A plecat din România în 2007, pe când avea 25 de ani, pentru a studia istoria artei la Harvard. În 2011, în ultimul an de licentă la Harvard, a fost acceptată la doctorat în istoria artei la Universitatea Columbia .

Vorbește despre artă că fiind ceva extrem de fragil, un lucru care ține mai degrabă de spiritualitate și izvorăste din oameni. A scris poezii și teatru, iar după liceu a luat calea „visului american”. Se bazează pe principii simple și sănătoase de viată. Atunci când face un lucru, se asigură că l-a făcut cât a putut de bine.   Își dorește că oamenii, în general, să aibă mai multă încredere în ei și să fie capabili să își vadă potențialul și să îl folosească spre a face bine.

 Este promotor al frumuseții într-o lume care, spune ea, are nevoie din ce în ce mai mult de frumos. Aspiră să inteleagă sensul vieții și motto-ul ei, moștenit de la familie, este „fă bine în tot ceea ce faci”.

Iată, povestea Soniei Coman, omul, artistul, produsul invătămantului românesc și al universitătilor de top din lume:

 Spune-ne puțin despre ține. Cine ești și de unde vii? Care este povestea vieții tale? 

Sonia Coman: M-am născut și am crescut la Constanța, pe malul Mării Negre, pană la absolvirea liceului, când am plecat de acasă pentru a urmă studiile universitare la Harvard în Statele Unite ale Americii. Înainte de această schimbare, sub îndrumarea părintilor și a unor mentori deosebiți, am pictat și am scris poezii și teatru, am publicat două cărti de poezie, am invătat limbă japoneză și am înființat și coordonat, la Constanța, un centru educațional de cultură japoneză. La Harvard, mi-am continuat studiile de arte vizuale, literatură japoneză și istoria artei, specializându-mă în  artă franceză de secol XVIII, în urmă unui stagiu la muzeul Louvre din Paris. După absolvirea facultătii, am petrecut 7 ani la New York, unde am obținut recent doctoratul în istoria artei, cu dublă specializare în artă franceză și japoneză, la universitatea Columbia. Acolo am și predat un curs al meu, despre obiectul ceramic folosit că instrument diplomatic, în diferite epoci și culturi. Anul trecut mi-a fost publicată a treia carte de poezie, cuprinzând poeme haiku și ilustrații proprii, iar anul acesta, din toamnă, mă voi mută la Washington pentru a-mi continuă activitatea de cercetare la muzeul Freer al instituției Smithsonian.

 De ce ai ales Harvard? Și care este cel mai important lucru pe care l-ai invătat aici? 

Sonia Coman:  Când am decis să aplic la universităti din Statele Unite, m-am orientat spre cele de tipul „liberal arts” și m-am limitat la cele care ofereau burse complete studenților străini. Formulă „liberal arts” m-a atras, deoarece îi permite studentului să își croiască propriul drum educațional, urmând cursuri în mai multe discipline și totodată specializându-se într-un domeniu pe care îl alege în anul ÎI sau III. Având în vedere pasiunea mea pentru literatură, arte plastice și istorie, această structură mi s-a părut potrivită.

A fost o mare bucurie să primesc oferte de admitere de la Harvard și Princeton pecoasta de Est și de la Stanford în California. Când a venit momentul să aleg, m-am gândit că Harvard-ul are profesori de la care aș fi vrut în mod special să invăt; în plus, fusesem deja la Boston, la o conferintă internatională de haiku, și aveam cunoștințe și prieteni în acest oraş, toţi poeţi, ceea ce a făcut ca Boston-ul să pară cel mai aproape de noţiunea de (o nouă) „acasă.”

În cei 4 ani petrecuți la Harvard, am învățat foarte mult și m-am format profesional și personal în multe privințe. Dacă este să mă refer la cea mai importantă lecție din această perioadă, aș menționa diversitatea de perspective intelectuale și de viață de care eram înconjurată, atât în rândul profesorilor cât și printre colegi. Aceste moduri diferite de a înțelege lumea mi-au extins orizontul de cunoaștere și mi-au dat posibilitatea de a-mi remodela propriile valori.

Te-ai îndreptat spre Universitatea Columbia din New York. De ce?

Universitatea Columbia este o instituție de excepție în multiple domenii și renumită pentru departamentul foarte bun de istoria artei. În plus, am dorit să studiez cu o anumită profesoară, care predă la Columbia; nu regret deloc decizia, întrucât îndrumarea ei pe parcursul doctoratului a fost excelentă și o consider acum o a două mamă. Nu în ultimul rând, Columbia se află la New York, acest fascinant centru multicultural care poate fi considerat și capitală artistică pe plan mondial.

Cât de importante sunt studiile pentru un artist? De ce există percepția conform căreia un artist are nevoie doar de talent și creativitate?

Desigur, talentul, creativitatea sunt ingrediente esențiale pentru un artist. Studiile cultivă talentul și canalizează creativitatea. În domeniul artistic propriu-zis, studiile îi oferă artistului uneltele necesare pentru a-și exersa talentul și a-și transmite mesajul. Cu acestea fiind zise, studiile în alte domenii, oricât de îndepărtate de arealul artistic, pot ajută enorm, întrucât îi redau artistului o cunoaștere mai aprofundata a lumii pe care o zugrăvește. Această cunoaștere, indiferent de unghiul adoptat (științe naturale, științe sociale, teologie, etc.), poate îmbogăți operă de artă și legibilitatea mesajului ei.

Cum e viața în America?

America are multe culturi și comunități diferite, de aceea experiența americană este dictată în mare măsură de zonă în care locuiești, de cercul de colegi și prieteni pe care îi ai, de profesia și aspirațiile fiecăruia. Pentru mine, viața la New York a fost o provocare și în același timp o binecuvântare, mai ales datorită activității culturale la care am participat în diverse ipostaze, de la organizator la consumator. Am avut ocazia să petrec un timp în statul Connecticut și să vizitez statul Arkansas de câteva ori; aceste experiențe mi-au arătat că există mai multe Americi și că fiecare are problemele ei, dar și aspecte pozitive care merită descoperite și apreciate.

Ce ar trebui să se întâmple în România pentru a luă în considerare ideea de a reveni aici?

Nu exclud această posibilitate. Unele dintre inițiativele și proiectele de acasă despre care aflu-de exemplu, noul Muzeu al Textilelor din Hunedoara sau programele dezvoltate de comunitatea Code for România-îmi reînnoiesc speranța într-un viitor bun pentru România. În spațiul cultural, sper să crească nivelul de rigurozitate în organizarea expozițiilor și prezentarea exponatelor în muzee, mai ales cele mai mici și din afară capitalei. Sper, de asemenea, că cercetătorii din instituțiile românești să se angajeze tot mai intens într-un dialog cu colegii lor din alte zone ale lumii, pentru a stimula schimbul de idei și pentru a atrage atenția comunității internaționale asupra studiilor românești.

Cum reactioneză străinii când le spui că vii din România?

La Boston și la New York, cei cu care am vorbit despre țara mea natală erau foarte curioși să știe mai multe despre frumusețile naturale ale României, despre istoria ei, mai ales cea recentă, de după Ceaușescu. Atunci când menționez că sunt din România, mulți mă întreabă cum este sistemul educațional de acolo și care a fost experiența mea că elevă înainte de a mă mută în SUA. Majoritatea celor cu care am vorbit nu știu nimic despre învățământul românesc și cum mulți dintre aceștia sunt la rândul lor profesori, îi interesează acest subiect în mod deosebit.

Ce părere ai despre noua generație?

Am avut recent ocazia de a cunoaște o tânără proaspăt absolventă de Harvard. Am stat de vorba la clubul universității din New York. Deși diferență de vârstă dintre noi e mai mică de 10 ani, m-au frapat anumite diferențe, mai ales legate de rolul tehnologiei în viață ei, mult mai mare decât cel pe care îl joacă în viață mea. Desigur, acesta este doar un exemplu și nu vreau să generalizez, dar mi se pare că evoluția extrem de rapidă a tehnologiei afectează foarte mult nouă generație și distanță dintre generații. Totul pare să se petreacă mai repede pentru ținerii de astăzi, în timp ce sunt copleșiți de informația disponibilă online care variază de la adevărat la fals și care inundă mințile, deseori interferând cu procesul de gândire. Un profesor al meu de la Columbia-Jonathan Crary-a publicat recent o carte, intitulată 24/ 7: Late Capitalism and the Ends of Sleep, care cred că face o bună analiză a lumii non-stop care modelează nouă generație.

Cum vezi viitorul? Ce planuri ai?

În viitorul apropiat, intenționez să public o carte despre cercurile sociopolitice ale lui Freer, fondatorul muzeului cu același nume de la Washington, și să organizez în America o expoziție de ceramică franceză și japoneză, făcând astfel cunoscute publicului contribuțiile tezei mele de doctorat. Am în plan, de asemenea, să continui să mă perfecționez că poet și să public o nouă carte de poezie care să cuprindă atât fome fixe, că de exemplu cele de inspirație japoneză, cât și poeme în proză și în formă liberă. Sper că activitatea mea să evidențieze frumosul, într-o lume care are nevoie de frumos, și să redescopere fragmente de istorie culturală-mai bune sau mai rele-care ne pot servi că lecții pentru viitor.

Care este cel mai mare vis al tău?

Am multe, multe visuri și ierarhizarea lor se mai schimbă cu timpul, dar unul rămâne constant și este și un fel de deviza, acela de a înțelege sensul vieții atât cât pot de bine și să fac, pe cât posibil, numai lucruri folositoare, nu doar mie, ci mai ales celor din jur. Mă bucur să știu că motto-ul familiei mele (pe linie maternă, familia Perieteanu) era „age quod agis” (fă bine în ceea ce faci) și aspir să îl urmez.

Ce te inspiră în procesul de creație?

Sursele mele de inspirație sunt propriile emoții și sentimente, complexitatea tulburătoare a psihicului uman și frumusețile naturii, prin care-așa cum scria poetul american Robinson Jeffers-ni se dezvăluie prezența divină.

Care este povestea cu Japonia? Ce te leagă de ea?

Am început să învăț despre cultură tradițională japoneză la doar 10 ani, când am încercat pentru prima data să citesc și să scriu haiku. De atunci, am urmat un lung proces de învățare a limbii, literaturii și artelor japoneze, care m-a făcut să descopăr o țara fascinantă, o țara a contrastelor, a cărei cultură contemporană-deși pare foarte diferită-se leagă profund de tradiție și de trecut. Sunt recunoscătoare și onorata să am prieteni minunați în Japonia. Universul japonez va avea întotdeauna un loc special în sufletul meu.

Ce ai schimba în lume?

Mi-aș dori o lume în care oamenii să fie mai conștienți de ei înșiși, de potențialul lor. Visez la o lume în care oamenii să își folosesc acest potențial pentru a promova demnitatea umană și coexistență comunităților de culturi diferite. Cred că o viață spirituală, o apropiere de frumos și o cultivare simultană a modestiei și a încrederii de șine sunt căi sigure de a ne apropia de o asemenea existența. Sper să urmez eu însămi aceste căi și să îndrum pe alții aceste direcții.