Gabriella Ficz este plecată de 18 ani din țară, în Marea Britanie. Este cercetător în genetică celulară la Barts Cancer Institute și caută răspunsuri la întrebări pe care medicina încă nu le-a rezolvat, cum ar fi ce cauzează anumite tipuri de cancer și dacă am putea să le prevenim. „Acum folosesc cunoştinţele de baza pentru a determina cum începe cancerul, printre altele. Specializarea mea e în Epigenetica”, a povestit cercetătoarea pentru Viitorul României.

În ceea ce privește pregătirea ei, Gabriella a studiat Biochimia la Iași, și-a făcut doctoratul la Institutul Max Plank din Germania și studiile postdoctorale la Universitatea Cambridge.

Nu și-a propus asta de mică, nu visa să aibă o anumită meserie atunci, dar îi plăcea foarte mult să facă experimente cu obiecte prin casă.

„Îmi plăcea să observ şi să analizez. Prima dată când am simţit afinitate pentru ştiinţe biologice a fost în liceu. Îmi aduc aminte de nişte discuţii profunde despre genetică şi evoluţie, cum am evoluat să avem formă umană pe care o avem acum? Care era compoziţia „supei primordiale”? Îmi puneam întrebări fundamentale despre oameni, moleculele din creier, religie, determinism şi nu m-am oprit nici acuma”, a povestit cercetătoarea.

„Ştiinţă ne oferă doar să cunoaştem ce cu siguranţă nu este adevărat”

Situația politică din România după 1989 a contribuit mult în formarea ei și a maturizat-o devreme.

„Perioada de după revoluţie a fost încărcată de schimbări sociale, politice – chiar dacă eram tineri le-am simţit. Probabil pentru că adulţii din jurul nostru erau neliniştit, încercaţi de o lume nouă. Nu pot să zic sigur de ce dar ţin minte vivid cum căutam „adevărul absolut”. Adevărul despre ce vor de fapt oamenii, cum reflectă acţiunile lor acest lucru, cum sunt influenţaţi de situaţia lor individuală, de mediul înconjurător etc. Ceea ce m-a dus cu gândul la nevoia de un Dumnezeu protector. Că oricât de grea ar fi viaţă câteodată, gândul că după moarte viaţă e luminoasă ţine oamenii rezilienți. Gândurile astea ţin de spiritualitate, ceea ce ne defineşte ca oameni, însă am realizat că Omul l-a creat pe Dumnezeu şi nu invers. În perioada aceea am găsit refugiu în ştiinţe. Probabil m-a adus mai aproape de adevăr, aşa am simţit. Îmi făcea plăcere să gândesc, să descopăr, să experimentez. Lumea mi se pare mai frumoasă din această perspectiva. Chiar şi acum. Ştiinţa însă nu oferă adevărul absolut, ca oameni ne este imposibil să-l atingem. Ştiinţă ne oferă doar să cunoaştem ce cu siguranţă nu este adevărat”, crede Gabriella.

Când era în ultimul an de facultate la Iași, a văzut un poster care invita candidaţi la primul program internaţional de Master şi Doctorat în Biologie Moleculară din Germania. A trimis actele, a concurat pentru unul din cele 20 locuri din program și aşa a ajuns să lucreze la proiecte extrem de interesante în timpul Masterului. Următorul pas după Master a fost doctoratul la institutul Max Planck.

După aceea a concurat pentru un post de postdoctorand la Universitatea Cambridge, la laboratorul profesorului Wolf Reik.

„Cambridge e un loc special, şi la propriu, şi la figurat. Am concurat pentru poziţia de cercetător în laboratorul Reik din Institutul Babraham. Ţin minte şi acum combinaţia de stres şi entuziasm în ziua interviului. Tocmai terminasem doctoratul şi eram plină de energie să-mi folosesc experienţa să descopăr lucruri extraordinare în următorii ani. Am prezentat rezultatele din teza de doctorat care au fost proaspăt publicate într-un jurnal de specialitate, eram mulţumită cu lucrarea mea şi le-am descris şi viziunile mele în legătură cu ce ar fi interesat de urmărit în viitor. Interviul a avut loc într-un boardroom intimidant şi eram doar eu şi vreo 15 persoane în jurul mesei rotunde. Trebuia să-i fi impresionat pentru că am fost invitată şi la runda a doua de interviuri. M-au întrebat absolut orice, de la detalii mărunte ştiinţifice până la întrebări de genul:”Poţi să dai un exemplu de conflict cu un coleg/colegă? Cum ai reacţionat şi menajat situaţia?” Ce o să fac în 5-10 ani mai târziu”, a povestit Gabriella.

A obținut postul și a lucrat acolo timp de 8 ani ca postdoctorand în Institutul Babraham.

„Îmi doream foarte mult să ajung la unul din cele mai renumite laboratoare din Anglia în domeniu şi să lucrez cu Prof. Wolf Reik. Teza mea de doctorat era tot în domeniul Epigeneticii şi am citit cu plăcere articolele din laboratorul lui. Erau nişte articole extraordinare despre memoria celulară şi mecanismele de transmitere a memoriei celulare. În perioada 2003-2005 cercetarea în Epigenetica a luat amploare şi pasul meu următor era să fac parte din valul extraordinar al descoperirilor în domeniu. Cred că Prof. Reik mi-a influenţat cel mai mult gândirea. Ţin minte sesiunile de brainstorming, printre cele mai speciale memorii de la Babraham, două-trei ore în care discutăm idei. Nu prea aveam un început (poate un rezultat sau un articol recent) şi nu prea ştiam unde mergem dar puneam întrebări. La un moment dat apărea ceva interesant în discuţie şi depinde de cât de importantă era întrebarea, era un început de proiect, un experiment care trebuia testat. De la Prof Reik am învăţat să apreciez experimentele nereuşite. Acolo sunt cele mai interesante descoperiri, dacă rezultatul e altul decât ne-am aşteptat. Chiar şi acum când lucrez cu studenţi şi postdoctoranzi, când vin la mine dezamăgiţi că rezultatul nu e ce s-au aşteptat, le spun că de fapt e un lucru pozitiv, înseamnă că ne apropiem de modelul corect. Condiţia e ca experimentul să fie executat bine tehnic, să aibă controalele necesare şi să fie reproductibil. Am învăţat de la Reik să pun întrebări dificile. Cu cât o întrebare e mai interesantă și mai dificil de testat experimental, cu atât mai valoros experimentul””, a explicat Gabriella.

Misterul memoriei celulare

Memoria celulară pe care o cercetează de ani de zile este poate cea mai interesantă ramură a geneticii. „Memoria celulară înseamnă că celulele din corp, chiar dacă au acelaşi material genetic (identic de fapt) nu „uită” ce fel de celule sunt: de piele, nervoase, de ficat. Dacă de pe o luna pe alta celulele nervoase din creier s-ar transforma în celule de sânge, ar fi devastator, nu? Memoria se transmite când celula se divide şi copiază materialul genetic, epigenetic şi compoziţia celulară. Materialul epigenetic ţine de nişte molecule ataşate de ADN şi proteinele de pe ADN. Pe scurt, cam asta înseamnă, fără să intrăm în definiţii complicate”, a explicat Gabriella despre ce este vorba.

Cercetarea ei este despre ce se întâmplă cu memoria celulară în celulele canceroase.

„Problema e că celulele canceroase nu numai că şi-au pierdut identitatea dar s-au transformat profund din cauza mutaţiilor genetice. Analogia cu viaţa unui terorist funcţionează. Identitate pierdută, transformare profundă şi la un moment dat se va autodistruge în timp ce îşi distruge anturajul în care trăieşte. Majoritatea cazurilor sunt sporadice însă sunt câteva gene care moştenite cu o mutaţie, precum Brca1 în cazul cancerului la sân, care la o vârstă adultă pot declanşa cancer cu o probabilitate ridicată. Nu se ştie de ce, însă factorul de risc pentru cancer e vârsta înaintată în general, şi în cazurile sporadice”, a explicat Gabriella.

Deși medicina a avansat foarte mult în tratarea cancerului, nu se știe care sunt cauzele declanșării bolii, decât în foarte puține situații, cum ar fi infectarea cu anumite  tulpini ale virusului HPV în cazul cancerului de col uterin.

„Nu ştiu dacă există strategii genetice de prevenire a cancerului pe scară largă. În cazuri speciale de corectare a codului genetic e posibil, teoretic. Considerând că majoritatea dintre noi vom dezvolta o formă sau alta de cancer (care se manifestă sau nu) până la vârstă de 70-80 ani, tratamentele de prevenire care vor avea succes vor fi cele care încetinesc procesele nocive din organism”, dezvăluie Gabriella Ficz.

„Urmăresc ce se întâmplă în România. Dacă aveam 20 de ani în perioada asta, nu aş pleca din ţară”

Deși s-a stabilit de atâția ani în străinătate, Gabriellei îi este dor de România și mai vine aici în vacanțe și urmărește de departe ce se mai întâmplă prin țară. De asemenea, și-ar dori ca fiul ei să învețe limba română.

„Urmăresc ce se întâmplă în România de pe Facebook, prin prieteni români din ţară şi din străinătate. Aş vrea ca ţara s-o ducă mai bine, e dazamăgitor câteodată. M-am gândit că dacă aveam 20 de ani în perioada asta, nu aş pleca din ţară. Acum a trecut prea multă vreme să mă gândesc să mă întorc. Soţului meu îi place în România, cred că i-ar conveni să mergem să trăim acolo o vreme”, a spus cercetătoarea.

Momentan, îi place mediul competitiv în care lucrează, spune că ridică standardul de lucru și calitatea muncii pentru toţi angajaţii. Din păcate, cercetarea în România în domeniul ei nu este la nivelul din Anglia și nu s-ar putea întoarce așa ușor în țară, atâta timp cât dorește să-și continue proiectele științifice.

De asemenea, Gabriella consideră că femeile nu au fost corect reprezentate până acum în știință.

„De ce le-a luat atât de mult femeilor să fie reprezentate în domeniul ştiinţei? Ele au fost mereu acolo, însă de la vârste fragede neobservate, nepromovate, neapreciate intelectual. Separarea rolurilor sociale a contribuit mult, secole de-a rândul. Este o problemă de aşteptări şi percepţii. În engleză se numeşte „unconscious bias”, ceea ce înseamnă că nu ne dăm seama când discriminăm (personal sau în mediul profesional). Este ceva adânc întipărit felul în care gândim despre ce pot şi ce nu pot face femeile. Obstacolul azi nu e atât educaţia fetelor ci menţinerea lor pe piaţa muncii. În ştiinţe, la nivel de cercetător independent/lector universitar numărul femeilor scade semnificativ în comparaţie cu postdoctoranzii. E o problema complexă, pe de o parte, problema e de încredere în sine (cu toate că unele femei sunt excepţionale), pe de altă parte schimbările din viaţă le distrage de la progresul profesional. Când încep să aibă copii, dintr-un motiv sau altul, un număr mare de părinţi se aşază în roluri tradiţionale. Din experienţă proprie, în afară de alăptat nu văd ce face o femeie ce nu poate face un bărbat. Problema e că o pauză de 2-3 ani într-un mediu competitiv e greu să se întoarcă, dar nu imposibil”, a spus Gabriella.

Gândirea aceasta i-a format-o la început coordonatoarea ei de doctorat din Germania, Prof. Donna Arnt-Jovin. „Jovin mi-a deschis ochii să înţeleg rolul femeilor în ştiinţe şi să mă consider egală cu bărbaţii din punctul asta de vedere. Am observat că deşi este posibil, nu erau în perioada aceea multe femei în roluri de lider. Acum lumea e în schimbare în ce priveşte femeile în domeniul cercetării, dar asta e o altă discuţie”.

CITAT: „Cercetez care este rolul memoriei celulare în celulele canceroase[…]Deși medicina a avansat foarte mult în tratarea cancerului, nu se știe care sunt cauzele declanșării bolii, decât în foarte puține situații”. Gabriella Ficz, cercetător în genetică