La doar câteva zile de la decesul Stelei Popescu, care a zguduit lumea teatrului, Crstina Stamate a încetat din viață în această dimineață.
Actrița a fost internată de urgență joi, la Spitaul Floreasca: „Este venită la noi, pentru că i s-a făcut rău. Este în investigații. Are o patologie preexistentă importantă și, după ce o investigăm, stabilim dacă rămâne internată sau nu”, a explicat atunci Bogdan Oprița pentru Digi 24.
Conform comunicatului de presă emis de spital, aceasta și-a pierdut viața ”cu puțin înaintea orei 07:00”. Conform mai multor surse medicale, actrița era inconștientă când ajunsese la spital, suferind de mai multe afecțiuni și fiind internată la Secția de Terapie Intensivă a unității medicale.
În urmă cu doi ani, Cristina Stamate fusese operată pe cord deschis, intervenție constând în montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene.
Actrița a jucat în pelicule precum Grăbește-te încet (1981) sau Secretul lui Bachus (1984) și s-a aflat de sute de ori pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase.
Drum bun, Cristina Stamate!