GENERAȚIA URMĂTOARE. Olimpia Melinte, actriță, treizeci de ani. S-a născut pe 7 noiembrie. De Ziua Revoluției Ruse. O cheamă și Mihaela (sfântul cu pricina e după o zi). Are un frate preot de țară. Coana preoteasa face niște cozonaci magnifici și au împreună trei copii. Olimpia e și ea mamă. Are un fiu. Sasha are doi ani. Olimpiei îi plac mult rușii, îndeosebi în literatură. S-a măritat de foarte tânără cu un informatician din Basarabia.

La teatru a dus-o bunicul ei. Bunelul a avut o primă soție care începuse o frumoasă carieră în Operă, dar a murit tânără, în chip tragic. Îi ținea încă poza în camera sa (bunica Olimpiei, mamaia Maricica, avea înțelepciunea să nu o cenzureze). Iar Olimpia a vrut să fie ca doamna din fotografie – îmbrăcată în rochii elegante și foarte iubită. De la cinci ani a știut că va fi actriță (Opera a picat, pentru că nu are chiar vocea potrivită).

Olimpia a absolvit Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” din Iași, unde a debutat cu rolul Wendla din “Deșteptarea primăverii”, care i-a adus și premiul de “Cea mai bună actriță” la “Olimpiada Națională de Artă Teatrală“, în îndepărtatul 2005.

Olimpia a dat la facultate la București, la UNATC, dar nu a fost admisă. Nu a fost prima oară în istoria Institului când s-a comis o asemenea greșeală. Olimpia s-a întors la Iași și a absolvit Facultatea de Arte “George Enescu“, sub îndrumarea actorului Emil Coșeru, fiind printre cei apreciați studenți. A debutat în lungmetraj cu “Cele ce plutesc“, în regia lui Mircea Danieluc. A primit, cu această ocazie, două nominalizări la GOPO (“Cea mai bună actriță în rol principal“ și “Tânără Speranță“), dar nu a câștigat nimic.

A făcut trei scurt-metraje cu Luiza Pârvu, dintre care unul la New York, New York, unde tânăra regizoare studiază în prezent. În 2010 a lucrat în televiziune, la emisiunea VIDEOTERAPIA, alături de îndrăgitul actor Marius Bodoschi. A jucat și în ”Killing Time”, cu Florin Piersic Junior.

A jucat și în “Sette opere di misericordia“, film italian, de artă. A luat un casting la care au participat peste două sute cincizeci de actrițe. Mai departe, festivaluri internaționale – Lucarno, Marrakech, tot traseul clasic.

În 2013 s-a remarcat în dublul rol din “Canibal“, film spaniol. Olimpia a fost nominalizată, printre altele, la categoria “ Mejor actriz revelación”, la GOYA, echivalentul spaniol al Oscarurilor. A primit, de altfel, nominalizări la mai multe premii, și chiar a fost premiată (pentru a afla ce și cum e nevoie, totuși, să parcurgeți și interviul). Niciun alt actor român n-a mai avut o asemenea recunoaștere în Spania.

Apoi, deja știți, de la începutul textului nostru, copilul, maternitatea, cei mai frumoși ani. Acum va reveni pe marile ecrane cu ”Perfect Sănătos”, noul film al regizoarei Anca Damian.

La vârsta dumneavoastră, și deja doamnă?
Păi da, doamnă de mult.

Sunteți și mamă.
Sunt și mamă, da. De băiat de doi ani.

Cunoaștem. Sasha îl cheamă.
Chiar așa! Sasha sau Sunshine, dacă doriți.

Vă alintați așa, mai rusește?
Da, eu am o pasiune pentru ruși.

Se vede. Soțul e rus?
(râde) Pe jumătate. E moldovean, basarabean.

Bun și așa!
E din Republică. E bine, eu cred că am nimerit bine.

Și dumneavoastră sunteți moldoveancă de-a noastră, nu?
Eu sunt de la Iași, da.

Vom vorbi despre viața dumneavoastră.
Vai!

Nu trebuie să ne impacientăm!
Mie îmi place să joc asta!

Sunteți jucăușă, ludică, teatrală.
Teatrală, nu, că nu joc teatru, din păcate.

Cineastă?
Sunt mai spre cineastă, da.

Să vorbim metodic, să nu ne precipităm. Să o luăm, așadar, cu începutul. Olimpia Melinte, 29 de ani. Faci 30.
Fac 30, da. Pe 7 noiembrie.

Cum e să fii ceea ce ești la vârsta aceasta fragedă?
Cred că e bine, nu știu, habar n-am. Eu am rămas așa, cam pe la 25 de ani.

Ești blocată mintal la vârsta de 25 de ani?
Grav, da. Nu pot să mă desprind de perioada aia, ce să fac? Mă mai trezește fiu-meu, pe la 06:00 dimineața…

„Doamne, am un copil de grădiniță! Nu mai am 25 de ani!”
Nu mai pot să mai dorm la ora asta, trebuie să mă trezesc să pregătesc micul dejun…

Dumneata pregătești micul dejun pentru întreaga familie?
Doar pentru Sasha, că bărbatu-meu se descurcă singur.

Am înțeles; îmi pare rău să aflu asta.
În weekenduri mai fac asta, gătesc pentru toată familia.

Olimpia Melinte a moștenit, mai degrabă, genele mamei. Care e dobrogeancă

Îți place să gătești?
Nu.

Deși moldoveancă, nu îți place să gătești?
Cred că am genele mamei, care e dobrogeancă.

Am înțeles. Hai să o luăm ușurel. De unde ai venit în viața noastră, Olimpia? Sau Oli, cum îți spun prietenii?
Am venit de la Iași, de la maternitatea „Cuza Vodă”.

Ai fost adusă pe lume pe 7 noiembrie 1986.
Da.

După Cernobâl.
Da. Mama și doctorii se gândeau serios să renunțe la sarcina asta, că erau impacientați, erau probleme mari…

Dar iată-te!
Dar iată-mă – pe mine și toată generația de cernobâliști! Din 1986, suntem mulți! Și am venit de la Iași…

7 noiembrie e și ziua Revoluției Ruse…
Da, și poate și de asta am o…

Aveți o tradiție comunistă în familie?
Foarte-foarte comunistă. Ne îmbrăcăm cu toții în roșu la petreceri, suntem tatuați în locuri ascunse, cu…

Cu Lenin? Cu secera și ciocanul?…
Da. Taică-miu e cel mai „comunist”, de fapt.

Care e natura relației dumneavoastră cu fosta Securitate, doamna Melinte? Ați turnat?
Dosarul meu este curat.

Aveați doi ani, nu știați…
Nu știam nici să vorbesc, asta era problema! (râde)

Când ați învățat să vorbiți?
Habar n-am, cred că la doi ani jumate-trei. După ce a căzut comunismul m-am eliberat și eu și am început să comunic.

Olimpia Melinte a plâns când au fost împușcați Ceaușeștii. Avea trei ani

Ai început să dai glas preocupărilor?
Deși am plâns când a murit Ceaușescu.

Ți se părea nedrept, nu?
Și plângeam în hohote, fiindcă bunicii mei…

… chiuiau?
Erau într-un moment fericit. Și eu urlam disperată că a murit cineva și oamenii ăștia sunt fericiți. Și îmi amintesc perfect televizorul alb-negru din camera bunicilor, cu ei doi îmbrățișându-se fericiți.

Ai stat la bunici?
Da, am stat și la bunici; tot la Iași, pe strada Eternitatea, care face legătura cu cimitirul „Eternitatea”; prin fața casei noastre treceau cortegii funerare…

Ce frumos ! Și aveai tristețea în suflet când vedeai morții?
Nu… Eram super-încântată, îi urmăream pe toți, că erau tineri sau bătrâni.

Și cum îți plăceau?
Dintre cei din cortegiu, îmi plăceau mai mult femeile. Ele purtau voaletă și mi se părea foarte interesant. Apoi, oamenii aruncau cu bani, iar noi, copiii, strângeam acești bani.

Și ce vă luați?
Pufarine, la pliculeț. Și mai erau niște napolitane care aveau un nume – Rococo, cumva. Uite că nu mai știu.

De ce te cheamă pe dumneata Olimpia?
Pentru că pe nana mea o cheamă așa, pe nașa mea.

Nașa dumitale este reputata Olimpia Panciu?
Nu. Este o doamnă – Olimpia Maria, o stimată doctor stomatolog din Iași.

O doamnă care are o meserie onorabilă la bază, nu ca dumneata – artistă!
Așa este. La vremea respectivă nu putea să aibă copii, apoi, după doi ani a avut și e o fiică – pe care o cheamă Alexandra. A cheltuit numele pe mine, asta e (râde). Mă simt norocoasă, îmi place numele meu. Lumea nu prea îmi spune Olimpia – profesorii îmi spuneau Ondine sau Melania. Oamenii nu prea asociază figura cu numele meu. Nu știu ce să zic…

Să nu grăbim clepsidra ! Vă aflați în Iași, în casa bunicilor… Cine v-a dus pe dumneavoastră la teatru?
Și ai mei, dar în special bunicul. Bunicul m-a dus la Operă. Fosta lui soție lucrase la Operă, ea se stinsese devreme, avusese o istorie tragică…

Și bunicul a rămas nemângâiat în chestiunea primei soții…
Îl mai mângâia bunică-mea cu jordia pe spate când avea chef (râde). Îl punea la treabă. Mamaia Maricica, strașnică femeie ! Și tataia avea fotografii cu prima lui soție în camera lui – cu doamna aceea frumoasă, îmbrăcată în rochii de gală, ca la Operă, na! Și m-a dus și pe mine.

În încercarea zadarnică de a-ți da un rost în viață.
Da ! Cu muzica nu le am, recunosc. La teatru tot bunicul m-a dus, de fapt a fost situația că eu am întrebat cum pot să fiu și eu ca doamna din fotografii, când o să fiu mare, dacă nu fac Operă, că aflasem deja că nu pot cânta bine, iar bunicul mi-a spus că atunci pot fi actriță… Și am rămas cu gândul acesta – că eu voi fi actriță. Prima dată mi-am dorit să fiu mireasă, pe la trei ani, că fusesem la o nuntă, iar pe la cinci ani deja știam că voi fi actriță.

Ce ați făcut pentru a dobândi această meserie ?
Am fost la Liceul de Artă din Iași, la secția de Artă Dramatică, și acolo m-am cam certat cu toată lumea.

Olimpia Melinte a visat că va urca sfânta scândură a Naționalului ieșean. Și-a împlinit visul

Erați mai fițoasă? Mai răsfățată?
Nu. Doar că mi se părea că nu se face treabă așa cum ar trebui să se facă. Mi se părea că nu mi se dau rolurile cele mai bune, mi se părea că nu mă chinuie cineva destul. Voiam să mă chinuie cineva! Visam să ajung pe scena Naționalului ieșean…

Ai ratat?
Nu. Am jucat și la Naționalul din Iași, dar demult. Acum sunt o amintire pentru publicul de teatru din Iași…

Și nemulțumită fiind de cum erai exploatată la liceu, te duceai acasă și plângeai în pernă ?
De unde știi asta ?

Presupun…
Așa făceam.

Mai trăia bunelul ?
Nu. Bunelul plecase… Mă plângeam mamei, care îmi spunea că am aceeași problemă din clasa I – că nu înțeleg că nu sunt singură în clasă, și trebuie să îi pună pe toți elevii. Și nu făcea nimic propriu-zis, adică nu-l suna pe prof să îi spună să mă pună pe mine în prim-plan, că mă plâng când mă duc acasă. Cred că a procedat corect.

Cu ce se ocupă mama dumitale, că pare o femeie cu picioarele pe pământ…
Mama mea a terminat Dreptul și a lucrat la Vama din Iași… cu moldovenii !

Într-o zi v-a adus acasă un soț sau cum?
Nu ți-am zis că n-am știut că e moldovean…

Doamna Olimpia, apoi ai zis să dai și la facultate… Nu ai doar studii medii, nu?
Am picat la UNATC, nu m-au luat. Au zis să mă duc acasă, că aici sunt mulți și talentați, și m-am dus eu acasă la mine, la Iași, și acolo am avut bursă, eram magna cum laudae, eram cea mai bună…

Cine spune asta?
Profesorul meu – Emil Coșeru.

N-a mai avut studentă ca dumneata.
N-a mai… Îți dai seama ! Doar Manole ce a mai fost, dar după el, eu! Și după ce am terminat facultatea mi-a zis să mă duc la București.

Te-au dat afară din oraș?
Da, m-au trimis la București, să mă descurc eu aici, că sunt fată descurcăreață.

Și tu ai urmat această directivă ?
Ce era să fac? Am venit, m-am descurcat.

Și când ai urcat dumneata sfânta scândură a Naționalului ieșean?
În facultate, la master. Am jucat în spectacolul lui Radu Apostol – With a little help from my friends. Trebuia să și cânt. A fost foarte frumos. Am jucat în Dragostea – care e un spectacol din poezia lui Mircea Cărtărescu, care e născut în aceeași zi cu bărbată-miu, 1 iunie. Am mai jucat în Harap-Alb….

Cine erați – Fomilă?
Știați asta?

Nu. Am privit în ochii dumneavoastră și am văzut ce vi s-ar fi potrivit la acea vârstă…
(râde). Flămânzilă, de fapt. Și am mai jucat și în Agnes, aleasa Domnului.

Erați chiar aleasa Domnului?
Eram psihiatra care avea grijă de aleasa Domnului. Joc roluri din astea mai dure, de scorpie. Sunt un scorpion, așa e. Eu sunt aceea.

Ai luat trenul, cu ce ai venit la București?
Am luat mașina proprietate personală, părinții mei au făcut un efort și îmi luaseră o mașină… Dar știi de ce? Stăteam într-o zonă a Iașiului unde nu erau mijloace de transport în comun, făceam foarte mulți kilometri zilnic. Stăteam pe la mama naibii, pe lângă Cimitirul Sfinții Petru și Pavel, după ce stătusem la bunici tot lângă cimitir… să nu mă tulbur ! Și mi-au luat un Polo, o mașină mică.

O mai aveți? Sau ați dat-o la Programul RABLA?
Am vândut-o, dar nu mai știu ce am făcut cu banii… Chiar : ce-oi fi făcut cu banii ăia?

V-ați pus la Polo și ați venit… Erați deja și măritată?
Cam eram, da. M-am măritat de mică. Ne cunoscusem la școală. El e informatician, știu ce să aleg, vă spuneam. Mă ține actriță acasă, are grijă de mine (râde). În vremea aceea eram amândoi la început. Sunt măritată de opt ani !

Nunta a fost în Basarabia ?
(râde) Nu ! Nunta am făcut-o prin 2013, că ne-au bătut părinții la cap, e o chestie mai moldovenească.

Olimpia Melinte a debutat la Mircea Danieluc

De ce nu purtați verigheta pe care v-a dat-o popa sau cine v-a dat-o?
Pentru că îmi e mare. Amândurora ne sunt mari. Așa că nu le purtăm. Nu știam că avem nevoie de verighete, le-am luat atunci repede, înainte. Stai să îți spun cu Bucureștiul – am venit cu Polo-ul, ne-am cazat într-o garsonieră care îi e a surorii lui, măritată acum, cu doi copii, bine.

Dumneavoastră, mai faceți?
Eu mă simt bine. Mi-aș dori să înfiez o fetiță asiatică.

Simțiți un deficit de asiatici la noi în oraș?
Este.

Doriți o fetiță asiatică să vă țină în cârcă la bătrânețe?
Iar mă faceți să par mama vitregă a Albei-ca-Zăpada… Eu am venit în București, dar în anul acela filmasem la Danieluc, în Delta Dunării, filmul Cele ce plutesc.

Cum de v-a luat tocmai pe dumneavoastră ?
Am mai fost la un casting la el, dar nu m-a luat atunci, că eram prea mică – așa mi-a zis mai târziu. Am dat probă cu Radu Iacoban, țin minte perfect proba aceea. Am simțit că mă place, lucra cu mine, îmi dădea indicații, își dădea cu părerea la ceea ce fac.

În general sunteți plăcută?
Sunt neplăcută. Și cu vârsta sunt și mai neplăcută.

Să revenim : erați amărâtă, ați venit cu zacuscă și cu murături, de la Iași, mâncați covrigei, vă mențineați silueta…
Mâncam covrigei, făceam sport mult, aveam o siluetă de invidiat, e adevărat. M-a ajutat mult filmul la Danieluc. De acolo am învățat tot ce știu astăzi – tot ce am făcut în meserie. M-a făcut să înțeleg lucruri – cum să am încredere în intuiție, cum să nu mă feresc atunci când vreau să fac o chestie, cum să mă arunc într-o secvență, mi-a dat foarte mult Danieluc… Am plecat certați de la certare, ne-am împăcat câțiva ani mai târziu, când ne-am întâlnit la o retrospectivă a lui… Îi trecuse și lui, și ne-am împăcat. Suntem în relații amicale.

Și ce-ați mai făcut ?
După ce am debutat la maestrul Danieluc, am lucrat la TVR 2, am făcut o emisiune cu imagini din cinemateca Televiziunii. Eram un psiholog care își trata pacientul cu imaginile astea. Câștigam decent. Apoi am plecat în Italia, am dat un casting și am făcut un film în Italia – Sette opere de misericordia. Am dat un casting. Era plin de fete, de la UNATC, știi cum sunt ăștia de la UNATC – toți sunt deștepți – și am vrut să plec acasă. Dar am stat și m-au luat pe mine. Am făcut filmul ăsta, m-au mai văzut unul, altul, un agent m-a luat sub aripa lui și…

În ce limbă parleai dumneata cu italienii ăștia ?
În italiană, am învățat acolo.

Ca moldovean e și mai ușor: scuzi-scusi…
Așa este. Nasol e că au scos foarte multe replici din film, l-au lăsat așa, mai nevorbit, și nu se vede cât de bine știam eu să vorbesc eu italiană…

Ciao, amore. Ti voglio bene… Bunogiorno, Italia…
Așa este. La tine sună foarte bine. Vorbeam cu ei, mă descurcam.

Sunteți prea tânără, nu ați apucat… După Italia ați zburat către noi zări.
Am zburat mult, să știi. După aceea, primul film pe care l-am făcut a fost Planșa. Un film de debut. Al lui Gheorghe Andrei. Mi-a plăcut foarte mult. Jucam o scrimeră. Și m-am antrenat, am învățat să fac scrimă, am avut două luni febră musculară. Câștigam OK.

Părăsiseți – între timp – garsoniera?
Da, ne mutasem la două camere, acum stăm la trei.

E cumpărată?
Da. Am avut posibilități, ne-a ajutat Dumnezeu.

Credeți în Dumnezeu ?
Cred într-o forță bună.

Mergeți în pelerinaj la Sfânta Parascheva?
Nu. O să râzi, dar fiu-miu e născut chiar de Sfânta Paraschiva. Trebuia să se nască pe 1, dar m-a ținut până pe 14.

Acum doi ani i-ați dat naștere.
În 2014, da. Sunt împlinită acum – nu știu ce înseamnă împlinirea, de fapt…

Teatrul?
Nu am avut timp să mă concentrez pe treaba asta. Am tot sărit dintr-un proiect în altul. Îmi place între proiecte să iau gure de aer. Când intru într-un proiect, mă schimb foarte mult, mă implic total.

Dumneata, Olimpia, mai știi cine ești ?
Uneori mă pierd între atâtea personaje. Cred că de-asta și reușesc să mă detașez.

Iei forma valui în care ești pusă ?
Da, foarte ușor mă ia valul.

Olimpia Mmelinte a asistat de pe canapea la moartea regizată a lui Florin Piersic junior

Și ce-ai mai făcut dumneata ?
M-am întâlnit cu Piersic Junior și am făcut Killing Time.

Și, ai lucrat bine cu alde Florinel?
A fost complicat, pentru că Florin era și actor și regizor. A fost ciudat – aveam o secvență, în care personajul lui era într-o baltă de sânge, și murea acolo, și eu eram pe o canapea, și Florin urla la mine, din balta lui de sânge: mai mult, vreau mai mult, poți mai mult, hai, poți!

Ești friguroasă ?
Da, sunt friguroasă.

Și pălărie porți mereu, ca Regina Angliei ?
Pe o vreme ca asta, da.

Reclame ai făcut?
Prima mea treabă cu filmarea a fost o reclamă la berea Bucegi, o reclamă făcută de Radu Muntean. Eram sora lui Paul Ipate, și el venea din Armată, și eu îmi băteam joc de el (râde). Și am mai făcut două reclame în facultate – amândouă la Cosmote. Atât am făcut eu la viața mea.

Am auzit că o să apară acum un film cu dumneata – Perfect Sănătos…
Așa este.

Dumneata, ești un om cumsecade ?
Da, se lucrează bine cu mine. Și eu sunt uneori mulțumită, de mai multe ori nu.

Ia zi-mi de Canibal-ul acela cu care te-ai cam consacrat internațional.
Dacă o să câștigi premii și ești nominalizat, imediat lumea te apreciază. Am primit premiul Uniunii Actorilor din Spania și…

I-auzi, ești un Brâncuși al secolului XXI.
Eu sunt, da. Brâncuși de la Spania. Am fost nominalizată la Goya și la Gopo de mai multe ori. N-am luat (râde). E clar, nu mă plac. Treaba lor.

Uite, spaniolii ți-au dat apreciere. Știai să hablești cu ei ?
Spaniolă știu bine. Si, porsupesto, claro que si… Acolo, în filmul ăsta, am și vorbit…

Te uitai și dumneata la telenovele când erai mică?
Una singură. Asta… Înger sălbatic…

Și te-ai plimbat și tu prin lume cu Canibal-ul ?
Cam da. Pe la Toronto, Torino,  Londra, pe colo, pe colo…

Ai și dumneata magneți pe frigider acasă?
Am avut, dar a venit soacră-mea și mi-a zis să îi dau jos că stric frigiderul, și i-am dat (râde).

Și pe unde ai umblat tu prin Europa? Ia mai zi-ne…
Toată. Mai puțin Portugalia, Norvegia, Scoția.

Albania ?
Am fost cu niște prieteni care s-au dat pe acolo cu motocicletele…

Refuz să comentez aceste apucături. Nu erai mama pe vremea asta…
Nu m-am gândit niciodată la treaba asta.

Ești umblată prin lume, cât de cât.
Pe unde merge românul în general, da.

Ai jucat și in America, am auzit.
Da ! Am făcut un scurt-metraj la New York, cu Luiza Pârvu, care a terminat master-ul acolo. E foarte bună ! Ea e din Craiova de loc, și bărbatul dumneaei e tot la școală acolo, el e scenarist. Eu am făcut trei scenarii cu ei. Două în București și unul la New York, New York.

Și unde vrei dumneata să rămâi când te faci mare?
Undeva unde să fie o pădure și un lac, și să nu fie mulți oameni în jur – să fim eu și familia mea…

Olimpia Melinte își va da fiul la școală. Aici, în România

Viitorul cum îl vedeți, doamnă?
Viitorul nostru va fi senin.

Pe ce vă bazați? Aveți un optimism deprimant…
Așa sunt eu. Cred că de când sunt mamă sunt așa.

Înainte erați o ciufută?
Nu. Dar îmi era frică de ce o să mi se întâmple.

Și acum – sunteți pe chill?
Știi care e avantajul de a avea un copil, pe lângă a oferi și a primi necondiționat dragoste? E chestia asta că poți să te bucuri de fiecare zi – mă joc… Grijile ți le faci tu, dacă ești paranoic. Dacă trăiești relaxat, copilul crește de la sine, sigur, ce altă treabă are? Am fost la grădiniță la el, mi se pare interesant, mi-am retrăit copilăria mea, mi-am adus aminte… E important și pentru meseria mea!

Ești și o mamă tânără…
Nu sunt chiar așa de tânără, sunt o mamă medie. Sunt fete mult mai tinere decât mine.

Și mai în etate?
Sigur că sunt. Și am mers cu Sasha și la film, și la teatru… La Excelsior, la Țăndărică…

La Cocoșelul neascultător? La ce l-ai dus?
La Punguța cu doi bani. La Cei trei purceluși. La Punguță erau mulți copii mici, urlau, țipau, era prea mare agitație și a clacat, s-a plictisit, e și el așa cum sunt și eu, îmi seamănă… Și l-am dus și la film și i-a plăcut foarte mult.

Nu a apucat să vadă filmele mamei sale.
(râde) Nu! Avem niște DVD-uri în casă, mă vede pe copertă, vine și îmi arată: Ma-ma! M-a văzut și la televizor..

Mergeți rar la televizor?
Da, foarte rar. Toată lumea trage de mine să mă duc, dar nu vreau, nu mă interesează.

Dincolo de familie, cum te uiți dumneata la lume?
E o întrebare serioasă? Eu nu prea știu ce se întâmplă în lume.

Ai auzit de Turnurile Gemene, de 11 Septembrie?
Da, am auzit…

Știi că Băsescu nu mai e președintele României?
Da. Iohannis e! Știu. Am auzit și de Cioloș…

#colectiv?
M-a afectat foarte tare, foarte tare…

Dumneavoastră ați fost o fată petrecăreață?
Nu prea am mers în cluburi, nu prea mi-a plăcut, nouă – în gașca noastră – ne plăcea să ne jucăm tot felul de jocuri – Mafia, d-astea.

Ce mai știți dumneavoastră despre lume? Cum v-o imaginați?
Îmi imaginez că totul e bine și o să fie bine și în continuare. Vine Crăciunul și ne pregătim de lucruri frumoase. Vine Moș Nicolae și trebuie să ne facem ghetuțele… Nu urmăresc știrile, asta e. Sunt o, sunt o… ingrată! Mereu am fost retrasă din lume.

Înainte de copil ce făceați?
Mă uitam la filme…

Îți place la noi în țară?
Îmi place și la noi, dar îmi place și în afară.

Australia?
Da! Exact acolo mi-ar plăcea! De unde știi? Am spus asta undeva?

Nu.
Da, da, știu că acolo mi-ar plăcea! E soare, e frumos.

Și Crăciunul fără zurgălăi?
De Crăciun vii întotdeauna acasă, nu se poate altfel. Sau mă duc în Rusia, să îmi fie și mai greu…

Minus patruzeci de grade la umbră…
Vezi? Orice e posibil!

Vrei să te apuci și de teatru?
Da! Vreau! Nu am întrebat pe nimeni dacă mă primește. Întreb cu ocazia asta. Am fost în vara asta la workshop-ul lui Andrei Șerban. Am ajuns din întâmplare acolo, mi-a plăcut foarte mult. Vlad Ivanov mi-a deschis calea spre regizorul Andrei Șerban, ne-am întâlnit, am ajuns și eu la Macea și a fost o experiență super, mi s-a făcut foarte poftă de teatru… Am și patalama la mână, de ce să nu fac și eu teatru din nou, nu?

Tot trebuie să găsești un loc unde să muncești, să ai carte de muncă, să-ți meargă pensia…
Tu crezi că mai ajung eu la pensie? Și Sasha o să plece, o să umble, o să fie liber… Eu sunt fată și mă întorc la ai mei, dar băieții nu se mai întorc, ei zboară. Nu mi-e frică de acest deznodământ, mă pregătesc pentru asta și îl pregătesc și pe Sasha – vreau să fie pe picioarele lui. O să îl înconjor de lucruri frumoase, ca să crească frumos.

O să îl dai la școală sau îl ții în homeschooling?
Îl dau la școală, nu vreau să îl privez de această experiență! Nu am încredere în tot sistemul de învățământ, dar sunt și școli unde se întâmplă lucruri bune. Eu am nimerit în locuri OK, n-am ce să îi reproșez sistemului de învățământ românesc. Aici m-am format.

Tu ai fost bună la școală?
Am fost bună la ce îmi plăcea și praf la ce nu-mi plăcea. Matematică, chimie, astea, varză cu carne! Îmi plăceau româna, engleza, mă descurc bine în limbi străine.

Conchizând discuția noastră, transmite-ne un mesaj. Ai fost și Miss Univers când erai tânără, ai salvat balenele?
Nu, nu am fost Miss Univers, dar mi-ar fi plăcut să salvez balenele, dar nu am salvat niciuna. Abia m-am salvat pe mine de la înec odată…

Ai luat numele soțului tău în acte?
Da. Mă cheamă Luca. Olimpia Luca.

Faci treizeci de ani, Olimpia. Ai grijă, că e o vârstă periculoasă. Pune și tu mâna și citește un Balzac…
Nu mai citesc, mă deprim acum, la bătrânețe… Nu știu să trag concluzii, lasă-mă în pace. Totul o să fie bine, lumea o să fie bine! Iar eu… intenționez să cochetez cu teatrul! Îmi e dor de teatru… Vreai să încep să joc din nou teatru! Nu că vreau să am activitate neapărat, sunt leneșă, chiar sunt leneșă. Îmi e și bine așa… Încerc să mă perfecționez tot timpul, oricum… Sunt leneșă, dar îmi e dor de teatru, da. Asta e concluzia.

Ești o victimă a modei?
Nu. Ți se pare?

Nu știu ce se poartă toamna asta.
Lăsați… Văd că dumneavoastră sunteți o victimă a modei! Altă concluzie? Vreau să fie pace în lume! Acum, lasă-mă în pace, că mi-ai pus niște întrebări de…

CITAT: „Vlad Ivanov mi-a deschis calea spre regizorul Andrei Șerban, ne-am întâlnit, am ajuns și eu la Macea (n.r. – locul din România unde regizorul își ține workshop-urile) și a fost o experiență super, mi s-a făcut foarte poftă de teatru… Am și patalama la mână, de ce să nu fac și eu teatru din nou, nu?” Olimpia Melinte, actriță