Exponatul lunii la MNIR: Jurnalul unui sublocotenent care a participat la Primul Război Mondial

- - 17- 80 vizualizari

Jurnalul inedit al unui sublocotenent care a luat parte la Primul Război Mondial este exponatul lunii martie la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Potrivit unui comunicat al MNIR,  intitulată „Jurnal din timpul Marelui Război”, micro-expoziţia care va fi vernisată joi, începând cu ora 13,00, la sediul muzeului, îl are ca erou pe un sublocotenent originar din Copăcioasa, localitate aflată la 25 de km de Târgu Jiu, oraş în care a trăit şi studiat.

Însemnările sale au două registre. Cel real – prezentând cruzimile şi neajunsurile războiului chiar şi din spatele frontului (masa zilnică, căutarea locuinţelor, deparazitarea) şi cel al viselor, aproape zilnic, sublocotenentul notând visele avute, populate cu membri ai familiei, iubitele sale, precum şi interpretarea acestor vise care prevestesc binele sau răul ce are să se întâmple, scrie Agerpres.

Poeziile sunt destul de numeroase, majoritatea de dragoste, unele ale unor clasici, transcrise din memorie, altele scrise de sublocotenent şi dedicate celor două iubiri constante şi vechi – Clemence şi Paraschiva – sau pasiunilor mai noi întâlnite în timpul războiului.

Pe lângă poezii, autorul pigmentează notele de front cu desene, surprinzând cu talent oamenii pe care îi întâlneşte, femeile din viaţa sa, caricaturizând, în acelaşi timp, personaje politice şi istorice ale vremii.

Micro-expoziţia va fi deschisă până pe 15 aprilie.

17 recommended
comments icon 0 comments
80 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei