Polonezii cu Dacii vechi îndrăgostiţi de România

- - 37- 604 vizualizari

Jiclor. ştiţi ce e ăla jiclor? E prima dată în viaţa mea când scriu acest cuvânt, dar de auzit l-am auzit în toate parcările copilăriei mele. E o piesă de la carburator.

Dacă aveai înainte de 1989 Dacia, jiclorul ăsta devenea membru în familie. Se îmbolnăvea la fel de des ca fiu-tău în primul an de grădiniţă. Pe acest jiclor îl înjurau şoferi mânjiţi de ulei până la urechi când constatau că iar s-a înfundat.  La mine în zonă îl pronunţau „jigleur”, cu afectare, ca şi cum ar fi un soi de mâncare franţuzească complicată. „Jigleorul” ăsta trebuia din când în când desfundat. Trebuia să sufli în el ca într-un fluier ca să iasă mizeria dintr-o afurisită de găurică.

După zeci de ani am auzit ăsta „jigleur” la 500 de kilometri de graniţa cu România, într-o parcare din Cracovia.  Michał  Sowa, un medic stomatolog polonez get-beget, ne deschisese capota Daciei sale 1310 şi ne prezenta în propria noastră limbă componentele motorului unei maşini de care s-a îndrăgostit. „Aici e jigleru’” zice aşadar şi când pronunţă îşi rotunjeşte buzele de parcă ar fi gata gata să sufle în el chiar atunci.  „Aici e radiatorul, aici alternatorul…” (Se opreşte cât să dea un pumn într-un capac care nu mai stătea la locul lui cum trebuie)„….carburatorul-aici, acumulatorul…”.

Michał  Sowa a  fost unul din zecile de mii de copii polonezi care veneau împreună cu părinţii în anii ’80 pe litoralul românesc. Vară de vară se suiau în maşinile lor de familie Polski Fiat şi străbăteau o mie de kilometri cât să-şi tragă un bronz de Mamaia sau de Jupiter sau de Venus sau de alte planete estivale de pe fâşia noastră de litoral, mult mai cald decât cel din nordul ţării lor. Si iată-l după 30 de ani pe- plecat odinioară cu maşina poloneză- întors în Polonia cu maşina românească. şi împreună cu ea a adus patria noastră cu totul: „Iubesc, iubesc, iubesc tot din România. Oamenii, natura, tradiţia, cultura diferită în fiecare parte a României, munţii, mare, tot. Tot ce are conexiune cu România îmi place”. Declaraţia asta e făcută într-o română limpede. Cum a ajuns un polonez să ne vorbească limba, să ne conducă maşina şi să ne iubească ţara?

Michał la Mamaia

Pelerinajul Daciilor vechi

Totul se trage din acele vacanţe din copilărie. „Călătoream la litoral prin oraşele Cluj, Sibiu- la Munţii Carpaţi- apoi Bucureşti şi la sfârşit litoral şi a fost foarte bun timp. În acele vremuri pe români şi pe polonezi îi legau aceeaşi utopie comunistă şi cam aceleaşi greutăţi. Numai că parcă la noi i s-a părut tot timpul mai greu decât la ei. Îşi aminteşte că an de an la finalul concediului tatăl lui vindea cortul românilor. Îl dădea imediat de parcă ar fi fost din aur. Românii erau dispuşi să plătească pentru aşa ceva o avere. Cu banii astfel obţinuţi deveneau un fel de prinţii petrolului şi îşi permiteau cele mai rafinate extravaganţe. „Îmi amintesc că după ce am vândut cortul am fost cu fratele meu şi tatăl la Bucureşti la un restaurant foarte exclusivist, se numea Havana şi îmi amintesc mâncarea foarte bună, chelneri cu jachetă…”. Când a crescut mai mare şi a încetat să îşi mai facă concediile cu părinţii, Michał a făcut o pauză de România.

Dar în anul 2000 i-a venit lui aşa o idee să refacă itinerarul împreună cu fratele lui. Atunci şi-au cumpărat o Dacia veche după principiul- dacă se strică, măcar să se strice la ea în ţară. Dar Dacia nu numai că nu i-a lăsat la greu, dar uitându-se aşa, mai dintr-o parte la ea, i s-a părut că e chiar o maşină cool. În loc să îi facă să o vândă într-un colţ de depozit de fier vechi, au adus-o înapoi în Polonia, au recondiţionat-o şi au scos-o pe stradă. Rezultatul a fost că în curând toţi prietenii  lor aveau câte o Dacia veche în bătătură. De atunci, an de an le încolonează  şi pornesc  în gaşcă spre România. Le mai fierb motoarele, le mai crapă o bujie, le mai împing la deal, dar o scot ei cumva la capăt şi ne vizitează ţara în lung şi în lat. Un fel de pelerinaj anual de care nu se mai plictisesc.

Bar românesc la Cracovia

Într-una dintre aventuri, pe când stăteau la un pahar de coniac făcut la Ploieşti le-a venit lor ideea să facă în Cracovia un bar românesc. Aşa că Michał şi-a căutat mai întâi un asociat. şi a găsit-o pe  Monika Stefańczyk, o tânără care lucrează în din domeniul farmaceutic în Cracovia, şi ea vorbitoare de limba română, şi ea îndrăgostită iremediabil de România. Chit că la ea dragostea mai trece şi prin stomac. „Pentru mine brânza de burduf e cea mai bună brânză, noi nu avem brânza aceasta în Polonia. Şi zacusca! Eu am o reţetă din România şi o fac acasă acum. Şi salata de vinete! Dar salata de vine mai greu pentru mine că e dificil să coci bun. Şi vinetele sunt mai rău în Polonia, dar când sunt în România în vară eu cumpăr vinete de acolo”. Şi ea ne vorbeşte limba şi, la fel ca şi lui Michał,  îi dau mari bătăi de cap acordurile în limba noastră- nu prea înţelege după ce reguli îşi tot schimbă cuvintele forma într-o propoziţie. „Facem greşeli multe”, spune ea şi Michał  se uită nedumerit. „E multe greşeală sau mulţi greşeli?”. Dar astea sunt deja detalii, căci a observat ea, nimeni nu se supără. „Românii sunt foarte deschişi şi amabili. De exemplu când vorbesc limba română cu multe greşeli, ei sunt foarte bucuroşi şi de exemplu când vorbesc limba franceză în Franţa şi fac greşeli,  francezii nu sunt bucuroşi dar în România românii sunt bucuroşi, sunt înţelegători”.

Monika şi  Michał au cumpărat un vechi bar de jazz din centrul oraşului şi s-au apucat să îl umple cu tot ce e mai românesc: au tăiat o Dacie 1300 şi au pus-o pe perete, l-au adus pe Vlad Ţepeş, şi l-au suit pe raft pe post de bibelou, au legat un tricolor de drapelul lor, au băgat la bar ţuică de-a noastră, bere de la Timişoara sau din Miercurea Ciuc. Şi toate le poţi cumpăra chiar cu lei româneşti. Şi-au numit clubul „Drum bun”.

„Am văzut des la început şi în special la sfârşitul satului sau oraşului semn (panouri – n.r.) cu cuvintele: «Drum bun». «Drum bun» înseamnă că atunci când suntem acolo e timpul bun pentru că suntem printre oameni buni şi totul e bun: oamenii, mâncarea, satele, oraşele, muntele, litoralul. În România totul e bun, nu numai drumul… De fapt drumurile….din ce în ce mai bune”, spune Michał , zâmbind cu subînţeles. Când am ajuns noi în barul „Drum bun” se auzea în boxe Valeriu Sterian. „Unde-s pistoalele?  Unde-s pumnalele? Caii şi flintele haiducilor?”, răsunau în urechile a câtorva zeci de clienţi, mare parte dintre ei habar n-având ce anume tot întreabă cântăreţul în limba aceea latină. Michał bea nişte coniac, neapărat românesc, şi lămurea o clientă şi pe prietenul ei francez  care e treaba cu drapelul României peste tot în bar. „Aveţi dublă cetăţenie?”, întreba ea. „Nu, sunt polonez, dar iubesc România. Aţi fost în România până acum?”. „Niciodată”, răspunde clienta. „Trebuie neapărat să mergeţi acolo! E un loc minunat cu oameni minunaţi”. Îi întinde un pahar „Romanian brandy!”. Fata îl soarbe dintr-o înghiţitură şi exclamă într-o englezo-poloneză: „I like it, dobre, dobre”. E unul din momentele acelea în care Michał se transformă în ambasador al ţării noastre iar cârciuma lui- în cea mai bună ambasadă. Asta era şi ideea, ne zice. „Nu toţi polonezii ştiu cRomânia e frumoasăă România e frumoasă. Sunt stereotipuri despre România”.

Organizează la el în bar tot felul de evenimente în care vorbeşte despre noi. În primăvară de exemplu a făcut o expziţie de mărţişoare, o tradiţie complet străină polonezilor. A povestit atunci  Michał la peste o sută de conaţionali cum umblă pe la noi din moşi-strămoşi legenda aceea cu balaurul care a furat soarele care era de fapt o zână. şi s-a aşternut după aceea peste tot ţinutul o iarnă fără sfârşit. Dar s-a arătat Făt-frumos care s-a luptat cu balaurul şi a reuşit să elibereze pe zâna-soare. Numai că eroul a fost în urma luptei rănit de moarte şi a murit. Iar acolo unde s-a scurs sângele lui  s-a născut floarea primăverii, un ghiocel. şi de aici culorile mărţişorului, alb şi roşu. Mai e şi varianta a doua, get-beget invenţia lui Michał. „Mărţişorul are culoarea roşu şi alb, că aşa e steagul Poloniei işi românilor le place Polonia”.

CITAT: „Drum bun înseamnă că atunci când suntem acolo e timpul bun pentru că suntem printre oameni buni şi totul e bun: oamenii, mâncarea, satele, oraşele, muntele, litoralul.”

37 recommended
comments icon 0 comments
604 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de