„Un taximetru cu suflet”. Așa numeau jurnaliștii de la Pro TV mașina cu care oamenii de la Beard Brothers transportau persoanele cu dizabilități din Cluj la medic sau unde au ei nevoie. Proiectul grupului de clujeni, care și-a propus să ajute una dintre cele mai vulnerabile categorii  de populație, a devenit viral, iar numele Beard Brothers a ajuns cunoscut la nivel național, ca cel mai noncoformist ONG din țară. Povestea lor a început însă în 2013, când niște bărboși s-au săturat de salvatorii omenirii prin comentarii pe Facebook.

Povestea Frăției Bărboșilor a fost scrisă la o bere, în barul Shto din Cluj, când un grup de prieteni, patru barmani, un Front-end web developer și un graphic designer, și-au propus „să nu mai stăm, să vedem ce putem face, ce putem încropi și unde putem ajunge”. Era o duminică seacă de noiembrie, 2013, iar cei șase prieteni, fără nicio experiență serioasă în domeniul nonguvernamentalului sau filantropiei, au decis să meargă mai departe de comentariile „așa ceva nu se poate” de pe Facebook.

„Am zis să facem un grup de bărboși. «OK, ne facem, dar cum îi zicem?» Și a venit așa, spontan, Beard Brothers. Am venit acasă, am făcut sigla și am creat o pagină de Facebook. Astea s-au întâmplat pe 25 noiembrie”, povestește Cornel Hoza, unul dintre bărboșii care erau la masa din Shto și președintele ONG-ului.

A urmat „racolarea” altor bărboși din grupurile lor de pe Facebook, două ședințe, iar în două săptămâni au dat startul primei lor campanii: strângerea de haine și alimente pentru persoanele nevoiașe. „ Am avut un feedback foarte fain, în condițiile în care nimeni nu știa nimic despre noi, cine suntem sau ce facem. Nici noi nu știam foarte clar, dar lumea a reacționat pozitiv și asta, cred eu, că a fost de un real ajutor pentru moralul nostru”, povestește Cornel.  „Beard on! for those who need us!”, cum s-a numit campania, a strâns în jur de 40 de saci de haine și alimente, care au fost distribuite la centrele de plasament, centrele de îngrijire pentru copii și vârstnici și la șase familii din județul Cluj.

Barbă și prejudecată

„Pentru noi, barba de fapt e o stare de spirit și nu are nicio legătură cu părul facial”,  spune Cornel. Accentul trebuie să cadă pe brothers și pe ideea de egalitate și solidaritate, iar el vrea să surprindă în asociație același sentiment de unitate pe care l-a văzut în găștile americane de motocicliști: oameni care trag împreună pentru cauzele lor și pentru oamenii care nu se pot apăra. Altfel spus, prin această Frăție, Cornel vrea să-i facă pe cei din jur să treacă dincolo de prejudecăți învechite (au fost socotiți rockeri, homelessi, preoți) și să-și cunoască semenii așa cum sunt ei cu adevărat; a simțit pe pielea lui ce înseamnă să primești nu-uri și refuzuri, chiar dacă „nu a stat nimeni să vadă ce am în cap”. Însă a reușit să transforme barba, dintr-un suvenir al unei perioade sumbre din viața sa, într-o altfel de forță: „să facem bine. That’s it”. Iar ăsta e spiritul pe care vrea să-l împartă în comunitate.

După prima campanie de la finalul lui 2013,  echipa a plecat în satul Bărboși, în județul Mureș. Știau că este o localitate săracă și au mers toți șase să vadă care este situația și cum i-ar putea ajuta. „A fost destul de nasol, erau oameni care în ziua aia nu mâncaseră, iar noi eram cu foile de hârtie să notăm pobleme”. A fost un șoc pentru toți și au realizat că e nevoie de mai mult decât un ajutor punctual, o pătură sau o sacoșă cu alimente; comunitatea trebuia pusă din nou pe picioare. „Atunci am început, zic eu, munca pe bune și conștientizarea reală a ceea ce se întâmplă”.

Au făcut vreo patru vizite de-a lungul anilor, iar acum vor să îi ajute pe săteni să-și vândă legumele în Cluj. „Vrem să creăm un fel de bistro comunitar în care oamenii din sate să producă ceea ce înseamnă materia primă, noi să o aducem, să o preparăm și să o vindem la clujeni, ca să le oferim oamenilor ăștia salarii și așa mai departe”, povestește Cornel. Este un plan ambițios, în care ar vrea să includă și un centru pentru cei copii instituționalizați – să le ofere un loc de muncă și un pat de dormit – însă o dată cu vizita la Bărboși și-au dat seama că  pentru a avea un impact mai mare în comunitate, donațiile trebuie regândite altfel.

„După ce am fost deja de două ori acolo, am început să ne ridicăm niște semne de întrebare. Hai să vedem ce facem sustenabil pentru oamenii aceștia. Am văzut că omul ăla s-a bucurat, dar ne-am dat seama că nu e suficient, pentru că așa cum am zis, s-ar putea să faci mai mult rău decât bine”, spune președintele Beard Brothers.

„Noi vrem să facem bine. Cum scriu asa în termeni legali?”

În 2014,  Cornel și echipa de membri fondatori și-au dat seama că acel „hai să facem ceva” spus în urmă cu câteva luni are mai mult potențial și energie și s-au organizat ca ONG. Unul care „să facă bine”, au scris în statut.  „Știu că ne-am dus la avocat, care ne-a întrebat dacă avem statut. Noi nu știam ce-i ăla. «O chestie în care voi scrieți tot ce vreți să faceți». «Noi vrem să facem bine. Cum scriu asa în termeni legali?». Așa că avem un statut foarte stufos, pentru că noi nu am vrut să ne condiționăm sau să ne axăm doar pe o zonă. În oricât de multe locuri putem să intervenim, atunci să fim acolo”, spune el, important este să creadă toți din Beard Brothers în acea cauză.

Membrii Beard Brothers  își aleg cauzele pe care să le susțină din jurul lor, din ce le nu le convine și ce-i supără. Campania de donare de sânge – „Keep the Blood Flowing” –  a început după ce Cornel a văzut o femeie care-i ruga pe oameni să doneze sânge; „Beard on! For Eduard!” a pornit când un coleg de la muncă le-a prezentat cazul unui băiat de șase ani care suferea de o tumoră osoasă agresivă, iar lui tanti Rozi i-au renovat apartamentul după ce i-au aflat povestea de la primar, în timp ce strângeau o donație de scaune cu rotile și premergătoare în Cîmpia Turzii.

Noile campanii sunt alese în urma votului membrilor board-ului, iar odată votate, fiecare e implicat trup și suflet.  La început, de exemplu, Cornel nu a fost convins de campania Beardmobil și nu credea că va fi fezabil proiectul.  Au urmat discuții cu oamenii din domeniu, citit legislație, cercetare la firul ierbii, și și-a dat seama că transportul persoanelor cu dizabilități chiar este o problemă și nu doar în județul Cluj, ci la nivel național.

„Câte persoane cu dizabilități sunt? Care-s posibilitățile lor de deplasare? După care am descoperit că există lege care obligă firmele de taxi să aibă măcar o mașină dotată pentru persoanele cu dizabilități. Nu se întâmplă asta, era una singură în Oradea în momentul ăla și nici acum nu cred că s-au schimbat lucrurile. Bun, autobuzele au rampă pentru persoane, dar du-te tu miercuri, la ora 13:00,  și nu ai loc să stai în picioare. Despre ce vorbim? Plus că nu există rampe și nu există o grămadă de facilități care ar fi trebuit să fie în mod normal”, spune Cornel.

Beard Mobilul, așa cum au botezat taxiul comunitar, nu a fost doar o știre în presa națională. Oamenii din Cluj apelau la serviciile lor, însă pentru cele 7 000 de persoane cu dizabilități, câte au aflat Beard Brothers că sunt, o singură mașină nu putea răspunde nevoilor. Condusă de voluntari, ea făcea în medie câte patru curse pe zi, însă în acest an au reușit să strângă fonduri pentru două mașini. Walking month este un eveniment de strângere de fonduri, unde oamenii fac cât mai mulți pași pentru  a câștiga anumite premii, iar banii din înscrieri se duc către o cauză caritabilă. Anul acesta, organizatorul evenimentului a ales să finanțeze BeardMobilul, iar 32 000 de euro au fost donați Frăției. Cu acești bani, ei vor avea două mașini, vor putea angaja doi șoferi cu normă întreagă și vor avea consumul de combustibil asigurat pentru un an întreg. De acum, vor putea face câte 15-20 de curse pe zi.

„Vreau să rămânem așa: niște oameni foarte simpli, cărora le place să pună mâna să ajute”

În primul an, Beard Brothers a rămas un grup închis. Nu voiau să se întindă mai mult decât pot duce, spune Cornel, iar numărul membrilor nu a fost mai mare de 30. Însă în 2015 și-au dat seama că numele și proiectele au prins rădăcini în comunitatea clujeană și s-au decis să lanseze The Sisterhood, divizia de fete și să facă o echipă de voluntari – The Volunteer Crew.  Pentru Sisterhood, aveau pregătite 20 de locuri, însă s-au înscris 130 de persoane, iar când au întrebat oamenii cine vrea să fie voluntari, s-au înscris peste 300 de oameni în 24 de ore.

„Oamenii ne tot întrebau, și am zis cine suntem noi să spunem nu oamenilor care vor să facă voluntariat? Cum ne permintem noi să facem lucru acesta? Atunci am făcut divizia Volunteer Crew. S-au înscris  în 24 de ore, că atât am lăsat înscrierea, 300 de oameni. Deci nu mi-a venit să cred ce se întâmplă”, spune Cornel. La al doilea apel de recrutare s-au înscris 450 de oameni, iar în prezent, echipa de voluntari are în jur de 600 de membri.

Se împlinesc în curând patru ani de lansare, iar acum Beard Brothers termină cea de-a zecea mare campanie (pe lângă acestea , au fost alte zeci de campanii-satelit) „Enough is Enough”, în care au strâns fonduri pentru achiziţionarea de aparatură pentru secţia de arşi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. Tot anul acesta, vor să o înceapă și pe a 11-a și vor strânge 40 000 de euro pentru etajului 2 al Clinicii Pediatrie III din Cluj-Napoca, singura secție nerenovată din cadrul clinicii.

Enough is enough și-a atins scopul, iar Cornel este încrezător că vor duce la bun sfârșit și noua campanie. „Dacă am reușit să facem un lucru miraculos în lumea asta este să vină companiile la noi”, însă Cornel știe că mai valoroase rămân donațile care vin din mijlocul comunității. „Eu aș prefera să-i strâng de la 30 000 de oameni, câte un euro de la fiecare, care poate e o nimica toată pentru el. Dar dacă eu am făcut ca 30 000 de oameni să conștientizeze că este foarte bai la Spitalul Municipal, poate că lucrurile vor sta altfel de mâine”.

CITAT: Eram în liceu când am identificat eu că este o problemă de percepție asupra voluntariatului. Eram să fiu exmatriculat, am făcut voluntariat și colegii râdeau de mine… Mă gândesc că a fost prea aproape de perioada comunistă, de faptul că atunci mergeau foarte mulți oameni la muncă «voluntară» și poate de acolo s-a instaurat o frică în zona asta. Generația care vine este mult mai apropiată, are multe tangențe cu voluntariatul.” Cornel Hoza, ONG Beard Brothers