Anul acesta, la început de iulie, am ajuns pentru prima dată la Buzău, în timpul unui festival internațional de film: BUZZ CEE (4-9 iulie). Am întâlnit acolo cineaști români și străini, am văzut documentare pe care altfel poate că nu le-aș fi văzut niciodată, am vizitat Vulcanii Noroioși și împrejurimile, alături de jurnaliști și invitați, descoperind astfel un colț de Românie nu îndeajuns vizitat, m-am plimbat noaptea târziu, după proiecții, pe străzile unui oraș dinamic, care părea să-și fi schimbat pentru câteva zile ritmul obișnuit.

La terase, se vorbea despre cinema, iar cele două săli în care rulau filme – de la producții studențești, la scurtmetraje, documentare și lungmetraje din Europa Centrală și de Sud-Est – erau pline. În mijlocul a toate acestea, în mintea mea persista întrebarea: un festival internațional de film la Buzău, cine s-ar fi gândit? S-au gândit câțiva tineri pasionați de filme și de proiecte culturale, coordonați de Mihaela Constantinescu, directorul festivalului, cea care spune, în rândurile care urmează, povestea BUZZ CEE. O poveste despre schimbare. 

De unde vii și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru filme?

Sunt născută în septembrie 1983 la… Buzău, desigur, unde am şi văzut primele filme. Când eram eu mică, în Buzău erau două cinematografe – Tineretului, închis de mult, acum club – şi Dacia – o sală uriaşă, care era plină, de obicei, se stătea chiar şi pe scări. Cel mai aproape de casa noastră era Tineretului şi acolo ţin minte că mergeam cel mai des cu părinţii la film. Acolo am şi chiulit prima dată, prin clasa a şasea, cred, cu un grup de colegi. Era ziua în amiaza mare şi am avut sentimentul că vom fi daţi afară din sală, pentru că eram acolo „ilegal”.

Filmul a făcut mereu parte din viaţa mea. Am crescut în Muzeul de Istorie din Buzău, unde tata a fost director multă vreme, şi una dintre primele amintiri este că stăteam seara, târziu, într-un scaun mare de catifea albastră şi mă uitam la „101 Dalmaţieni” pe diafilm – probabil aveam vreo 3-4 ani. Vacanţele mi le petreceam lângă Buzău, la bunica, la Pietroasele, unde se organizau proiecţii de film la Căminul Cultural. La grădiniţă şi la şcoală mergeam „cu clasa”, la filme pentru copii. Ai mei mă luau mereu la filme, indiferent că erau sau nu recomandate copiilor.

Cum ai ales ce vrei să studiezi și care a fost traseul tău profesional de până la BUZZ CEE?

Am avut mereu o înclinaţie către limbile străine şi îmi place foarte mult să călătoresc, aşa că m-am îndreptat către o combinaţie între cele două, am studiat Geografie – Franceză, dar prin anul trei-patru de facultate am început să lucrez în comunicare şi mi-am dat seama că mi se potriveşte mănuşă. Am lucrat la una dintre agenţiile mari de la noi şi apoi am pus bazele unei agenţii proprii, alături de sora mea. Astfel am ajuns să lucrez pentru o companie importantă pe piaţa de broadcasting şi să am în grijă comunicarea canalelor lor TV – printre care şi un canal de film. De-acolo a fost doar un pas până la colaborarea cu multe festivaluri de film de la noi şi pasiunea pentru industrie şi promovarea filmului românesc şi european.

BUZZ CEE – Buzău International Film Festival. De la vis la realitate 

Cum și când a apărut ideea unui festival internațional de film la Buzău?

Era o idee care ne tot dădea târcoale de ceva vreme. A venit cumva natural, într-o discuţie cu Florin (Barbu, unul dintre selecţionerii BUZZ CEE) şi Aurelian (Nica, Directorul Artistic al festivalului), după o premieră a unui documentar românesc, de care eram siguri că nu va ajunge şi în cinematografe. Şi ne-am dat seama că, de fapt, oamenii care nu locuiesc în Bucureşti, Timişoara sau Cluj, cu mici excepţii, nu prea au ocazia să vadă filme europene, mai ales pe cele din regiunea noastră. Aşa că ne-a venit ideea dezvoltării unui proiect internaţional dedicat filmului, într-unul dintre oraşele mai puţin ofertate de organizatorii de evenimente culturale.

Și așa ați ales Buzăul…

Buzăul nu a fost prima opţiune a echipei, dar pentru mine, personal, a fost cam singura. Crescând în Buzău, mi-aş fi dorit foarte mult un eveniment de genul BUZZ CEE. Mi-ar fi plăcut să intru în contact cu realizatorii de film, să le pun întrebări, să văd şi filme care nu ajungeau în cinema sau la TV. Decizia finală a fost luată după ce am prezentat proiectul autorităţilor locale şi am primit sprijinul lor pentru a dezvolta proiectul. Atunci am decis şi numele festivalului, care este un joc de cuvinte între Buzău şi „buzz”. Multă lume ne-a spus că este o nebunie să încercăm un astfel de proiect la Buzău, pentru că publicul nu este obişnuit, nu gustă filmul european etc. A fost un pariu – am pariat pe public şi pe apetența acestuia pentru cultură.

Ce v-ați propus încă de la început, cum ai descrie festivalul?

Ne-am propus să oferim publicului posibilitatea de a vedea altfel de filme. De a intra în contact cu realizatorii şi de a descoperi o altă faţă a cinemaului. Şi, desigur, de a le prezenta filme cât mai bune din regiunea CEE. Şi ne-am mai propus să punem umărul, pe cât posibil, la promovarea cinematografiei din zona noastră, oferind realizatorilor un festival dedicat doar lor.

Am început cu trei secțiuni competiționale: lungmetraj, scurtmetraj și documentar, iar în 2017 am adăugat şi o secţiune dedicată scurtmetrajului studențesc, pentru că primisem foarte multe filme studențești şi am considerat că este mai corect să fie jurizate separat. Avem şi o secţiune specială, în afara competiţiei, dedicată exclusiv regizoarelor din regiune – BUZZ Women, prin intermediul căreia ne propunem să susţinem şi să promovăm filme realizate de femei. Şi în fiecare an avem un focus – de ţară sau de regizor.

De ce cinematografie central și sud-est europeană?

În echipa festivalului, cu toţii avem o înclinare către cinematografia din această regiune, mulţi dintre regizorii noştri favoriţi sunt din ţările CEE. La o privire mai apropiată, descoperi că noi, cei din partea asta a lumii, avem foarte multe lucruri în comun şi nu putem ignora asta. Nu degeaba avem tradiţii similare, influenţe lingvistice şi gastronomice… Am fost siguri că publicul va aprecia şi similitudinile şi diferenţele, dar şi onestitatea filmelor din CEE. Şi, aşa cum am mai spus, ne dorim să ajutăm la promovarea acestor proiecte şi să ne implicăm din ce în ce mai mult în a le aduce mai des pe ecranele de la noi, aşa cum ne-am dori şi ca filmul românesc să ajungă mai des pe marile ecrane din Europa şi din lume.

Care au fost principalele provocări la prima ediție, în 2016, și ce s-a schimbat în acest an?

Cred că, la orice proiect nou, cea mai mare provocare este să ajungi să obţii încredere. A publicului, a autorităţilor, a sponsorilor, ba chiar şi a echipei pe care doreşti să o implici într-un proiect atipic. Cel mai greu, la prima ediţie, ne-a fost să convingem că se poate. Şi faptul că am convins peste 3 500 de buzoieni să ne creadă pe cuvânt că vor pleca încântaţi de la proiecţii şi că ne-am ţinut de promisiune a fost cea mai mare satisfacţie posibilă.

A doua ediţie a fost, poate, şi mai greu de organizat, pentru că mulţi se aşteptau să renunţăm. Pe de altă parte, am reuşit să realizăm tot ce ne-am propus cu festivalul acesta în 2017 şi ne-am creat deja un public (care a crescut exponenţial, ajungând la aproape 6 000 de spectatori). Am avut şi o susţinere importantă din partea presei locale, care a contat mult. Ne-am convins că am ales foarte bine – buzoienii (public, presă, autorităţi, instituţii locale) apreciază proiectul nostru şi îşi doresc să vadă film european la Buzău.

Ce înseamnă, practic, să faci un astfel de festival de film în România, acum? Cum ați colaborat cu autoritățile, cum ați stat cu finanțările?

Ştim cu toţii că finanţarea proiectelor culturale este dificilă. Un astfel de proiect, care iese, cumva, din tipare, are şanse şi mai mici să primească finanţări. Dar cred că am reuşit să convingem că este necesar şi că publicul este interesat de propunerea noastră. Am avut sprijinul Primăriei Municipiului Buzău şi al Consiliului Local, am avut sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi, foarte important, al instituţiilor locale care ne-au găzduit proiecţiile – Teatrul „George Ciprian”, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, Muzeul Judeţean Buzău. Cu toţii s-au implicat şi au susţinut proiectul şi este evident că fără sprijinul acestor instituţii nu am fi putut avea succes. De asemenea, anul acesta am avut şi sprijinul unor companii private care au încredere în BUZZ CEE şi au dorit să ne ajute la creşterea festivalului. E loc de mai bine, întotdeauna, şi ne-am dori, desigur, să creştem frumos şi să avem cât mai mulţi parteneri. 

Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le-ai adunat de la Buzău în acești doi ani?

Sunt foarte multe, dar majoritatea se leagă de invitaţi şi public şi, desigur, de echipa BUZZ CEE. În primul an am fost surprinşi de faptul că aproape toţi cei pe care i-am invitat la Buzău au acceptat să ne fie alături. Recunosc, a fost o senzaţie extrem de plăcută pentru noi să vedem că oamenii au încredere (fiind la prima ediţie, am luat-o ca pe o declaraţie de susţinere personală, încă nu aveam cu ce să ne lăudăm). Anul acesta nu a mai fost chiar o surpriză că am reuşit să aducem la Buzău oameni dragi şi nouă şi publicului, realizatori de film care abia aşteptau să interacţioneze cu spectatorii şi invitaţi care oferă, prin prezenţa lor, încredere acestui proiect.

Publicul este extraordinar de implicat şi activ, iar cele mai frumoase momente au fost acelea când au venit să ne mulţumească personal pentru că organizăm acest festival. Pentru mine este cu atât mai importat, cu cât sunt oamenii de la mine de acasă. Un prieten bun, care nu mai locuieşte în Buzău, chiar m-a făcut să plâng anul trecut, când m-a sunat special să mă felicite pentru iniţiativă – aflase de la prieteni şi din presă.

Un alt moment la care am asistat întâmplător, dar care m-a bucurat enorm: după proiecţia specială de anul acesta a filmului Pădureanca, o fetiţă de vreo 10-12 ani a întrebat-o pe Manuela Hărăbor dacă o poate îmbrăţişa.

Echipa este şi ea foarte importantă pentru un festival, iar noi am reuşit să aducem împreună un grup frumos de oameni care lucrează cu mult drag la proiectul acesta şi cărora le mulţumesc (şi) pe această cale. Îmi sunt extrem de dragi şi voluntarii, fără de care nu ne-am descurca şi care cresc şi ei alături de festival şi se simte şi la ei, ca şi la noi, experienţa fiecărei ediţii. Toate momentele astea ne bucură şi ne întăresc credinţa că BUZZ CEE este un festival necesar şi îndrăgit. 

Cum ați ales filmele participante și invitații din acest an?

Pentru alegerea filmelor sunt responsabili cei trei selecţioneri: Cristi Mărculescu, Florin Barbu şi Bogdan Beşliu, alături de Aurelian Nica, Directorul Artistic al BUZZ CEE. Filmele sunt încrise, în mare parte, prin intermediul platformei Film Freeway, dar există şi filme pe care le-am văzut în festivaluri şi am considerat că se potrivesc la BUZZ CEE. Pe lângă competiţie, ne dorim întotdeauna să aducem la Buzău evenimente şi proiecţii speciale. Anul acesta am reuşit, spre marea noastră bucurie, să organizăm prima Integrală a filmelor lui Nae Caranfil, care a fost şi el prezent la o parte dintre proiecţii. La fel, proiecţia specială aniversară a filmului Pădureanca, în prezenţa Manuelei Hărăbor, a fost un succes la public, proiecţia Chuck Norris vs. Communism, la care a participat şi Irina Margareta Nistor, sau proiecţiile speciale la care au participat actori şi regizori îndrăgiţi şi care au avut la final sesiuni de Q&A de peste o oră.

Încercăm să avem alături cât mai mulţi reprezentanţi ai industriei (actori, regizori, producători, critici de film etc.) pentru a oferi publicului ocazia de a afla cât mai multe despre filmele din festival chiar de la echipele „responsabile”. Este importantă interacţiunea directă, de ambele părţi. 

Care au fost reacțiile localnicilor? Cum au primit ei un astfel de eveniment cultural?

Răspunsul cel mai scurt: cu braţele deschise. Festivalul are un succes real la public şi, personal, sunt foarte încântată de varietatea de vârstă a publicului. Ne-a surprins numărul mare de tineri care au ales să vină zilnic la proiecţii, dar şi extraordinara deschidere a publicului mai înaintat în vârstă. Mulţi din cei prezenţi în săli ne-au felicitat pentru iniţiativă şi chiar ne-au cerut să organizăm proiecţii de film şi între ediţiile festivalului, motiv pentru care intenţionăm să începem în curând o serie de proiecţii retrospective BUZZ CEE. 

Buzăul și împrejurimile par să aibă și ce oferi pentru a fi gazda unui festival internațional de film, iar cineaștii ajunși aici descoperă o parte frumoasă a României. Care sunt locurile în care invitații ajung și ce impresii ai adunat de la ei?

Atât oraşul, cât şi judeţul Buzău au fost nişte surprize plăcute pentru invitaţii noştri. Noi ştiam că aşa va fi, unul dintre motivele pentru care am ales Buzăul a fost că este un oraş cochet, cu oameni extraordinari şi iubitori de cultură (râde – vezi cum m-am lăudat puţin?), situat într-o zonă extrem de frumoasă şi, din păcate, prea puţin vizitată de turişti. Aşa că încercăm, la fiecare ediţie, să oferim oaspeţilor noştri posibilitatea de a vizita locuri speciale din judeţ: Vulcanii Noroioşi cu peisajul lor „out of this world”, zonele montane din regiunea Măgura, podgoriile şi cramele Buzăului etc.

Toţi cei care au fost pentru prima dată la Buzău şi în împrejurimi au fost impresionaţi şi vor să revină. Recunosc, mi-ar plăcea să se şi filmeze mai multe producţii în zonă, pentru că, într-adevăr, este un peisaj ofertant şi industria filmului ar putea ajuta şi dezvoltarea turismului. Este şi unul dintre obiectivele noastre – să prezentăm zona şi să ajutăm la dezvoltarea ei. Nu în ultimul rând, oraşul Buzău este foarte vivace – se iese mult la terase, oamenii socializează, iar invitaţii noştri au fost impresionaţi de atmostfera prietenoasă, de vacanţă, din timpul festivalului. Pe scurt, s-au simţit bine şi este exact ceea ce ne dorim – ca toată lumea, inclusiv noi, să se distreze şi să se bucure de ceea ce se întâmplă.

Ce ți-ai dori să schimbe acest festival?

Mi-ar plăcea ca festivalul să schimbe în primul rând mentalitatea că filmele pot fi văzute doar la mall şi părerea, pe care o împărtăşesc mulţi, că numai filmele americane sunt valoroase. Dar şi impresia că publicul gustă mai mult festivaluri de folclor şi că nu poate fi convins să vină la film – asta cred că deja am realizat. Apoi, mi-ar plăcea să avem un rol în dezvoltarea cinematografiei regionale şi a colaborărilor internaţionale în regiune, pregătim deja nişte proiecte în această privinţă.

Şi, aşa cum am spus mai sus, as vrea să contribuim la dezvoltarea turistică a Buzăului şi să primim cu drag şi public din alte oraşe ale ţării la BUZZ CEE.

La BUZZ CEE, publicul are ocazia și să vadă filme de care altfel poate că nici nu ar afla. Care sunt principalele titluri, din cele avute în acești doi ani, de care te bucuri cel mai mult că le-ați avut în festival? Și care au fost invitații cu cel mai mare succes la public?

Cel mai mult până acum m-am bucurat că am putut realiza Integrala Nae Caranfil la Buzău, o premieră în România şi un real succes la public. Altfel, aproape fiecare film din competiţie este o premieră (am avut până acum câteva premiere europene, de exemplu) şi au fost câteva filme care îmi vor rămâne foarte dragi: primul film pe care l-am văzut după prima sesiune de înscrieri la BUZZ CEE (un scurtmetraj grecesc, The Locksmith, excelent), ambele filme din deschidere (anul trecut coproducția Germania-Grecia Highway to Hellas, care a stârnit hohote de râs în sală – atunci am ştiut că totul va ieşi bine – şi Imaginea de Apoi, de anul acesta), două filme ruseşti – lungmetrajele Celestial Camel şi After You’re Gone, documentarul regizorului israelian Itai Anghel Invisibles in Mosul… Ar fi cam multe, aşa că mă voi opri aici.

Invitaţii au, cu toţii, succes la public – aşa cum spuneam, publicul buzoian se implică foarte mult şi discuţiile sunt extrem de interesante. Cu siguranţă cel mai mare succes l-au avut invitaţii bine-cunoscuţi şi foarte îndrăgiţi de publicul buzoian: Irina Margareta Nistor, Nae Caranfil, Manuela Hărăbor, Ana Ularu, Diana Cavalliotti, Dan Chişu, Maria Obretin, Andreea Vasile, Dan Bordeianu, Adelin Petrişor, dar şi cineaştii străini pe care au avut ocazia să îi cunoască după proiecţii şi care au fost, la rândul lor, extrem de încântaţi de interacţiunea cu publicul.

Cinematografie și alte întâmplări

Apropo, cum crezi că stăm cu educația în materie de cinematografie în România? Ce e bine, ce e rău, ce ar trebui făcut?

Cred că cea mai mare problemă a noastră este lipsa cinematografelor clasice. Atâta vreme cât nu avem unde merge la film (chiar şi în Bucureşti sălile de cinema sunt insuficiente) şi trebuie să recurgem la spaţii alternative pentru proiecţia de film european sau românesc, avem o situaţie din care cu greu vom ieşi. De altfel, anul acesta sălile noastre de proiecţie au fost găzduite de Teatrul „George Ciprian” şi Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, ambele în incinta Muzeului Judeţean Buzău. Cinematograful Dacia, una dintre sălile de anul trecut, este închis pentru renovare şi sperăm că va putea fi folosit pentru ediţia de anul viitor.

Din această cauză, eforturile pe care toate festivalurile le fac în direcţia educaţiei cinematografice sunt extrem de valoroase şi ar trebui apreciate mai mult. Probabil că şi această lipsă ne somează să devenim mai creativi apropo de spaţiile folosite, dar o sală de cinema, cu dotările sale, ajută foarte mult un festival la scăderea costurilor de organizare, de exemplu. Cred că este foarte bine că se organizează şi festivaluri în oraşe mai mici, pe lângă festivalurile mari, consacrate şi care deja contribuie activ la dezvoltarea şi educarea publicului cinefil. Mi-ar plăcea să se investească mai mult în industrie şi în susţinerea acestor proiecte. Şi mi se pare că publicul este din ce în ce mai receptiv şi mai selectiv în materie de cinema, că există potenţial de dezvoltare. Overall, sunt optimistă şi cred că orientarea este ascendentă.

Ce te inspiră și ce te motivează în ceea ce faci?

Mă inspiră oamenii din jurul meu şi cred că am ceva de învăţat de la fiecare, prieteni dragi sau cunoştinţe noi, toţi cei care pun pasiune în ceea ce fac, fără să aştepte neapărat ceva la schimb. Am fost mereu motivată tot de oameni – de exemple de succes şi de creativitate, pe care îmi doresc să le urmez. Şi uneori sunt motivată de întrebarea „oare asta pot să fac”?

Cum trăiești în viața de zi cu zi?

Job-ul îmi oferă destul de multă mobilitate, aşa că reuşesc să mă implic în proiecte care-mi plac, dar şi să călătoresc sau să citesc, să văd filme şi să merg la festivaluri de unde am de învăţat lucruri noi. Avem un câine – malamut de Alaska – pe care-l cheamă Yoda (Star Wars geeks, şi eu şi prietenul meu) și pe care ne place să-l scoatem din Bucureşti de câte ori avem ocazia. Nu ratez ocazia de a-mi petrece timpul cu prietenii, nici discuţiile excelente la un pahar de vin roşu.

Ce ți-ai dori să schimbi tu, prin ceea ce faci?

Poate sună idealist dar aş vrea să particip la schimbarea stării de spirit. Mi se pare că suntem, în general, cam pesimişti şi încrâncenaţi şi mi-ar plăcea să fim mai deschişi, să ne bucurăm mai mult de succesul celorlalţi, la fel ca de ale noastre, să râdem mai mult, şi cred că filmul poate face chiar asta.

Cum vezi generația ta în privința inițiativelor culturale?

Eu fac parte dintr-o generaţie cam de mijloc. N-am avut neapărat aceeaşi deschidere către Europa pe care o au cei de-acum, pentru că am crescut în anii ‛90, dar am avut ocazia să experimentăm şi să ne creăm oportunităţi, probabil că de aici vine şi dorinţa noastră de a dezvolta proiecte multiculturale şi de a participa cumva la dezvoltarea societăţii. Mi se pare că suntem norocoşi şi că avem, în mare parte, o atitudine potrivită.

Ce planuri ai pentru BUZZ CEE, cum ți-ar plăcea să crească festivalul?

Ne gândim continuu la viitorul acestui festival şi la îndreptarea lui într-o direcţie optimă. Am vrea să avem la fiecare ediţie surprize cât mai frumoase pentru a mulţumi publicul şi a-l avea alături de noi în număr cât mai mare, dar vrem şi să punem bazele unor evenimente dedicate industriei din regiune. Plănuim să aducem la Buzău nume mari ale cinematografiei europene, să dezvoltăm ateliere pentru copii şi evenimente conexe, care să susţină creşterea festivalului. Totodată, ne dorim să dezvoltăm colaborarea cu autorităţile locale şi să avem cât mai mulţi voluntari în echipă – avem deja o echipă extraordinară de voluntari şi sperăm ca acest eveniment să aibă un impact important şi pentru carierele lor viitoare.

Cum arată pentru tine România culturală de dincolo de București?

Dacă mă întrebai asta acum vreo doi-trei ani, aş fi spus că destul de trist. Dar observ cu plăcere că cererea este din ce în ce mai mare şi că evenimentele culturale în oraşele mici sunt mai frecvente şi mai de succes pe zi ce trece. Unele deja sunt consacrate şi merg tot mai bine, altele acum îşi pun bazele, dar e clar că lucrurile merg în direcţia potrivită. Observ că există şi mai multă deschidere din partea autorităţilor locale şi a sponsorilor să se implice şi asta este extrem de important pentru orice eveniment. Cum ziceam, optimistă.

Te-ai gândit vreodată să te muți din România?

Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă gândesc. Am primit şi câteva propuneri în sensul acesta şi m-am gândit serios la „cum ar fi daca?”, dar cred că sunt multe de făcut aici. Poate e şi o doză de sentimentalism, însă mi-e dragă ţara asta, cu toate problemele ei şi am, încă, încredere. Plus că sunt atâţia oameni care mă inspiră prin ceea ce reuşesc să facă aici… Cred că se poate şi că viitorul sună bine.

CITAT: „Cred că cea mai mare problemă a noastră este lipsa cinematografelor clasice.” Mihaela Constantinescu, director BUZZ CEE