Francesca Velicu (18 ani) este singura balerină din România care dansează la English National Ballet (Baletul Național Englez), în afară de Alina Cojocaru. Este un om deosebit de muncitor, ca toate tinerele balerine în devenire, dar a avut șansa și talentul să studieze doi ani la Academia de Balet a Teatrului Balșoi din Moscova. Experiența a format-o și a pregătit-o din punct de vedere tehnic pe viață. Când a ajuns în clasa a XII-a, s-a întors în România pentru ultimul an de liceu, ca să își dea Bacalaureatul. Cu ocazia asta, a avut norocul să îl mai prindă pe Johan Kobborg la cârma Baletului Național Român, înainte ca acesta să plece împreună cu Alina Cojocaru în urma unui scandal de proporții la Opera Națională București, despre care s-a scris și în New York Times.

Francesca a trăit pe pielea ei cele întâmplate atunci, spectacolele boicotate de o parte din personalul Operei, șovinismul de care au dat dovadă când au strigat străinilor „afară din țară”, cum au interzis intrarea în incinta Operei și lui Johan Kobborg și Alinei Cojocaru. Experiența a determinat-o să-și caute o poziție la o companie din străinătate și în vara acestui an, a dat audiție la English National Ballet. A intrat. Acum dansează în primul spectacol care a deschis stagiunea, o reinterpretare a spectacolului Giselle, în viziunea coregrafului Akram Khan.

Viitorul României: Cum ai ajuns la English National Ballet (ENB)?

Francesca Velicu: Am dat o audiţie în luna iunie, între două examene de Bacalaureat, şi ulterior am primit răspunsul şi oferta de contract. A fost foarte rapid, am început din iulie pregătirile la premiera cu care s-a deschis stagiunea.

Ai vrut din start la ENB? Cum ai ajuns să dai audiţia?

Mi-am dorit această companie pentru că am observat evoluţia pe care a avut-o în timp, faptul că promovează tinerii şi pentru repertoriul pe care îl are. La stabilirea datei audiţiei am fost sprijinită de Alina Cojocaru. Am fost la studiile companiei timp de două zile, se lucrează cu patru maeştrii care au stiluri diferite, din Cuba, China, Japonia și Rusia. M-am bucurat foarte tare pentru că mi-am dorit lucrul asta şi pentru că este un pas mare în cariera mea.

Eşti singură româncă acolo în afară de Alina Cojocaru?

Da.

Cum este producţia Giselle în care dansezi acum? E foarte diferită faţă de coregrafia clasică.

Da, este altceva, pentru mine a fost un început extraordinar să lucrez cu Akram Khan.

Care este viziunea? Cum percepi tu personal această interpretare de Giselle?

Această viziune transmite foarte multă emoţie şi publicul a fost impresionat, iar mie personal îmi place foarte mult. A fost o mare provocare să dansez în această producţie neavînd experienţă în acest stil.

Dar despre atmosfera din companie ce ne poți spune?

Aici fiecare e preocupat de propria persoană, să se perfecţioneze şi să facă lucrurile cât mai bine. Toţi membrii companiei, indiferent de vechime, lucrează la aceeaşi intensitate.

Cum a fost atmosfera de la Opera Națională București când l-au alungat pe Johan Kobborg?

A fost o perioada foarte urâtă, indiferent de păreri, nu trebuia să se ajungă la suspendări de spectacole cu balerinii pe scenă. După mine a fost un val de isterie. A fost greu să lucrez la repetiţii pentru Teme şi Variaţiuni din cauza împărţirii în două tabere, dar am găsit ca soluţie să nu pun pe primul plan asta, ci să mă gândesc ce a însemnat pentru cariera mea să dansez opera lui Balanchine şi să lucrez cu Patricia Neary.

Ce a însemnat pentru tine susţinerea Alinei Cojocaru?

Din copilărie visam să ajung balerină ca ea, iar faptul că m-a apreciat a însemnat foarte mult.

Ai dansat cu ea pe scenă?

Da, am dansat prima dată în The Dream şi acum în Giselle.

Cum e să dansezi pe aceeaşi scenă cu idolii din copilărie?

E împlinirea unui vis.

Să ne întoarcem mai mult în timp, tu cum ai ajuns să studiezi baletul?

Aveam 4 ani. La început am dansat de plăcere, era drăguţ să dansez în costum şi fustiţă roz, iar apoi am intrat la Liceul de Coregrafie în Bucureşti.

Și la liceul de coregrafie? Statul nu oferă cele mai bune condiţii…

Nici condiţii, nici organizare. Sistemul de învăţământ nu e ceea ce trebuie pentru performanţă. Despre condiţii nici nu mai zic, numai eu am participat la două proteste şi nici până astăzi nu există un sediu adecvat.

După care ai ajuns la şcoală de la Balșoi?

Am primit o invitaţie de studiu în urmă stagiului de vară organizat de Academia Balșoi în New York.

Cum e şcoală la ruşi?

Acolo baletul este obiectul principal, totul e organizat în aşa fel încât baletul este pe primul loc. Şcoala de la Balșoi este subordonată Ministerului Culturii şi existau întotdeauna soluţii de organizare a programului, în limita timpului bineînţeles, nu cum am păţit eu în ultimul an în România când mi s-a reproşat de către unii că lipsesc de la ore, eu fiind la repetiţiile Operei.

Cum a fost experienţa?

În mare, m-a marcat din multe puncte de vedere: ritmul de lucru, perfecţiunea care se cere şi faptul că pentru ei baletul este extrem de apreciat şi iubit.

Şi românii învaţă tehnică rusească la şcoală de balet.

La Bucureşti se învaţă cea rusă, însă în companie nu se pune accent aşa de mult pe asta, iar eu sunt deocamdată la început aici, încă descopăr.

Pe tine ce filosofie de viaţă te ghidează? Cum îţi găseşti echilibrul?

Încerc să nu mă apropii de nicio extremă, încerc să găsesc un balans în orice. Când încerci prea tare nu funcţionează, uneori trebuie să laşi lucrurile să se rezolve de la sine, până la urmă totul se întâmplă pentru un motiv.

În ce condiţii te-ai întoarce în ţară?

Eu acum construiesc un drum şi nu văd de ce aş face pasul acesta, o carieră în zilele noastre înseamnă să fii recunoscut pe plan internaţional. Peste un timp, dacă se va ivi o ocazie, aș putea să mă întorc.

Ai un sfat pentru tinerii balerini care muncesc acum să ajungă undeva?          

Să fie deschişi la ceea ce se întâmplă afară, să participe la workshop-uri şi să urmărească tot timpul ceva care să le aducă evoluţia.

CITAT: “Încerc să nu mă apropii de nicio extremă, încerc să găsesc un balans în orice. Când încerci prea tare nu funcţionează, uneori trebuie să laşi lucrurile să se rezolve de la sine.” Francesca Velicu, balerină