David, pictor în vârstă de nouă ani: “Cea mai mare problemă a mea e timpul”

- - 20- 288 vizualizari

Ziarist nu lipsit de preocupări culturale, m-am întâmplat la începutul lui octombrie în orașul Iași, la Festivalul de Literatură și Traducere. Când să mă dedau literaturii, primesc un scurt mesaj scris de la conducerea editorială a site-ului nostru: uite, așa, așa, e acolo un mic pictor talentat, copil, nouă ani, ia acest număr de telefon și sună. La celălalt capăt al firului – mă informase direcția – se va afla Valerică, tatăl copilului. Sun, numai că nu era Valerică, era Valerica, și nu era tatăl, ci era mama. Uneori, diacriticele duc și la asemenea situații de Radio Erevan. Îmi cer omenește scuze, stabilesc o întâlnire cu mama și cu pictorul David Alexandru, în vârstă de nouă ani, în centrul Iașiului, la mall, unde artistul din clasa a doua tocmai avea o expoziție.

Ne așezăm la o masă, eu beau o cafea, mama copilului un suc, David, având de ales între o înghețată de vanilie și una de caramel, ia de caramel. Pictorul îmi comunică: el a făcut și karate, îi place și baschetul, la fel ca fratelui său mai mare, Eduard, despre care mama spune că e modelul lui, normal, fiind fratele cel mare. David, un copil cu obraji rotunzi din aceea de le vine mătușilor să-i muște ca pe mere, îi dă dreptate mamei, dar nu până la capăt, căci “la pictură, Eduard e antitalent!”. Mama e, la bază, inginer chimist și e pasionată de Grigorescu și Tonița. Acum lucrează ca administrator și este și managerul lui David.

Iar pictorul nostru a expus deja la Saatchy Gallery în Londra, în urma unui concurs unde s-a clasat pe locul 4 din peste 13.000 de participanți din toată lumea, a câștigat peste șaizeci de diplome, medalii și distincții și a fost remarcat de Dan Cumpătă, singurul român aflat în anul 2013 în topul celor mai mari artiști în viață conform faimoasei Galerii Tate. Dan Cumpătă l-a invitat pe David Alexandru să expună în 2015 la Contemporary School of Arts & Gallery, în Washington, Statele Unite ale Americiii.

David Alexandru este elev în clasa a II-a la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Iași.  El a beneficiat pentru câteva luni de o bursă de 250 lei/lunar oferită de Primăria Iași și a fost susținut și de Asociația Centrul de Promovare Turistică a Iașiului, dar și de deputata Cristina Nechita și de un om de afaceri din Târgu Jiu – Viorel David.

Pe 9 august 2015, în plină zodie a Leului, David Alexandru va împlini zece ani. Interviul care urmează este primul din cariera autorului în care intervievatul avea vârsta necesară pentru a-i fi fiu reporterului. Este, tocmai de aceea, și o mare lecție.

Cu ce te ocupi, David?
Cu pictura.

Cum? De ce?
Pentru că îmi place.

Cum ai descoperit că îți place?
(n.m. – mama îi sugerează: ai început cu icoanele…) David spune: am început cum se începe – cu un triunghi, două linii, un cerc și mi-a plăcut, apoi m-am dus la un curs de icoane, la Palatul Copiilor.

(n.m. – mă uit peste lucrările lui și văd o fată foarte frumoasă și întreb) Cine e aici, David?
O fată.

O cunoști?
Da, o cunosc de la mine din imaginație.

Ai făcut un curs ca să înveți să pictezi icoane?
Da, eram la grădiniță și am mers la Palatul Copiilor. În vacanța mare, când am intrat în clasa întâi, acum doi ani, m-am dus la alt centru de pictură, în Palatul Copiilor, corpul A, și acolo am stat șase luni și nu prea mi-a plăcut. Tot ce am învățat a fost cum să fac pupila de la ochi. A… și să fac hașura! Dar e puțin. Voiam să învăț cum se face o anumită poziție (n.m. – cu mâinile încrucișate sub bărbie) și mi-au spus că e prea avansată pentru mine, dar până la urmă am făcut eu singur!

Și unde ai expus, David?
Am avut opt expoziții. Am avut și la Londra…

La Londra?!
Da.

Cum ai ajuns acolo?
N-am fost.

Cum n-ai fost? Au fost doar picturile tale?
Da, n-am avut bani să mergem.

David n-a avut bani sa ajunga la Londra

Cum s-a întâmplat?
Eu mă jucam pe calculator și am intrat pe o pagină din greșeală și mi-au apărut multe concursuri. Eu căutam niște jocuri, dar am găsit aceste concursuri de pictură pentru copii și am chemat-o pe mama. Ea a trimis niște desene (n.m. – mama intervine: era un concurs organizat de Sunday Telegraph și Galeriile Saatchi). Am trecut în semifinale, apoi în finală, după care am ajuns între primii douăzeci.

Câți copii au participat?
Peste 13.000 de copii!

Câți ani aveai atunci, David?
Aveam șase ani.

Și ai trimis lucrarea la Londra?
Da, am trimis lucrarea în original. Lucrarea se numea “Turc cu pipă” (n.m. – mama spune: e primul lui corp, un turc, care stă să cadă de pe o bancă).

Și unde ai văzut tu, David, turci cu pipă?
Am văzut într-un album de pictură dar și într-un joc pe calculator! Era un turc cu pipă pe care trebuia să-l l împușc, să-l omor, în joc.  (n.m. – intervine mama: La Saatchi s-a organizat o frumoasă expoziție, am așteptat să vedem dacă ia și el unele dintre primele trei locuri, primul loc lua și niște bani, 2.000 de lire, locurile 2 și 3 luau 1.000 de lire). Practic, în concursul de la Londra eu am ieșit pe locul 4!

Câte diplome ai adunat până acum, David?
Mama știe. (n.m. – mama spune: peste șaizeci de diplome naționale și internaționale, distincții, diplome de excelență).

Și celelalte expoziții, David?
Am avut la Chișinău, la Palatul Parlamentul în București anulut recut (n.m. – mama îi mulțumește pentru sprijin deputatei Cristina Nichita, care l-a dus pe David la Parlament, mama menționează că a mai fost invitat la Washington și că  Institutul Cultural din Viena i-a programat o expoziție pentru anul viitor, în noiembrie).

Cum ai intrat în circuitul ăsta de expoziții, David?
Stai că nu am zis cum am început cu pictura. Mama nu era acasă și eu am găsit un album de artă, de pictură. Partea asta e amuzantă și nici mama nu o știe. Deci, când eu am intrat în cameră era un colț de la covor puțin ridicat în sus. M-am împiedicat puțin de el, dar nu m-am lovit rău. Și am căzut și s-a deschis un dulap și mi-a căzut o carte în cap și s-a deschis la o poză. (n.m. – mama completează: cumpărasem acele albume de artă de colecție care se dădeau cu ziarul “Adevărul”, m-am oprit după șapte numere, că n-am mai avut bani să mai iau). Era o pictură – “Cap de fetiță”. Și eu am reprodus-o (n.m. – când s-a întors de la piață, mama s-a uluit: David, spune drept, tu ai făcut asta?). Păi, cine să o facă? Edi e antitalent! Eu! Și am mai făcut o schiță din album și când a văzut-o mama a plâns și eu mi-am dat seama că-mi place să desenez.  Bine că s-o inventat vacanța, că înainte să încep clasa întâi am pornit cu schițe și m-am uitat la tutoriale pe net. Am făcut multe schițe și apoi am fost la profesorul Scutaru, la un curs de pictură. Nu aveam nici șapte ani și profesorul mi-a zis: “Măi, David, dacă tu vrei să fii în cursul meu trebuie să uiți tot ce ai făcut peste vacanță”. Și n-am vrut să merg la omul acela. Mergeam la cursul de icoane, făceam deja icoane frumoase. Îmi plăcea să intru în lumea mea, să desenez liniștit (n.m. – mama: Atunci eu am renunțat să-mi practic meseria și m-am transformat în managerul lui David și în ianuarie anul trecut am trimis un mail la o doamnă de la Adminsitrația Centrului de Promovare Turisitică a Iașiului cu câteva schițe și am întrebat-o în ce măsură ar putea să îl ajute să organizeze o expoziție și de atunci a început).

10609686_347184168779715_5431099585349601826_n

David are o memorie extraordinara si a practicat karate!

Unde a fost prima expoziție?
La Turnul Goliei, aici. Încă mai este! (n.m. – mama: au început și problemele financiare, fiindcă toate materialele costă, mai ales că el lucrează în fiecare zi, într-o lună normală de lucru fără expoziții, toate costă cam 400 de lei, inclusiv lecțiile cu un profesor). La prima expoziție am avut șaizeci și șase de lucrări, ele au trebuit înrămate. Am o memorie extraordinară! Eu mă duceam atunci și la karate.

Cu karatele ce ai făcut, David?
N-am mai mers, că erau seara și nu mai ajungeam. M-am întâlnit apoi cu maestrul Valentin Ciucă și mi-a sfătuit să rămân singur, fără profesor, cu stilul meu. Măcar până la zece ani. A doua expoziție a fost la Palatul Copiilor, tot cu șaizeci de lucrări. Apoi, din nou la Turnul Goliei, cu și mai multe lucrări. Apoi la Chișinău – la Festivalul Național pentru Copii.

Cum ai ajuns să expui la Chișinău?

Tot prin Palatul Copiilor de la noi, de la Iași. Aveau ei o înțelegere cu cei de la Chișinău. (n.m. – mama: cu o zi înainte să plecăm la Chișinău, bunica lui David s-a îmbolnăvit și n-am mai plecat, am trimis doar lucrările). Apoi am fost la Palatul Parlamentului.

Ți-a plăcut la București?
Da, a fost super-tare.

Ce ți-a plăcut?
Când mă duceam la baie, era acolo un întreg fotoliu pe care mă puteam să mă întind.

Și ce ți-a mai plăcut?
Că era toată chestia, toată clădirea mare.

10310966_347995195365279_5890494550886842275_n

David descopera cum arata un filantrop: ca un om normal

Asta te-a încântat?
Da! Totuși am stat la pupitru, am fost important! (n.m. – mama: David atunci a vândut tablouri, au fost deputați care au cumpărat tablouri și banii au fost donați la o fundație). Când am început clasa întâi, mi-au dat o diplomă și de la școală! O distincție pentru pictură.

Ție unde ți-ar plăcea să trăiești David? În România sau în străinătate?
Îmi place și aici, îmi place și acolo, pentru că știu că au multe jucării. Eu n-am fost niciodată în străinătate (n.m. – și nici mama). Bunicul meu a ieșit! A fost mai demult în Anglia! Colegii de la școală îmi spun că sunt un erou! După prima expoziție, când m-am dus la clasă și când am intrat eu s-au ridicat deodată și mi-au făcut o surpriză plăcută. Anul trecut a apărut despre mine un articol în ziarul „Adevărul” și un domn David de la Târgu Jiu care a citit despre mine a vrut să mă ajute și m-a ajutat cu bani să-mi iau materiale mai performante. Și noi nu-l cunoșteam. Și anul acesta când ne-am întors de la mare am mers la dânsul, să-l cunoaștem, să vedem cum arată.

Și cum arăta?
Arăta ca un om obișnuit. Când ne-am apropiat de Târgu Jiu l-am sunat să-l informăm că venim.

Ți-a plăcut la Târgu Jiu?
Mi-a plăcut coloana aia care nu se mai termina!

Coloana Infinitului?
Da!

David, azi lucrezi ceva când te duci acasă? Când lucrezi tu?
Aici apare cea mai mare problemă.

Care e cea mai mare problemă a ta?
Cea mai mare problemă a mea e timpul. Chestia e că școala îmi ia o mare parte din timp, că sunt la școală după-amiază. Trebuie să-mi fac temele seara și dimineața și nu mai am timp să fac nicio schiță! Acum, din clasa a doua, am început să învăț după-amiaza. De-asta am și renunțat la karate, că aveam antrenament seara. N-am zis?

Sâmbăta, duminica nu lucrezi?
Ba da! Duminica, dau tot timpul meu liber, că am o tonă de timp liber duminica!, n-am altceva de făcut. Dau timpul liber ca să pictez foarte serios.

Tu la desen la școală, când ai ora de desen, te plictisești sau înveți?
Mă cam plictisesc pentru că doamna ne învață să facem niște linii drepte. Eu asta făceam dinainte să am șase ani!

Ce te-a determinat să te apuci să faci schițe?
Prima oară s-au întâmplat două lucruri: unu, mă plictiseam, doi, voiam să fac ceva. Era și fratele meu acasă, dar el dormea și nu voiam să îl trezesc. M-am gândit să fac ceva.

În cât timp ai făcut prima schiță?
În cinșpe minute și patruzeci de secunde (râde). Păi, eu mai știu?

Ai făcut-o repede?
Repede.

David s-a inspirat de la un prosop de bucătărie

Aseară ai lucrat ceva?
Am făcut două schițe – Vestul sălbatic și încă una (n.m.  – răsfoiesc schițele lui David, iar el mă oprește). Hei, hei, îți place asta?

Ce e asta – un rățoi bucătar?
Da, e mai comică.

De unde te-ai inspirat?
De la un prosop de bucătărie. Mie îmi place și tenisul, îmi place de Simona Halep, i-am făcut o schiță și vreau să i-o trimit. Am vrut să mă duc să joc, dar era tot după-amiaza.

Ce e omul din schița asta, David?
E un chinez.

Păi, n-are ochii oblici.
N-are, că nu e chinez încă, e un explorator care a ajuns în China și n-a apucat să devină chinez. M-am inspirat tot de la jocul meu de pe calculator. Mă luptam cu un zombie mare și m-a lovit cu un picior și am ajuns până în China!

Păi ai timp să te mai și joci?
Da, am. (n.m. – eu răsfoiesc în continuare schițele). Asta vă place?

Ce e?
E un soldat care păzește. Deasupra e și un avion, dar nu se vede prea bine. De fapt, soldatul doar stă și nu face nimic. A venit de la război și așteaptă trenul ca să se ducă acasă. El e și încruntat pentru că s-a lovit și are o cicatrice la ochi. Am adus și diplomele mele, câte am putut căra. Vrei să le vezi?

Da.
Am și de la școală, am de peste tot. (n.m. – mama povestește cum a ajuns să îl înscrie pe David la concursuri în toată lumea, pe toate continentele, până-n India, la început căuta pe google “international contests for children” și unde găsea ceva de pictură îl înscria, iar David câștiga cel puțin o diplomă).

Cum se trimit lucrările tale?
Mama lui David: prin Poștă.

Și nu s-a întâmplat să nu ajungă vreo lucrare?
Mama lui David: Ba da, o dată, la un concurs în Bulgaria.

Cine a fost de vină: Poșta românească sau cea bulgărească?
Mama lui David: Bulgarii. Am întrebat organizatorul  și mi-a spus că n-au ajuns. David: Am o întrebare pentru tine, domnu’ Andrei: e mișto să fii jurnalist?

Da, e, că vorbesc cu tine, vin la Iași, plec de la Iași, merg peste tot.
Super, drăguț! Ce tareeee!

10612785_366738323490966_245846192723130350_n

David stie ce nu vrea sa se faca atunci cand va fi mare

Ce vrei să te faci când te faci mare, David? Îți place întrebarea asta stupidă?
Îți spun ce vreau să nu mă fac. Nu vreau să lucrez la școală! Vrei să îți fac o schiță cu accesorii?

Ce sunt accesoriile?
Păi, uneori sunt soldați sau pete de culoare. Important e peisajul.

(n.m. – eu continui să răsfoiesc schițe și din când în când să mă mir) Pentru scena asta de unde te-ai inspirat, David?

Dintr-un album de artă. Eu mă jucam cu armele și am ajuns la frontul de luptă din camera estică, mama se uita pe un album, apoi ea s-a dus la baie și m-am uitat și eu pe album și am făcut schița asta – mi-a plăcut forma copacilor și mi-a plăcut și bărcuța.

Care e pictorul tău preferat?
Am doi: Dan Cumpătă și Nicolae Grigorescu.

De ce ei?
Pentru că sunt cei mai buni. Dar și eu o să fiu cel mai bun.

Citat: “Am început cum se începe – cu un triunghi, două linii, un cerc și mi-a plăcut”, David Alexandru, pictor.

20 recommended
comments icon 3 comments
288 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Actrița Alexandra Sălceanu: “Văd un viitor clădit pe moralitate, pe bun simț, pe respect, pe loialitate, pe onestitate și pe bunătate, atât față de noi, cât și față de țară”

-

Alexandra joacă în multe teatre, de la Teatrul Național din București la Bulandra și Metropolis. Iată cum vede ea lumea în care ne mișcăm. Andrei Crăciun  Drum. Alexandra Sălceanu, actriță. De unde vine Alexandra și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pi... Mai mult »