a

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

- - 284- 781 vizualizari

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic.

A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitându-se la celebrul film „Singur acasă”, și-a spus că este locul în care vrea să ajungă. Și a ajuns. Avea 100 de dolari în portofel, pe care i-a cheltuit din prima zi.

„Mi-am dorit foarte mult să ajung în New York, de când eram mică, de când mă uităm la televizor la ‘Singur acasă’ și-mi spuneam: o să ajung acolo. Am ajuns la New York și am zis “wow”. M-am uitat în portofel și am zis “wow”, pentru că aveam 100 de dolari la mine. Primii bani i-am dat pe taxi, vreo 30 de dolari, iar următorii 70 de dolari i-am cheltuit în prima zi vizitând Manhattan-ul. A fost într-adevăr acel moment în care mi-am demonstrat că se poate”, spune Raluca.

Acum e fericită, pentru că face ce îi place și rar o vezi în ipostaze în care nu zâmbește. Dar nu a fost așa mereu. Copiăria ei a fost una grea.

„Am crescut doar cu lucruri negative, cu un tată alcoolic, cu certuri, cu o familie extinsă care cumva m-a respins. Faptul că ai mei nu se înțelegeau foarte bine, că ulterior au divorțat, a fost o rușine pentru familie. Primele amintiri sunt cu ai mei certându-se, apoi au divorțat, apoi, din păcate, tata a făcut un an de închisoare cu executare pentru abandon de familie și asta l-a demoralizat”, își amintește Raluca.

Mama sa a fost nevoită să plece în Germania să facă bani pentru a o întreține la liceu. S-a dus să îngrijească bătrâni, în timp ce Raluca se maturiza grăbit acasă, într-o generație de copii abandonați din dragoste și nevoi. În America, nu i s-au deschis ușile de cum a venit. A lucrat pe post de chelneriță, în timp ce își lua atestatul de ghid. A stat apoi șase luni în Valencia, unde s-a specializat în arta turismului, potrivit jurnaliștilor ProTv, care au stat de vorbă atât cu tânăra, cât și cu mama sa.

Acolo, a pus pe picioare proiectul Trip to România, o agenție specializată pentru străini.

„Am avut surpriza să am turiști care veneau să-și caute rădăcinile, veneau să caute casa părinților, a bunicilor. Am avut turiste care veneau din Texas și care mi-au spus că mă urmăresc pe Facebook de multă vreme, care au plecat din țară când aveau 10-12 ani și era prima oară când se întorceau și au vrut neapărat să fiu ghidul lor. Ba chiar am avut un băiat care se prezintă că fiind Regele Vampirilor din SUA, pretinde că este descendent din Vlad Țepeș și și-a făcut nunta la Bran, îmbrăcat în vampir”, își amintește tanara.

Anul acesta, Raluca a fost aleasă să fie ghid pentru o parte din Corpul Diplomatic acreditat în România într-o excursie prin țară. Ambasadorul Pakistanului a fost cucerit: „A avut grijă de fiecare oaspete, asta s-a văzut și cum s-a îngrijit chiar de preferințele de mâncare, a fost foarte grijulie cu asta. Atunci s-a purtat exact că o mamă si asta m-a impresionat mult”, spune diplomatul. Raluca și-a făcut și un blog care are deja 30.000 de urmăritori și care vorbește despre experiențele ei turistice și din afara Romaniei.

”Este locul în care mă prezint eu – Ralucalatoreste.ro. Este un blog de lifestyle și travel, este un blog în care povestesc de locurile în care călătoresc, dar și ce altceva îmi place mie. Nu știu, de la un hotel care îmi place mie, o expoziție de artă, un restaurant mai special”, spune Raluca.

Micuță, atentă și plină de energie pozitivă, Raluca reușește să-i cucerească pe toți cei care vor să afle mai multe despre Romania.

„Cred că a fost cel mai dificil moment din viața mea, nu știam cum merg, unde merg, n-am fost niciodată plecată și mai rău era că știam că trebuie s-o las pe ea acasă. Dar știam că pentru ea trebuia să plec. Că visurile ei erau atât de înalte, dar cum și cu ce…”, își amintește mama Ralucăi.

284 recommended
comments icon 1 comment
781 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

„Părinții mei sunt acum două steluțe pe cer și eu caut o căsuță”. Copiii din două centre de plasament pregătesc un spectacol caritabil. Cu banii strânși, vor să plece în excursie

-

”Călătoria Steluței”, așa se numește spectacolul pe care îl vor juca pe 17 și 22 decembrie, la Conservator, copiii din două centre de plasament: Mia’s Children și The Door. Cu banii strânși din donațiile celor care vin să le vadă spectacolul, copiii vor ... Mai mult »