Unde mergem la teatru. Lista lui Anghel Damian

Scris de Andrei Craciun 21-05-2015 3,201

GENERAȚIA URMĂTOARE DESPRE EA ÎNSĂȘI. Am întrebat un tânăr actor din București (joacă la Comedie, la Metropolis, la Godot) care e treaba cu scena capitalei astăzi, am îndrăznit să-i cerem chiar și câteva recomandări. Viitorul României în teatru, deci, văzut chiar de un tânăr actor. Iată-l.

Anghel Damian (24 de ani) este fiul regizorilor Laurențiu și Anca Damian. Adevărul este că, de fapt, numele său de familie este, la fel ca în cazului tatălui său, Dumitru. Anghel și Damian sunt două dintre cele trei prenume de care beneficiază.

Îl mai cheamă și Mihai, dar nu îi  mai spune acum nimeni așa. I s-a spus totuși Mihăiță, în urmă cu doi ani, pe când juca într-o telenovelă de mare succes național, dar și atunci doar pentru că întâmplător așa se numea și personajul pe care îl interpreta – un copil de bani-gata.

Anghel Damian e unul dintre cei mai apreciați tineri actori români, cu un început spectaculos de carieră – și în teatru și în film. A fost baschetbalist înainte să fie actor, a cunoscut și un început de obezitate înainte să slăbească treizeci de kilograme printr-o dietă bazată în principal pe înfometare. În liceu i se spunea, pe bună dreptate, “Grasul”.

Acum și-a revenit – are șaptezeci de kilograme, la un metru nouăzeci. E poreclit “Husky”, după îndrăgita rasă nordică de câini. Și, la drept vorbind, e foarte greu să nu-l placi pe Anghel.

anghel3

 Ca actor, ce diplome și medalii ai?
Am luat premiul “Cinema iubit”, acum doi ani, pentru “cel mai bun actor”. Am jucat în trei scurtmetraje – erau roluri foarte diferite. Într-unul eram un băiat de mafiot care are un moment de luciditate și se revoltă împotriva tatălui, în altul jucam în sfârșitul unei relații și în cel de-al treilea eram un puști de liceu care se îndrăgostea la metrou. Erau partituri centrale în toate scurt-metrajele, dar foarte diferite.

Ți-a dat aripi această recunoaștere?
Știi cum e cu premiile – ți le dorești, apoi te întrebi “așa, și?, gata?!”. E o satisfacție pe moment, atât. În trei-patru ore ai uitat. Nu sunt premii care sunt concrete, nu înseamnă ceva. Nu te duc mai departe, nu e ca și cum ai lua o bursă să pleci la Hollywood. Premii concrete au fost la Gala Hop în 2013 – Premiul Yorick (n.m. – revistă on-line de teatru) pentru “cel mai bun actor” și Premiul Teatrului de Comedie pentru “cel mai bun actor”. Și în baza premiului oferit de Teatrul de Comedie am ajuns după-aceea să joc în “Tartuffe”. Așadar, a avut o consecință.

Ce rol faci?
Valère, îndrăgostitul, într-o stare de semipărăseală. Momentul lui Valère a fost construit de Molière ca o piesă în piesă.

Să îi dea Dumnezeu sănătate și lui Molière.
Să-i dea, să-i dea, că a făcut treabă bună. Începutul era destul de sumbru, ceea ce era atipic pentru Molière și perechea de îndrăgostiți Valère-Marianne e menită să mai destindă atmosfera.

Tu ești talentat, Anghel?
Mi-ar plăcea să spun că da. Dar există multe tipuri de talent, mai ales în actorie. Există un talent de clovn, oamenii care nu trebuie să facă mari eforturi ca să stârnească râsul.

Nu-l ai.
Nu, nu sunt clovn. Există un talent bazat pe inteligență.

Talentul omului cerebral. Ca Florin Piersic Junior, așa.
Așa. Aici mi-ar plăcea să mă încadrez. E un exemplu foarte bun. La fel e și Tudor Chirilă, deși el are talent și în zona de clovn, dar tot din inteligență îi vine. Aici m-aș încadra, dacă m-aș încadra undeva. Sper să mi se confirme în timp, să stau mai liniștit în scaun. Poți să ai surprize – am văzut colegi de-ai mei, pe care îi consideram complet lipsiți de talent, întâlnindu-se cu un rol pe care l-au făcut atât de bine încât puteai să crezi că sunt cei mai talentați oameni din lume.

anghel1

Explozia necunoscută de talent

Ce actori talentați sunt în tânăra generație de actori români?
Să facem o distincție – ce înseamnă tânăra generație?

Până în 35, să zicem.
Să începem nesimțit cu capul listei? Marius Manole, că e tot pe aici ca vârstă (n.m – Marius Manole va împlini 37 de ani la începutul lunii octombrie).

E bun Manole?
E al dracului de bun!

E bun și fiindcă are rutină? Sau era bun și dacă nu juca atât de mult?
În combinația asta fatală de talent și rutină, e irezistibil. E din ce în ce mai bun. Și joacă atât de lejer. Are momente în care devine atât de creativ! L-ai văzut repetând o lună de zile, apoi deodată îți face o scenă cum nu te gândeai vreodată. E foarte mișto Marius.

Înveți de la el? Tehnică, treburi din astea?
La tehnică, e o treabă de exercițiu pe care fiecare trebuie să și-o facă. Poți, totuși, să furi metoda de abordare a unui rol, de la prima lectură. E interesant să vezi diferite metode și ce roade dă fiecare dintre ele. Când ești tânăr, cum sunt eu, e foarte bine să îi observi pe cei buni și să alegi ce ți se potrivește.

În afară de Manole?
Sunt mulți, avem generații tinere extrem de talentate.

Exemple?
Alex Bogdan are un talent de clovn pe care rar îl întâlnești! Joacă extrem de puțin teatru, dar probabil că asta ține de o alegere personală. Îl numesc pentru că mă fascinează. Nici măcar nu suntem așa de buni prieteni. E un talent pe care eu nu îl am, în mod evident. El e, altfel, extrem de activ în meserie, dar nu în teatru. E implicat în multe proiecte de televiziune. L-am văzut în facultate în niște roluri și m-a surprins extrem de plăcut. Foarte talentat mi se pare Tudor Istodor. Sunt și foarte multe fete talentate. E o explozie de talent în jurul nostru!

Insuficient promovată?
Da. Și sunt foarte puține șanse pentru tineri. Hai să zicem în film: sunt trei-patru roluri pentru tineri pe an. Și vorbim de o bază de selecție uriașă. În fiecare an termină trei sute de actori. Jumătate se lasă în șase luni, dar chiar și așa vorbim de mii de oameni care se bat pe un rol. Apoi în teatru – angajări nu prea se mai fac. Au început să se mai facă neanunţate, dar nu sunt concursuri. N-au mai fost de prin 2007. E un sistem destul de închis. În afară de Metropolis care organizează audiţii deschise şi e un teatru de proiect, teatrele de stat nu merg decât pe recomandări. Trebuie să fii într-un cerc.

E o masonerie artistică.
E clar că e vorba de un sistem de relaţii. Tu eşti cel mai talentat actor român în viaţă dar nu cunoşti pe nimeni în Bucureşti, atunci şansele sunt 0,01% să reuşeşti…

Şi Manole? El cum a reușit?
El era angajat la Teatrul din Brăila. A fost văzut în spectacolul “Drept ca o linie” cu care a fost şi nominalizat la UNITER pentru debut. Era foarte bun în rolul acela şi l-a văzut Felix Alexa care l-a distribuit în  rolul Puk în “Visul unei nopți de vară” la Teatrul Naţional. A făcut şi aici un rol excepţional, a avut vizibilitate. Apoi a jucat în “Inimă de câine”, a avut şansa să joace într-un spectacol minunat, cu Victor Rebengiuc, şi a avut loc această explozie care nu s-a sfârşit încă. E ca efectul bombei atomice. Şaptezeci de ani rămâne radioactiv. Dar e nevoie de noroc, clar. Şi eu pot să spun că am avut mult noroc. O forţă supranaturală a intervenit fix în anumite momente şi a schimbat totul în favoarea mea. Uite, şi rolurile din scurtmetrajele pentru care am luat premiile la “Cinema iubit”. Două dintre ele nu erau ale mele, erau ale altcuiva şi n-au mai putut ceilalţi, am ajuns de-am luat un premiu, m-au mai văzut şi alţi regizori. În zona asta de film e taică-miu destul de cunoscut, dar a fost prima dată când am apărut eu, Anghel Damian, nu eu, fiul lui Laurenţiu Damian. Când faci film, eşti singur în cadru, nu poate să te ajute tata, nu poate să te ajute mama, nu contează cine sunt părinţii, cine sunt bunicii.

Urmașul unei ramificații de grădină japoneză

Cine ţi-au fost bunicii?

Unul a fost jurist, judecător, avocat – era din Ardeal.

Mai trăieşte?
Din păcate, nu. Celălalt a fost colonel-maior, militar. Bunica, soția judecătorului – medic. Şi cealaltă economist. O ramificaţie de grădină japoneză.

Ai moşteniri multiple.
Da. Dacă e să o luăm după celebritate, un unchi de-ai mei a fost Ştefan Iordache, care e din zona Calafatului.

Unchi bun?
Da, văr cu bunica mea. Tata l-a cunoscut mai bine.

Talent ai avea, aşadar, de unde să moşteneşti.
Nu cred neapărat în treaba asta cu talentul ca moştenire genetică. Eu cred că ţine mai mult de educaţie, de cum ai fost educat.

Dacă ar veni acum un cetățean nefamiliarizat cu teatrul din capitala țării noastre, ce spectacole i-ai recomanda?
Cred că aș reuși să îi recomand ceva din fiecare teatru.

Ar trebui să varieze – să meargă și la Comedie și la Național?
Clar!

Bănuiesc că ai umblat, că ai văzut spectacolele colegilor.
Aș recomanda la Godot, ca să începem cu teatrul independent, spectacolele Liei Bugnar și pe cele ale lui Radu Iacoban, care mie îmi plac foarte tare. La Metropolis aș recomanda spectacolele domnului Frunză – “Visul unei nopți de vară” și “Tartuffe”, dar și “Peretele” – tot de Lia Bugnar, în mod cert. La Național aș recomanda “Năpasta”.

Care e cel mai bun spectacol din București

Se mai joacă?

E în repertoriu. Și în general, aș recomanda spectacolele în care joacă Marius Manole. Și “Furtuna” de la Național. S-a tot vorbit prin oraș – că una, că alta, dar mie mi-a plăcut. Mi se pare că sunt câteva roluri excepționale acolo, mai ales cele făcute de Istvan Teglas și Mihai Călin. La Teatrul de Comedie aș recomanda “Tartuffe” și “Scrisoarea pierdută” regizată de domnul Dabija. La Bulandra… sunt extrem de multe spectacole, dar nu știi ce se mai joacă, ce nu se mai joacă. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, cel mai bun spectacol din București e “Îngropați-mă pe după plintă”, tot la Bulandra, dar nu cred să se mai joace curând. Aș recomanda “Artă”, un spectacol foarte bun cu Șerban Pavlu, Gigi Ifrim și Vlad Zamfirescu. Clar, tot la Bulandra, “Căsătoria”, “Unchiul Vania”, dar nu știu în ce măsură se mai joacă. Acolo sunt câteva spectacole care se joacă de ceva timp.

Odeon, de ce nu?
La Odeon sunt multe spectacole bune. În fiecare teatru există cel puțin câteva spectacole demne de văzut, ba chiar unele sunt obligatoriu de văzut. În teatrele de stat se pot face spectacole foarte bune și se și fac. La Bulandra sunt spectacole care au avut premiera acum zece ani, dar atâta timp cât nu există premiere și oameni noi luați în teatre, unde să joace tinerii absolvenți?

Și teatrul independent nu reușește să absoarbă toată oferta de actori noi?
Reușește și nu reușește, fiindcă și acolo e o suprasaturare. Sunt enorm de multe spectacole și în teatrul independent și e greu să-ți asiguri existența dacă ai unul-două spectacole pe lună. Gândește-te că la Godot sunt optzeci de spectacole în repertoriu. Se programează unul la două luni. Sunt câteva care se joacă mai des, care sunt de succes – succesul de casă, la public. Acesta e singurul criteriu. Asta e și buba în teatrul independent – unicitatea criteriului. Dar cererea e oricum mare la teatru și sălile se umplu și nu mai poți să faci un calcul real. E o problemă și cu banii investiți care vin de la stat, fiindcă numărul de bilete pe care trebuie să îl vinzi în fiecare an oricum îl acoperi, oamenii vin din obișnuință.

Nici publicul nu taxează, deci, prin absență spectacolele mai puțin reușite?
În teatrul de stat, cred că mai degrabă nu.

CITAT: “Când faci film, eşti singur în cadru, nu poate să te ajute tata, nu poate să te ajute mama”. Anghel Damian, actor

anghel2