Alexandra Poiană, actriță: “Când eram mică, voiam să fiu sirenă. Cred că am reușit”

-

Un interviu cu o actriță spectaculoasă, care poate fi văzută în mai multe spectacole ale Teatrului Național din București: Alexandra Poiană.

Andrei Crăciun

Drum. Alexandra Poiană, actriță. De unde vine Alexandra și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actorul de astăzi? Cine ești dumneata, Alexandra?
Alexandra Poiană vine din din Iași. Acolo mi-am petrecut primii 18 ani din viață, până când i-am spus mamei că eu vreau să mă mut în București, că nu-mi găsesc locul acasă, iar ea mi-a spus „Drum bun!”. Astfel, am aterizat în capitală. Drumul a fost puțin mai sinuos, inserându-se după doi ani o scurtă întoarcere la Iași, iar revenirea în București a fost facută via Brăila, unde am poposit preț de un an și unde am si debutat cu spectacolul „Scandal în culise” de Michael Frain, în regia lui Radu Nichifor. Spre ce mă îndrept? Spre varianta mea cea mai sinceră. Spre starea de libertate. Spre întregirea ființei mele. În ultimii ani mi s-a schimbat puternic percepția asupra succesului și a vietii împlinite. Nu am mai vrut să alerg după lucruri pe care nu le pot controla pentru că, făcând astfel, am adus singură suferință în viața mea, construind iluzii și dându-mi șansa de a fi deziluzionată. A fost o perioadă în care m-am identificat puternic cu meseria și cu tot felul de alte roluri, din alea de le jucăm cu toții în afara scenei, fie că suntem actori sau nu. Însă, Alexandra este în primul rând om și apoi actriță sau orice altceva. Direcția în care merg este să trăiesc în armonie și sinceritate cu mine, doar așa îmi pot face treaba bine atât în meserie, cât și în orice alt domeniu de viață. Cum s-a format actorul de astăzi? Din frumusețe, din greșeli, din călătorii lungi, din mult râs, din mult plâns și din iubire. Din felul în care am reușit să valorific fiecare experiență, de orice natură, ce mi-a fost dăruită spre a fi traită. Cum se traduce asta în concret? Nu am de unde să știu. Tot ce pot să fac este să aleg cu inima la fiecare răscruce de drumuri și să las puzzle-ul să se construiască singur.

Spectacole.  Unde să vină publicul spectator să vă vadă, cu apetitul deschis de citirea interviului? Unde ești de găsit?Pe marele ecran, precum și pe ecranele mici și mijlocii unde te putem vedea?
Momentan pot fi văzută la TNB în “Luminița de la capătul tunelului” în regia lui Mircea Cornișteanu, în “Butoiul cu pulbere” în regia lui Felix Alexa și “Furtuna”, regizată de Alexander Morfov. Cât despre ecrane, am lucrat la câteva producții în ultimii ani, dar nu românesti, apetitul și interesul meu pentru film activându-se recent.

Țara. Ce relație are Alexandra cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? 
Deși România este țara în care m-am născut, nu simt neapărat că îi aparțin ei. Mă simt mai mult un fel de locuitor al pământului și văd granițele ca pe niște formalități. Mi-am explorat țara, am făcut munții la pas, i-am simțit pulsul în sălbăticie, am dormit pe pământ, m-am scăldat în multe din râurile și lacurile ei, am coborât aproape în toate peșterile ei, am admirat-o și am lăudat-o și i-am mulțumit. E firesc să existe un oarecare atașament față de aspectele specifice ale spațiului geografic în care am aterizat pe lume dar am călătorit foarte mult și în afara țării începând cu vârsta de 15 ani și mereu am simțit că aș putea trăi aproape oriunde, dacă s-ar trezi în mine o astfel de chemare. Am avut gânduri de emigrare dar nu am facut un țel din asta. Dar da, mă văd trăind în altă țară și dacă la un moment dat simt că ăsta e cel mai bun lucru pe care pot să îl fac pentru mine, îl voi face. Nu știu cum va fi viitorul României, dar acea schimbare majoră la care visează toată lumea va trebui să pornească de la individ. Când suficient de mulți indivizi vor face în interiorul lor schimbarea pe care o vor în lume, atunci ea se va materializa și la nivel de țară. Până atunci ar fi bine să învățăm să acceptăm faptul că nu poți forta pe nimeni să se schimbe și să avem încredere în forța exemplului.

Idoli. Are Alexandra idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Nu am avut niciodată idoli. Nu cred în concepul de idol. Cred că fiecare trebuie să își găsească autenticitatea și că fiecare dintre noi este spectaculos în unicitatea lui. Pe de cealaltă parte, am avut norocul să întâlnesc mulți oameni care să mă fi inspirat. Într-o perioadă încercam sa copiez tot ce îmi placea la cei din jurul meu și ajunsesem să mă văd ca pe un fel de caricatură ambulanta, încercând să lipesc de mine tot felul de lucruri care nu făceau parte din ce eram eu. Abia apoi am realizat că acei oameni erau frumoși întocmai pentru că erau suficient de liberi încât să nu simtă nevoia să se ascundă, ca erau asumați, fără insecurități (sau poate și le acceptau), și că atunci când ești așa, radiezi, strălucești, inspiri. Totuși, când eram mică, voiam să fiu sirenă. Cred că am reușit.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. 

Nu, nu e puțin lucru deloc. Peisajul actoricesc s-a schimbat, așa cum era firesc să se întâmple, și la fel de firesc este să continue să se schimbe. Ar fi mult mai plăcut și interesant pentru public dacă ar reuși să accepte asta și, în loc să plângă după ce nu mai există, să găsească valorile a ceea ce se naște acum. Sunt atât de mulți tineri talentați și frumosi și care au lucruri de spus care s-ar putea să ne intereseze și să ne ajute mai mult decât credem. O actriță tânără pe care eu o admir foarte mult e Ana Maria Guran. Nu este neapărat cu mult mai mica decât mine dar face parte dintr-o generație pe care eu o vad diferită față de a mea, „updatată” cumva.

Ce ai vrea să știm despre tine și eu nu am știut să te întreb. Fii drăguță și spune-ne.
Tot stau. Și mă gândesc. Și mă tot întreb. Și nu reușește să îmi vină ceva în minte ce vreau eu neapărat să se știe despre mine. Îmi vin numai lucruri gen: că îmi plac inorogii, că îmi învăț motanul să spună mama, că am picioarele pline de cicatrici din copilarie, că mi-am lipit o nucă de perete cu superglue, că mi se întâmplă des să mă bușească râsul singură pe stradă, că am avut șarpe, dar mi-e frică rău de cărăbuși etc etc etc. Prefer să fiu întrebată punctual și promit să răspund cu toată sinceritatea, dragul și coerența de care sunt capabilă.

CITAT
Nu știu cum va fi viitorul României, dar acea schimbare majoră la care visează toată lumea va trebui să pornească de la individ.
ALEXANDRA POIANĂ, ACTRIȚĂ

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Silvia Guță, psiholog și psihoterapeut experiențial: “Pentru tinerii de astăzi, butonul UNDO există și asta a schimbat definitiv felul în care ne raportăm la realitate”

-

Cine e Silvia și ce face ea? Care e treaba cu „In a Relationship” și “adolescenții din ziua de azi”. Luați aminte. Andrei Crăciun Să ne gândim că ne adresăm unor oameni care nu au habar despre cine ești și ce faci. Cine ești și ce faci dumneata, Silvia Guță? Î... Mai mult »