a

Un poliţist de la Acţiuni Speciale, tată adoptiv pentru un copil sărman.

- - 63- 1264 vizualizari

Povestea tristă a unui copil de nouă ani, părăsit de mamă, se îndreaptă spre un final fericit graţie unui poliţist de la Acţiuni Speciale.

Luptătorul l-a descoperit pe băieţel într-o sală de antrenamente la arte marţiale. I-a atras atenţia pentru că era mereu trist.

Când a aflat că de multe ori nu avea ce să mănânce, poliţistul a făcut chetă printre colegi.

Copilul a ştiut cum să îi mulţumească. A luat 13 medalii într-un an.

Ionuţ are doar 9 ani, puţin peste un metru înălţime şi le face faţă colegilor de antrenament aflaţi deja la liceu.

Tot ce îşi doreşte este să devină campion mondial la arte marţiale.

Nimic din toate acestea nu ar fi posibile dacă în urmă cu un an nu l-ar fi întâlnit pe Dumitru Muşat.

După operaţiunile speciale, poliţistul îşi face timp să ajungă la sala de sport, unde îl antrenează pe micul campion.

Dumitru Muşat: „Era luna mai şi venea în nişte ghete de iarnă, ştiu că era încălţăminte de iarnă. Zic: tu de ce vii încălţat aşa?

Şi a spus: nu aţi spus să venim cu adidaşi curaţi la sală?

Păi eu nu mai am alţii. Şi asta m-a impresionat foarte mult, am zis, trebuie să fac ceva”. ‘

În aceeaşi zi împreună cu colegii din IPJ Ilfov i-au cumpărat băiatului haine, încălţăminte şi echipament.

Dumitru Muşat – antrenor de arte marţiale:

„Niciodată nu mi s-a plâns la sală la şcoală că domnule nu mai pot sunt obosit nu am mâncat”.

Sunt zile când Ionuţ străbate pe jos cei patru kilometri de acasă până la sală.

Locuieşte într-o casă sărăcăcioasă, din satul Brezoaia, judeţul Dâmboviţa.

Unde, până să îl întâlnească pe antrenorul său, nu avea nici măcar curent electric.
În ultimii 7 ani, Ionuţ şi-a văzut o singură dată mama.

Îşi alină tristeţea când se uită la peretele plin cu cele 13 medalii, aproape toate din aur, luate în ultimul an de când s-a apucat de arte marţiale.

Şi tatăl lui Ionuţ îi este recunoscător antrenorului-poliţist.

Lucrează ca zilier şi recunoaşte că nu de puţine ori băiatul lui a mers nemâncat la antrenamente

Antrenorul a devenit tată nu doar pentru Ionuţ, ci şi pentru alţi aproape 40 de copii pe care îi antrenează.

Elevii lui ştiu că Sensei prinde hoţii periculoşi şi sunt foarte atenţi la sfaturile pe care le primesc.

Valentin Stan, elev: „Prinde hoţi, îi arestează, îi bagă la închisoare, cine nu-i cuminte.

Ne dă sfaturi să nu îi batem pe alţii pe drum sau dacă ne agresează cineva să evităm”.

George Gheorghe, elev: „E bine ce ne zice, ne vrea binele. E ca un tată pentru mine”.

Dumitru Muşat: „Pe mine m-au făcut de câteva ori să plâng aşa de fel sunt mai dur, mă mai stăpânesc dar momentele acelea când vezi copii tăi pe primele locuri sau pe primul loc şi se cântă imnul simt o mândrie fără margini”.

Sursa: Digi24.

63 recommended
1264 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »