„Soldații. Poveste din Ferentari”, în competiția Bright Future a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam

- - 33- 195 vizualizari

„Soldații. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a fost selectat în competiția Bright Future a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie. Filmul, o coproducție România – Serbia, va concura cu 47 de pelicule din țări că Statele Unite, Germania, Suedia și Franța pentru premiul în valoare de 10.000 de euro al secțiunii dedicate tinerilor cineaști.

Lungmetrajul, adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop și apărut la editura Polirom în 2013, va fi lansat în cinematografele românești luna viitoare, pe 2 februarie.

Filmul – care a avut premieră mondială în 2017 în cadrul secțiunii „Discovery” a Festivalului Internațional de Film de la Toronto și pe cea europeană în competiția oficială a Festivalului de la San Sebastián, unde a fost recompensat cu o mențiune specială a juriului Premios Sebastiane – spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

Cu scriitorul Adrian Schiop prin Ferentari, cartier din filme: „Mi-am documentat lucrarea de doctorat despre manele, în crâșme și din tabloide”

Pelicula a mai fost selectată în competiții ale Filmfest Hamburg, Central and Eastern European Film Festival Luxemburg (CinEast), Reykjavik Internațional Film Festival și CPH PIX. În octombrie 2017, ea a fost recompensată cu Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur.

Presa internațională de specialitate l-a considerat un debut „în forță”, „un excelent moment al cinematografiei românești”. Ziarul El Mundo a titrat că „Soldații. Poveste din Ferentari” este sincer și îndrăzneț. „Contează nu atât de mult partea dură care se vede, ci delicatețea care se intuiește. Aici camera de filmat a lui Mladenovic ridică un univers. Este vorba despre o lume murdară care, așa cum este de imaginat, lasă urme. De neșters”.

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Șchiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele – de Maria Pîtea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este o producţie Hi Film Productions (România) în coproducţie cu Film House Bas Celik (Serbia) şi Frakas Productions (Belgia), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Film Center Serbia, Ministerul Culturii şi Informaţiei Serbia, Tax Shelter of Belgian Federal Government, Casă Kafka Pictures prin Belfius şi Eurimages. A fost finanţat de Proximus Belgia şi Living Pictures Serbia, dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Cinelink Sarajevo şi cu sprijinul Mobra Film.
„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este distribuit la nivel internaţional de Beta Cinema, iar în România, de microFILM.

33 recommended
comments icon 0 comments
195 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

HaiHui în Doi, aventura a doi tineri care au decis să exploreze Asia pentru un an: „Nimic din ceea ce există în Asia de Sud Est nu are nicio legătură cu România sau cu Europa!

-

Andreia și Ionuț Chiperi sunt doi tineri frumoși, curajoși și cu o poveste delicioasă despre o experiență pe care puțini au ocazia să o trăiască. Sătui de rutina de acasă, au decis să își ia un an sabatic în care să exploreze cultura, obiceiurile și stilul de ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Alice Teodorescu, cercetătoare și iubitoare de educație: „Cred că marea provocare pentru tineri acum e să folosească tehnologia ca pe un mijloc deștept de a naviga prin viața, nu ca pe ceva prin care își trăiesc viața”

-

Alice Teodorescu este o tânără pasionată de cultură, identități și, nu în ultimul rând, de animații. A făcut un master de cercetare în studii media la Universitatea din Amesterdam (UVA) și spune că a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua. Iubește educa... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Alexandru Săvoiu, fost bancher pe Wall Street actual student la Inteligență Artificală în cadrul Stanford: „Dacă ești proactiv și competitiv, America îți oferă numeroase oportunități!”

-

Alexandru Săvoiu este un tânăr pasionat de finanțe, motiv pentru care a ajuns ca după terminarea facultății să devină bancher pe Wall Street. Cu timpul, a realizat că inteligența artificială este domeniul viitorului, așa că va avea nevoie de cunoștințe în aces... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Bianca Costin, tânăra pasionată de programare care a făcut internship la Google: „Idealul meu e să lucrez mereu la proiecte în care cred, care pot avea un impact pozitiv în lume”

-

Bianca este o tânără pasionată de informatică și tehnologie A făcut un internship la Google și acum lucrează la un proiect numit Wellcode, care își propune să îi învețe pe tineri programare de la zero. Spune că, indiferent de zona geografică în care te afli, t... Mai mult »