Hingherul cel Bun și Karma: dresorul care pregătește maidanezi să devină câini de asistență pentru persoanele cu dizabilități

- - 11- 318 vizualizari

Un tânăr din București vrea să arate că maidanezii pot deveni câini de asistență pentru persoanele cu handicap locomotor. A început demonstrația cu Karma, care e deja bine dresată și își așteaptă un stăpân. 

Un film care avea să devină cult – “Filantropica” – se deschide cu această constatare: “A fost odată ca niciodată un oraș în care locuitorii se împărțeau în prinți și cerșetori. Între aceste două lumi nu existau decât câini vagabonzi. Ei formau clasa de mijloc”. Orașul acela era capitala României, București.  Au trecut ani și viața, ca în cântecele de altădată, s-a schimbat. Au apărut și au dispărut adolescenții emo, cu privirea lor sumbră asupra vieții, au apărut și au rămas corporatiștii, au apărut și vor dispărea hipsterii, cu bicicletele și bărbile și ochelarii lor cu rame ample.

Sunt mai multe clădiri din sticlă în oraș, cum și mai puțini câini vagabonzi sunt. În tot timpul acesta, un om de afaceri japonez a fost ucis de un maidanez, cunoscut sub numele de Bosquito. Bosquito a scăpat de linșajul mediatic și fizic. Ultima oară a fost reperat în Germania, unde fusese adoptat – ca să vedeți și dumneavoastră – de o familie din clasa de mijloc a Germaniei. Mai recent, un copil, copilul Ionuț, a fost sfâșiat de maidanezi într-un parc din București. Războiul româno-maidanez a atins atunci un nou punct critic.  Societatea, nefiind nicidecum echilibrată, s-a divizat: între moarte câinilor! și salvați câinii!, tot mai puțini au rămas, cu tot discernământul, la centru. Și încă mai puțini au făcut, de fapt, ceva concret pentru maidanezi. Firește, au fost câini adoptați, au fost câini salvați de la moarte, dar și câini uciși, cu bestialitate și, uneori, în mod abuziv, în contra legii.

Cătălin Cornea face ceva. El dă un exemplu. Poate că această cupolă a site-ului – “Viitorul României”  – e prea mare pentru faptele sale. Poate că, totuși, nu e, căci Cătălin Cornea vrea să arate ceva din viitor: cum câinii maidanezi pot deveni asistenți pentru oamenii cu handicap locomotor.

Faptele:  în decembrie anul 2013, nu cu mult înainte de Crăciun, a fost lansată campania „Maidanez de ajutor”, în cadrul căreia specialistul în comportament canin Cătălin Cornea și reprezentanți din Fundația Vier Pfoten au pornit în căutarea unui maidanez pe care să îl pregătească pentru a deveni câine de asistență al unei persoane cu dizabilități.

Întâlnirea de la Glina

Cătălin Cornea are 37 de ani. Dresează, în mod profesionist, câini cam de două decenii, deși, firește, de facto, a început încă din copilărie. A fost botezat “Hingherul cel bun”. Și “Hingherul cel bun” a rămas. „Hingherul cel bun”, așadar, a vizitat străzile și adăposturile capitalei în căutarea câinelui perfect pentru această misiune. Întâmplarea a făcut să o găsească pe Karma.

Karma e o cățea frumoasă, mai degrabă albă. Întâlnirea s-a produs într-un adăpost din Glina. Și Karma a intrat într-un program intensiv de dresaj. Știe deja să deschidă sertare, să aducă papucii și alte elemente fără de care n-ar putea fi niciodată assistance-dog pentru o persoană cu handicap locomotor. Cătălin Cornea ține toate ședințele de dresaj din scaunul cu rotile.

În aprilie, după ce va termina etapa de dresaj cu “Hingherul cel Bun”, Karma va continua programul împreună cu noul stăpân, care va trebui el însuși să învețe să dea comenzile corect. Anunțul corect e așa: cei care își doresc să adopte acest maidanez de ajutor sunt rugați să trimită un e-mail la adresa hingherulcelbun@gmail.com cu o fotografie și o scrisoare pe care Cătălin Cornea și-a luat angajamentul că i-o va citi personal Karmei. Progresele câinelui pot fi urmărite pe pe pagina de Facebook a campaniei –  www.facebook.com/HingherulCelBun.

karma

Cum ai găsit-o pe Karma?

Am fost cu o echipă prin adăposturi. M-am concentrat să găsesc un câine care are calităţi native. Era foarte important să fie un câine adult.

Câţi ani are?

Eu cred că are în jur de 4-5 ani.

E mult? E puţin?

Ce se întâmplă: un câine ca acesta poate trăi şi 14 ani.

Nu mă pricep, de aceea întreb. Mă gândeam dacă nu învaţă mai uşor dacă e mai mică, la fel ca la oameni…

Eu sunt un pic mai optimist, în general. Tehnicile mă ajută să aduc un câine pe o anumită cale, de la orice vârstă. Indiferent dacă e agresiv sau dacă e speriat. Căţeluşul acesta e un caracter deosebit. Are o sociabilitate cu care s-a născut şi deşi a stat după nişte gratii şi-a menţinut-o. Şi-a dorit şi îşi doreşte compania oamenilor. Am luat-o de la la adăpostul fundaţiei “A doua şansă”. Asta se află undeva prin Glina. M-am dus acolo să mă uit şi m-a surprins faptul că aceşti câini erau foarte bine îngrijiţi.

Câţi câini sunt acolo?

Nu ştiu un număr exact, dar cred că peste o sută. Şi mulţi erau sociabili, ceea ce înseamnă că îngrijitorii s-au purtat bine cu ei. Când văd oameni, nu se duc în fundul padocului şi tremură. Dintre toţi doar doi mi-au atras atenţia – Karma, pe care am luat-o, şi încă o căţeluşă neagră. Le-am luat cu maşina de acolo şi le-am dus într-o clădire. Le-am băgat într-o cameră şi am vrut să văd ce reacţii au. Relaţionează dacă nu se află în mediul în care erau ele obişnuite, scoase dintr-un ţarc, de pe câmp? N-au avut absolut niciun fel de problemă. Au fost sociabile, s-au bucurat la oamenii pe care i-au întâlnit. S-au suit pe mine, pe canapea, s-au lăsat mângâiate, ceea ce înseamnă că alegerea a fost bună. Însă, dintre acestea două, mai apropiată de oameni era Karma. Cealaltă mi s-a părut că are tendința de a se duce în afara camerei. Adică, OK, ne-am pupat, ne-am drăgălit, dar lasă-mă să mai văd și ce e pe afară. Și atunci îți dai seama, Karma a câștigat “castingul”. Am mai fost și  în alte adăposturi dar… na, căței triști, căței cu hibe, cu complexe de toate felurile. Până la urmă am selectat câțiva, dar unul singur putea să rămână. Karma nu mai e un câine tânăr, dar aceste calități pe care le are, această înclinație către oameni, această sensibilitate, această toleranță la atingere, la mângâiere, e destul de rară de fapt la câini. Bucuria de a se întâlni cu oameni e mai degrabă rară la câini. Pot fi bucuroși, dar la suprafață.

De cât timp dresezi câini?

Cam de 17 ani.

Câți ani ai acum?

Am 37.

Mulți înainte!

Mulțumesc. Am început de foarte tânăr. Jocul meu de-a dresajul cu câini a început de fapt de la 12-13 ani. Am stat cu câini de când eram puștiulică, mic, mic. Dresajul l-am început cu adevărat după majorat. Atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac.

Cum faci să devii dresor? Există cursuri de specialitate, te duci la o școală, cum faci?

În primul rând trebuie să ai o înclinație. Dresajul poate fi făcut și ca un business. Vreau să fac asta pentru că dresând un câine câștig niște bani… Dar totuși lucrând cu animalele, cu ființe vii, având loc un transfer emoțional îți trebuie mai mult decât dorința de a câștiga niște bani. Eu am avut o evoluție ca autodidact. Am învățat singur, stând cu cățeii, analizând, etapizând, trăgând concluziile.

Materie primă aveai, nu duceai niciodată lipsă.

Materie primă aveam, da, câinii maidanezi m-au învățat foarte mult.

Când ți-ai luat primul câine?

Când am fost la casa mea, undeva pe la 19-20 de ani.

Primul câine nu se uită niciodată: femela cu urechi ca de gazelă

Care a fost primul tău câine?

O femelă de ciobănesc german, un câine lup, dar nu standard, solid, cum îl știm noi din filme și de la Poliție. Era o femelă, drăguță, cu urechi drepte și ascuțite, ca ale unei gazele. Mi-am făcut practica pe ea.

Ce nume i-ai dat?

Conceta. Mi s-a părut că e așa ca o domniță care se mișcă pe patru piciorușe subțirele. Mi-a venit pur și simplu. Ia să vedem: răspunde la numele ăsta? Răspunde. Atunci e perfect! De atunci am început să dau câinilor nume cu semnificație. Fiecare câine din viața mea a fost un eveniment, am vrut ca evenimentul acesta să fie denumit într-un fel. De atunci am mai avut câini, de diverse rase. Acum câțiva ani am luat de pe stradă o femelă de maidanez. Mi s-a părut că e gestul pe care ar trebui să îl facă toți cei care iubesc câinii. Se vede pe câinii de pe stradă că își doresc să aibă pe cineva, să fie protejați de cineva și să protejeze pe cineva. Ei nu au gură să ceară: te rog, mă iei și pe mine acasă? Motivația intrinsecă te face să te hotărăști să iei un câine acasă – cu toată responsabilitatea. Trebuie să îl educi, trebuie să îl duci la doctor. Pe maidaneza mea de acasă am educat-o la fel ca pe ceilalți.

Câți câini ai acum?

Trei. Doi de rasă și maidaneza. Să nu mai spun că maidaneza mi-a învățat câinii cum să se comporte între ei, cum să tolereze ipostaza de haită și să accepte limitările specifice unui grup. M-a ajutat foarte mult. De acolo, puțin câte puțin mi-a venit ideea acestui proiect. M-am gândit că nu poți doar să ceri oamenilor să se asocieze cu niște ființe bătute de soartă. Eu am vrut să arăt că această tipologie – câinele maidanez – e mai mult decât amărâtul ăla de după gratii, și chiar poate să ajute pe cineva, știi? Ei sunt foarte afectuoși și mi se pare chiar mai mult decât câinii de rasă. Pot bucura oamenii care îi iau alături.

E la fel ca la oameni – sunt așa fiindcă le-a lipsit apropierea de un stăpân?

Eu cred că îl consideră pe om o ființă puternică și vor să se așeze lângă un om puternic. Vor să își deschidă porțile afecțiunii. Când un om îi acordă atenție și îi arată că îl vrea, câinele deja se exprimă altfel și își dezvoltă tot potențialul, pe care poți să i-l bănuiești, dar care e blocat în spatele unor uși închise, din cauza experiențelor anterioare în traiul de pe stradă cu oameni.

De la ce a pornit „Hingherul cel bun”?

S-a întâmplat acum câteva luni. Am stat de vorbă cu niște oameni și încercam să le explic că maidanezii pot ajuta. Eu de formație sunt psiholog.  Am făcut facultatea, licență, master, în sfârșit. Am studiat psihologia umană și îmi dau seama că oamenii au multă nevoie de susținere și relaționare în plan afectiv. Și nu întotdeauna ai norocul să ai pe cineva alături, în afară de familie, asta în cazul în care ai șansa să ai o familie. Mulți n-au șansa să relaționeze afectiv cu o altă persoană, iar atunci câinele este un element extrem de important pentru echilibru. Oameni care erau irascibili sau nesiguri, având un câine alături, au avut șansa să vadă că pot mai mult și în relațiile cu alți oameni. Fiind liantul dintre el și alți oameni, s-au schimbat multe inclusiv în încrederea pe care o avea respectivul om. Se ajută reciproc omul și câinele. În consecință, maidanezii au capacitatea de a arăta multă afecțiune, de a fi extrem de loiali, pot fi supuși, educați, controlați ușor. Având calitățile astea, am considerat că e păcat să se piardă.  Mă simt dator față de maidanezi. Ei m-au făcut omul care sunt. Bineînțeles că e un proiect-pilot. Și pentru mine e ceva nou – n-am mai dresat până acum un câine să ajute o persoană cu handicap.

Cele două feluri de oameni

Cum crezi tu că se va rezolva problema câinilor maidanezi din România, pornind de la cazurile tragice din ultimii ani. Vom fi în stare să găsim rezolvări decente sau vom decădea în barbariile care se vehiculează?

Of! Realitatea e că oamenii pe planeta asta sunt împărțiți în două: cei care iubesc animalele și cei care nu iubesc animalele, care au alte înclinații din punct de vedere afectivși nu pot tolera faptul că sunt deranjați de câini. În alte țări, nu există problema asta – câini pe străzi și…

Dar acolo cum s-a rezolvat problema, nu tot cu violență și cu încălcarea drepturilor animalelor?

Sincer să fiu, ei au rezolvat de multă vreme problema, dar s-a discutat prea puțin despre cum au rezolvat-o. Bineînțeles că e foarte drăguț că nu mai e problema, doar că, probabil, și ei au luat niște măsuri radicale la un moment dat. Ne e greu nouă să știm exact și să avem vreo dovadă. Sunt oameni care au studiat rezolvarea acestei probleme la noi și au niște soluții interesante – câinii maidanezi își pot găsi cămine, ei pot fi de un real ajutor, în afară de a fi sacrificați efectiv pot fi împuținați fiindcă nu mai au posibilitatea să se reproducă.

Și Karma e sterilizată.

Karma e sterilizată, bineînțeles. Toți câinii din adăposturi sunt sterilizați – și masculii, și femelele, toți. Ăsta e un lucru bun. Oamenii aceia fac eforturi enorme pentru a putea ține în viață acei câini. Hrăniți bine, sterilizați. Cineva când se duce într-un adăpost să adopte un câine, îl ia de-a gata. Nu trebuie decât să-l hrănească, să-l educe un pic, și gata.

Funcționează metoda aceasta – chiar se duc oamenii să ia câini acasă? Sau o „fac” mai mult la modul declarativ?

Din nefericire, se iau acasă puțini față de ce potențial avem noi, ca populație. Aș putea înțelege și de ce o fac așa de puțini oameni. Acum depinde de promovare, asta e ideea. Oamenii vor să-și asocieze viața, timpul și imaginea cu niște reprezentanți ai acestei specii, vorbim de câini aici, puternici, drăguți, frumoși, inteligenți.

Nu cu maidanezii.

Nu cu unii învinși, triști, lipsiți de orice perspectivă, ba chiar mai mult, cu probleme – răi, agresivi, imprevizibili și așa mai departe. Se întâmplă să aibă părerea asta despre câinii maidanezi pe baza unor experiențe, mai mult sau mai puțin izolate, de pe stradă. Numai că acestea sunt situații de context. Dacă acei câini sunt scoși din contextul respectiv și sunt educați să trăiască într-un mediu mai prietenos, cu circuit închis, apartamentul, casa, curtea, își schimbă comportamentul. Oamenii ar putea să înțeleagă că acești câini pot fi mai folositori decât dăunători. Numai că trebuie să le arătăm oamenilor treaba asta.

Și Karma când crezi că își va găsi un stăpân?

Noi facem demersuri în sensul ăsta.

E nevoie de compatibilitate între persoana și dizbailități și Karma? De ce mai e nevoie?

Eu colaborez cu un psiholog de la Vier Pfoten, care e o fundație care chiar luptă puternic pentru cauza acestor animale. Nu doar aici, ci peste tot pe planetă. Au răspuns “prezent” la inițiativa asta a mea și au început să se implice. De exemplu, psihologul de la Vier Pfoten se consultă cu mine foarte des pentru a găsi beneficiarul potrivit al acestui câine – un om în scaun cu rotile care, bineînțeles, trebuie să îndeplinească niște criterii: să aibă o motivație venită din interior de a avea un câine de genul ăsta. Trebuie să îl punem în contact cu cățelul, să îl instruim, să poată controla câinele. Karma e genul de câine care se atașează de orice om. Ea iubește mai mult oamenii decât câinii. Și în consecință, această legătură afectivă nu se va construi, cred eu, prea greu. Există însă o perioadă, după ce Karma deja va fi dresată la nivel avansat, în care omul din scaunul cu rotile trebuie să fie instruit.

Cât durează un dresaj până câinele devine “avansat”?

Depinde mult de câine. Una peste alta, durează câteva luni bune. Depinde de cum răspunde la stimulări, depinde de sănătatea ei. Ca un fotbalist – poate fi foarte bun, dar la un moment dat se accidentează, și cât durează până poate evolua din nou la cel mai înalt nivel? Eh, mai durează. Așa e și cu câinele, dar noi suntem optimiști până la urmă. Îi oferim toate condițiile și totodată sănătatea ei e destul de bună. Nu-mi rămâne decât să lucrez cu ea, să o învăț. Am multe: trebuie să ies cu ea pe stradă, să funcționeze toate comenzile și într-un mediu plin de distrageri. Trebuie să lucrez cu ea în interior, fiindcă ea va sta mult în interior alături de persoana cu care va trăi, pe care o va sluji.

Câinele, când l-ai luat din adăpost, l-ai luat pe numele tău? E în responsabilitatea ta?

Nu. L-am luat pe baza fundației Vier Pfoten. Actele deținerii acestui câine vor fi făcute cu beneficiarul final, care îl va avea pentru tot restul vieții lui sau pentru tot restul vieții Karmei. Cățelușa sigur nu se va mai întoarce în adăpost. Se va găsi un beneficiar pentru ea. Ea dacă e în dresaj , mai durează, avem timp să găsim și beneficiarul, nu e nicio grabă. Câinele acesta e salvat. E într-adevăr unul singur, dar ea e reprezentantul celorlalți. Se va da ca exemplu, așa și ceilalți vor avea șansa să iasă de acolo și să facă la fel ca ea. Oamenii funcționează pe puterea exemplului, trebuie să vadă cu ochii lor, ca să înțeleagă că se poate. Și atunci noi îi punem în fața unui fapt împlinit, ca să aibă încredere că orice inițiază are șanse de izbândă.

Tot nu mi-ai răspuns – cum crezi că va arăta orașul în viitor? Vor mai fi câini pe străzi?

Eu cred că nu vor mai fi.

Echilibrul unui câine cu temperament flegmatic

Dar unde vor fi – îi iau oamenii acasă?

Îmi e greu să spun. Unii dintre cei pe care îi cunosc sunt extrem de determinați și dornici să protejeze acești câini. Iau câinii de pe stradă și îi adună  acolo – acolo vor trăi dacă nu își vor găsi stăpân. Pe stradă nu vor mai sta prea mult. Asta este – e OK să nu mai stea mult, până la urmă, fiindcă și populația trebuie protejată, dar cred că nu vor fi sacrificați așa ușor.

Vrei să generezi o schimbare. Ești și tu un pionier.

Sunt primul, asta este, dar sper ca la un moment dat cineva să se prindă și să spună – mamă, și avem atâta bază, atâta material, și noi stăm cu mâinile în sân, de ce suntem proști?, hai să luăm câinii aceștia și să îi folosim! Ei sunt o resursă, dar văd că nimeni nu-și îndreaptă atenția spre ei, fiindcă nimeni nu crede în ei. Și nimeni nu crede în ei, fiindcă oamenii n-au văzut cu ochii lor ce poate să facă un câine maidanez educat, dresat, iubit. Și atunci, pur și simplu lucrurile se vor schimba. Dar știi cum e: nu putem prezice viitorul, că nu suntem Nostradamus.

Karma ce fel de temperament are?

Karma aș numi-o flegmatică. De-ar fi să spun melancolic către flegmatic… Melancolic ar fi mult spus. Dar nici sangvinică nu e. E extrem de echilibrată. Și cu echilibrul ăsta se califică exact pentru tot ce vrem noi să facem.

Cătălin Cornea este Membru Fondator al Clubului de Dresaj Canin din România și deține o experiență în dresaj de peste 17 ani, în special în cazuri de reabilitare a câinilor cu probleme: frică, lipsă de socializare, sau agresivitate. A coordonat mai multe proiecte de terapie cu câini maidanezi la casa de bătrâni ”Max” din București susținând ideea că dresajul canin poate fi folosit într-un scop nobil și că animalele fără stăpân pot deveni un sprijin psihologic și de încurajare pentru oameni care au diferite afecțiuni sau nevoi speciale.

CITAT: “Mă simt dator față de maidanezi. Ei m-au făcut omul care sunt”, Cătălin Cornea, dresor.

11 recommended
comments icon 0 comments
318 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Actrița Alexandra Sălceanu: “Văd un viitor clădit pe moralitate, pe bun simț, pe respect, pe loialitate, pe onestitate și pe bunătate, atât față de noi, cât și față de țară”

-

Alexandra joacă în multe teatre, de la Teatrul Național din București la Bulandra și Metropolis. Iată cum vede ea lumea în care ne mișcăm. Andrei Crăciun  Drum. Alexandra Sălceanu, actriță. De unde vine Alexandra și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pi... Mai mult »