A fost abandaont de părinți la scurt timp după naștere, și a crescut în orfelinatul din Sighet. Izidor Ruckel i-a povestit actorului american drama prin care a trecut în România comunistă, așa că Morgan Freeman s-a decis să facă un film, al cărui personaj principal să interpreteze povestea românului, potrivit Digi24.ro

Morgan Freeman: Cine e copilul acela?

Izidor Ruckel: Acela sunt eu. Acela sunt eu în 1990. Am avut mai multe ocazii decât alţii. Era o îngrijitoare, Onişa. Chiar mai am poza ei. Nu o să o uit niciodată. A fost o persoană minunată, care lucra acolo. Onişa m-a luat acasă într-o noapte şi am uitat de instituţie.

Morgan Freeman: Cum ai scăpat din acel orfelinat?

Izidor Ruckel: Nişte angajaţi m-au strigat pe mine şi pe alt băiat, Ciprian. „Izidor şi Ciprian, veniţi aici! Mergeţi în America!”

Izidor Ruckel a scris in cartea autobiografică „Abandonat pe viaţă” despre dramele pe care le-a trăit, despre primii 11 ani din viața sa, petrecuți într-unul din orfelinatele lui Ceauşescu. A povestit si cum a fost salvat după căderea comunismului de un cuplu de americani, care i-a oferit şansa unei vieţi normale, în ţara tuturor posibilităţilor.

Cartea a ajuns şi la actorul şi producătorul Morgan Freeman, care a hotărât să cuprindă povestea românului în cel mai nou proiect al său. Episodul dedicat lui Izidor se numeşte „Puterea dragostei”, face parte din miniseria „Puterea noastră” şi a fost prezentat miercuri şi în România

Izidor Ruckel are 36 de ani şi este unul dintre miile de copii care au crescut în căminul pentru minori cu boli irecuperabile din Sighetul Marmaţiei. Până la vîrsta de 11 ani Izidor a trăit la Sighet în condiţii greu de imaginat astăzi. Amintirile din acea vreme îl urmăresc şi acum: mâncare proastă şi bătăi din nimic.

„Cea mai mare parte din amintiri de la Sighetul Marmaţiei am. Am crezut că o să mor într-o noapte pentru că n-am putut să am grijă de copii ca şi un infirmier şi nu i-a plăcut unei femei cum am ajutat, cum am lucrat şi m-a bătut cu o matură, aşa de mult, pe mine şi un băiat pe care îl chema Ciobi, am crezut că mor”, povestește Izidor Rucker.

Izidor spune că regimul era foarte strict. Erau treziţi la ora 6, iar timp de două ore, până la micul dejun, toţi copiii erau ţinuţi dezbrăcaţi în baie până îngrijitoarele făceau curat. Primeau medicamente care îi sedau. Izidor îşi aminteşte că de fiecare dată când i se administrau aceste medicamente i se făcea rău.

„Câteodată, când eu am fost rău, mi-au dat și mie medicamente la orfelinat și în fiecare timp cât ne-am luat medicamente mi-a fost foarte rău, am vomitat, am fost amețit. Am crezut că nu mai pot să trăiesc și că o să mor”, spune Izidor.

Izidor a avut noroc şi a scăpat din infern. A fost adoptat de o familie de americani.

Nu toţi copiii au avut însă o şansă. Specialiştii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au descoperit că cel puţin 10.000 de copii au murit din cauza relelor tratamente la care au fost supuşi în aceste instituţii ale groazei.

Citește continuarea pe Digi24.ro