a

Cristina Țane, actriță: „De la noi va pleca şi schimbarea în bine”

- - 25- 187 vizualizari

Interviu cu o artistă care lucrează cu păpușile la Teatrul Țăndărică. Dacă v-ați întrebat cum se vede viitorul dinspre Teatrul Țăndărică, iată.

Andrei Crăciun

Drum. Cristina Țane, actriță. De unde vine Cristina și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format artistul de astăzi. Dumneavoastră lucrați la Țăndărică, la păpuși? Cum vă jucați acolo? De ce ați optat pentru acest drum? De ce teatrul de animație? Oamenii nu știu cum e, deci cum e – când aduci zâmbetul pe chipurile copiilor de la primele ore ale dimineții?
„De mică am vrut să fiu actriță” nu se aplică în cazul meu. E drept că îmi plăcea să spun poveşti şi mai ales să le inventez, să mă înregistrez pe casetofon, dar eram destul de timidă şi de retrasă. Mi-am descoperit pasiunea pentru teatru târziu, după vârsta de 20 de ani, şi am ajuns la facultatea de Teatru, secția Păpuşi-Marionete, mai mult inconştient decât conştient. Nu prea ştiam ce se întâmplă şi nici cu ce „se mănâncă” meseria asta de păpuşar, dar am avut noroc şi am întâlnit oameni buni, precum Cristian Pepino, Ioan Brancu, Lili Gavrilescu şi mulți alții, care au avut un împact major in devenirea mea ca artist. La Țăndărică, sunt copil. Suntem cu toții, de fapt. Cred că asta ne defineşte şi e important să fii copil în sufletul tău ca să îi poți înțelege şi să îi faci pe cei mici să zâmbească. Cumva, mă joc în continuare, dar încerc să mă joc serios. Până la urmă, e o meserie şi trebuie luată în serios.

Spectacole. Să mergem și mai departe. În ce spectacole ați activat în stagiunea trecută și ce urmează de la toamnă? Unde să vină publicul spectator să vă vadă, apetitul odată deschis după citirea interviului?
La Teatrul Țăndărică, din seria spectacolelor pentru copii, joc în Albă ca Zăpada şi Crăiasa Zăpezii, urmând ca în această stagiune să avem o nouă premieră. În stagiunea trecută am avut trei premiere foarte dragi sufletului meu, Migraaaanți, Regele Moare şi Faust Reloaded, toate fiind spectacole de teatru de animație pentru adulți. Începând din această toamnă, vom relua Adunarea Păsărilor, unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului de Animație Țăndărică.

Țara. Ce relație are Cristina cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea viitorul României? Și mergând și mai departe, cu lumea cum stăm – ne îndreptăm într-o direcție greșită?

În România mă simt, aşa cum e şi normal, ca acasă. M-a bătut gândul să emigrez, dar a rămas la stadiul de idee. Cred că aş putea să plec, dar nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca să mă facă să zic „gata, nu mai vreau să aud niciodată de țara asta”. Pentru mine, în momentul de față, viitorul României este incert, ca şi viitorul lumii. Hoția şi minciunile pe care noi le acuzăm la cei din sfera politică, le regăsesc şi aici, între noi, în viața de zi cu zi. De la noi pleacă totul, dar asta e bine, pentru că înseamnă că de la noi va pleca şi schimbarea în bine. Cred că ne trebuie acțiune în direcția binelui, perseverență şi răbdare. Nu cred că viitorul României va fi strălucit peste 5 ani, dar poate fi peste 20 de ani dacă începem de acum.

Cetatea. Implicare civică, cetățenească. Votează Cristina? Protestează? Se implică în viața cetății? Cum și de ce?
Da, am mers la vot de fiecare dată, la proteste, din păcate, nu. Doar în februarie anul trecut şi la începutul acestui an. Îi admir enorm pe cei care o fac şi pe cei care nu numai că protestează ci, mai mult de atât, se implică activ în viața cetății. Cum au fost actorii care au ieşit în stradă să strângă semnături împotriva penalilor.

Idoli. Are Cristina idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale artistei? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Când eram mică, voiam să fiu ca Michael Jackson sau Shakira. Acum îl admir enorm pe Marius Manole, ca om şi ca artist.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.
Cred că avem mulți actori buni. Îl admir pe Ştefan Craiu, pentru implicare, adaptabilitate şi curaj, condiții absolut necesare acestei meserii. Omul ăsta nu oboseşte, pur şi simplu, e peste tot. Şi dacă oboseşte, tot îşi găseşte resursele necesare să meargă mai departe, e mare lucru. O altă actriță pe care o admir, şi ea tot din Teatrul Țăndărică, este Olga Bela, pentru sensibilitate şi autenticitate. Şi pentru că este corectă față de ea şi nu face compromisuri. Un sfat pentru cei care vin din urmă… să aibă încredere în ei. Mulțumesc şi eu!

 

CITAT

Cred că ne trebuie acțiune în direcția binelui, perseverență şi răbdare. Nu cred că viitorul României va fi strălucit peste 5 ani, dar poate fi peste 20 de ani dacă începem de acum.
Cristina Țane, artistă

25 recommended
187 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun