Mihaela Velicu, actriță: “Rămân în țară”

- - 22- 909 vizualizari

Mihaela Velicu, douăzeci și nouă de ani, actriță. Actriță de teatru în orașul București. La zi, poate fi văzută în unsprezece spectacole, dintre care în cel puțin unul – “Pentru o mai bună înțelegere” (de Mimi Brănescu), la Teatrul Metropolis – este inubliabilă. E din Constanța. Nu a intrat din prima la UNATC. A făcut un an de Arabă-Spaniolă și încă un an de Marketing. A lucrat într-un call-center. Vindea antene parabolice.

Primul său rol, cât încă era elevă de liceu: Furnica, în „Greierele și Furnica”, la un festival de teatru cazon, la Sibiu. Încurajată de succesul său ca Furnică, domnișoara Velicu a urmat cursuri girate de regretata actriță Stela Popescu. A făcut atunci un scurt-metraj, pentru care a primit laudatio de la doamna Stela. În teatrul mare, a debutat chiar la Național, la Afrim – era încă studentă, făcea figurație. 

Cât încă era la master, a fost recrutată în trupa lui Victor Ioan Frunză. La un moment dat a ales să meargă pe drumul unui freelancing total. Când ajunsese să joace puțin și publicul era gata să o uite, a salvat-o Lia Bugnar (https://www.viitorulromaniei.ro/2014/09/22/cine-este-lia-bugnar-descoperirea/). Domnișoara Velicu este, acum, o actriță foarte ocupată ocupată. 

Recent s-a vopsit atât de blondă încât a stârnit uimirea în lumea teatrului bucureștean. “Ce-o fi cu Velicu?”, se întrebau, pe la colțuri, actorii. Ce să fie?A jucat într-o reclamă care se va difuza în Elveția. La un medicament împotriva alergiilor. Și așa au vrut elvețienii să arate: foarte blondă. 


Mihaela face treizeci de ani în septembrie, dar arată de șaptesprezece. Foarte emotivă, nu-i place să vorbească despre sine, preferă vocea personajelor. Nu îi plac, deloc, constrângerile. 

E ambițioasă și talentată și o să mai auziți dumneavoastră de ea. Nu vrea să emigreze. Și-a făcut un rost aici, acasă.  

Mihaela Velicu, cine ești tu și de unde ai apărut în viața noastră?

Asta e prima ta întrebare?

Îmi pare rău, nu s-a putut mai mult. Asta este, ca să facem cunoștință. Până acum, prin metode specifice, am aflat următoarele: pentru prieteni, Miki, actriță. Etate: 29 ani. Rezidență: cartierul Vitan. La bază, din provincie. De la țară?

Am crescut și la țară, dar m-am născut la Constanța. În ’88. Fac treizeci de ani în septembrie.

În zodia Balanței.

Da. Cu ascendent în Vărsător.

Și asta e bine?

Asta e ceva nepământean. Nu sunt într-un semn de Pământ. Nu mi-e ușor (râde).

Ați ajuns la o vârstă. Iată, cu ea, a venit și consacrarea. Ați urmat cursuri de specialitate, sunteți actriță cu acte la mână?

Da. Am urmat cursurile de Arta actorului, la UNATC, și Masterul, tot la UNATC. Am terminat în 2014. Am terminat la clasa domnului Doru Ana si masterul la domnul Gelu Colceag.

2012. Am auzit eu de generația asta. Cu cine ați fost dumneavoastră colegă?

Cu Alexandru Bogdan, Raluca Aprodu, Alexandru Călin, Alina Rotaru, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică…

Sunteți oaia neagră a generației dumneavoastră?

Fiindcă nu sunt angajată?

N-am vrut să spun eu asta.

Da, e un fapt. E un fapt care a născut în mine și invidie, am avut și acest moment, dar a trecut.

Nu vă merge cartea de muncă nicăieri.

Nu. A mers un pic, când am venit la București, că nu m-am apucat direct de actorie.

Pot să vă întreb ce meserie ați avut înainte de a fi actriță?

Am fost agent de vânzări la un call-center.
Și ce ați vândut?

Am vândut antene parabolice.

Munca îl înnobilează pe om.

Nu cred întotdeauna asta, dar…

MIHAELA VELICU NU ȘTIA CINE ESTE BRECHT


Ne-am făcut, așa, o idee generală. Acum o luăm serios, cu începutul. Tu ești din Constanța; o fată tânără de la malul mării, fiind  aproape un pescăruș, am putea zice. Mergeai pe la teatru, ai trăit într-un asemenea mediu? De unde atracția asta?Sau ai origini proletare, sănătoase?

Județul Argeș, comuna Bârla, sat Urlueni. Tata e de-acolo.

Și mama dumneavoastră?
Din Constanța.

Unde ați copilărit?

Kilometrul 5.

Nu știu ce înseamnă asta.

E undeva la marginea orașului. Până la 10 ani, am stat pe o stradă vizavi de unitatea militară, pentru că tata este un fost maistru militar; mama este contabilă. Și când s-au despărțit, ne-am mutat la casa părintească a mamei, la curte.

Și actoria cum a apărut în viața dumneavoastră?

Nu am mers la teatru, nu am știut absolut nimic despre teatru, nu știam cine sunt Stanislavski și Brecht.

Dar Jean Constantin?

Cumva, dar nu pot să te asigur nici de Jean. La liceu eram într-o trupă de dans, „Shadows” – mi-a plăcut foarte mult să dansez, voiam să mă fac dansatoare.

Erați numai fete?

Da, la buricul gol.

Aveați cercel în buric?

Da. L-am scos, la 19 ani. Am urmat niște cursuri de actorie la 17 ani – la „Pygmalion” –, o instituție a Stelei Popescu.

Ai făcut actorie cu doamna Stela Popescu?

Da.

Acea doamnă Stela Popescu?

Da. Am primit niște pliante la liceu…

Ce liceu făceai tu?
„Mihai Eminescu”, filologie, unde m-am mutat în clasa a IX-a (de la „Traian”, mate-info). Știi liceele?

Vag. Știu „Mircea cel Bătrân”…

Da, „Mircea cel Bătrân” e de top. Dar și „Mihai Eminescu” e. Colegiu Național! Era deja colegiu când am intrat eu. N-am zis degeaba despre trupa „Shadows”, pentru că am dansat la Cercul Militar din Constanța și m-a văzut chiar seful Cercului, care făcea și niște scenete; el mi-a propus să joc în „Greierele și furnica” (eu aș fi fost Furnica) la un festival de teatru cazon, la Sibiu. Și m-am dus, la 17 ani, să joc Furnica, într-un cadru ostășesc.

Și v-ați consacrat ca Furnică?

Se pare că da! (râde)

Și cu doamna Stela Popescu?

M-am dus eu. Am plătit cursurile… După Furnică, pentru a aprofunda meseria.

Deja simțisei fiorul sfintei scânduri. Elevă de liceu, primești un pliant, pe care scria: „Doamna Stela Popescu vă invită…”

…la cursurile de actorie „Pygmalion” din Constanța. Nu am lucrat cu dumneaei. Am avut două întâlniri: la început și după o lună, când i-am arătat scurtmetrajul pe care l-am filmat în parcul de lângă Colegiul „Mircea cel Bătrân”. Am lucrat cu un actor care a terminat la Sanda Manu, Dorin Eugen Ionescu, pe care, când am venit la București, l-am și contactat ca să mă pregătească pentru UNATC, după ce am ratat admiterea la Arabă-Spaniolă.

CELE DOUĂ EXTREME DIN VIAȚA MIHAELEI VELICU

Stai un pic, că mergi prea repede! Suntem la etapa în care ai primit un pliant la liceu, de la trimișii doamnei Stela.

Vreau să scap mai repede! (râde). Am făcut un scurtmetraj. Eu eram o fată care se droga, lua pastile.

Gira doamna Stela așa ceva?

Ea nu știa. Așa era scenariul (râde). Eu făceam ce mi se dădea, pentru că nu aveam cunoștințe, nu știam cu ce se mănâncă. Dacă trebuie să joc o drogată, asta fac.

În realitate erai o fată rebelă sau cuminte?

Am avut două extreme: cât am stat cu tata, care era în cadrul Armatei și m-a crescut într-un anumit fel, am fost foarte cuminte – unde mă puneai, acolo stăteam –, după care am avut o adolescență teribilistă. Când am venit la București și puteam să fac orice, m-am potolit. Am ajuns iarăși în cealaltă extremă.

Am înțeles. Ai făcut și acest scurtmetraj, în care consumai stupefiante, și a venit momentul să îți alegi și tu un drum în viață.

Da, așa s-a întâmplat..

Și, în loc să dai la actorie, ca o fată cuminte, ai mers la Limbi Străine.

Am vrut să fac bani.

Cum te gândeai să faci bani?

Ei, uite, logica există! Am dat douăsprezece admiteri la Universitate: Comunicare Și Relații Publice, Relații Internaționale și Studii Europene și altele… Am dat examen și la Araba-Spaniolă și unul foarte greu, de altfel. Am ales Arabă-Spaniolă, ca să mă fac interpret de conferințe. Am auzit eu că un interpret de conferințe câștigă undeva la 3000 de euro pe lună; am mușcat momeala. Și am făcut un an. Și mi-am adus aminte că de fapt eu vreau să fac Teatru și un an mai târziu am dat la teatru.

Ai intrat?
Nu.

Și ce-ai făcut?

Mi-e rușine să zic!

Te-ai lăsat și de arăbească și ai rămas și neluată la facultate?
Nu, m-am dus la altă facultate, la Româno-Americană, la „Marketing”.

Ce să faci acolo?

Nimic, tot așa, iluzii că voi avea o meserie.

Așadar, prima oară ai căzut la UNATC.

Da.

Și a doua oară ai căzut?

Da.

Și a treia oară ai căzut?

Nu. A doua oară căzusem, dar am intrat, printr-un mare noroc, fiindcă s-au suplimentat locurile. Am forțat norocul. Practic, eu trei ani la rând am fost anul I, la diferite facultăți din orașul București.

Mereu boboacă. Unde ai locuit în tot acest timp ?

Un timp am stat în zona „Mașina de pâine”, pe la Obor. Cât am făcut arabă, am stat la cinci minute de facultate, pe strada Jules Michelet, la o prietenă. Am plecat trei prietene din Constanța, și una dintre ele avea un apartament. Nu îi plăteam chirie; achitam întreținerea și celelalte facturi.

Ai fost o elevă conștiincioasă la arabă și spaniolă?

Da, până când m-am angajat la call center, că am vrut să am totuși și ce pune pe masă (râde).

Și la call center în ce limbă vorbeai?

Engleză și română.

Și acum mai ești în stare să susții o conversații în spaniolă, engleză, arabă, franceză și germană etc.?

În arabă, nu.În spaniolă și engleză, da. Franceză nu am făcut. Germană înțeleg, dar nu sunt în stare să traduc Și am dat bacul la italiană, dar asta e o altă poveste.

MIHAELA VELICU ȘI “BĂIATUL DIN BROOKLYN” CARE I-A SCHIMBAT VIAȚA

În sfârșit, ai reușit să te vezi studentă la UNATC. Impactul cu lumea tinerilor viitori actori a fost devastator, cum a fost? Ți-a plăcut acolo, te-ai simțit și tu ca peștișorul auriu în apă? Le-ai zis: „Eu am fost Furnica la unfestival cazon!”?

Primul an a fost foarte greu, pentru că aveam colegi care știau deja mult, făcuseră teatru prin licee, știau cine-i Brecht. Mi-a rămas asta cu Brecht pentru că… S-a exprimat cineva, la un moment dat, cam așa: „Omul ăsta e brechtian!” Și eu nu știam ce vrea să spună autorul.

Anul I, greu!

Greu, am stat foarte mult în bibliotecă.

Și din ce trăiai? Te țineau ai tăi pe mâncare și băutură?

Nu, încă lucram la call center, weekend-urile. De-asta zic că a fost foarte greu, pentru că sâmbăta dimineața aveam un curs la UNATC, până la ora 13:00, de la 14:00 eram la call center până seara la 22:00, iar duminica toată ziua în call center, ca să câștig 1000 de lei pe lună, să mă întrețin. Stăteam la cămin.

Da, dar uite, mai târziu ai cules roade.

Am cules. La un moment dat nu am mai putut să merg și la call center și am fost asistentă la o școală de actorie. Cred că eram anul II sau III, déjà.

Ai făcut și facultate, și master și te-ai trezit la o etate respectabilă, în jur de 25 de ani, că ai o meserie la bază și niciun loc de muncă.

Da. Și nici nu lucrasem prea mult. Făcusem patru-cinci scurt-metraje în facultate cu studenți de la regie, dar nu pot să spun că jucasem prea mult. Unul dintre ele a și circulat prin festivaluri.

Și te-ai dus și tu peste hotare?

Când eram la Master, m-am dus peste hotare cu „Cântăreața cheală”, un spectacol de teatru, în America, la Sankt Petersburg, la Paris și în Ungaria.

Și în rest?

Și în rest, chiar înainte să-mi dau disertația la master – pe care de altfel nici nu mi-am mai dat-o – am fost luată de domnul Victor Ioan Frunză în trupa lui. Și am jucat în „Visul unei nopți de vară”, „Steaua fără nume”, „Tartuffe” și „Mobilă și durere”… Era déjà anul 2015.

Și ochiul maestrului Frunză de unde te-a cules? Cum s-a oprit asupra dumitale? 

Am fost la un casting, chemată de actorul George Costin. Și apoi la multe lecturi.Și m-a văzut în „Stele în lumina dimineții”, spectacolul de disertație. Și de-acolo mi-a propus să fiu pe dublu cu Irina Bucescu în „Mobilă și durere”.

Câte spectacole ai făcut în trupa domnului Frunză?

Patru.

Ce s-a întâmplat după? 

Nu mai sunt în trupă. Noi, în viață, facem niște alegeri, dar nu știm sau, poate, nu înțelegem consecințele alegerilor noastre. Ca tot omul, îmi doresc să aleg bine. Dacă am greșit îmi doresc să mă iert și să fiu iertată. Oricum după au fost niște ani foarte grei pentru mine.

Moment de cumpănă pentru tine.

Da.

Ai făcut o alegere, ai preferat să devii freelanceriță integral. Ți-a fost greu să trăiești astfel?

Da.

S-a făcut foamea?

Da. S-a făcut.

Silueta e așa de la foame sau e genetică?

(râde). De la eforturi. Am început să am mai multă grijă și să fiu atentă la ce mănânc. Și fac sport.

Ce sporturi practicați?

Am practicat box.

Unde l-ați practicat pe box?

În clădirea unde a avut loc tragedia de la „Colectiv”, la nea Mircea. M-am lăsat, pentru că s-a întâmplat tragedia și nu mai puteam să trec pe acolo, erau numai lumânări, era… Acum practic yoga și mă duc la sală. Fac și cycling.

Păreți să aveți o situație financiară stabilă în momentul ăsta. Câte locuri de muncă aveți, în câte spectacole vă putem viziona?

„Brooklyn Boy”, regia Cristi Juncu, „Visul unei nopți de vară”, „Tartuffe” direcția de scenă Victor Ioan Frunza, „Doua liniute” si „O piesă deșăntata” ale Liei Bugnar.

Și Lia de unde te-a luat?

După multă foame, multă frustrare, într-o seară mă sună Lia.  Care mă văzuse în facultate. Și-a adus aminte de mine. M-a văzut și la Gala HOP, unde am fost ceva de neprivit, și totuși…

Are fler Lia.

Are fler Lia. Pe lângă asta, mai are și un suflet care pe mine mă uimește. Dacă e să mă-ntrebi – nu știu dacă să scrii asta, deși Lia o știe –, eu cu ea am repetat cinci zile pentru fiecare proiect. Că a trebuit s-o fac din scurt. Și am învățat enorm de la ea în doar cinci zile. Pentru că are ochi, pentru că este și actriță, pentru că și scrie, și regizează, și are acest talent de a-ți pune în cap totul cu analogii, nu inhibă.Am imaginea cu ea când stăteam în bucătăria ei și făceam un monolog la „Deșănțată”… Nu i-am zis asta niciodată: de atunci am iubit-o. Trebuia să fac un monolog și eu sunt foarte emotivă de fel. Acum am început să mă relaxez. Tremuram, că încercam s-o impresionez, să nu regrete că m-a luat, să aibă încredere în mine – gânduri din astea. Și ea le vedea! Tăcea, nu spunea nimic.Mă privea încurajator. Lia pentru mine e un talisman pentru ca imediat după a apărut Mimi Brănescu și mi-a propus un rol superb în “Pentru o mai bună înțelegere”, un text scris și regizat de el la Teatrul Metropolis. Nu mi-a venit să cred. Asta a fost o întâlnire importantă pentru o mai bună înțelgere a meseriei. Nu știu cum să-i mulțumesc.

„Deșănțata”, „Două liniuțe”, „Copilașul din Brooklyn”, „Pentru o mai buna intlegere”, două spectacole în direcția de scenă a domnului Victor Ioan Frunză – ar fi vreo sase spectacole în care vă putem vedea, până acum. Mai aveți?

Da. Trei spectacole de copii la Apollo (n.r. – Centrul cultural „Apollo 111”). Acum repet un spectacol la Apollo, cu Iris Spiridon. Și am un proiect cu Erwin Șimșensohn, din iunie.

Ajungem la vreo zece spectacole. E bine.

Da. Și asta a pornit de la faptul că Lia m-a sunat.

La Constanța ai jucat vreodată? În fața familiei? 

A venit mama. Acum o lună, pentru prima oară la „Domnisoara Poimaine si joaca de-a timpul”, un spectacol de copii regizat de Antoaneta Zaharia.

A plâns? Ați plâns amândouă?

Eu, nu. Ea a plâns,pentru că m-am și dus în direcția asta. Producătoarea e din Constanța, cea care taie biletele e din Constanța, eu eram din Constanța. Și am vorbit înainte de spectacol de chestia asta, că era și învățătoarea producătoarei în sală și i-am zis: „Dacă tot zici in prezentare de învățătoarea ta, zi și de mama, te rog! E și mama actriței în sală!” Și am emoționat-o.

MIHAELA VELICU REZISTĂ PRIN BUN-SIMȚ

Aveți timp liber, domnișoara Velicu?

Da, mai am. Dar sunt extreme: ori am foarte mult timp liber, de exemplu două zile la rând în care nu am nimic în program, ori plec dimineața și mă întorc seara.

Ce faceți în timpul dumneavoastră liber?

Stau cu câinele meu. Are trei ani. Îl cheamă Picap.

Cinema. Casting-uri eșuate?

Am fost la maximum trei casting-uri de film în viața mea.

Rămâi actriță, nu te mai întorci la call center?

Da, rămân actriță.

Îți iei angajamentul în fața cititorilor?

Da.

Rămâi și în țara noastră sau pleci, te pierdem?

Rămân în țară. Îmi place în România. Îmi plac oamenii de care m-am înconjurat.

Dă-mi câteva exemple de oameni de carete afli înconjurată!

Raluca Aprodu, Alina Rotaru, Alex Bogdan…Îmi plac întâlnirile cu Lia. Și, dacă mă întrebi ce-mi doresc, într-adevăr, îmi doresc să joc, să mă stabilesc într-un teatru.

Ai dat vreun examen din ăla, să te angajezi?

Da, da, da.

Unde?

Am dat la Nottara. A fost un loc. L-a luat o altă actriță.

Cum reușiți dumneavoastră să vă înfrânați emoțiile, fiind atât de emotivă de fel? Cum gestionați emoțiile din timpul spectacolului?

Mă ascund. În vorbele personajului. Și eu m-am întrebat. Mi-e mai ușor să vorbesc cu vorbele altuia. Asta e de titlu! (râde)

Sunteți fericită, domnișoara Velicu?

Ah, nu, asta nu e, nu știu ce e fericirea!

Dumneavoastră, actorii freelanceri, vara faceți foamea?

Am învățat de la 17 ani, de când am fost la spectacolul de teatru cazon, că furnica trebuie să strângă provizii.
Ce pasiuni aveți dumneavoastră? Ce vă place, în afară de teatru?

N-am fost niciodată fanatică după ceva, adică să am jurnal, să pun poze, să cred cu tărie în ceva, să am eroi, să îmi placă neapărat o formație – nu, n-am pasiuni de felul ăsta.

Iubesc animalele – asta e o pasiune. Îmi place să fac sport, îmi place să dansez – astea sunt pasiuni.

Unde vrei să te duci în vacanța de vară în acest an?

În Italia; n-am fost niciodată.Am înțeles că în sudul Italiei e foarte frumos.

Dar în România, dumneata umbli?

Nu prea. Am fost prin Rădăuți când eram mai mică; mi-a plăcut. Nu prea am umblat așa, cu cortul (râde). Poate că mi-ar plăcea, dar sunt influențată de anturaj. Nu m-am băgat eu într-o gașcă din asta de exploratori! Sau poate că nu mi-ar plăcea, nu știu ce să zic. În rest, citesc. Acum citesc Iată-mă de Jonathan Safran Foer. Când sunt liberă, prefer să mă plimb prin parc. Apropo de pasiuni, habar n-am care e pasiunea mea, m-ai încuiat cu întrebarea asta, știu că îmi plac foarte mult oamenii și îmi place să stau cu ei, merg pe la ei pe-acasă, îmi place să gătesc, să mă uit la seriale, la filme… Nu știu care e pasiunea mea!

Dumneata ești angajată social și civic, te uiți la țara noastră, ești dintre cei care protestează, care participă la marșuri?

Când e cazul, da. Dar am nevoie de oameni care să-mi spună asta. Nu mă întreba de politică, nu mai urmăresc, pentru că mă obosește!

De când s-a întrerupt urmărirea?

Ultima oară când am mers în Piață a fost când au vrut s-o demită pe Kövesi. Mă duc, iau atitudine, dar în rest, nu mă uit… Mă interesează, dar mă obosesc. Mi se pare că treaba mea e alta. Poți să reziști în multe feluri: de exemplu, să nu spargi semințe în fața blocului, să nu arunci gumă de mestecat pe jos, să vorbești frumos, să știi ce vorbești și, dacă nu știi ce vorbești, să spui că nu știi.

MIHAELA VELICU ȘI SINCERITATEA COPIILOR

Vin admiratorii și admiratoarele dumitale să arunce cu garoafe în tine la sfârșitul spectacolelor?

Nu, și îi rog să nu facă asta niciodată! Doamne ferește! Ăsta este un coșmar!

Ai primit vreodată o floare la sfârșitul spectacolului?
Da, dar nu-mi plac florile moarte.

Nici copiii nu îți aduc nimic?

Am o mămică de la care primesc e-mailuri.Sunt drăguți copiii.

Dar vreau să te întreb altceva. Huiduită ai fost? Ți-au zis, Doamne ferește, „Ieși afară, blondă ordinară!”? Ți-au adresat injurii?

(râde) Bună rima! Cu copiii, ce-i drept, mi-a fost greu la început. De-acum sunt cinci ani de când fac chestia asta și i-am prins un pic. Cu copiii trebuie să fii incredibil de sincer; dacă te prind cu minciuna, o zic, n-au filtru. La un moment dat, o fetiță mi-a sabotat tot spectacolul, vorbind peste mine. Rolul pe care îl joc eu e al unei fetițe care nu vrea să mai doarmă niciodată; își pune o dorință și somnul nu mai vine la ea. Și noaptea mănâncă ciocolată, face dezordine, se joacă. Și m-a sabotat: „Nu e bine ce faci, nu țin cu tine, nu-mi place de tine!” Spunea încontinuu: „Nu te cred că faci asta, nu, nu, nu!” A vorbit peste mine tot spectacolul. Am lăsat-o, n-o băgam în seamă, nu știam cum s-o iau. N-am avut harul, n-am știut ce să fac – până la finalul spectacolului, când mi-a zis: „Ok, stop!” Și-a făcut o armată de fetițe în spate: „Cred că știu cum să te ajut! Știi de ce o fac?” – o fetiță de 5 ani! „Pentru că te iubesc!” M-am uitat în ochii ei, m-am dus la ea, am pupat-o, am luat-o în brațe, i-am zis: „Mulțumesc!” și de-acolo era, într-adevăr, soluția, că trebuie să facem un ceai bun – cu tei, verbină, mac, mușețel – ca să vină somnul.„Și fă-ți curat, că e dezordine!” Dar de altceva nu am avut parte. Astea-s drăgălășenii! Să arunce cu ouă-n mine, nu.. Astea sunt experiențele cu copiii, spectacolele fiind interactive.În rest, la teatru, lumea e civilizată. Chiar dacă se plictisește, la final se ridică în picioare și te aplaudă.

Dumneata știi să cânți sau doar să dansezi?

Am fost la „Tip Top Mini Top” când aveam 4 ani.

Vă e frică de succes?

Nu știu… Ce e succesul? Îmi doresc, ca toată lumea, să fiu iubită – de-asta și faci meseria asta, fiindcă îți dorești afecțiune.

Să tragem o concluzie! Practici această meserie de… câți ani? 

Din 2011, când am avut primul contract la Național.„Avalanșa”, Afrim. Eram în figurație acolo, cu o burtă de gravidă. Eram anul II la facultate.

Cochetezi cu ideea întemeierii unei familii? Vrei să te măriți, să faci trei copii? Familie tradițională?Sau, dimpotrivă, adopți un stil LBGT? Care e poziția ta ideologică? Votezi cu stânga, cu dreapta?

Susțin oamenii care se iubesc, indiferent de vârstă, sex și origine socială.

Spune-mi, ce notă ți-a dat Stela Popescu, după ce ai făcut cursurile de actorie girate de dumneaei ?
Mi-a dat nota maximă. Era un om foarte viu. Mi-a zis cuvinte mari, dar eu uit repede cuvintele mari. Tot timpul am o ureche ascuțită la tot ce e rău despre mine; la ce e bun…

De ce ați devenit, peste noapte, atât de blondă (n.r. – actrița a adoptat o coafură nouă).

Pentru o o reclamă. Fac reclamă la un medicament antialergic. O să fie difuzată în Elveția.

Am mai făcut una, dar tot pentru străini. Pentru Suedia, de data asta, la mâncare pentru pisici. Românii nu mă vor! Treaba lor! Eu îi vreau (râde)!

CITAT

„Îmi doresc, ca toată lumea, să fiu iubită – de-asta și faci meseria asta, fiindcă îți dorești afecțiune.”
MIHAELA VELICU, ACTRIȚĂ

22 recommended
comments icon 0 comments
909 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !