a

Artiștii care pictează Bucureștiul în culori vii. Bianca Lascoi: „Arta stradala prin picturile murale e o formă de artă modernă care e clar diferită de ideea de vandalizare”

- - 36- 874 vizualizari

Bucureștiul prinde culoare, iar multe dintre clădirile gri capată viață. Mai mulți artiști ambițioși lucrează la patru picturi murale de dimensiuni impresionante, pe care le vom zări în oraș, în cadrul primului festival de artă stradală, numit ,,Outline”. Noi am stat de vorbă cu Bianca Lascoi, PR festivalului OULTINE.
  Ce înseamnă OULTINE Festival? Care este povestea din spatele acestui festival și ce înseamnă pentru București? 

Bianca Lascoi: OUTLINE este primul festival de street art din București. Povestea OUTLINE a început în urmă cu mai bine de un an când împreună cu colegii din Asociația EDIT ne-am gândit cum ar arată un astfel de festival în București. Având în vedere că în toate marile capitale ale lumii conceptul de artă stradală este mult mai bine definit decât la noi, unde nu există aproape deloc astfel de lucrări, am identificat o nevoie a Bucureștiului în acest sens și pentru că suntem de obicei foarte creativi și entuziasmați de tot ce e cool am zis: Hai să facem asta! Hai să fim noi cei care vin cu ideea unui astfel de concept în Capitală. Zis și făcut. Am scris proiectul și l-am prezentat instituțiilor aflate în măsură să ne ajute și să ne susțină. La rândul lor partenerii noștri instituționali au fost de acord cu ideea de a educa puțin populația în ceea ce privește arta stradală, așa că au fost bucuroși să se alăture. Toate aceste proceduri au durat însă ceva, așa că am amânat pentru această vara festivalul tocmai pentru a avea vremea bună la dispoziție. Era aproape imposibil ca artiștii să picteze iarna, așa că lucrurile au început abia în această vară.

 Ce clădiri vor fi pictate și ce v-a determinat să le alegeți?

Bianca Lascoi: Este prima editie a festivalului OUTLINE sau un proiect pilot așa cum spunem noi și presupune pictarea a patru cladiri. Două centrale termice și doi calcani ai unor blocuri înalte, din oraș.

Una dintre centrale este în zona Ștefan cel Mare. Mai exact pe str. Serg. Năstase Pamfil – intrarea Galați, iar o alta este în Floreasca, adresa fiind str. Banul Antonache nr.71.

Un calcan e în zona Tineretului, pe bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 23, iar celălalt este pe Ștefan cel Mare nr. 29. Locațiile au fost propuse de noi și alese dintr-o listă mai lungă de propuneri de către Primăria Capitalei.

 Care sunt picturile pe care ați ales să le realizați, ce reprezintă și care este mesajul din spatele lor?

Bianca Lascoi: Picturile au fost propuse de către artiștii implicați. Ca idee fiecare țară se diferențiază de o alta prin cultură, iar la noi, femeia în ie cu fuiorul în mână reprezintă un simbol al tradiției românești, recunoscut chiar și peste hotare, așa că una dintre lucrări (cea de pe bd-ul Dimitrei Cantemir 23) ilustrează asta.

Arta stradală schimbă cu siguranță imaginea unei străzi și devine un punct de atracție pentru toți iubitorii de frumos, iar îmbinarea elementelor ce țin de galaxie, natură, latura umană și partea cognitivă arată că de fapt suntem mereu într-o continuă conexiune – ceea ce este ilustrat pe centrala din Floreasca (str. Banul Antonache 71).

Pe prima centrală pictată (str. Serg. Nastase Pamfil – intrarea Galați) este redată povestea de dragoste dintre Constantin Brancuși și pictorita maghiară Margit Pogany. Madame Pogany, Nou Născut, Maiastra și Tors de Tânăr sunt unele dintre operele lui Constantin Brancuși care au dus la realizarea a peste 50 de cărți despre geniul artistului, plus mii de studii despre creațiile acestuia și toate aceste opera sunt expuse pe centrală.

– Cine sunt artiștii implicați în acest festival?

Bianca Lascoi: Artiștii implicați în proiect sunt: Homeboy (LDJ) // KAput(KAps) // Lost.Optics (SDC) // Luchian (YKU) // Ortaku // Pandele Pandele (SDC) // Pulsar Sinaps(kaPS) // Recis (SDC)

– În medie, cât durează să fie schimbată la față o clădire și, estimativ, câte tuburi de vopsea sunt necesare?

Bianca Lascoi: Evident depinde de dimensiunile clădirii. În medie cam o săptămână, însă nu e o regulă. Am avut, de exemplu, și o clădire la care lucrările au durat două săptămâni. Asta pentru că e vorba și de cea mai mare lucrare din festival (250mp), dar și pentru că vremea ploioasă l-a încurcat pe artist. Pentru aceeași lucrare a fost nevoie cam de 50 litri de vopsea lavabila plus câteva sute de spray-uri colorate.

– Cum este văzută la noi arta stradală în comparație cu alte capitale europene?

Bianca Lascoi: Comparativ cu alte capitale europene, unde se fac chiar tururi turistice între lucrări pe aceleași teme, la noi, aproape că nu exista artă stradală. Tocmai de aceea încercăm să aducem o schimbare în această direcție

– Care sunt reacțiile bucureștenilor, ce spun despre noile clădiri pe care le văd?

Bianca Lascoi: Vorbind la scara largă… masă mare a oamenilor, trecătorii de pe stradă se opresc și nu prea înțeleg ce se întâmplă. Când desenul este abia schițat, reacțiile oamenilor nu sunt mereu prietenoase. Consideră că le “transformăm cartierul în ghetou”, însă cu cât lucrarea evoluează, aceiași oameni se intorc și ne lauda “opera de artă”.

– Care este mesajul pe care vrea să îl promoveze arta stradală? 

Bianca Lascoi: Arta stradala prin picturile murale e o formă de artă modernă care e clar diferită de ideea de vandalizare. Sunt mulți cei care atunci când aud de street art se gândesc la vandalism și nu e deloc așa.

Cele patru picturi vor fi gata la sfârşitul lunii iulie şi se vor întinde pe 660 de metri pătraţi.

36 recommended
874 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

B. F.