Timothy Williamson, renumitul profesor de filosofie de la Oxford, vine de mai mulți ani în România să susțină prelegeri la Facultatea de Filosofie a Universității din București. În 2015 a primit și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității, iar ultima lui vizită în țară a fost în luna mai, anul acesta, unde a participat la Conferințele Ateneului Român, alături de rectorul Universității din București, Mircea Dumitru. Au vorbit despre adevăr, fals și democrație. Dumitru, care este profesor universitar de filosofie, a fost cel care l-a invitat pe Williamson să susțină prelegeri la București. A doua zi după conferința de la Ateneu, Williamson ne-a primit la unul din cursurile pe care le susține la sediul cel nou al Facultății de Filosofie și la sfârșit ne-a acordat un interviu.
Născut într-o familie de profesori universitari, Williamson a călcat pe urmele părinților și a ajuns, la rândul lui, profesor la Oxford, cea mai veche universitate din Marea Britanie.
Inițial, a vrut să devină arheolog, fiind pasionat de istorie în copilărie, dar când a ajuns pentru prima dată pe un șantier arheologic, și-a dat seama că nu e de el. Mai mult îi plăceau cărțile și ideile, avea o tendință spre abstract, motiv pentru care era foarte bun la teorie și la matematică.
„În copilărie am vrut să fiu arheolog, mă interesa în special arheologia din nordul Africii. Am lucrat pentru prima dată la un șantier arheologic chiar în Oxford, era o groapă de deșeuri din Evul Mediu, unde un investitor imobiliar voia să construiască o parcare subterană. Mi-a plăcut, doar că am realizat atunci ce înseamnă munca de arheolog. Mi-am dat seama că mie mi-ar plăcea să fac ceva mai abstract. Tatăl meu mi-a zis atunci că Universitatea Oxford tocmai înființase o specializare de matematică și filosofie și m-am gândit că asta este ceva ce mi-ar plăcea să fac. Nu am fost niciodată prea interesat de științele naturale, dar matematica îmi plăcea. Cu cât era mai abstract, cu atât îmi plăcea mai mult”, a povestit Williamson pentru „Viitorul României”.
Interesul său în filosofie a fost cultivat de un unchi, care ar fi vrut să poată profesa în mediul academic în acest domeniu, însă nu a avut șansa.
„A trebuit să intre în afaceri de când era tânăr fiindcă era singurul membru al familiei care se pricepea la așa ceva, însă interesele lui adevărate au fost filosofia și psihologia. Când aveam 5-6 ani, îmi povestea multe lucruri din aceste două domenii. La 14 ani, am început să dezvolt și eu un interes real pentru filosofie, atunci mi-am pus pentru prima dată întrebări vizavi de conceptul de liber arbitru, spre exemplu”, a povestit profesorul.
Williamson mai avea o pasiune pentru radio, asculta emisiunile BBC cu filosofi britanici și citea transcripturile lor în reviste. „Am vrut să gândesc ca ei, în modul acela abstract. A fost stilul de a gândi, cât și subiectele despre care vorbeau care m-au atras”, a povestit el.
Fiind bun la matematică și având o înclinație spre gândirea abstractă, lucru pe care l-a menționat de mai multe ori în timpul interviului, a ajuns să se ocupe de problematica logicii în filosofie. „Student fiind, eram în principal atras de aspectele logice ale filosofiei, asta mă fascina la început, iar interesul meu în ceea ce privește conceptul de „cunoaștere” a apărut mai târziu. O sumedenie de filosofi insistau că singurele lucruri reale sunt lucruri pe care le putem cunoaște. Nu mi se părea corectă afirmația aceasta. Ei considerau că până la urmă, vom putea cunoaște tot ceea ce există, chiar dacă nu înțelegem acum niște lucruri dintr-un motiv sau altul, dacă avem suficiente resurse la îndemână, la un moment dat vom cunoaște și lucrurile care ne sunt necunoscute acum”, a spus Williamson.
Diferența dintre cunoaștere și credință
De altfel, el este cunoscut în mediul academic în special pentru analiza sa privind definiția termenului de „cunoaștere”. Conceptul cunoașterii nu este ceva teribil de sofisticat pe care numai mintea umană îl poate înțelege. Și animalele înțeleg să cunoască lumea din jurul lor, doar că nu pot exprima asta în limbaj, a explicat Williamson.
„Noțiunea de cunoaștere apare ca definiție în toate limbile de pe Pământ, este ceva ușor de înțeles, un concept pe care copiii îl percep de foarte mici. Poți să cunoști lucruri văzându-le sau auzindu-le, apoi memorându-le și spunându-le mai departe. E un concept pe care și un copil de 2 ani îl înțelege într-o anumită măsură. De asemenea, destul de multe animale înțeleg „cunoașterea”. Spre exemplu, o maimuță înțelege că dacă are o banană și vrea să o păstreze ca să o mănânce mai târziu, atunci trebuie să ascundă banana aceea de alte maimuțe, ca să nu o vadă și o fure. A cunoaște e o idee de bază pe care mulți filosofi au prezentat-o ca fiind ceva foarte sofisticat care necesită o definiție complicată”, a spus Williamson.
Profesorul britanic spune că, deseori, filosofii confundă „cunoașterea” (knowledge) cu termenul de „credință” (belief), când în realitate cele două concepte sunt distincte, chiar în antiteză, fiind nevoie de definiții clare pentru fiecare. Din punctul de vedere al lui Williamson, credința este, de fapt, cunoaștere falsă.
„Mai mulți filosofi au încercat să explice lucrurile astea pornind de la credință, pentru că e ceva personal uman. Cunoașterea este un termen care are legătură cu lumea înconjurătoare, fiindcă se asociază cu „a vedea”, pe când „credința” au considerat că este ceva ce se întâmplă doar în mintea noastră, deci ceva intern. Apoi au încercat să explice „cunoașterea” definind-o ca un fel de „credință”. Eu am susținut că au gândit lucrurile exact invers și că ar trebui să definim ideea de credință prin intermediul ideii de cunoaștere. În multe cazuri, atunci când încerci să înțelegi ceva și nu poți, nu ai suficiente date să faci asta, ajungi să crezi. E un caz de cunoaștere falsă, fiindcă de fapt, nu ai aflat nimic despre lucrul acela. De asemenea, în drumul tău spre a cunoaște ceva, dacă faci o greșeală, cazi pradă unei iluzii sau unei dezamăgiri, poți ajunge să crezi ceva ce nu este adevărat despre lucrul acela. Credința falsă nu este cunoaștere. Spre exemplu, unii oameni trăiesc cu impresia că Pământul este plat, ei pur și simplu cred că știu asta, când evident că nu știu nimic despre adevărata formă a Pământului”, a explicat Williamson.
„Consider că religia conține foarte multe lucruri false”
Calea spre cunoaștere este curiozitatea, spune profesorul de la Oxford. Atunci când cineva exprimă curiozitate, el caută ceva. Și animalele fac asta, nu numai oamenii.
„Toate aceste credințe religioase, care nu au reușit să ne dea o reprezentare clară a lumii, ele sunt rezultatul curiozității noastre, dorința de a înțelege ce se întâmplă în lume, de a cunoaște mediul în care trăim și cine suntem noi, ce rol avem în toate astea. Este important pentru orice animal inteligent să își cunoască mediul în care trăiește ca să se poată adapta și să supraviețuiască. Oamenii au instinctul de a pune întrebări pentru a cunoaște mai bine lumea în care trăiesc. A pune întrebări este o atitudine normală. Diferența dintre noi și celelalte animale este limbajul, care este mult mai complex și mai abstract, drept pentru care ne putem pune întrebări mai abstracte despre lume”, a explicat profesorul britanic.
Problema teoriilor religioase este că din lipsa de date și modalități mai sofisticate de cunoaștere, s-au oprit la jumătatea drumului. În loc să ajungă la „cunoaștere”, s-au împotmolit la „credință”.
„Cunoașterea falsă este ceva ce pare să fie un adevăr, dar în realitate nu este. Sunt cantități mari de non-cunoaștere în lume. Spre exemplu, religiile conțin în mare parte cunoaștere falsă, la fel și pseudo științele cum este astrologia. Non-cunoașterea este rezultatul dorinței de a cunoaște dar care este satisfăcută prea ușor. În cazurile acestea, de cele mai multe ori intervine credința, adică ceva ce ne imaginăm noi fiindcă nu găsim alte răspunsuri în momentul acela, iar lumea în care trăim este un loc destul de periculos. Poveștile religioase creează senzația de comfort psihic și de aceea sunt acceptate de foarte mulți oameni”, a explicat Williamson de ce religia a avut asemenea succes în societatea umană de-a lungul timpului.
Incertitudinea și limbajul politicienilor
Profesorul britanic mai este interesat și de conceptul de incertitudine (vagueness) și cum este utilizat în limbajul uzual.
„Sunt interesat de problematica incertitudinii. Majoritatea cuvintelor unei limbi nu au o definiție clară, certă. De multe ori fac referință la paradoxul grămezii de nisip – dacă ai o grămadă de nisip și extragi din ea grăunte după grăunte, când nu mai este considerată „o grămadă”? Dacă iei doar un grăunte din ea, tot este o grămadă, dar dacă iei suficienți grăunți, la un moment dat nu mai este o grămadă de nisip. Filosofii s-au folosit de acest paradox pentru a face distincția logică între un argument fals și unul adevărat, argumentul putând fi ori una, ori alta, dar niciodată adevărat și fals în același timp. Problema e că asta nu funcționează în ceea ce privește limbajul pe care îl folosim zi de zi. De ce? Pentru că avem de a face cu „incertitudine”, definiițile cuvintelor nu sunt certe și constante, deci nu putem spune că sunt adevărate sau false”, a spus Williamson.
El a explicat mai departe că unii gânditori au dezvoltat un concept paralel care să poată fi utilizat în problematica limbajului. I se spune „fuzzy logic” – logica difuză.
„Din punctul meu de vedere, incertitudinea provine din ignoranță și, în realitate, există delimitări clare între ce face o grămadă de nisip și când dispare aceasta. Problema este că noi nu putem cunoaște aceste delimitări. Logica standard se poate aplica și în limbaj, chiar dacă noi nu ne dăm seama exact cum se face asta. Pe scurt, delimitările există, însă noi nu le cunoaștem”, a explicat Williamson.
În ceea ce privește incertitudinea limbajului folosit în viața publică, în special de către politicieni, Williamson spune că este dificil pentru politicienii foarte educați, care provin din medii privilegiate, să se facă înțeleși și de oamenii simpli. Motivul principal pentru care un personaj ca Donald Trump a ajuns să aibă o asemenea susținere este tocmai fiindcă se face înțeles de pătura dezavantajată a societății.
„Majoritatea gândurilor umane nu prea sunt exprimate într-o formă logică și argumentată. Trump e un comunicator de succes fiindcă postează mesajele acelea scurte pe Twitter, este o reacție instinctivă către un public care reacționează instinctiv, de asta oamenii aceia au impresia că au ceva în comun cu el, cred că gândește ca ei. Un politician foarte bine educat nu poate comunica așa cu masa aceasta de oameni simpli, ei nu relaționează cu limbajul lui. Cred că Trump le vinde o iluzie, le lasă impresia că îi pasă de binele lor, când în realitate văd că singura persoană care-l interesează este persoana lui”, este de părere filosoful britanic.
Votanții Brexit și Trump trăiesc cu impresia „conspirației elitelor”
De altfel, dacă ne uităm la electoratul lui Trump și la electoratul britanic care a votat Brexit, Williamson spune că se văd multe asemănări. „Sunt același grup de oameni. Cei care au votat pentru Brexit provin tot din medii dezavantajate care dau vina pentru problemele lor pe imigranții care au venit din Uniunea Europeană și de multe ori, acești oameni trăiesc cu impresia că este vreo conspirație a elitelor. Brexit nu este un fenomen care poate fi explicat printr-un argument rațional”, a conchis Williamson.
În ceea ce privește efectul Brexit-ului asupra mediului academic britanic în care profesează, Williamson crede că urmează vremuri grele pentru marile universități britanice, unde studiază în prezent mii de studenți români. Oxford a fost chiar prima universitate care a anunțat că va deschide un campus universitar la Paris din cauza Brexit-ului. „Sistemul universitar britanic va suferi fiindcă probabil nu vom mai avea acces la fondurile europene din cercetare și probabil vom avea mai puțini studenți din UE, dar nu cred că o să se prăbușească din cauza Brexit-ului. Poate că vom avea mai puține burse fiindcă vor fi mai puțini bani, dar cred că vom putea atrage în continuare elitele. Nu ne va fi bine, dar nici îngrozitor de rău. Probabil va fi mai dificil să ne menținem pe primele locuri în clasamentele mondiale, dar nu imposibil”, este de părere profesorul britanic.
CITAT: „Noțiunea de cunoaștere apare ca definiție în toate limbile de pe Pământ, este ceva ușor de înțeles, un concept pe care copiii îl percep de foarte mici”. Timothy Williamson, filosof