Foto: Bogdan Grigore | Ruxandra Manea, 27 de ani, originară din Roşiori de Vede, Teleorman, este o tânără şcolită la cea mai mare şi prestigioasă universitate de femei din lume, Ewha Womens University din Seul. Antreprenor, asistent universitar la Facultatea de Limbi Străine şi ambasador al leadership-ului feminin, Ruxandra dă dovadă de o maturitate neobişnuită pentru o tânără de vârsta ei. A ajutat-o mult perioada de cinci ani trăită în Coreea de Sud, unde și-a făcut studiile. Practic, adolescenţa ei a fost marcată în sens pozitiv de o experienţă asiatică fermecătoare, care i-a modelat cariera şi a dezvoltat-o intelectual. Dacă stai de vorbă cu ea, te încarci cu energie pozitivă. Este o combinaţie de optimism cu pragmatism, o persoană cu aspiraţii mari, pentru care nu există „nu pot”. Conştientă de poziţia şi potenţialul Asiei pe scena globală ea încurajează tinerii să îşi depăşească limitele, să experimenteze cultura şi limbile asiatice. O fire motivată, proactivă şi competitivă, e oricând dispusă să ajute pe oricine necondiţionat şi să le ofere celor interesaţi un crâmpei din experienţa ei asiatică. Practic, după mai bine de doi ani de când s-a întors în ţară, Ruxandra respiră în continuare aerul novator al Coreei de Sud, pe care îşi doreşte să-l propage şi peste România.

“Experienţa din Coreea a fost revelatorie pentru mine atât din perspectivă personală, cât şi profesională. Am ieşit din zona de confort a unei familii protectoare şi a unui sistem de educaţie pe care îl stăpâneam foarte bine și am ajuns în cel mai performant sistem educativ din lume, după cum afirma obsesiv preşedintele Obama, într-o societate în care condiţiile minime de funcţionare sunt competitivitatea, determinarea şi performanţa. Sună dur, dar supravieţuiesc doar cei mai buni. M-am întors cu o perspectivă globală, am păstrat flexibilitatea şi creativitatea specific europene, însă am preluat pragmatismul american (n.r. – şcoala din Coreea se inspiră din sistemul american) spiritul competitiv, disciplina şi motivaţia asiatice”, îşi sintetizează Ruxandra experienţa coreeană. 

Ruxandra, de unde eşti tu?

M-am născut şi am copilărit într-un mic oraş de provincie din apropierea Bucureştiului, Roşiori de Vede, unde am urmat liceul cu profil uman, intensiv franceză. În ultimul an de liceu am descoperit pasiunea pentru filosofie, mi-am dat seama că sunt foarte atrasă de această disciplină. Rezultatul s-a văzut la olimpiada naţională de filosofie unde m-am clasat pe locul 4. Sub influenţa unor profesori foarte pasionaţi, tot în liceu mi-am descoperit afinitatea pentru limbile străine, limba română, istoria. Încununarea muncii şi a lecturilor mele din liceu s-a văzut la bacalaureat, unde am obţinut media generală 10.

Bănuiesc că ai mers apoi pe aceeaşi filieră, cu studii universitare umaniste…

Aşa este. Iniţial, ca o continuare naturală a pasiuniilor şi calităţilor mele native, mi-am dorit foarte mult să studiez în zona de comunicare. În acelaşi timp voiam să merg şi către alte culturi şi limbi. Astfel am fost pusă în faţa unei dileme la momentul respectiv: am avut de ales între SNSPA şi Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. Am crezut la momentul respectiv că SNSPA este o opţiune validă, dar ulterior am descoperit limbile străine, m-am îndrăgostit iremediabil de limba coreeană şi într-un puseu de sinceritate faţă de mine însumi am decis să rămân în zona aceasta, fără urmă de regret. La început am aplicat la ambele facultăţi, însă Facultatea de Limbi Străine era pe locul 2, dar ulterior a venit pe prima poziţie, într-un mod neaşteptat şi natural. Am început ambele facultăţi, dar m-am îndreptat în cele din urmă spre Limbi Străine, unde am început studiul limbii coreene.

Cum aşa?

Recunosc că limba coreeană a fost o întâmplare, o chestiune de hazard. Eu, de fapt, îmi doream să studiez portugheză şi cum la această facultate trebuiau alese două limbi străine, am optat pentru coreeană ca a doua specializare. Nu eram atrasă de Coreea într-un mod aparte, nici nu îmi amitesc să fi avut cunoştințe ample despre cultură sau limbă. La momentul respectiv înclinam înspre portugheză, astfel că alegerea celei de-a doua limbi era mai mult o chestiune de procedură, de care, ca o ironie a sorţii, voiam să scap rapid. Am fost foarte implicată în viaţa academică şi foarte pasionată, mergeam de cursuri, eram genul de student cu o curiozitate uriaşă. Am ştiut din primul an de facultate că vreau să plec în afara ţării, nu ştiam în ce ţară, nici pentru ce perioadă, doar ştiam că vreau să plec. Datorită rezultatelor academice foarte bune din primul semestru, am fost în capul listei atunci când s-au afişat bursele de studiu în străinătate. Astfel, după primul semestru obţinusem deja două burse, una în Portugalia, cealaltă în Coreea de Sud.

Şi ce ai ales?

Alegerea mea naturală a fost să merg în Coreea de Sud. Era o bursă foarte generoasă oferită de guvernul coreean, între 2008 şi 2013. Provocarea mai mare pentru mine era să plec în Coreea decât în Portugalia, îmi doream să-mi testez limitele, să explorez. Îmi aduc aminte că după primul semestru de la Limbi Străine ţineam prezentări în limba portugheză, în timp ce la limba coreeană puteam doar recunoaşte şi articula anumite cuvinte. Portugalia era foarte aproape de cultura noastră, în timp ce Coreea era acel teritoriu necunoscut, mistic. Tocmai aceste obstacole m-au determinat să aleg Coreea de Sud. Bursa a fost pe o perioadă de cinci ani, iar eu am fost singura persoană din anul nostru care a acceptat să plece la studii pe o perioadă atât de lungă.

Nu ţi-a fost greu să laşi casa, familia, prietenii şi să pleci la zeci de mii de kilometri depărtare?

Am fost susţinută de prietenul meu de atunci, actualul meu soţ, el mi-a acordat un vot de încredere, care pentru mine a fost extrem de important. El şi tatăl meu m-au susţinut. Am avut prieteni care m-au făcut să conştientizez efortul la care urma să mă înham, însă era deja prea târziu, eram deja cu gândul acolo. Am plecat la o vârstă foarte fragedă (n.r. – 20 de ani), ceea ce m-a ajutat să mă adaptez sistemului lor destul de repede. Era a  treia mea plecare din ţară, dar prima atât de departe. Mi-am făcut bagajul şi am plecat în Coreea. Eram, practic, un copil când am plecat, dar un copil foarte determinat. A fost o plecare destul de dureroasă, mă desprinsesem recent din sânul familiei. Din Roşiori am venit în Bucureşti, dar care, din perspectiva proximităţii, era tot un fel de acasă. Desprinderea adevărată a fost cea de 13.000 km, până în Coreea, pentru cinci ani. A fost într-adevăr o ruptură, dar scopul şi motivaţia erau atât de puternice încât am reuşit să trec peste ea.

Care a fost prima ta impresie când ai ajuns în Coreea, ce ai simţit?

A fost un impact uriaş când am ajuns la Seul. Nu mi-a fost teamă de necunoscut, îmi doream foarte mult să descopăr noul, aveam o foarte mare curiozitate. Mi-a luat ceva vreme până m-am dezmeticit. Primul contact cu realitatea a fost în momentul în care am încercat să mănânc mâncarea coreeană, s-a întâmplat la câteva ore după ce am aterizat, când am fost invitată la masă de cei de la universitate. Am gustat mâncarea respectivă, am închis ochii, am căutat pâinea, nu era pâine, am căutat apa, nu era apă. Aveam doar beţişoare şi orez din care puteam mânca doar dacă ştiam să le folosesc. Au urmat două zile în care nu am mâncat absolut nimic şi am slăbit serios. Apoi am fost conştientă că dacă nu o să mănânc mâncarea lor voi fi nevoită să renunţ la visurile şi planurile mele măreţe şi mă întorc acasă. Acela a fost declicul, momentul care a marcat metamorfozarea mea într-o persoană mult mai tolerantă, deschisă spre nou, maleabilă. Aşa am început să mănânc absolut orice, inclusiv viermi de mătase. Am descorit că singurele limite sunt cele pe care ni le impunem singuri. Şi că gusturile sunt în totalitate educabile. Nu m-am gândit niciodată să mă întorc din cauză că nu m-aş fi putut acomoda acolo. A fost probabil singurul “nu” hotărât din viaţa mea.

Trecând peste acest impact puternic, cât de uşor sau greu ţi-a fost să te adaptezi ulterior?

Guvernul coreean ne-a ajutat să ne integrăm şi ne-a oferit un sprijin major atât financiar, cât şi logistic, motiv pentru care recomand cu căldura acest program al lor. La început am stat într-un orăşel de provincie, care nu era expus străinilor. Eram o prezenţă exotică pentru locuitori, eram ceva ce ei văzuseră doar în filme. Veneau şi mă atingeau, erau foarte curioşi în privinţa mea. Eram un element nou, credeau deseori că sunt o actriţă americană şi îşi explicau cu greu prezenţa mea acolo. Erau nişte oameni deschişi, foarte prietenoşi, iar eu eram copleşită de atenţia şi importanţa pe care mi-o acordau. Mi-a fost extrem de greu la început să mă fac înţeleasă de ei, care nu ştiau engleza. Limba coreeană este extraordinar de grea, mai grea decât japoneza sau chineza. După câteva luni am învăţat doar să cer informaţii de bază sau să spun câteva lucruri despre mine şi familia mea.

Totuşi, cum ai reuşit să înveţi limba lor?

Primul an din bursă a fost dedicat învăţării limbii coreene. Abia apoi am dat admitere la facultatea de ştiinţe politice şi business la Universitatea Ewha Womens. Studiul ştiinţelor politice în coreeană presupune un efort mult mai mare decât ceea ce învăţasem în primele câteva luni. Trebuia să învăţ toate cursurile în limba lor, practic învăţăm limba coreeană şi cursurile de la facultate în acelaşi timp. Pentru că eram înrolată în programul de licenţă de patru ani aveam acelaşi regim ca studenţii coreeni şi concuram pentru note. Țara are un sistem de evaluare aparte, cel relativ, care notează studenţii comparativ cu performanţele celorlalţi. Doar 20% din studenţi pot lua nota maximă A, 30% pot lua B, 40 pot lua C şi restul D sau F (echivalentul nostru la nota 4). Este tocmai acel sistem care îi face extrem de competitivi. Practic, eşti obligat să munceşti mai mult decât colegul tău. Orice cuvânt în plus faţă de un alt student te poate propulsa înspre o notă mai mare, iar notele contează la angajare, pe lângă prestigiul universităţii la care ai învăţat. Profesorii nu făceau diferenţe între mine şi studenţii coreeni tocmai din acest motiv. Uneori, am avut şi profesori care mi-au dat voie să susţin examenele în engleză. Dar scopul meu a fost să le înţeleg cultura, să pătrund în tainele lor, să le învăţ limba, să mă obişnuiesc cu mâncarea şi obiceiurile lor. Practic, să iau maximum din experienţa respectivă. Diploma Magna cum Laude a venit ca o confirmare a faptului că am reuşit să mă aclimatizez sistemului.

După cinci ani petrecuţi între coreeni, simţeai că mai făceau diferenţe între tine şi ei?

Mai degrabă m-au considerat ei de-a lor. La finalul facultăţii mi s-a spus că sunt coreeancă. Au fost câţiva profesori care chiar m-au întrebat dacă am părinţi coreeni şi au fost extrem de uimiţi când le-am spus că nu sunt coreeancă, nu puteau înţelege cum de m-am adaptat atât de natural la cultura lor. Eu am pus această performanţă pe seama vârstei la care am plecat acolo. Mi-am făcut foarte mulţi prieteni coreeni, dar şi străini, mai mulţi din Asia. Asta a făcut că experienţa mea să nu fie una pur coreeană, ci şi una internaţioanală. Am avut prieteni din Thailanda, Indonezia, Filipine, Japonia, Mongolia, China, Kazahstan, Singapore, dar şi din Statele Unite, Rusia, Slovacia, Spania sau Danemarca.

Cu ce te-au impresionat cel mai mult coreenii?

Ce mi-a plăcut foarte mult la ei este motivaţia şi determinarea. Am aflat de la bunicii prietenelor mele că în timpul războiului cu Coreea de Nord, din urmă cu 50-60 de ani, nu aveau ce să mănânce; erau secătuiţi de resurse de orice fel şi perspective sumbre în proximitatea Coreei de Nord şi a Chinei. A urmat o perioadă de corupţie după război, au trecut prin vremuri foarte grele. În prezent au ajuns a 12-a economie mondială, iar în 2020 se crede că vor ajunge Japonia din urmă faţă de care erau la mare distanţă acum ceva vreme. Sunt în competiţie cu Japonia, dar într-un sens pozitiv, vor să ajungă la nivelul lor, vor chiar să-i depăşească şi antrenează toate resursele necesare pentru a reuşi. În încercarea de a propulsa economia Coreei, statul oferă multe facilităţi companiilor mari coreene, care sunt principalii angajatori. Nu este un ajutor necondiţionat, ci dimpotrivă, un contract benefic de ambele părţi. Lucrurile de care am rămas uimită sunt stricteţea, sfinţenia cu care se raportează la ierarhie, cât şi respectul pentru cei în vârstă. Noi ne raportăm foarte mult la anumite competenţe, la realizări, ei respectă vârsta şi asta modifică foarte mult raportul de interacţiuni dintre oameni. De exemplu, dacă vorbesc cu o persoană cu un an mai în vârstă decât mine trebuie să mă adresez cu “dumneavoastră”. Pe deasupra, coreenii sunt foarte mândri şi spun că trăiesc într-o zi cât alţii în două, deoarece au un ritm de viaţă foarte alert. Practic, când un om normal îşi încheie ziua, ei încep un nou ciclu de viaţă, cu întâlniri cu prietenii, familia sau alte  preocupări. Asta îi face atât de dinamici şi dezvoltaţi multilateral, competitivi.

Sunt studii dovedite potrivit cărora în Coreea de Sud rata sinuciderilor este extrem de ridicată. Tu, care ai stat cinci ani printre ei, cum explici acest fenomen?

În Coreea contează foarte mult backgroundul educaţional; au un cerc foarte exclusivist al facultăţilor extraordinar de performante, iar asta este un status social pentru oricine. În funcţie de facultatea pe care ai absolvit-o ţi se pot deschide sau închide foarte multe porţi ulterior. Într-adevăr, rata de sinucidere este foarte mare din cauza competitivităţii duse la extrem, sunt extraordinar de competitivi şi performanţi, 85% din populaţie a terminat liceul, 65% din populaţia adultă are studii de licenţă, în condiţiile în care media europeană este mult sub acest prag. Se pune multă presiune pe copii pentru a învăţa foarte bine şi pentru a accede la universităţi de top. Mai mult, ei nu au sistem de pensii şi tot ajutorul în momentul când îmbătrânesc îl primesc de la copii. Orice familie investeşte foarte mult în educaţia copiilor pentru a-i propulsa cât mai sus şi pentru a-şi asigura existenţa la bătrâneţe. Presiunea socială este foarte mare şi asta e una dintre cauzele care determină sinuciderile, mai ales la tineri. Este o realitatea care şochează.

Să trecem şi la lucruri ceva mai vesele. Cum ţi s-a părut Seulul?

Seul este un oraş fascinant, foarte dinamic, viu, care oferă extraordinar de multe oportunităţi, în care de poţi dezvolta, poţi cunoaşte oameni, dar mai mult decât atât este vorba de energia oamenilor, de dorinţa lor de muncă. Autorităţile sunt implicate să ofere cât mai multe facilităţi locuitorilor Seulului, se vede progresul pe zi ce trece şi la tot pasul. În Seul este Wi-fi peste tot, pe stradă, în metrou, este de prisos să povestesc cum arata campusul universităţii mele (o adevărată incursiune în viitor pentru multe universităţi din Europa şi Stale Unite), iar tehnologia este un facilitator extraordinar pentru progres.

În toată această perioadă nu ţi-a fost dor de casă?

Ba da, mai ales spre final, când deja atinsesem anumite obiective şi gândul meu era din ce în ce mai mult acasă. Îmi doream să termin ceea ce îmi propusesem, apoi să mă întorc acasă. La fel cum a fost plecarea mea în Seul, la fel de naturală a fost şi întoarcerea în România. Am resimţit-o aproape ca pe o datorie morală, am simţit că am acumulat foarte multe lucruri şi mi-am dorit ca toată experienţa şi expertiza să le aduc în România. Am vrut, şi îmi păstrez acest entuziasm în continuare, să mă implic şi să ajut România să se dezvolte.

Cum ai găsit România când te-ai întors?

Spre surprinderea şi bucuria mea, m-am întors într-o Românie mult mai aproape de Coreea de Sud faţă de cum o lăsasem când am plecat. Între timp s-au intensificat  legăturile economice, este deja cunoscută deschiderea Asiei spre Europa şi viceversa.

Cu ce te-ai ocupat când ai revenit acasă?

Am început propria mea afacere, a fost ceva natural, având în vedere mediul dinamic de care spuneam, deoarece în Coreea la fiecare colţ de stradă auzeam tot felul de idei care puteau fi implementate cu succes şi în România. Am creat un brand fashion şi l-am crescut, Funky Feet,  primul brand de şosete colorate din România, prin care îmi propuneam să aduc o schimbare de atitudine în vestimentaţia românilor, dar şi în abordarea lor de zi cu zi, un element de prospeţime, o pată de culoare. A prins neaşteptat de bine acest proiect, dar mi-am dat seama că resursele erau limitate pentru a-l dezvolta aşa cum îmi imaginam eu. A fost prima mea experienţă din care am învăţat multe lucruri aplicabile în diverse domenii. Apoi au urmat colaborări cu firme coreene care investesc în România şi care aveau nevoie la vremea aceea de consultanţă. Am venit cu un bagaj cultural şi informaţional din Coreea pe care am vrut şi vreau să-l aplic în România.

Cum ai făcut pasul spre cariera de cadru didactic?

Am constatat că numărul studenţilor care vor să înveţe limba coreeană este în creştere şi mi-am dat seama că ei au nevoie de metode şi de cunoştinţe care să-i facă mai atractivi pentru angajatori, să-i propulseze în carieră, să le ofere o pregătire temeinică. Astfel am decis să mă implic în formarea tinerilor studenţi şi am încheiat un protocol de colaborare cu Facultatea de Limbi Străine, secţia de coreeană. Acum sunt colaborator al acestei facultăţi, unde am încercat să aduc puţin din spiritul coreean şi să adopt câte ceva din stilul de viaţă coreean. Încerc foarte mult să fiu deschisă, să comunic cu studenţii mei şi să le înţeleg nevoile, să găsesc acele metode prin care ei învaţă cel mai uşor. Încerc să-i învăţ să fie dezvoltaţi multilateral pentru a dezvolta anumite calităţi şi aptitudini.

Cum sunt studenţii români comparativi cu cei coreeni?

Am constatat că studenţii noştri sunt demotivaţi comparativ cu cei din Coreea. Studenţii coreeni erau foarte motivaţi să facă voluntariat, să muncească, să călătorească în străinătate, să facă internship-uri. Toate aceste activităţi merg în paralel cu activitatea academică. Din păcate, sistemul nostru academic este deficitar în acest sens. El trebuie să lucreze şi să conecteze lucrurile teoretice cu cele practice, trebuie foarte bine conectat sistemul educaţional cu piaţa forţei de muncă, cu companiile, trebuie un raport cerere-ofertă, ceea ce nu prea se întâmplă.

Ruxandra, îţi place să fii profesoară?

Preadatul îmi oferă satisfacţii foarte mari, începând cu satisfacţia că dai mai departe ceea ce tu ai acumulat, cu atât mai mult cu cât ştii că ei au acelaşi interes, acelaşi obiectiv ca tine. Mai mult de atât, este foarte importantă adaptarea disciplinelor la cererea din piaţă şi pregătirea practică a studenţilor pentru viaţa de post-academică. Cred că studenţii sunt foarte dezorientaţi în ceea ce priveşte viitorul lor, oportunităţile pe care le au sau pe care şi le pot crea. Sper că nu şochez dacă spun că de multe ori acei studenţi cu notele cele mai mari sunt cei care se adaptează mai greu pe piaţa muncii. Asta pentru ca sistemul este centrat pe studiu teoretic, nu practic, şi nu îi dezvoltă multilateral, ci unilateral. Cred foarte mult în metodele practice de învăţare, cred mult mai mult în dialogul student-profesor decât în acea metodă clasică de monolog a profesorului. Mă pasionează să lucrez în educaţie, domeniu care este nucleul unei societăţi sănătoase şi prin care poţi avea un impact de lungă durată. Lucrez la toate aceste lucruri prin cursul Korean Business şi workshop–uri practice pentru studenţi.

Cu ce te mai ocupi în afară de cariera didactică?

Pe lângă Universitatea Bucureşti mai colaborez şi cu o multinaţională într-un proiect foarte interesant care vizează piaţa din Coreea de Sud. Sunt în permanenţă legătură cu Coreea, atât pe zona de cultură, cât şi business, dar mai am şi alte proiecte pe partea de ONG pe care urmează să le implementez. De exemplu, lucrez la înfiinţarea unui ONG feminist care îşi propune să promoveze şi să susţină leadership-ul feminin şi plănuiesc să scriu şi o carte, “Korean Business”, primul manual de acest gen scris în altă limbă decât limba coreeană.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi ai face aceleaşi alegeri?

Sunt fericită cu alegerile pe care le-am făcut până acum şi dacă ar fi să dau timpul înapoi aş face absolut aceleaşi alegeri. Fiecare proiect, fiecare experienţă a adus ceva în dezvoltarea mea profesională şi personală şi cu siguranţă sunt baza a ceea ce urmează. Am avut experienţe diverse, provocatoare, care au contribuit şi au sedimentat ceea ce sunt azi. Mă felicit în fiecare zi pentru decizia de a mă întoarce în România, consider că sunt foarte multe lucruri de făcut în ţară. Nu pot spune dacă mă gândesc sau nu la o nouă plecare, sunt pe principiul “niciodată să nu spui niciodată”. Dacă ar fi să plec din nou din ţară ar fi tot pentru a mă întoarce cu mai multe cunoştinţe, cu mai multă experienţă. Niciodată nu pot atinge acel nivel înalt de autosatisfacţie, ci mereu îmi fixez noi idealuri şi obiective.

Cum ţi se pare România în care trăieşti?

România rămâne o ţară cu un potenţial enorm, cred însă că trebuie mai multă motivaţie, trebuie lideri foarte puternici, care să reuşească să impună o strategie de schimbare şi de performanţă de sus în jos. Sunt câteva domenii cheie care pot propulsa România acolo unde ne-o dorim, iar educaţia este nucleul dezvoltării pe termen lung. Trebuie investit foarte mult în această zonă pentru că este locul unde putem creşte lideri, unde putem naşte schimbări sau unde putem cultiva performanţa. Acesta este şi motivul pentru care mă implic foarte mult în educaţie. Coreea de Sud a arătat lumii că poate creşte din nimic. Este nevoie de doar de determinare, de lideri hotărâţi să facă bine, restul vine de la sine. 

CITAT: “Am gustat mâncarea coreeană, am închis ochii, am căutat pâinea, nu era pâine, am căutat apa, nu era apă. Au urmat două zile în care nu am mâncat absolut nimic. Apoi am fost conştientă că dacă nu o să mănânc mâncarea lor voi fi nevoită să mă întorc acasă. Aşa am început să mănânc absolut orice, inclusiv viermi de mătase.” Ruxandra Manea, asistent universitar.

Câteva repere din cariera Ruxandrei Manea

• – absolventă Magna cum Laude în Ştiinţe Politice şi Business Administration (două specializări diferite absolvite în limba coreeană) la Ewha Womens University, cea mai mare universitate de femei din lume potrivit QS World University Rankings, recunoscută la nivel internaţional ca emblematică pentru feminism şi promovarea leadershipului feminin;
• – a participat pe bază de invitaţie la mai multe evenimente organizate de Ewha Womens University, unde a avut privilegiul să asculte pe viu un discurs al lui Hilary Clinton despre leadership. De asemenea, a asistat la ceremonia prin care Angela Merkel a primit distincţia “honoris causa” a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Ewha Womens University din Seul;
• – câştigătoare a unui premiu de excelenţă (Academic Achievement) oferit de Institutul Naţional Coreean Korean pentru Educaţie Internaţională;
• – a făcut un internship la Guvernul Metropolitan din Seul;
• – la întoarcerea în România a colaborat cu Camera de Comerţ Româno-Coreeană şi cu câteva companii coreene de renume mondial care dezvoltă afaceri în România;
• – a înfiinţat şi predă cursul de Korean Business la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine;
• – organizează frecvent evenimente şi workshopuri, alături de companiile coreene, pentru studenţii săi cu scopul de a-i ajuta să se integreze pe piaţa muncii, să devină mai competitivi şi mai conştienţi de oportunităţile pe care le au;
• – colaborează cu o multinaţională prestigioasă, unde lucrează în cadrul unui proiect care implică companii cheie de pe piaţa din Coreea de Sud;
• – este studentă la Masterul de Studii Est Asiatice cu bursă de merit şi la Masterul de Marketing – Sheffield University;
• – este promotor al implicării tinerilor în problemele globale cu impact asupra României, fiind organizatoare a evenimentului Bucharest Talks: The Refugees Crisis în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti.