Aplicaţia pentru diabetici inventată de patru studenţi români. Cum îi va ajuta pe bolnavii proaspăt diagnosticaţi

- - 7- 549 vizualizari


Patru studenţi la Informatică au intrat în competiţia „Innovation Labs” 2018, organizată la Cluj Napoca, cu o aplicaţie pentru bolnavii de diabet. Aplicaţia i-ar ajuta să-şi calculeze mai uşor necesarul de insulină zilnică, în funcţie de alimentele pe care le consumă.

Echipa lor este una din cele şapte selectate pentru faza următoare, din 20, câte s-au prezentat la Innovation Labs 2018. Aplicaţia cu care au cucerit juriul se referă la calcularea necesarului de insulină, care este variat, în funcţie de alimentele ingerate. Astfel, cu ajutorul unui medic de specialitate care să-i ajute la calculul insulinei, aplicaţia lor va putea oferi un real ajutor persoanelor afectate de această maladie, de-a o ţine sub control.

Numărul celor afectaţi de diabet este în continuă creştere şi, din păcate, nu doar vârstnici, ci tot mai des se întâlnesc tineri cu diabet.

Paul Orha este un tânăr student în anul I la Informatică, ce suferă şi el de diabet, fiind dependent de insulină.

Tânărul, alături de alţi trei colegi, doi din Baia Mare şi unul din Zalău (acesta din urmă, suferind şi el de diabet), şi-au pus ideile în practică şi au gândit aplicaţia care să-i ajute să-şi poată ţine sub control cât mai bine nivelul glicemiei.

Mai precis, un pacient diabetic ar putea să-şi calculeze doza de insulină, în funcţie de regimul alimentar pe care îl abordează. „Ideea noastră a fost să facem o aplicaţie pentru noii diabetici, care să-i ajute să se descurce cu boala cât mai uşor. Ne adresăm persoanelor cu diabet de tip 1 şi 2, insulino-dependenţi şi încercăm să uşurăm perioada de adaptare prin această aplicaţie, să oferim o interfaţă între pacient şi specialist”, a explicat tânărul.

„Iniţial, aplicaţia le oferă diabeticilor o bază de date cu diferite alimente, de unde pot să-şi selecteze ce mănâncă la o masă, iar apoi, în funcţie de alimentele selectate, aplicaţia le va sugera necesarul de insulină pentru masa respectivă”, a mai explicat el.

Având în vedere că diabetul este o boală care necesită schimbarea întregului regim de viaţă, persoanele cu această afecţiune ar avea şansa să treacă mai uşor peste aceste modificări.

„Adaptarea la boală ia un timp, care e destul de abrupt. Noi încercăm să ajutăm persoanele acestea, pentru că e foarte dificil până ajungi să intri în ritm”, mai explică el.

„Noi, acum, suntem într-un proces de dezvoltare a aplicaţiei, cu sprijinul Innovation Labs şi încercăm să-l lansăm pe piaţă. Am avut un speech de un minut, după care publicul a votat ideile şi am trecut în faza următoare.

Asta a constat în 24 de ore de programare şi, în acelaşi timp, să ne creăm o prezentare şi să vindem ideea diferiţilor reprezentanţi de la companii. Apoi am avut o probă practică prin care a trebuit să prezentăm cum funcţionează aplicaţia şi una în faţa publicului, în care a trebuit să motivăm de ce e nevoie de această aplicaţie, ce inovează”, a mai explicat tânărul, pentru Adevărul.ro

Concursul continuă şi trebuie să găsească un sponsor, deocamdată fiind la faza întâlnirilor săptămânale cu diferite persoane din câmpuri diferite de bussiness.

7 recommended
comments icon 0 comments
549 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Sonia Coman, artista care a cucerit Harvardul și Universitatea Columbia: „ Visez la o lume în care oamenii își folosesc potențialul pentru a promova demnitatea umană și coexistență culturilor diferite”

-

A plecat din România în 2007, pe când avea 25 de ani, pentru a studia istoria artei la Harvard. În 2011, în ultimul an de licentă la Harvard, a fost acceptată la doctorat în istoria artei la Universitatea Columbia . Vorbește despre artă că fiind ceva extrem de... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Radu Cotarcea, expert în debate și antreprenor în Budapesta: „Cel mai important este să nu cădem în capcana de a ne justifica lipsa de rezultate prin  mediul în care trăim!”

-

Radu Cotarcea a studiat psihologie și comportament organizațional, fiind și unul dintre cei mai de succes debateri din România. În vârstă de 29 de ani și originar din Sfântu Gheorghe, Radu a ajuns în 2013 în finala Campionatului Mondial de Dezbateri Academice,... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !