Alex Bogdan, sub numele „de scenă” Alex Doppelganger, face din știință o poveste accesibilă tuturor pe blogul său. Are și o pagină de Facebook și dacă nu v-am convins până acum, a publicat deja două cărți iar a treia e în dezvoltare și își propune să se lupte cu pseudoștiința.

Am stat de vorbă cu Alex despre cum a început toată aventura cu blogul, facultatea, știința în școli, teoriile conspirației și altele.

Povestește-ne despre începutul blogului.

Totul cred că a început pentru că pe mine, dacă mă interesează anumite lucruri, nu prea mă pot abține să nu le împart și cu ceilalți. Nu îmi place să le țin doar pentru mine. Așa se întâmplă mereu, indiferent de domeniu, fie că este vorba de un joc nou sau am învățat să cânt la un instrument, trebuie mereu să le zic altor oameni. Așa a început totul și cu blogul. Inițial doar prin postări pe profilul personal de Facebook.

Prima dată am avut blogul, doar că era un blog standard de satiră, în care efectiv comentam tot felul de lucruri, ce mă enerva pe mine. Cred că așa încep mulți. Apoi am început să bag și câte un articol despre știință, pentru că mă interesa subiectul. Ușor, ușor, am început să postez și pe Facebook. La început a mers destul de slab, maxim 10-12 like-uri. Am tot postat constant, iată aici cred că este cheia succesului, să fii perseverent și am ajuns ulterior la 100 de like-uri. Atunci m-am gândit că e cazul să îmi fac și o pagină de Facebook, ca să ajungă la cât mai mulți oameni informația. Ulterior am făcut și un reboot la site și m-am axat doar pe știință și acolo.

Cum de a prins tracțiune ce făceai tu având în vedere că subiectele nu sunt chiar cele mai accesibile?

Premisa de la care pornesc eu este că toate lucrurile despre care vorbesc pot fi înțelese de oricine. Acesta este adevărul, nu că aș fi eu arogant. Oricine poate să înțeleagă. Nu este nimic revoluționar, nimic avansat, sunt informații pe care le găsești în orice enciclopedie. Eu iau aceste informații pe care le-au scris alții, le citesc, le înțeleg și le dau mai departe, în stilul meu. Asta este foarte important, să le redau într-un mod atrăgător.

Este și un domeniu destul de neexploatat în România, în online cel puțin.

Mă uitam în general la oameni și văd că există în general o anumită ignoranță față de unele subiecte și m-am gândit că dacă tot le înțeleg și scriu cât de cât ok, de ce să nu fac eu asta? Target-ul sunt în principal adulții. Mă axez pe oameni de vârsta noastră și chiar mai bătrâni pentru că nișa de știință pentru copii este ocupată de mult de oameni care se descurcă mult mai bine. Mă concentrez pe adulți pentru că ei au grijă de copii, ei îi influențează. Depinde foarte mult cum prezinți informația, oricum. Dacă o prezinți sub formă de poveste, ca pe ceva digerabil, o să fie mult mai ușor pentru oameni să înțeleagă.

Problema la oameni nu este că nu sunt curioși sau că nu le pasă. Am avut o surpriză foarte plăcută, după ce am făcut pagina de Facebook, să descopăr că prima categorie de oameni care citesc pagina, ca vârstă, sunt cei de 25-30 de ani. Apoi, a doua este cea de 35-50 de ani. Oamenii chiar sunt curioși. Important este să le prezinți informați într-un mod atrăgător, să nu vii din turnul de fildeș cu exprimări complicate și o atitudine arogantă.

La noi și există frica de a pune întrebări. Nu este o rușine să nu știi lucruri. Eu până acum doi-trei ani, nu știam că răceala nu are tratament, nu poate fi vindecată și că ulterior trece pentru că luptă sistemul imunitar. Rușine este să insiști cu ignoranța ta. Să fii ignorant și să te și mândrești cu asta.

Ai făcut chineză-engleză la Facultatea de Litere. Cum ți s-a părut facultatea?

A fost foarte ok facultatea, profesorii chiar se ocupau de noi, aveam suport didactic destul de bun. Aveam manuale, cărți, era bine. De la litere la știință am trecut pentru că a fost chemarea mai mare. Oricum, cred că m-a ajutat faptul că am făcut litere și filologie în liceu pentru că am început să scriu ok, cât de cât. M-am dus spre știință pentru că am simțit că este ceva ce trebuie să fac, nu din vreun complex mesianic, dar am zis să îmi fac și eu partea, cât de mică ar fi.

De ce nu pui reclame pe blog?

Pentru că scopul blogului este să fie un fel de enciclopedie subiectivă. Subiectivă în sensul că scriu eu despre ceea ce îmi place. Mie personal mi s-ar părea nepotrivit să citești o carte și fix la jumătatea paragrafului să îți apară un mesaj de tipul „hei, nu vrei să vizitezi evenimentul nu știu care”. Nu aș vrea să citesc un blog plin de publicitate. M-am gândit, totuși, la un moment dat, să pun niște bannere, dar să fie ceva foarte non intruziv. Deocamdată nu am găsit o modalitate de a implementa chestia asta într-un mod plăcut. Job am, nu țin neapărat să fac bani din asta. Și pe pagina de Facebook, când dau share la evenimente, dau pentru că îmi plac la nebunie sau am participat la ele.

Care e cea mai răspândită teorie a conspirației pe care ai întâlnit-o?

Ori cea cu omenirea care nu a ajuns de fapt niciodată pe lună sau cea cu vaccinurile. Sunt la mustață. Dar mi-a venit prima oară în minte cea cu luna pentru că am obosit de câte ori am vorbit despre asta. E și o teorie mai complexă, cum că ar fi fost regizat totul de Stanley Kubrick. Există videoclipuri pe net oameni din industria filmului care explică faptul că în anii 70 tehnologiile nu erau atât de avansate încât să se falsifice ceva în acest stil.

I-aș ruga pe cei care cred în această teorie să se gândească că au trecut totuși 50 de ani de la prima aselenizare din cele șase. În tot acest timp au lucrat măcar 400.000 de oameni la proiectele NASA și cumva toți au tăcut din gură, toți au ținut pentru ei. Eu dacă mă duc acum la un grup de 20 de prieteni și le zic un secret, într-o săptămână se află. Cum se face că din 400.000 de oameni care au lucrat la NASA nu a dezvăluit nimeni nimic?

Sigur că există lucruri pe care guvernele lumii le ascund. Cum ar fi Watergate, dar uite că și acolo s-a aflat. Mai important, au existat dovezi. NASA e doar o agenție spațială, nu are atâta putere precum cred oamenii. Problema este că oamenii pornesc de la premisa că NASA minte și apoi încearcă să dovedească acest lucru. În general, treaba merge invers. Găsești ceva în neregulă și apoi ajungi la concluzia că NASA minte.

De ce cred oamenii in teoriile conspirației?

Cred că este vorba despre paranoia și o neîncredere în autorități. Toate în comun o autoritate. Când este vorba de cei anti-vaccin, conspirația ține de Organizația Mondială a Sănătății. Dacă vorbim de situația cu luna, NASA este de vină. Oamenii nu vor să înțeleagă că lucrurile nu merg așa. Nu este vorba de guvernul unei singure țări. Vorbim despre ceva la nivel mondial. E mai greu așa. Nu poate NASA să controleze educația din Europa. Nu poate să vină să le zică ăstora din Europa, de la Agenția Spațială Europeană „de acum încolo, le spuneți că am aterizat pe lună, da?” și ei să zică „Da, cum să nu”. Nu se pot întâmpla astfel de lucruri pentru că sunt agenții independente.

Al doilea motiv este că le aduce efectiv un pic de sare și piper în viață. Te gândești „mamă, eu știu chestia asta și nimeni nu o mai știe. Nu îmi vine să cred, ce fraieri, nimeni nu s-a prins până acum că Pământul e plat, bine că știu eu și sunt într-un grup select de oameni”.

Este păcat, pentru că oamenii au la dispoziție în propriul buzunar întregile cunoștințe ale omenirii din toată istoria. Dacă vrei acum să citești un text de Platon, trebuie doar să dai un click. Problema este că lumea nu știe ce să facă cu informațiile, nu știe să le pună la cap la cap. Nu sunt cunoscute erorile de logică, oamenii nu știu să le recunoască pentru a nu le repeta.

Credit foto: Paul Alexandru

Am avut recent și situația cu cutremurul, când o pagină de Facebook a susținut că l-a prevăzut.

Aici două lucruri m-au făcut să îi combat. Primul lucru a fost că gândindu-te logic, doar pentru că apare o prezicere pe Facebook și aparent se adeverește nu este o dovadă. Ok, s-a nimerit acum, dar faptul că s-a întâmplat o dată nu înseamnă că este pe bune. Hai să vedem informații, să cerem părerea altor seismologi și apoi să analizăm cu atenție. Această prezicere, dacă ar fi adevărată, ar schimba tot ce știm despre formarea cutremurelor, deci trebuie analizată mai bine.

Iar al doilea lucru a fost felul în care au reacționat cei de pe pagină. Să fim serioși, ce fel de profesioniști ar reacționa așa? „Mai vreți să vă prezicem sau nu?”, așa spuneau. Practic se comportau ca niște copii, nu cred că e în regulă. Trebuie să îți pui întrebări când dai de lucruri de acest gen. Mai ales că dacă te uitai la postările lor, nu era niciuna care să prezică alt cutremur. Toate erau despre cutremure din alte părți ale lumii și erau date după cutremur.

Oamenii în general nu suportă ideea de consecințe. Nu, totul trebuie să se întâmple cu un scop. Asta izvorăște din evoluția noastră. Noi am căutat mereu să vedem un tipar undeva. E o rămășiță evolutivă. De aceea avem constelații. Pentru că ne este mult mai ușor să înțelegem informația dacă o și organizăm. Este o scurtătură esențială, dar care uneori nu mai funcționează cum trebuie.

Cum îi combați pe cei anti-vaccin?

Uneori este foarte dificil pentru că mulți nu vor să înțeleagă. Argumentele sunt variate, depinde de caz. Am avut o discuție cu cineva care îmi spunea că nu este dispus să riște cele 5% șanse (nu știu cum a ajuns la acest procent), ca fiul lui să sufere de efectele adverse ale vaccinului. El prefera ca fiul său să facă rujeolă decât să aibă efecte adverse. Și ceaiul de mentă are efecte adverse. Nu există medicament pe lumea asta care să nu aibă efect advers. Pentru că avem corpuri complexe și garantat când se umblă într-un loc, se întâmplă ceva în alt loc. Pare a fi o luptă în zadar uneori, dar cred că este important ca cei anti-vaccin să fie constant contracarați, să se lovească mereu de argumente, cine știe, poate peste ceva ani se vor răzgândi.

Crezi că în școli se dezvoltă apetitul tinerilor pentru știință?

În ultimul an, am cunoscut profesori extraordinari, care chiar fac ore ca-lumea. Am o prietenă care face TIC și nu se folosește de lucruri învechite, chiar e la curent cu tot ce se întâmplă.

De multe ori am observat totuși că profesorii sunt constrânși de programa școlară. Pentru că nu au timp. Din cauza asta cred că nu se predă neapărat într-un mod atrăgător. Ei sunt constrânși și de tehnologie, în sensul că nu o au. Oricât ai vrea să faci, nu este de ajuns doar să desenezi pe tablă, ar ajuta să ai și un proiector. În toți anii mei de școală, o singură dată am pus ochiul la un microscop. Vestea bună este că sunt destul de ieftine, probabil un microscop bun pentru începători este până în 1000 de lei. Mai există și mentalitatea unor profesori de tipul „nu îl atinge că îl strici”. Dar sunt destui care vor să facă treabă dar nu au cum. Și nu înțeleg de ce pentru că nu ar fi costuri foarte mari, cât te poate costa un laptop decent pe care să bagi Linux pentru că e gratis? Cei din conducere sunt depășiți de situație. Probabil ar trebui ca totul să fie ars din temelii, la figurat și să o luăm de la capăt cu educația.

Credit foto: Paul Alexandru

Există mitul că toată lumea poate posta ceva pe Wikipedia deci nu este o sursă bună de informare. Tu cum vezi situația?

Încă mai există mentalitatea asta că este ceva de rău să ne luăm informațiile de pe internet. „Toată lumea stă cu capul în telefon în loc să citească o carte”, așa se spune. Nu prea e valabil. Eu am cărți pe Kindle, pe telefon. Important este că Wikipedia este o sursă bună pentru că are surse, care sunt puse la sfârșitul fiecărui articol. Și sunt multe. Sunt informații documentate. La fel este în orice carte. Și dacă iei o carte a lui Stephen Hawking, o să vezi și că el are la sfârșit bibliografie.

Ai publicat două cărți, cum a fost trecerea din mediul online

Da, am scos două cărți la editura Pandora. Prima a fost despre astronomie, lucruri destul de generale pe care le-am redat în stilul meu, iar a doua este despre fizică și chimie. Acum pregătesc a treia carte despre erori de logică și pseudoștiință, să fie un manual împotriva pseudoștiinței pentru că am observat că este nevoie. Abia aștept să o termin.

A fost o trecere destul de ok de la blog la carte. Deși eram reticient la început, m-am obișnuit, chiar dacă blogul rămâne punctul de sprijin. Din fericire am avut aceeași libertate ca pe blog sau pe pagina de Facebook. Sigur că a trebuit să mă abțin un pic, pentru că eu vorbesc mult mai „street” așa că nu m-am născut pe campus la Oxford, m-am născut la Giurgiu, dar a fost ceva autoimpus.