a
Fără categorie

Povestea unei italience care a ales să trăiască în România: „Din când în când, mă întreb de ce se plânge românul”

- - 79- 1553 vizualizari

Daria Barcheri este o profesoară de origine italiană care a decis să își schimbe total viața și să se mute în România. Povestește, mândră, că a avut de ales între Marea Britanie și țara noastră, iar că alegerea celei din urmă a făcut-o și din motive economice.

Cunoaște limba română pentru că a absolvit facultatea de limbi străine la Universitatea din Padova. Teza ei de licență a fost despre poeta româncă Mariana Marin.

 

Am ajuns în București în septembrie 2014

Locuisem în Constanța timp de 2 luni, iar când am văzut Bucureștiul prima dată mi-a plăcut imediat orașul și am hotărât să mă mut aici. Nu știu cu exactitate de ce, dar Bucureștiul m-a impresionat prin dinamismul său, aici simți că respiri. Aici sunt locuri de muncă, iar economia crește.

Când am plecat din Padova, Italia suferea din cauza unei mari crize economice și în ultima vreme respirasem doar aerul de recesiune, cu mare tristețe și dificulțăți economice care îmi afectaseră viața. Căutam un oraș mare, o metropolă, și mă gândeam să merg la Londra, dar capitala Marii Britanii este foarte scumpă și asta mă speria. Pe de altă parte, cunoșteam deja limba și cultura română, pentru că abia îmi luasem licența în limbi străine la Universitatea din Padova și absolvisem facultatea cu o teză despre poeta româncă Mariana Marin. Am avut de ales între Anglia și România. Mi-am ascultat inima și am ales România, o țară care mă fascina și pe care doream s-o cunosc.

Bucureștiul mi-a plăcut imediat, chiar așa cum mi-a apărut de la început, cu contradicțiile lui și cu atmosfera decadentă, dar și dezvoltată și modernă, în același timp. Totul era nou pentru mine, pentru că vin din Padova, în nordul Italiei, un oraș destul de mic în comparație cu București, dar asta mi-a plăcut mult. Am înțeles imediat că puteam să-mi găsesc în scurt timp un job și că aici sunt multe oportunități pentru tineri. Din fericire, nu greșisem.

Ce îmi lipsește mai mult din Italia? Nici pastele și nici pizza, ci… marea!

Cred că Italia este numită Belpaese pentru un motiv: pentru că este o peninsulă minunată și are niște insule extraordinare. Și pentru că orașe ca Roma, Florența sau Veneția sunt unice și de neegalat. Dar, repet, și România are locuri foarte frumoase de vizitat. Italia este splendidă, dar mai scumpă în cumparație cu România. Salariile sunt mai mari, dar joburile mai greu de găsit. În Italia este acum foarte dificil să găsești un job bine plătit cu un contract pe durată nedeterminată, mai ales în sud. Dacă ai noroc, în Italia poți trăi foarte bine. Dar, atenție! – n-am spus „dacă meriți sau dacă ai un CV bun”, ci doar dacă ai noroc…

Am ales România pentru că, îmi primul rând, îmi plac românii.

În al doilea rând pentru că îmi place țara, o consider splendidă în simplitatea ei, locuită de oameni simpli, care iubesc natura și încă știu să trăiască în armonie cu ea. Așa ceva nu găsești în țările mai dezvoltate. De fapt, apreciez foarte mult zonele mai puțin dezvoltate ale României, cum e Bucovina, unde mă duc des vara, când lucrez ca ghid de turism și de fiecare dată am emoții înainte de a merge acolo. Bucovina, Transilvania și Maramureșul sunt și îmi vor rămâne mereu în suflet.

Mulți mă întreabă dacă sunt îndrăgostită de un român și dacă am decis să rămân în România datorită lui. Nu știi cum se uită la mine când le spun că eu într-adevăr sunt îndrăgostită, dar… de România! Și îi asigur că alegerea mea de a emigra nu are nicio legătură cu iubirea unui bărbat. Chiar nu înțeleg de ce o persoană ar trebui să rămână doar pentru că o firmă italianească l-a trimis aici să lucreze sau pentru că a găsit un român de iubit. Nu poate fi pur și simplu pentru că România este o țară frumoasă și în creștere economică?


Ce nu-mi place aici? Situația politică, cu siguranță.

Și aici clasa politică ar trebui schimbată și îmbunătățită cumva. Și aș dori că românii să lupte mai mult împotriva evaziunii fiscale. Din păcate, se întâmplă des ca în restaurante sau baruri să nu primești bon fiscal, iar dacă îl ceri, se uită la tine ca și cum ai fi extraterestru. Cred că mentalitatea trebuie schimbată urgent în acest sens. România merită mai multă seriozitate și respect. Românilor nu trebuie să le fie frică de impozite. În Italia, spre exemplu, un antreprenor plătește impozite foarte mari. Românii trebuie să înțeleagă că taxele aici nu sunt prea mari (pentru firme) și trebuie plătite.

Din când în când, mă întreb de ce se plânge românul. Crede că țara lui este foarte proastă, dar nu este adevărat. Părerea mea este că românul are de ce să fie mândru de țara lui. Bineînțeles că tinerii trebuie să se informeze și să meargă la vot. Doar votând vor schimba situația, nu cu protestele. Când vorbesc cu cursanții mei, le explic mereu că este important să aleagă un partid și să se implice din punct de vedere social și politic, direct sau indirect. Dar apoi vin alegerile și majoritatea dintre ei îmi spun că votul lor nu va schimba nimic și că nu e necesar să voteze. Atunci chiar mă întreb unde am greșit ca profesoară și mi se pare că am pierdut timpul. Asta mă întristează, dar viața merge mai departe și știu bine că, din nefericire, în Italia situația nu este cu mult de diferită. Cred că problema asta afectează toata Europa, iar mass media și oamenii de cultură au o responsabilitate în sensul acesta. Ar trebui să închidem mai des televizorul și telefonul mobil și să deschidem mai multe cărți.

Încerc să cresc din punct de vedere profesional, învățând în fiecare zi.

De când mi-am înființat firma am multe de făcut și treabă multă, dar sunt eforturi pe care le fac cu plăcere. Acum lucrez ca profesoară de italiană, profesoară de română și ghid de turism pentru italieni. Mi-ar plăcea să-mi îmbunătățesc engleza, pentru că iubesc limbile străine și engleza mă poate ajuta mult în viitor. Aș dori și să angajez câteva persoane, pentru că singură îmi este foarte greu. Am doar un asociat, dar amândoi ne dăm seama că este mult de lucru și că avem nevoie de ajutor. Și mi-aș dori să cumpăr un mic apartament în România sau o căsuță

79 recommended
1553 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »