După ce a absolvit liceul în România, Andra Țărnea și-a continuat studiile în Belgia. S-a specializat acolo în științe politice și comunicare, după care a urmat un master în studii europene. „Am crescut, timp de cinci ani, alături de colegi și profesori din toate colțurile planetei, ne-am învățat unul altuia istoria și ambițiile, curiozitățile și nostalgiile în interacțiunile de zi cu zi”, povestește Andra, care consideră că Europa este „locul de întâlnire al lumii”.

Când a plecat din țară, în 2004, România tocmai devenea stat membru NATO și se pregătea să adere la UE. Așa că a avut ocazia să vadă chiar de la Bruxelles cum e percepută extinderea Uniunii Europene, înțelegând totodată cum se simte acest proces acasă, la București. „Pasiunea pentru Europa a venit natural, pentru că mă simt legată de ideea europeană, atât personal, cât și profesional”, spune ea.

De ce te-ai decis să studiezi în Belgia și cum a fost admiterea?
Îmi doream din timpul liceului să aplic la o universitate din Europa. Alegerea pentru Belgia a venit din motive practice. Mătușa mea locuia în Belgia de câțiva ani, așa că în primii ani de facultate am locuit în casa ei și a unchiului meu. Tot ei m-au ajutat să-mi plătesc studiile la început.

Admiterea a fost pe bază de dosar de aplicație. Cum România nu era încă în UE în 2004, aveam nevoie de echivalarea diplomelor. Chiar era să pierd data limită de înscriere, din motive tehnice. Eu primeam certificatul de absolvire a liceului în aceeași zi în care era data limtă de înscriere a dosarului pentru echivalare. Nu o să uit niciodată cum am fugit să prind curierul la aeroport, ca să preia documentele care trebuiau depuse în aceeași zi, asta după ce deja alergasem să traduc și să legalizez certificatul.

Ce te-a învățat, de-a lungul anilor de liceu, sistemul de învățământ din România?
Am luat cu mine exemplele de colegi sau profesori care mi-au arătat că, dacă muncești serios, ești pasionat și ai curajul să-ți asumi ce faci, poți avea impact asupra celor din jurul tău sau în proiectul în care crezi. Indiferent de sistemul educațional în care ești. Școala generală am făcut-o în cartierul Rahova, iar acolo am avut câteva profesoare care și-au îndrumat elevii cu pasiune. Faptul că am continuat la Colegiul Național „Sfântul Sava”, unul dintre cele mai bune licee bucureștene, li se datorează și lor. Alte exemple pozitive sunt unii colegi care nu erau premianții clasei, dar astăzi coordonează echipe de cercetare pe domenii vitale pentru viitor.

Cum diferă abordarea universitară în Belgia, comparativ cu România?
Cred că oamenii implicați în sistemul educațional belgian – decidenți, profesori, studenți, elevi și părinți – sunt mult mai relaxați decât cei din România în privința premiilor, notelor și a recunoașterii prin aplauze. Pun accent mai mult pe procesul de învățare, pe rostul și utilitatea studiilor.

Diferența aceasta se vede și în modul de raportare la proiectele profesionale, după ce se termină școala. Goana după premii și clasamente în școală devine mai târziu goana după funcții, ca scop în sine. Și câtă vreme aplaudăm mai tare funcțiile decât munca bine făcută, accountability nu va avea sinonim în limba română, decât pentru a exprima  o dorință. Superficialitatea cu care se tratează anii de școală se reflectă de cele mai multe ori în nesiguranță, stagnare profesională și ignoranță socială. Respectul pentru muncă se învață încă din școală.

Știu că, în timpul facultății, ai realizat o cercetare la universitatea MGIMO din Moscova. Despre ce e vorba și cum ți s-a părut nivelul academic de acolo?
Am făcut parte dintr-un program de schimb de experiență între studenți din Belgia și studenți de la universitatea MGIMO. Am avut o bursă de documentare pentru lucrarea mea de master – liberalizarea pieței europene de energie și relațiile UE cu Rusia în acest domeniu. Coordonatorul lucrării a insistat să-mi fac cât de mult posibil documentarea pe teren, așa că am mers să văd cum se „construiesc” relațiile comerciale în energie dinspre Moscova.

MGIMO e o universitate aparte în peisajul academic rusesc. Am întâlnit studenți foarte interesați de relații internaționale, care vorbeau perfect câteva limbi străine, cu toate că nu părăsiseră niciodată Moscova. Mi-a atras atenția și că majoritatea profesorilor de relații internaționale și studii europene erau la bază fie diplomați, fie angajați în companii sau organizații de energie cu prezență pe piețe externe.

Cu ce ai rămas din funcția de consilier al președintelui Senatului, pe care ai ocupat-o între 2009 și 2011?
A fost ocazia să văd cum pot aplica ceea ce studiasem, pentru că m-am ocupat de subiectele legate de afaceri europene și relații externe într-o perioadă în care instituția era încă în proces de adaptare la sistemul european. Am contribuit la crearea mecanismului care permite României să participe la procesul de monitorizare a pregătirii legislației europene, alături de celelalte parlamente naționale. În același timp, am putut să înțeleg dinamica instituțională.

Cum e, ca român, să pleci la studii în străinătate? Ce ar trebui să știe un absolvent de liceu care vrea să facă facultatea undeva în Europa?
În primele luni poți avea ideea asta, că pleci „ca român”. Apoi vezi că ești ca oricare alt student. Dacă aș da un sfat general, ar fi să nu cazi în capcana că ești „buricul pământului”, dar nici să nu ai impresia că oamenii așteaptă de la tine să stai în ultima bancă. Un amestec între curaj și modestie e cea mai sănătoasă atitudine. Ești acolo să înveți, dar nu te duce doar pentru studiile predate în facultate. Mergi deschis să-i cunoști pe ceilalți și perspectivele cu care vin. Totodată, ai încredere să-ți spui mereu și perspectiva ta.

Un alt sfat ar fi să caute informații despre programele de schimb și de susținere a mobilității tinerilor. Apoi să-și aleagă ce li se potrivește, fie pentru studii, fie pentru programe de stagii sau de voluntariat. Despre Erasmus știu mulți. Aș mai adăuga Corpul European de Solidaritate, prin care tineri între 18 și 30 de ani se pot implica în proiecte de voluntariat în întreaga Europă.

Cum vezi actuala generație de tineri români plecați din țară?
Mă încăpățânez să cred că mulți dintre cei plecați se întorc acasă la un moment dat. Avem multe exemple de tineri care s-au întors și s-au implicat în proiecte în România. Vor fi și mai mulți cei care vor reveni, atunci când vor simți că munca lor e respectată aici. Respectată de instituții, de companii, de clienți, de șefi și de colegi.

De ce s-ar întoarce un tânăr român care afară are un job plătit corect, într-o țară în care administrația financiară îl poate suna oricând pentru „a recupera” niște bani de acum trei ani, despre care nu l-a anunțat nimeni că-i datorează?! De ce s-ar întoarce un tânăr care lucrează într-un restaurant din Firenze, cu un salariu din care trăiește decent, într-o țară în care trebuie să-și negocieze periodic drepturile și respectul pentru munca lui?!

Cum se vede România din funcția ta actuală, de ofițer de presă la Parlamentul European?
România e printre țările care au beneficiat cel mai mult de pe urma statutului de membră UE. Depinde de mulți factori transformarea acestor beneficii în stâlpi de dezvoltare în domenii strategice și traducerea lor într-o viață mai bună pentru toți românii. Dar există un moment în care românii au puterea de a influența acești factori: alegerile pentru Parlamentul European. Votul lor contează pentru Europa și România de mâine. Parlamentul European chiar a lansat o campanie de promovare a participării la vot – dedataastavotez.eu, mai ales că la ultimele alegeri pentru PE doar 20% dintre tinerii între 18 și 24 de ani și-au exprimat opțiunea. Nu mai e suficient să votăm noi, e nevoie să-i convingem și pe alții să se informeze și să participe la vot.

Cum poate ajunge un român să lucreze la Parlamentul European? Sunt mai importante studiile sau stagiile de practică?
Aș zice că importante sunt studiile, implicarea activă în timpul facultății, dar și după, dublate de interes, curiozitate și curaj. I-aș încuraja pe tinerii care-și doresc un job la PE sau la orice altă instituție UE să aplice și pentru un stagiu de practică. Sunt stagii plătite, durează câteva luni și pot reprezenta primul pas în relația lor cu instituțiile. Detaliile despre stagii și joburi se găsesc periodic pe site-ul Parlamentului European, precum și pe cel al EPSO.

Cum îți imaginezi România peste zece ani?
România de peste zece ani este țara în care tinerii ambițioși, care acum au 30-35 de ani, vor avea 40-45 și vor culege roadele schimbărilor pe care reușesc să le producă sau să le susțină. Sper ca România din 2028 să fie țara în care ambițiile individuale se vor traduce în curaj colectiv.

Credit foto:  Ilina Schileru