George, tânărul care s-a întors în satul bunicilor, după 23 ani în Belgia, să facă o fermă bio: ”Aici nu s-a schimbat nimic de atunci!”

-

George Bădilă, un tânăr de 36 de ani, s-a întors în România după ce a trăit 23 de ani în Belgia. Acesta a venit în satul bunicilor, la Urluia, în judeţul Constanţa, pentru a face din gospodărie o fermă bio.

Adamclisi este o comună din judeţul Constanţa, cunoscută în primul rând pentru monumentul Tropaeum Traiani, cetatea antică şi muzeul care adăposteşte vestigiile. Aici, la Adamclisi este aşezarea întemeiată de soldaţii romani care n-au mai părăsit sudul Dobrogei după înfrângerea dacilor. Comuna are 5 sate (Adamclisi, Zorile, Urluia, Abrud, Haţeg) şi aproape 2.400 suflete. Printre ele, George Bădilă, un român întors din Belgia, unde trăise de la vârsta de 7 ani.

Potrivit Adevărul.ro, mama lui George a emigrat în Belgia pentru un viitor mai bun, iar când a vizitat-o, după Revoluţie, micul George a fost încântat de lumea diferită de acolo. Totul era colorat, frumos, iar noi, românii, eram ca ieşiţi din grotă, total nepregătiţi pentru contactul cu Occidentul. Aşa că atunci când părinţii l-au întrebat dacă vrea să rămână acolo, copilul a răspuns fericit că „Da!“. Părinţii au decis să-l înscrie la şcoală în Belgia pe băiatul care terminase clasa întâi.

George a crezut că totul va fi o vacanţă prelungită, dar la începerea şcolii şi-a dat seama că este doar un migrant din estul Europei, de care belgienii nu erau la fel de încântaţi. „Eram pe atunci singurul copil de migranţi din orăşel şi m-am lovit de reacţii de genul: «Ce cauţi aici, român împuţit? Întoarce-te la tine în ţară». Începutul a fost foarte greu, iar schimbarea – radicală. Absolut totul era diferit. Eram obişnuit de la şcoală cu pedagogia care înseamnă rigla peste degete. La 7 ani ai personalitatea deja formată, dar a trebuit să şterg tot ce eram, tot ce ştiam şi să mă remodelez, ca să mă integrez în lumea cea nouă, ca să ne putem accepta reciproc.

Ţin minte că în prima pauză de prânz, mai lungă, m-am plictisit teribil. Am învăţat rapid limba franceză, aveam parte de un pedagog care mă învăţa cum să învăţ, aveam materii mai puţine, dar diversificate, se punea accent pe dezvoltarea abilităţilor, nu pe memorare şi tocit. Am avut noroc că am trăit de la început printre ei, în comunitate, pentru că migranţii de azi au deja formate propriile comunităţi, cu magazinele lor, cu cercul lor închis. Cred că ei se adaptează mult mai greu“, spune George. În 2015 a decis să revină în ţară. Ideea o avea încă din liceu, când gândurile zburau dincolo de zidurile gri. Se înfiripase deja visul unei ferme, undeva la ţară, în natură. Dar cum putea să spună asta părinţilor, care-şi sacrificaseră căminul ca el să fie european încă de când românii nu ştiau ce e Uniunea Europeană?

„Încă din liceu mi-am dorit să mă întorc acasă, pentru că mereu am simţit că lipseşte ceva în viaţa mea. Cu toate că trăiam într-o ţară foarte bună şi că după atâţia ani ajunsesem să fiu integrat aproape în totalitate, nu simţeam acel sentiment de apartenenţă, nu mă simţeam acasă.

Ai mei au avut reacţii total diferite când au auzit ce vreau să fac. Mama m-a întrebat o singură dată, atunci când şi-a dat seamă că nu glumesc: «Măi, tu chiar vrei să te muţi la Urluia?» De la răspunsul meu afirmativ, lucrurile au decurs natural şi m-a ajutat să mă pregătesc pentru exod. Cu tata lucrurile au fost total diferite, i-a luat ceva vreme să accepte ideea“, se destăinuie George.

Revenirea a fost destul de naturală, spune el. S-a instalat la ţară încet-încet şi primul an a fost muncă în continuu, şi praf, şi iar muncă. Casa, situată pe strada Speranţei, era învechită şi multe erau de făcut prin gospodărie pentru a o aduce la un nivel decent.

Află întreaga poveste a lui George, aici!

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei