Alin Matache s-a născut în 1989 și s-a gândit să devină antreprenor de când era copil, pentru că a crescut într-o familie cu înclinații spre business: tatăl său avea o firmă de transporturi, în timp ce fratele său a început diverse afaceri încă din vremea în care avea 20 de ani. „În aceste condiții, mi s-a părut firesc să urmăresc să fac ceva pe cont propriu”, explică tânărul.

Ideea unei afaceri cu bere a apărut întâmplător, într-o seară, și a fost privită ca o provocare de către Alin și fratele său, Răzvan. „Cum ar fi să ne construim o fabrică de bere?”, asta s-au întrebat cei doi. „Aveam zero cunoștințe despre domeniu. Descoperisem însă un tip de bere produsă în Anglia, diferită de ceea ce băusem noi până atunci. Ne-am îndrăgostit de ea și totdată ne-am schimbat obiceiurile de consum. Deodată, accentul n-a mai fost pe cantitate, ci pe calitate”, povestește Alin Matache.

De la prima discuție cu fratele său și până la primul litru de bere produs efectiv de cei doi a durat aproape nouă luni. Până au vândut pe piață prima bere sub brandul Ground Zero a trecut ceva mai mult: un an și jumătate.

Știu că aveți o poveste foarte interesantă: v-ați finanțat afacerea cu banii câștigați de tine la poker online.
Exact. Acum opt ani de zile, aproape am terminat facultatea. Am avut însă o problemă cu lucrarea de licență la ASE, Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului. Lucrarea, pe care am făcut-o în ultimele două luni din an, nu mi-a fost acceptată de profesoarea coordonatoare, care mi-a spus că nu mă cunoaște din cauză că n-am fost prezent la consultații. Eu munceam în acea vreme, ca să mă întrețin și să am bani de cheltuială, ca student. Totul s-a sfârșit cu două dungi roșii pe lucrarea mea de licență, iar în acel moment am plecat acasă dezamăgit și mi-am spus că-n următorul an voi încerca doar să câștig bani la poker online.

Pe atunci știam vag despre poker. Dar am fost ambițios și motivat, iar în primele șase luni am câștigat șapte mii de dolari. Apoi, în următorul an, am făcut vreo 70 de mii, după care am depășit o sută de mii. Am învățat să joc singur, la calculator. Am progresat repede, făcând și ceva sacrificii în viața mea socială. Când m-am decis să deschid fabrica de bere, fratele meu era liber profesionist, iar eu câștigam mulți bani din poker. Percepția generală a oamenilor e că pokerul e un joc de noroc, însă adevărul e că-i un joc precum șahul. Felul în care câștigi e acela în care-ți forțezi adversarul să greșească. Trebuie să ai o strategie atât de bună încât să nu devii atacabil de către oponenți și să pui presiune strict pe ei doar când e profitabil pentru tine.

Te-ai gândit că industria berii e un domeniu bun în care să investești?
Global, berea artizanală e în creștere. În SUA, de exemplu, există peste șapte mii de beri craft. În România, când ne-am apucat noi, exista una singură. Inspirați de lipsa de producători de pe piața locală, am simțit că deschidem drumuri. Numele ales – Ground Zero – a fost rezultatul unui proces de circa un an de zile. Ne-a generat nouă sentimentul că facem fix ce ne dorim, adică niște beri complet diferite față de ce era pe piața din România. Și că le prezentăm oamenilor din pură pasiune. Era dorința noastră de a împărtăși cu cât mai multe persoane ce am descoperit noi. Asta încercăm să facem și acum, păstrând mereu un singur lucru: calitatea produsului.

Ca business, nu este neapărat profitabil, dar ținta noastră nu a fost să ne recuperăm repede banii. Investiția inițială a fost undeva la o sută de mii de euro. Apoi, din rulajul firmei, am mai investit vreo trei sute de mii. De altfel, în primii trei ani am reinvestit fiecare leu. Recent, am încheiat lucrările la o fabrică nouă, care e în curs de autorizare și care va crește capacitatea de producție, de la trei mii de litri pe lună la 25-28 de mii.

Câți oameni lucrează acum pentru Ground Zero și cum a evoluat numărul lor de-a lungul anilor?

În momentul de față avem undeva la zece angajați. Îmi aduc aminte că primele sticle le-am căpăcit manual împreună cu fratele meu. Am făcut totul de capul nostru. În momentul în care am comandat utilajele de pe internet, din China, și am plătit 50 de mii de dolari unor necunoscuți, noi nu făcuserăm nici măcar un litru de bere. Aveam doar multă încredere și entuziasm. Am locuit în casa în care am construit fabrica.

Primele trei stiluri de bere au fost realizate sub îndrumarea unui maestru berar din Anglia, pe care l-am „închiriat” și l-am adus pentru două săptămâni în România. Cu el am pus fabrica pe picioare. De acolo, a urmat reinterpretarea berilor prin gustul nostru. Am definitivat trei rețete cu care ne-am lansat pe piață.  (stiu ca sunt numele brandurilor dar nu e potrivit sa mentionam Imperial Fuck, asa ca mai bine le scoatem pe toate).

La doi ani de la lansare am creat și un brand în limba română, mai apropiat cumva de consumatorul local. Se cheamă Deranj și e destinat retailerilor, de așezat la raft în supermarket. Dar 80% se duce în continuare spre oamenii din Horeca. Avem și un gastro-pub, deschis recent chiar în locul unde este a doua fabrică, de unde oamenii pot cumpăra direct. Fie pentru acasă, fie să consume acolo, alături de mâncăruri asociate cu diverse stiluri de bere.

Care crezi că este secretul unei beri bune?
Probabil că ingredientele de calitate folosite în procesul de fabricare. Dacă nu ai ingrediente bune, nu poți face decât o bere slabă. Așa că noi investim constant în cele mai bune materii prime pe care le putem găsi în lume. Nu ne-a interesat că producem o bere scumpă pentru piață.

Cum a fost drumul Ground Zero, în condițiile în care, când te-ai apucat de fabrică, nu aveai idee despre domeniul ăsta?
Eu am crescut cu o gândire foarte idealistă, dezvoltată în jurul calculatorului. Credeam că atunci când construiești ceva performant, lucrurile se rezolvă de la sine. Însă apoi ajungi să cunoști mediul de afaceri, să te lovești de problemele lui și-ți dai seama că nu e cel mai competitiv. În România, chiar este destul de corupt și-ți omoară idealurile cu care crești. Spre exemplu, la noi interacțiunea cu organele statului e complicată. Trebuie să te adaptezi și să cunoști oamenii cu care interacționezi. Am făcut totul pentru a respecta legislația, deși aceasta e gri în unele zone.

Pe parcurs am căpătat experiență și, la rândul nostru, am ajutat peste 20 de producători români să intre pe piață. A fost cumva o parte din strategia brandului nostru. Ne-am dorit să aducem cât mai mulți oameni în domeniul ăsta șiam oferit consultanță gratuită oricui era interesat. Știam cât de greu e la început de drum și am vrut să le „omorâm” oamenilor fricile pe care le aveau, să-i încurajăm să facă asta.

Spuneai că aproape ai terminat ASE-ul. Te-a pregătit facultatea în vreun fel pentru antreprenoriat?
Din păcate, facultatea te pregătește doar teoretic, nu pentru realitatea din teren. Am avut totuși șansa ca la patru ani de zile după ce am plecat din ASE să ajung să țin cursuri în facultate, despre businessul pe care l-am dezvoltat. Am vorbit cu studenți cu vârste apropiate de a mea, lucru care mi s-a părut o mare realizare.

Cum au răspuns consumatorii din România în fața unei beri premium, mult mai scumpă decât cea de zi cu zi, din comerț?
Nu pot spune că i-am convins pe români să consume tipul ăsta de bere. La început, majoritatea clienților noștri erau turiști, expați sau persoane care avuseseră deja contact cu berea scumpă, în alte țări. Ne-am știut de la început potențialii consumatori, tocmai de asta și brand-ul nostru a fost creat în limba engleză. Pe atunci, în piața locală nu era loc de un brand în limba română. Era greu să justifici prețul, câtă vreme românii nu făceau diferența între berea din comerț și cea artizanală.

Am făcut însă un produs atât de bun, încât cei care l-au consumat au „dat sfoară” în țară. Au recomandat berea cunoscuților și cam asta a fost. Investițiile noastre de marketing au fost minore. Avem pagina de Facebook, care e un fel de cronologie a business-ului nostru, iar în rest n-am făcut mare lucru în sensul ăsta.

A fost greu să-i convingeți pe retaileri să listeze Ground Zero la rafturi?
În primele luni am umblat din bar în bar și am vorbit cu patronii. A fost o luptă grea, pentru că marile companii oferă contracte puțin neloiale din punct de vedere al concurenței: sponsorizează pub-urile pentru a-și vinde produsele. Când un brand mare face asta cu barul tău, îți zice că n-ai voie să vinzi alte produse și îți cere exclusivitate. Așa că ne-am lovit de multe reacții de genul „Ce bere mișto, dar nu pot s-o vând la mine în pub!”.

Mulți patroni nici nu au crezut că noi facem berea asta în Băneasa, pentru că le arătam un produs premium, la care numai sticla – neagră, opacă, prin care nu trece nicio rază de soare – costa un leu. Doar etichetele și apa – studiată chimic și tratată în funcție de rețetă – le luăm din România, restul ingredientelor le achiziționăm din Olanda și Anglia, care la rândul lor le importă din SUA, Noua Zeelandă sau Australia. Eram ca niște extratereștri și ne-a fost greu să ne facem înțeleși. Dar, pe parcurs, lucrurile s-au reglat. Ne-au căutat mulți oameni și chiar am fost în situația în care să refuzăm clienți.

Berea voastră e căutată și în străinătate?
Produsul e destinat mai mult consumului în oraș. Am vândut în baruri, prin București și prin țară, am și exportat puțin (mai ales în Bulgaria), făcându-ne acum o mini-rețea de distribuție proprie. Avem o mașină și livrăm toate ziua comenzi, în pub-urile bucureștene. Momentan însă, nu avem cantitate suficientă ca să acoperim o comandă externă, deși am avut cereri din Olanda, Spania, chiar și Japonia. Transportul de bere în sticle de sticlă e destul de scump, iar ca să fie rentabil trebuie să expediezi o cantitate mare. Noi n-am ajuns încă în acel punct. Am avut oferte de cumpărare a business-ului, de la oameni din afară, însă am refuzat și-am rămas complet independenți. Deoarece încă e al dracului de incitant ce facem!

Ce părere ai despre festivalurile de bere tot mai dese din România?
Îți oferă ocazia să te expui către consumatori noi, mai ales pe timpul verii, dar asta se-ntâmplă mai mult la festivalurile mici. Pentru că cele mari au sponsori care impun clauze prin care să-și vândă doar produsele lor, așa că e greu pentru berile artizanale să intre acolo. Noi am început să ne facem propriile evenimente, în jurul cărora să generăm și să creștem o comunitate. De la începutul primăverii – aniversarea noastră de 1 aprilie – și până la sfârșitul lui octombrie, organizăm numeroase întâlniri cu consumatorii.

Ca impact, aniversarea noastră de un an de zile a fost momentul în care ceva s-a schimbat în businessul nostru. Am postat atunci pe Facebook că împlinim un an și că dăm o petrecere la micuța noastră fabrică din Băneasa, unde o să producem pentru oameni o tranșă de bere. Ne așteptam să vină undeva la 30 de persoane, dar au apărut vreo patru-cinci sute. A fost o petrecere reușită, lumea s-a distrat teribil. De asemenea, am mai crescut și un alt concept: petrecerea pe care am numit-o „Zero Mai”. E vorba despre un eveniment la final de aprilie, înainte de 1 mai, pe care timp de doi ani l-am organizat la Verde Stop.

Câte tipuri de bere produceți acum și care e cea mai căutată?
În portofoliul nostru sunt cam șapte produse. Spun „cam” pentru că lucrurile se amestecă în funcție de cerere. De departe, berea noastră ambasador este Morning Glory, care a fost și premiată la primul festival de bere craft. În fabrica noastră din Băneasa avem cinci fermentatoare de o mie de litri și unul de două mii. În cel de două mii producem mereu Morning Glory.

Altfel, am realizat și numeroase beri exotice. Bere neagră cu 12% alcool, învechită șase luni în butoaie de vin. O experiență incredibilă, pentru care am colaborat cu o cramă. Am făcut și o bere aniversară, când am împlinit trei ani, care s-a numit „Triple IPA” și avea 13% alcool. Fiind bere, o bei ca atare, însă problema ei e că are tăria vinului. Chiar am făcut niște petreceri la care invitații s-au amețit cam tare. Am învățat însă că este responsabilitatea noastră să-i învățăm pe oameni cum și cât să consume.

Ce sfaturi i-ai da unui tânăr care se gândește să-și facă un business în domeniul ăsta?
Să fie pregătit, pe lângă abilităţile economice, pentru lucrul cu oamenii. Când interacționezi cu diverse persoane și încerci să duci la bun sfârșit desfășurarea proiectului tău, trebuie să te adaptezi la multe tipologii. Clar, cu unele nu vei rezona deloc. Pentru cei introvertiți și introspecți, care petrec mult timp judecând lucrurile, acestea sunt niște piedici. Trebuie ori să-și găsească oameni potriviți care să-i ajute în direcția asta, ori să se adapteze și să se conecteze cu persoanele din industrie. Poți face profit în domeniul acesta, însă ideal e să ai și pasiune pentru asta. Dacă ai, atunci o să ajungi să simți că nu muncești aproape niciodată.

Cum vezi tu România peste cinci-zece ani?
E clar că încă trăim într-o societate foarte rănită de regimul comunist. Există încă „dinozauri” comuniști, adică oameni rămași blocați în sistem, neadaptați la lumea actuală și care mai mult frânează progresul. Perspectiva tinerilor din România e însă foarte diferită de a celor trecuți de 40 de ani, ba chiar există o ruptură în comunicarea dintre generații. E loc pentru evoluție, mai ales că obstacolele vor dispărea tot mai mult. Eu sunt plin de optimism și am impresia că ne vom apropia din toate punctele de vedere de țările mai dezvoltate. Lucrurile se duc în sus, într-o direcție accelerată.

Dar Ground Zero?
Brandul nostru va produce probabil atât de multe stiluri de beri încât se vor termina nuanțele de culori pe care le putem asocia fiecărui produs. Am produs deja peste 15 stiluri, o să mai facem câteva zeci. Asta e partea distractivă din domeniu. Dacă te trezești și ai chef să faci ceva nou, ai o plajă imensă de posibilități. Oricum, Ground Zero va rămâne apropiat mereu de oamenii care au fost de la început alături de noi, în timp ce brandul Deranj va acoperi și cererile consumatorilor români, fiind cumva mai adaptat pieței locale.

Ce urmează pentru tine?

Independent de fabrica de bere, îmi doresc să dezvolt o carieră în streaming online, în jocuri pe calculator. Este o pasiune a mea de când aveam 10-11 ani, așa că mi-ar plăcea să creez o personalitate online a unui gamer suficient de bun încât să fie urmărit de alți oameni. Pokerul rămâne cel mai competitiv joc dintre toate, o luptă continuă cu tine și cu adversarii tăi, însă e dificil să te filmezi în timp ce treci prin experiențe dure. Spre exemplu, e complicat să le prezinți oamenilor o situație în care pierzi mii de dolari într-o mână. Implică o anumită disciplină. În acest context, nu mă interesează să fac streaming de poker, ci aș căuta jocuri video la modă. Gen Dota sau League of Legends.