Specialistă în securitate şi apărare, absolventă de studii de război la Londra: “Iubesc România datorită oamenilor ei!”

- - 17- 516 vizualizari

Pe holurile şi în birourile Guvernului britanic e forfotă cât e ziua de lungă. Mii de oameni de toate naţionalităţile lucrează la foc automat pentru a-i servi pe cetăţenii Regatului Unit. Aşa sunt ei consideraţi de către englezi, servitori ai publicului. Printre ei se află şi o româncă de 24 de ani, mândră nevoie mare de originile ei, diplomat la început de carieră şi specialistă în domeniul securităţii şi apărării. Ea este Maria Cristiana Mărcuş, absolventă a universităţii King’s College din Londra, profilul studii de război. Primii 18 ani din viaţă i-a trăit în Bucureştiul natal, apoi a plecat în lumea largă ca să înveţe şi să facă voluntariat. A fost în India, Mongolia sau Pakistan ca să-i ajute pe locuitorii afectaţi de epidemii, dezastre naturale sau foamete în cadrul unor ample acţiuni umanitare.

Pentru a căpăta experienţă, a participat la mai multe internshipuri de instruire în domeniul securităţii şi apărării, printre care cel de la Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti sau cel de la sediul ONU din New York. Însă după absolvirea facultăţii a fost cooptată de Guvernul Britanic la Trezoreria Reginei, supranumită punguţa cu bani a britanicilor. Aici, deşi este tot stagiară, Maria a fost însărcinată cu responsabilităţi care o capacitează la maximum. Ea analizează nivelul de sărăcie din Regat, distribuţia banilor în societate şi egalitatea de şanse pentru tinerii cu dizabilităţi. Simultan, urmează cursuri masterale despre afaceri umanitare în zonele afectate de conflicte sau dezastre naturale.

Dacă lăsăm deoparte latura profesională şi privim spre cea umană, întâlnim o tânără plină de viaţă, optimistă incurabilă, cu suflet mare. Se ataşează repede de cei cărora le întinde o mână de ajutor şi suferă din cauza suferinţelor lor pentru că, spune ea, este o fire empatică. Este pasionată de istorie, vorbeşte fluent trei limbi străine şi îşi doreşte ca peste ani să se întoarcă în România pentru a înfiinţa o organizaţie de caritate, unde să crească şi să înveţe copii orfani.

Maria, ce vezi când priveşti în urmă, în copilăria ta?

Văd un copil care în şcoală era un elev mediu spre mediocru, în general. Până în clasa a 12-a nu m-a interesat să învăţ pentru şcoală, ci pentru mine, adică istorie şi sociologie, acestea au fost materiile care mi-au plăcut cel mai mult. Sunt pasionată de istorie de când eram copil.

De ce istorie şi sociologie?

Îmi amintesc că în clasa a treia am fost la un muzeu şi atunci am prins drag de istorie. Tatăl meu a luptat la Revoluţie şi îmi povestea mereu întâmplări din istoria României. Mai târziu am început să citesc despre rezistenţa anticomunistă. Pentru mine, ca româncă, dorinţa de libertate a revoluţionarilor reprezintă un motiv de mândrie aparte. Am avut prilejul să cunosc oameni care au luptat împotriva sistemului, ca Demostene Andronescu, Nicolae Purcărea, părintele Iustin Pârvu, de la care am aflat cum au trăit în închisorile sistemului şi au luptat ca să fie liberi. Ei au devenit modelele mele de rezistenţă şi moralitate şi mi-au insuflat un sentiment de patriotism.

Remarc că ai avut o copilărie atipică, călăuzită de martiri şi erudiţi. Ce rol au avut aceşti oameni în definirea ta ca persoană, ca adult?  

Ai punctat foarte bine, mi-au călăuzit paşii spre adolescenţă. Pe lângă cei amintiţi mai sus, în liceu am cunoscut un expert în relaţii internaţionale, un mentor pentru mine, care m-a îndrumat să fac studiile universitare la Londra, unde se află cea mai bună facultate de apărare şi securitate din Europa. Datorită lui am ajuns studentă la King’s College, unde m-am specializat în apărare şi securitate, cu accent pus pe crize de securitate şi război. Acum aplic lucrurile teoretice învăţate în facultate la contextul socio-politic actual, le aprofundez.

Cum este să fii student la o universitate de talia Kings College?

Cei trei ani de facultate au reprezentat pentru mine o experienţă excepţională, total deosebită de sistemul românesc. Ca studenţi eram respectaţi de profesori. În plus, eram total independentă în privinţa alegerii materiilor de studiu în funcţie de interesul meu. M-am axat pe segmentul umanitar şi pe extremism şi mi-am ales materiile în consecinţă. Am avut parte de foarte multă muncă invidividuală în bibliotecă, cu accent pus pe învăţarea logică, nu mecanică. De fiecare dată când aveam nevoie de sprijin, îl primeam foarte uşor, puteam avea acces la oricine, oricând.

Ce costuri implică un astfel de sistem modern de învăţământ, care oferă atâtea beneficii?

Costurile sunt destul de mari, dar să ştii că aici discutăm de un alt avantaj al sistemului britanic. Eu, de exemplu, nu mi-am plătit studiile, dar o voi face de acum înainte. Practic, am primit un împrumut guvernamental pe care îl voi returna, puţin câte puţin, din salariile mele. E o metodă foarte eficientă, deoarece oferă egalitate de şanse tuturor şi toată lumea, chiar şi cei care nu au posibilităţi, reuşesc să se autofinanţeze.

Odată licenţiată, ai ales să-ţi continui studiile. În ce constă masterul pe care îl urmezi?

Acum fac un master la Facultatea de Studii Orientale şi Africane, în care învăţ să analizez violenţa şi conflictul. E o subspecializare de război, care urmăreşte parcursul ţărilor emergente şi al celor aflate în stare de conflict sau unde e prezentă foametea, violenţa, extremismul.

Cu o diplomă atât de valoroasă în buzunar, aş fi tentat să cred că va fi simplu să-ţi găseşti de lucru…

Nu e chiar aşa simplu. În Anglia e foarte dificil să-ţi găseşti un job în acest domeniu doar cu diploma de facultate. Am deja o mulţime de refuzuri la activ, deşi sunt absolventa unei facultăţi foarte apreciată. Aici e necesară foarte multă experienţă de voluntar, multe internshipuri. De exemplu, la cele mai multe joburi entry-level în domeniul securităţii se cere o experienţă de minimum trei ani, iar eu am doar doi ani şi opt luni. Abia după ce acumulezi experienţa necesară poţi emite pretenţii pentru un job permanent.

În ce constă experienţa ta de până acum?

Am făcut voluntariat cu refugiaţi irakieni la Londra şi un internship de trei luni în India. Apoi am venit în România pentru alt internship, de două luni, la Ministerul Afacerilor Externe. Acolo am intrat la departamentul Orientul Mijlociu, unde am cunoscut oameni foarte educaţi şi bine pregătiţi, experţi adevăraţi, foarte pasionaţi de anumite regiuni ale lumii, diplomaţi a căror viaţă se derulează în zonele unde sunt detaşaţi. Am mai făcut, de asemenea, un stagiu la Misiunea Permanentă a Romaniei la ONU, timp de patru luni, pe care îl consider cel mai util dintre toate, pentru că am fost expusă la sistemul Naţiunilor Unite, am participat la negocieri, am fost implicată la cel mai înalt nivel. Am cunoscut diplomaţi excepţionali de la care am avut multe de învăţat, am participat la cele mai intense negocieri bilaterale şi multilaterale, am învăţat limbajul diplomatic.

Ce faci în prezent?

Acum fac un nou internship, de data asta la Guvernul Britanic. Lucrez la Trezoreria Majestăţii Sale, Regina Marii Britanii, care cumva este considerată punguţa cu bani a britanicilor, unde sunt colectate taxele. Fac analize despre nivelul de inegalitate şi sărăcie din Regat, distribuţia banilor în societate şi cum putem aduce mai multe femei sau refugiaţi în câmpul muncii. Sunt plătită, am toate beneficiile unui angajat cu normă întreagă şi sunt considerată un soi de servitoare a publicului britanic. Acest internship va dura toată vara şi, după ce îl voi termina, voi avea întâietate pentru a obţinte un job permanent la Guvernul Britanic. Oricum, salariile care se plătesc aici pentru stagiari sunt foarte bune şi mă ajută să supravieţuiesc în Londra.

Odată ce acumulezi experienţa necesară, unde te vezi lucrând ulterior?

După ce termin masterul şi stagiul de la Guvernul britanic, îmi doresc să ajung la NATO. Chiar am aplicat de mai multe ori pentru un job acolo, dar am fost refuzată de zece ori până acum. Din anul doi de facultate am tot aplicat, dar am eşuat de fiecare dată. Cu fiecare aplicaţie scrisă, am căpătat experienţă şi sper ca de data aceasta să reuşesc. Ei apreciază oamenii care aplică constant, deoarece demonstrează că sunt interesaţi să lucreze acolo. În plus, experienţa de la ONU va cântări şi ea foarte mult. Acesta ar fi planul pe termen scurt, după care, pe termen lung, mi-aş dori să revin la ONU ca angajat permanent pentru a lucra pe situaţii de criză, cum ar fi epidemii, cutremure, dezastre, conflicte sau coordonare de acţiuni umanitare.

Maria, statistic vorbind, în domeniul securităţii şi apărării din România activează preponderent bărbaţi. Ce simţi tu, ca femeie, când ştii că vei lucra toată viaţa într-un domeniu atât de primejdios şi solicitant? 

În domeniul umanitar lucrează mai multe femei, iar în securitate mai mulţi bărbaţi, într-adevăr. Însă eu nici n-am ştiut că sunt femeie până acum, în sensul că nu mi-a spus nimeni că una e o activitate tipică bărbaţilor, iar alta specifică femeilor. Am crescut în România, o ţară foarte permisivă şi apoi la Londra, un oraş la fel de permisiv, care oferă libertatea deplină de a alege să faci ce-ţi doreşti şi ce te pasionează. Sunt încântată că părinţii mei m-au sprijinit mereu, chiar dacă domeniul este foarte complex şi impune multe sacrificii.

Am aflat unde ţi-ai propus să lucrezi în viitor, dar spune-mi, te rog, ce ţi-ar plăcea să faci, pentru că domeniul tău de activitate e foarte vast?

Nu ştiu unde mă va duce viaţa. Mi-aş dori nu neapărat să reprezint agenda unei ţări, ci mai degrabă un grup de specialişti imparţiali şi independenţi. Acum sunt diplomat de carieră neafiliat vreunui guvern, iar asta îmi dă un sentiment de libertate. Interesul meu este să servesc oamenii vulnerabili şi pe cei care au nevoie de ajutor. Îmi place atât segmentul umanitar, cât şi cel de securitate, dar îmi doresc să le fac pe amândouă pentru că merg mână în mână, e un sistem deosebit de complex. Consider că sunt o fire empatică şi e imposibil să nu sufăr alături de oamenii nevoiaşi, dar în cele din urmă reuşesc să rămân lucidă şi să mă detaşez ca să-mi pot face datoria.

Iei în calcul să profesezi în România?

Domeniul meu de activitate nu este foarte bine reprezentat în ţară, deocamdată. Nu există prea multe organizaţii umanitare, sărăcia nu este extremă, aşa cum se întâmplă în Asia sau Africa, iar România este destul de bine dezvoltată. Totuşi, mi-aş dori mult să pot lucra cândva pentru ţara mea şi aş face-o voluntar. Mi-aş dori să pot înfiinţa o organizaţie de caritate sau un orfelinat, acesta este un vis de când aveam opt ani, un loc în care copiii fără părinţi să crească şi să înveţe. Consider că educaţia este vitală pentru viitorul oricărei ţări. În România, din păcate, sistemul se degradează an de an, de aceea îmi doresc să schimb ceva în viitor.

Ce te împinge să-ţi doreşti atât de tare să te implici în viitorul României?

Iubesc România datorită oamenilor ei. Primii oameni care m-au ajutat să mă dezvolt au fost români. Îmi place foarte mult cultura noastră, iubesc straiele noastre, mi se par deosebite. Mereu mă mândresc cu ele peste tot pe unde merg. Îmi place mult viaţa satului românesc, obiceiurile, muzica tradiţională românească. Niciodată nu-mi ascund originile, pentru mine este o reală mândrie că sunt româncă.

Dar ştii şi tu că, pe lângă lucrurile bune, România are şi multe lacune. Cum am putea scăpa de ele?

Fiecare dintre noi are o responsabilitate civică în această ţară, iar asta înseamnă să fii un om educat, responsabil, cu simţ civic. Orice meserie, dacă este făcută profesionist, societatea înfloreşte. Cultura românească, din păcate, este luată în derâdere chiar de români. Ne plac artiştii români şi operele lor, dar nu am dat niciodată bani că să-i susţinem, ne place să avem parcuri frumoase, dar aruncăm hârtiile pe jos. Ei bine, trebuie să învăţăm că nu prea mai merge aşa şi că trebuie să ne respectăm pe noi înşine şi comunitatea din care facem parte ca să putem emite pretenţii.

Pasiuni, interese sau alte informaţii relevante despre tine?

Faptul că fac voluntariat. Acest concept stă la baza unei societăţi moderne şi a formării unui cetăţean responsabil, cu spirit civic. Asta le recomand tinerilor români, să-şi găsească timp să facă voluntariat. Din păcate, ideea voluntariatului nu e suficient dezvoltată în cadrul instituţional şi educaţional în România. În ţările vestice se face foarte mult voluntariat, iar cetăţenii sunt implicaţi în comunitate şi nu aşteaptă niciodată ceva în schimb. În România nu există un cadru legal pentru aşa ceva. Ar trebui foarte bine înţeles şi conştientizat de factorii de decizie că voluntariatul dezvoltă un adolescent. Ţările vestice s-au dezvoltat tocmai pentru că cetăţenii lor s-au implicat în comunităţile în care trăiesc.

CITAT: Mi-aş dori să pot înfiinţa o organizaţie de caritate sau un orfelinat, acesta este un vis de când aveam opt ani, un loc în care copiii fără părinţi să crească şi să înveţe.” Maria Cristiana Mărcuş, specialist în securitate şi apărare

17 recommended
comments icon 0 comments
516 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Militaru


Bookmark?Remove?

Ionuț Nicolae, tânărul crescut la casa de copii care a ajuns doctorand în literatură: „Am învățat să fiu umil, să citesc mult și să nu cedez niciodată!”

-

Ionuț Nicolae s-a născut într-o familie de romi, însă a descoperit recent că are atât rădăcini românești, prin bunicul din partea mamei, cât și turcești, prin cel din partea tatălui. La câteva minute după naștere, Ionuț a fost abandonat  de părinții săi într-u... Mai mult »