a

Aplicaţia prin care îţi rezolvi ieftin problemele dentare. Studenţii de la Stomatologie sunt în căutare de pacienţi

- - 60- 333 vizualizari

Programatorul Mario Vasile, absolvent al Universităţii Politehnica din Timişoara, a pus la punct o aplicaţie care înlesneşte contactul dintre studenţii de la Stomatologie şi pacienţi.

Studenţii de la facultăţile de stomatologie sunt tot timpul în căutare de pacienţi. Începând din anul trei, ei fac deja lucrări, la început mai simple, apoi, odată cu trecerea anilor, trec la nivel superior. Până nu demult dădeau anunţuri prin ziare de mică publicitate, lipeau mesaje pe stâlpi sau ziduri ori apelau la prieteni.

Programatorul Mario Vasile, absolvent al Universităţii Politehnica din Timişoara, s-a gândit să rezolve această problemă, punând la punct aplicaţa Studentist. „Am făcut aplicaţia împreună cu prietena mea, care este studentă în anul şase, la Stomatologie. Ea tot timpul avea probleme cu găsirea pacienţilor.

Tot timpul se chinuia, tot posta pe diverse grupuri de pe Facebook, afişe prin oraş. E povestea veche. În fiecare an vezi anunţurile de la studenţii de la Stomatologie, că vor pacienţi. Sunt programator aşa că am zis că fac eu aplicaţia, ca studenţii să aibă un canal prin care ei să discute direct cu pacienţii”, a declarat Mario Vasile. „Studenţii te aleg pe tine”

Instalezi aplicaţia pe telefon, te loghezi cu Facebook sau cu Google, îţi alegi oraşul din care eşti, am ales şapte oraşe, marile centre universitare, după care ai patru categorii din care poţi să alegi.

Durere, carii, igienizări şi lucrări. Laşi numele şi numărul de telefon, iar toţi studenţii din oraşul tău vor primi o notificare că a fost adăugată o cerere nouă. Doar primul student care intră pe pacient primeşte numărul tău de telefon. Studenţii te aleg pe tine, pentru că ei sunt mulţi”, a mai declarat Mario Vasile.

Ana Maria Moldovan, studentă în anul şase la Stomatologie, şi programatorul Mario Vasile Odată ajunşi pe mâna studenţilor de la Stomatologie, pot fi rezolvate cam toate tipurile de lucrări dentare.

Ana Maria Moldovan este studentă în anul şase la Medicină Dentară.

„În anul trei sunt plombele, anul patru-cinci sunt scos de nervi, lucrări fixe, în anul cinci se fac proteze totale. În anul şase pot să fac deja orice lucrare, de la anestezii la extracţii, obturaţii, scos nervii şi lucrări fixe. Majoritatea pacienţilor nu ştiu că au posibilitatea să meargă la studenţii de la Medicina Dentară, să-şi facă dinţii.

Sunt şi unii temători. Se gândesc că şansele să greşească un student sunt mai mari decât la un medic dentist. Însă, noi, spre deosebire de medicii din multe cabinete, învăţăm ultimele nouătăţi, cele mai avansate tehnici, în plus sunt profesori care se asigură că noi executăm acele tehnici.

La noi totul este făcut ca la carte. Vin pacienţi de toate categoriile. La mine au venit şi prieteni, persoane mai tinere, mai în vârstă. Sunt oameni care preferă să vină la noi pentru că ştiu că e aceaşi calitate, dar la preţ mult mai mic”, a declarat Ana Maria Moldovan.

Se plăteşte doar materialul Tarifele la studenţi sunt foarte mici, nu se se compară cu cele practicate în cabinetele dentare. Practic, de cele mai multe ori pacientul plăteşte doar materialele pe care studenţii le cumpără de la tehnicienii dentari. De exemplu, o igienizare, un detartraj, costă undeva la 20-30 de lei, în condiţiile în care la un cabinet privat nu e mai ieftin de 150 de lei.

Studenţii sunt obligaţi să „facă rost” de pacienţi, pentru că au de făcut un barem.

„Dacă nu faci baremul nu treci examenul. Trebuie să-ţi baţi capul. La fiecare departament există un profesor coordonator şi are mai mulţi asistenţi în jurul lui. Plus rezidenţi. Deci, profesorul este în sală, se uită, verifică, de fiecare dată intervine şi el dacă e nevoie. Noi lucrăm sub tutela lor”, a afirmat Ana Maria Moldovan.

 

Sursa: ADEVĂRUL.RO

60 recommended
333 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »