a

Patru instituţii de învăţământ superior din România, în topul universităţilor din ţările care au aderat la UE după 2004

- - 48- 163 vizualizari

Patru instituţii de învăţământ superior din România sunt incluse în topul universităţilor din ţările care au aderat din 2004 la Uniunea Europeană (UE).

Clasamentul se numeşte „The Times Higher Education New Europe“ şi cuprinde 53 de universităţi din 12 ţări.

Pe primele locuri se află University of Tartu din Estonia, Cyprus University of Technology şi University of Cyprus din Cipru şi Charles University in Prague din Cehia. Cehia este cea mai reprezentată ţară din clasament, cu 13 instituţii de învăţământ superior, în timp ce Polonia are 12 universităţi, Ungaria- şapte, iar România are cinci, potrivit timeshighereducation.com.

Clasamentul a fost lansat la conferinţa The Excellence Research: New Europe Summit, care se desfăşoară săptămâna aceasta, şi are ca scop punerea în valoare a universităţilor de excelenţă din Europa Centrală şi de Sud. Universităţile din România incluse în clasament:

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (poziţia 7)

Universitatea de Vest din Timişoara (poziţia 29)

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (poziţiile 31-40)

Universitatea din Bucureşti (poziţiile 31-40)

Universitatea de Medicină şi Farmacia Grigore T. Popa din Iaşi (poziţia 41+)

48 recommended
163 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »