social, cu dezbateri nu tocmai confortabile. Iar pentru cei mai mici, am grijă ca spectacolele alese să fie mai degrabă non-verbale și cu o linie simplă, dar antrenante, având în vedere că acestea nu pot fi supratitrare.

MOTIVAȚIE. Cât timp liber îți rămâne și ce te motivează cel mai mult atunci când lucrezi?

Sunt puțin obsesiv-compulsiv și asta îmi mănâncă mult timp. Dar sunt motivat de faptul că pot veni cu o idee pe care să o urmăresc până la fructificare. Că ceea ce a fost într-un fel în mintea mea se poate vedea și afară.

LUMEA TEATRULUI, ROMÂNIA. Cum vezi teatrul, în general, în România care, iată, își trăiește centenarul? Cât de bine stăm la acest capitol? Măcar în privința acestui segment – teatral și, mai mult, cultural – suntem și noi în rândul lumii, în Europa? Ești mulțumit de viața culturală de la noi?

Se face foarte mult teatru în România. Cred că e și un schimb de generație, avem foarte mulți regizori tineri care montează efervescent. Apar tot felul de mijloace, artiștii sunt tot mai implicați civic și asta se vede pe scenă. E foarte interesantă zona independentă de la Cluj și din București, în acest sens, care a și propus cele mai multe spectacole pe tema celor o sută de ani de independență, printr-o muncă de cercetare a unor istorii personale copleșitoare. Conceptele teatrale din marile teatre sunt tot mai curate în raport cu metaforele puternice pe care le aleg de la text la scenă, ceea ce antrenează un public fidel. Dar, mult teatru înseamnă și multă dezordine. E nevoie de o politică culturală coerentă, iar în ultima perioadă s-au pierdut energii și bani prin lipsa unui cadru legislativ care să promoveze performanța și eficiența.

„Mi-am dorit să dau la facultate în State. Chiar făcusem pregătire în acest sens. Dar între timp s-a întâmplat Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană și am renunțat. Și nu îmi pare rău.”
Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong și al Festivalului Tânăr de la Sibiu

Foto: Dragoș Dumitru