Laurenţiu Chera este un tip special. Are 25 de ani şi deja un vast şi solid parcurs profesional. E programator cu experiență, reuşind să construiască de la zero, în numai un an şi jumătate, un start-up românesc denumit Amazing Soft. Laurenţiu programează de pe vremea când se afla pe băncile gimnaziului la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balşul natal, în judeţul Olt. La acea vreme a pus bazele unui program denumit Secretarul Electronic, un întreg pachet de aplicaţii şi programe utile, care facilita munca secretarelor din şcoala sa. Aventura în domeniul informaticii a început la 9 ani, când copilul a descoperit că era pasionat de jocurile video. În timp ce alţi şcolari abia învaţă să citească şi să scrie, micul programator studia limbaje de programare pentru a-şi concepe propriul joc video, lucru reuşit doi ani mai târziu. Abilităţile sale l-au recomandat în timpul liceului să devină elevul responsabil cu mentenanţa calculatoarelor din laboratoarele de informatică. Tânărul a efectuat cu plăcere această activitate pentru că, spune el, „aveam ocazia să învăţ cât mai mult şi să experimentez situaţii noi.”

După liceu, Laurenţiu a venit în Capitală pentru a studia Informatica la facultatea de profil din cadrul Universităţii Bucureşti. A terminat trei ani mai târziu cu o notă care l-a clasat în primii cinci cei mai buni absolvenţi din promoţia lui. Acest rezultat coroborat cu recomandările primite din partea foştilor săi profesori l-au ajutat pe tânăr să fie admis cu bursă la master, la Universitatea Cardiff din Marea Britanie. Pe parcursul studiilor masterale s-a implicat în diverse proiecte de cercetare informatică, ceea ce i-a facilitat angajarea la Institutul de Cercetare al universităţii britanice. A finalizat masterul cu distincţie pentru rezultate academice deosebite, după care a plecat la Londra, unde a devenit programator în cadrul unei companii multinaţionale. Capitala Regatului Unit, cel mai mare hub informatic al Europei, nu l-a împlinit profesional pe Laurenţiu. A simţit că e capabil să facă mai mult decât să fie un simplu angajat. Aşa că şi-a propus să se întoarcă în ţară şi să înfiinţeze, în 2015, propria lui companie IT, cu sprijinul multinaţionalei din Londra. Şi a reuşit cu brio dacă privim cum s-a dezvoltat acest start-up românesc, care, în mai puţin de doi ani, a raportat un profit de peste 100.000 de euro.

Ce-l mai face pe Laurenţiu special? Ei bine, trebuie să mai ştiţi despre el că face parte din cercul select şi restrâns al celor mai inteligenţi 2% oameni de pe Pământ, grupaţi în organizaţia Mensa. A pătruns în această grupare în al treilea an de facultate, când a dat un test de inteligenţă, pe care l-a trecut fără mari eforturi. Astfel, Laurenţiu este unul din puţinii oameni recunoscuţi în lume cu IQ-ul peste 131, în contextul în care un om cu inteligenţă obişnuită are un IQ mediu de 100.

Laurenţiu, te provoc să te întorci puţin în copilăria ta şi să-şi aminteşti de unde a pornit pasiunea ta pentru calculatoare?

Am prins drag de informatică când aveam 9 ani. La vremea aceea erau la modă jocurile video şi pe mine m-au atras foarte tare, îmi plăceau la nebunie. Intenţionam să-mi fac propriul meu joc, dar pentru asta era necesar să aflu cum erau concepute acele jocuri. Tatăl meu, profesor de informatică, mi-a spus că erau făcute în programare şi mi-a oferit câteva informaţii tehnice. Mi-a cumpărat o carte despre un limbaj de programare şi am început să studiez. Aşa se face că prin clasa a patra am reuşit să programez propriul meu joc video.  Însă celelalte jocuri nu au rămas pe loc, au avansat, iar eu am vrut să-l aduc şi pe al meu la acelaşi nivel, aşa că am început să cercetez mai mult. Ulterior, m-am oprit din dezvoltarea jocurilor video.

De ce ai pus stop unei activităţi cu potenţial promiţător?

Pentru că am început să dezvolt aplicaţii Windows, urmând de unul singur un curs dintr-o carte. Apoi i-a venit ideea tatălui meu să realizez un program pentru tipărirea automată a diplomelor de bacalaureat şi capacitate. A durat cam trei luni până când am făcut acest program, care a funcţionat foarte bine, aşa că l-am distribuit liceelor din Balş. Vâzând că a funcţionat, am decis să continui cu dezvoltarea altor programe pentru şcoli şi am ajuns să lucrez la ceea ce se numea atunci Secretarul Electronic, un pachet de programe utile pentru secretariatul unei şcoli. Aşa am ajuns să realizez un nou program pentru completarea automată a foilor matricole. Eram în clasa a 6-a atunci.

Erai recompensat pentru că facilitai munca secretarelor şcolare?

Nu mă interesau banii, voiam doar să mă perfecţionez, să am parte de provocări noi. Şi am avut parte din plin de astfel de provocări. Mi-amintesc că în liceu, când se strica un calculator, eram scos de la oră de directorul şcolii pentru a repara acel calculator. Eu făceam mentenanţa tuturor calculatoarelor din liceul meu şi îmi plăcea tare mult pentru că aveam ocazia să învăţ cât mai mult, să experimentez.

Practic, deşi minor, făceai muncă de programator adevărat şi de tehnician IT.

Da, aşa este (râde). Dar am acceptat întotdeauna cu plăcere şi o făceam fără să cer bani în schimb. Făceam asta pentru că pur şi simplu îmi plăcea, mă punea mereu la încercare, îmi testam limitele în felul acesta. Încurajat de aceste succese, am început să studiez şi mai mult informatica, până în clasa a 8-a, când o companie IT mi-a oferit un internship de perfecţionare, care a durat doi ani. După acest internship, am fost angajat de acea firmă ca programator. Eram în clasa a 11-a când am obţinut primul job plătit.

Înţeleg că la practică nu te întrecea nimeni în liceul tău. Dar cu teoria cum te împăcai?

Foarte bine chiar. Practica are la bază o teorie solidă. Am participat la mai multe olimpiade de informatică, iar cea mai bună clasare a fost locul 3 pe judeţ, iar la naţională am terminat pe 15. Am fost la olimpiadă inclusiv la matematică, faza pe judeţ, unde am fost tot pe locul 3.

Ce-ai făcut după terminarea liceului?

Am venit la Bucureşti, la facultate, unde am studiat informatica timp de trei ani. În tot acest timp am şi lucrat ca programator la mai multe firme. Rezultatele bune din facultate au făcut să primesc mai multe recomandări de la profesorii mei, care, coroborate cu un examen de admitere, mi-au facilitat accesul la un master la Universitatea din Cardiff.

De ce un master în Marea Britanie şi nu tot în România, de pildă?

Pentru că învăţământul britanic se axează foarte mult pe partea practică şi asta mă ajuta foarte mult din punct de vedere profesional. Am primit o bursă, care nu acoperea integral costul traiului şi al studiilor, dar am completat cu economiile mele. Am studiat la Cardiff timp de un an, unde nu m-am adaptat foarte bine cu mâncarea şi clima. Pe de altă parte, programul masterului, cu două zile de studii pe săptămână, mi-a permis să lucrez ca programator la Institul de Cercetare al Universităţii Cardiff. Timp de opt luni am fost parte din staff-ul universităţii, iar asta mi-a prins foarte bine, mi-am făcut conexiuni, a fost o experienţă excelentă pentru mine. Cu banii strânşi de la acest job mi-am acoperit costul studiilor.

Încotro ai apucat-o după ce ai terminat masterul?

Am decis să plec din Cardiff şi am ajuns la Londra, unde m-am angajat ca programator la o companie multinaţională, în cadrul căreia am lucrat un an. Apoi mi-am făcut curaj şi am cerut o întrevedere cu CEO-ul companiei pentru a-i propune ca firma mamă să aducă un studiou în România. Voiam să demonstrez că România nu este o ţară de neglijat, că avem potenţial foarte mare, care poate fi valorificat, mai ales în industria IT, şi că ţara noastră poate fi un loc prielnic pentru dezvoltarea afacerilor multinaţionalei. Mi-am făcut un plan riguros pe care l-am prezentat detaliat, i-am prezentat avantajele pentru a aduce compania în România. Am fost un programator foarte bun în cadrul companiei britanice, am rezolvat câteva probleme foarte mari pe care le aveau ei la vremea respectivă. Eram foarte apreciat acolo de către colectiv şi am avut recomandări foarte bune. Iar asta a contat decisiv pentru ca CEO-ul să-mi acorde încrederea lui. După o lună de gândire, directorul a acceptat propunerea mea şi aşa am ajuns înapoi acasă că să înfiinţez şi să dezvolt start-up-ul Amazing Soft.

Să recapitulăm: ai plecat în străinătate, te-ai şcolit timp de un an, ai experimentat încă un an şi apoi ai decis să revii acasă. De ce? Alţii în locul tău n-ar fi dat Londra pe Bucureşti…

Am vrut să mă întorc pentru că în România există foarte mult potenţial neexploatat. În Marea Britanie găsim o piaţă greu accesibilă, suprasaturată, însă la noi sunt foarte multe proiecte ce pot fi implementate, e o piaţă permisivă. România se va dezvolta foarte puternic în următorul deceniu, atât tehnologic, cât şi din punct de vedere al resurselor IT. România este deja un hub în domeniu. Din păcate, însă, nu avem un marketing eficient ca să ne autopromovăm corespunzător în străinătate. Uneori am impresia că ne facem noi înşine anticampanie.

Fără pic de experienţă de antreprenor, cum ai reuşit să faci faţă mizei unui proiect atât de ambiţios?

A fost un risc mare pe care mi l-am asumat pentru că, aşa este, nu aveam experienţă de manager şi antreprenor. Dar să ştii că şi compania mamă şi-a asumat un risc. Însă am fost curajos şi nu am dat o secundă înapoi. Am avut la dispoziţie din partea englezilor o lună ca să înfiinţez firma, dar am reuşit în doar trei zile. La început am fost singurul programator, eu eram propriul meu şef, dar ulterior ne-am dezvoltat. Pe lângă proiectele comune cu compania mamă, cu care avem o colaborare de externalizare servicii pe perioadă nedeterminată, am început ulterior să concepem şi dezvoltăm diverse proiecte proprii.

Laurenţiu, nu te simţi compleşit de atâtea responsabilităţi?

E foarte solicitant ce fac, sunt multe sarcini tehnice, unde trebuie să mă implic activ. Am ajuns să muncesc aproximativ 15-16 ore pe zi, dar nu resimt oboseala pentru că sunt o persoană activă, dinamică, iar firma asta mă ţine mereu în priză. Recunosc că e presiune foarte mare şi responsabilităţi similare faţă de clienţii noştri. Eforturile pe care le depun sunt mari, dar merită.

Ce planuri ai cu compania ta de acum înainte?

Ca manager e greu să-mi fac planuri pe termen lung. Dar vreau să dezvolt Amazing Soft cât mai mult cu putinţă în următorii ani, asta din punct de vedere profesional.

Care e reuşita cu care te mândreşti cel mai tare?

Cea mai mare realizare este înfiinţarea acestei companii, pe care am ridicat-o de la zero cu propriul buget.

Ai vreun regret până la vârsta asta?

Cel mai mare regret e că nu am suficient timp liber ca să încerc noi experienţe. Uneori mai regret şi că după master am primit o ofertă de bursă doctorală, care acoperea integral studiile, plus poziţie de lector în cadrul universităţii. Însă am refuzat-o, deoarece am vrut să mă implic mai tare pe latura profesională. Mi-a plăcut foarte mult cercetarea şi încă îmi place, dar, profesional vorbind, mi-a plăcut mai mult industria IT. Am momente când îmi pare rău că nu am făcut doctoratul şi mă întreb câteodată cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi acceptat aceea ofertă. Dar în viaţă nu prea e loc de regrete, mereu trebuie să privim înainte.

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?

Ambiţios, muncitor, obosit.

În ce împrejurări ai dobândit statutul privilegiat de membru Mensa?

Am intrat în Mensa în anul al treilea de facultate (n.r. societatea oamenilor cu IQ de cel puțin 131). Această organizaţie îşi propune să coaguleze cei mai inteligenţi oameni din lume. Am susţinut un test de inteligenţă în urmă căruia am fost acceptat, dar n-am aflat niciodată ce rezultat am avut la test, ci doar că am fost admis. Motivul pentru care nu se face public rezultatul este că Mensa nu doreşte să facă diferenţe între membrii societăţii, nu se face o ierarhie în interior.

CITAT: „Să fii managerul propriei companii este ca atunci când ai avea un copil pe care doreşti să-l educi foarte bine şi care vrei să devină puternic”.  Laurenţiu Chera, antreprenor IT