Oana este mamă, soție, un prieten de nădejde, omul potrivit la locul potrivit sau altfel spus Oana care ajută. Așa ar scrie Oana în dreptul întrebării: “Cine e Oana Vulcan?” E de statură medie, cu părul lung vopsit într-o culoare tomnatică și breton. Are o voce caldă, delicată, părintească.

Poveste de Diana Oncioiu

Oana care ajută este inspector specialitate cu atribuții de asistent social la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București. Lucrează la Centrul de Sprijin pentru Familii Defavorizate. La ea ajung cazuri de violență domestică, familii evacuate, persoane rămase fără adăpost. Este practic primul om care intră în contact cu beneficiarii ajunși în centru în faza de urgență. Ea face evaluarea cazului și pune pe hârtie împreună cu beneficiarul un plan de intervenție care în funcție de caz poate presupune consiliere juridică, psihologică, socială. Le ajută pe mamele singure să-și înscrie copiii la grădiniță și uneori le caută chiar ea locuri de muncă apelând la cunoștințe, prieteni. Îi ajută pe oameni să acceseze serviciile sociale la care au dreptul și atunci când sunt lucruri pe care poate Direcția nu le poate face apelează la asociații și organizații care pot ajuta.

Crede că soarta a decis să lucreze în acest domeniu. Și nu-i pare rău. Îi place să întâlnească pe stradă oamenii pe care i-a ajutat să fie bine. Îi place când vede că oamenii pleacă din centru puternici, independenți, pe picioarele lor după ce au venit dărâmați și pierduți.

Tatăl ei credea că a fi asistent social înseamnă să ștergi bătrânii la fund. Ar fi vrut ca fata lui să aibă o meserie sigură. Voia să o facă bijutier. Oana nu a vrut o meserie sigură, Oana a vrut la liceu și la facultate. La prima ei anchetă socială Oana a plâns: “Mi-am dat seama că intri cu bocancii în viața unui om și după ce-i afli problemele te oprești. Ai o limită până la care poți interveni ca asistent social.” Ultima oară a plâns când o mamă și fiica ei s-au întors acasă după patru luni. Mama i-a explicat Oanei că e mai bine așa din punct de vedere religios, dar și al etniei. Oana a încercat în schimb să-i spună că să fii de etnie romă nu înseamnă să stai lângă un soț violent. În cele patru luni cât a stat în centru, departe de mediul violent fetița a început să meargă la grădiniță, să vorbească, lucru pe care nu-l făcea până atunci, și să se atașeze nu doar de Oana, ci și de alte persoane din centru.

Altă dată în centru au intrat o mamă care suferea de schizofrenie împreună cu fiica ei. Femeia nu era deloc într-o stare bună, iar Oana și-a spus că în niciun caz nu o poate lăsa să părăsească centrul. Pentru că femeia era din Constanța ar fi trebuit să facă o grămadă de hârtii, așa cere procedura. A lăsat hârtiile și a sunat direct la DGASPC Constanța. Era o urgență, iar cu hârtiile ar fi pierdut timp prețios. La patru dimineața o mașină a celor de la asistență socială din Constanța era în fața centrului din București gata să le preia pe mamă și fetiță.

A învățat să lucreze și cu imposibilul, să găsească soluții și acolo unde ele par să nu existe. „Când nu poți lucra cu soțul, lucrezi cu soția sau invers”, spune Oana. Apoi știe căt  e de important să le dai oamenilor încredere, să le crești stima de sine. Aude uneori de la beneficiari: „Ah, pe noi nu ne bagă nimeni în seamă pentru că suntem țigani”. Iar Oana știe prea bine ce înseamnă să fii discriminat, să ți se spună că oricât ai încerca nu-ți poți depăși condiția. Prima oară s-a confruntat cu o astfel de situație pe strada pe care a copilărit. O stradă din Ploiești, unde familia ei era singura familie de romi. Acolo, pe stradă a auzit-o pe mama unei fete cum îi spunea să nu se mai joace cu ea „pentru că e țigancă și țiganii se căsătoresc la 15 ani”. A doua zi copiii de pe stradă făceau tabere – cine se joacă cu ea și cine nu.

“Eu de ce nu pot să fac un anumit lucru? Eu de ce nu pot să fiu mai bună decât colegul meu? Eu de ce nu…?”, așa au început mai toate lucrurile în viața Oanei.

În prima zi de școală Oana a fost pusă în ultima bancă deși era mică de înălțime. A întrebat-o pe mama ei de ce ea stă în ultima bancă. Pentru că ești mai brunetă, i-a răspuns mama. Până la finalul clasei a patra Oana a ajuns în banca a treia. “Am avut totuși noroc cu învățătoarea. Îmi place să cred că în ochii ei nu eram o țigancă“, mărturisește Oana. Învățătoarea era cea care venea acasă când Oana lipsea din cauză că nu avea haine sau încălțări  sau pentru că trebuia să stea cu frații mai mici. Venea acasă și îl ruga pe tată să o lase pe Oana la școală pentru că e fată deșteaptă.

Nu doar învățătoarea a ambiționat-o pe Oana să învețe și să fie tot mai bună, ci și trei mămici din cartier pe ale căror fiice Oana le ajuta la lecții. Una dintre mame îi dădea cel mai bun magiun. O alta îi dădea smântână, iar a treia îi punea pachet cu pui picorom. Pe aceste mame Oana le-a auzit cum le spuneau fetelor: “Uite, ce bine învață. E o fată amărâtă, care nu are ce ai tu și învață.” Sunt momentele în care Oana și-a promis că atunci când va fi mare o să muncească pentru a-și cumpăra tot ce vrea ea. Dar pentru a ajunge acolo știa că e musai să învețe și să meargă la școală.

Ambiția Oanei nu era suficientă însă. “M-am gândit și mă mai gândesc cum ar fi arătat viața mea fără ajutor. Aveam două alternative – fie mă angajam vânzătoare sau îngrijitoare, fie mă măritam și făceam acel compromis pe care îl fac multe femeie. Să stau cu cineva doar pentru că așa trebuie”, concluzionează Oana.

A avut însă noroc. Norocul să cunoască oamenii potriviți, oamenii care ajută. După ce a luat bacalaureatul la ușa lor a bătut cineva de la Partida Romilor. O știau pe Oana de câțiva ani și îi cunoșteau dorința. “Mai vrea fata la faculttate?”, a întrebat bărbatul. “Normal că vreau”, a sărit Oana ca arsă. Erau locuri la asistență socială. Puteau să fie și la chimie că pe Oana nu ar fi deranjat-o. Mama nu era convinsă că e o idee bună. Cine ar mai fi ajutat-o cu cei mici? Unde pleca ea singură la Capitală? A plâns toată noaptea și și-a rugat mama să o lase măcar să încerce, să vadă dacă poate reuși. Erau 10 locuri pentru romi la asistență socială și 46 de doritori. După Oana s-a tras linie.

În facultate a avut bursă, dar a și muncit. În weekend vindea tot felul de lucruri în târgul de la Vitan. A găsit și o familie care să o găzduiască. Au fost frumoși acei ani.

După facultate a încercat să se angajeze în domeniu. S-a dus la biroul de resurse umane să-și depună dosarul. „Ai cursuri? Nu. Ai liceu? Nu. Să nu-mi spui că ai facultate. Ba da. La zi.” A știut după acea conversație scurtă și după cum a fost privită că nu va primi jobul. S-a angajat în contabilitate. Când s-a dus la interviu la firma unui italian căsătorit cu o româncă a auzit-o pe aceasta reprosându-i bărbatului că a primit-o: „Vai, de ce ai anagjat-o? Nu ai văzut că e țigancă? O fi ea țigancă, dar e mai deșteaptă decât toate cele 10 fete pe care le-ai avut până acum.” După trei săptămâni au devenit prietene.

Oana are multe astfel de povești în care inițial oamenii cred ce e mai rău despre ea pentru că e mai brunetă, semn că e de etnie, după care treptat revin la sentimente mai bune. Dar doar după ce văd că Oana vorbește bine, că e un profesionist, că are studii: “E obositor, e foarte obositor să tot fie nevoie să dărămi o prejudecată, să fie nevoie să faci mai mult doar pentru că ești de etnie. E o situație care uneori mă și amuză, dar de cele mai multe ori mă întristează.”

În mod cert astfel de situații nu au descurajat-o căci după zece ani de zile în care a lucrat în contabilitate, Oana a putut practica meseria pentru care s-a pregătit, cea de asistent social, cea în care Oana ajută.

Campania LikeRom prezintă poveștile de succes a 10 profesioniști încrezători care au fost de acord să fie imaginea comunității și să inspire alți profesioniști să li se alăture. Ei sunt: pictorul Eugen Raportoru, experta în drepturile omului Cerasela Bănică, inspectorul în asistență socială Oana Marina Vulcan, profesoara de lb. engleză Roxana Marin, consultantul de fonduri nerambursabile Lucian Corobuță, medicul oncolog Corina Stanciu, consilierul parlamentar Andra Mihaela Costache, activistul Marian Ursan, antrenorului de box Samir Simionși nu în ultimul rând Gilbert Costache, model și actor.

Dacă vrei să oferi inspirație celor din jur, te așteptăm în comunitate! Înscrie-te pe www.likerom.ro!