Mario Niculae (Gazebro), art director şi artist: „Mi-am dat seama că îmi plăcea mai mult la muncă decât la facultate, aşa că m-am dedicat designului”

- - 20- 237 vizualizari

Apărut din rândurile artiştilor stradali, Mario Niculae (Mario Gazebro este pseudonimul cu care îşi semnează lucrările) a descoperit treptat că pasiunea lui se poate transforma în meserie şi în prezent este unul dintre cei mai apreciaţi oameni din branşa sa, iar în paralel îşi şi expune proiectele personale. Ce face, de fapt, Mario? Se joacă cu literele, le dă suflet, făcându-le să fie parte din mesaj mai mult decât prin simpla alăturare care formează cuvintele.

 

Ca o scurtă prezentare, cine e Mario Gazebro?

Mario Niculae, art director la Friends/TBWA şi, pe lângă asta, artist în domeniul caligrafiei, lettering-ului şi cam tot ce înseamnă arta literelor.

Ce este caligrafia, aşa cum o faci tu? Are legătură cu ce învăţăm la şcoală, în clasele primare?

Nu, sigur că nu e acelaşi lucru. Este vorba de diverse varietăţi de fonturi. A început odată cu mesajele trimise pe papirusuri, care au evoluat în timp, în funcţie de tipul mesajului. Unul era fontul pentru un mesaj de dragoste, altul pentru mesajele de război şi tot aşa. Ce învăţăm noi în clasele primare e doar o mică parte, bazele. Cine e interesat de latura asta şi se documentează un pic descoperă că sunt milioane de fonturi şi apar în fiecare zi alte zeci de mii. Chestia asta cu adaptarea fontului la mesaj s-a păstrat şi este foarte actuală şi azi, poate mai mult decât oricând, odată cu evoluţia advertisingului. Să zicem că, fără să ne dăm seama, fontul este cel care-ţi dictează în ce notă citeşti mesajul.

În România este un domeniu nou, la început, să zicem? Mai există şi alţi artişti, în afară de tine, în zona asta?

Da, mai sunt, a început să se dezvolte şi la noi foarte bine. Eu o văd mai ales prin prisma faptului că lucrez în advertising şi observ că din ce în ce mai mulţi clienţi acordă importanţă acestei laturi a publicităţii. Ideea este să nu existe o discrepanţă între imagine, mesajul scris şi felul în care e scris. Toate trebuie să te ducă spre aceeaşi zonă, la nivel mental. Degeaba ai o imagine superbă, dacă trânteşti un font care te zgârie pe ochi. Este o întreagă industrie, ca să zic aşa. Adică există oameni care strict cu asta se ocupă, creează fonturi, ele sunt înregistrate şi, practic, când ai de făcut un ad, ai trei opţiuni: ori îţi creezi fontul tău, special pentru adul respectiv, fie foloseşti unul existent, fie adaptezi unul deja existent.

Având în vedere că sunt milioane de fonturi, cum spuneai, nu a ajuns să fie mai simplu să-ţi creezi singur fontul necesar, decât să cauţi printre atâtea pe cel care se potriveşte perfect?

Depinde şi de timpul avut la dispoziţie. Sigur, ideal aşa ar fi, dar nu mereu îţi permite deadlineul sau bugetul. La partea de căutare au apărut nişte băieţi deştepţi care le-au categorisit, aşa că ştii măcar unde să cauţi, în funcţie de nevoia punctuală dintr-un anume moment. Sigur că tot pierzi ceva timp, dar odată ce te obişnuieşti, e mai uşor. Mie, de exemplu, într-un „best case scenario” îmi ia aproximativ o oră să găsesc un font cu care pot să lucrez. Treaba e că, dacă faci ceva de la zero, după ce ai scris pe foaie, treci la calculator, le vectorizezi, mai durează şi partea asta câteva ore. Mai există soluţia de mijloc despre care vorbeam mai devreme, să iei ceva existent şi să-l adaptezi în funcţie de nevoia ta.

Cum ai ajuns în industria publicităţii? A fost ceva ce ţi-ai dorit sau a fost un joc al întâmplării?

A, o să-ţi povestesc de la începuturi. Prima dată când am luat contact cu lumea asta a designului, artă urbană etc a fost când eram la liceu, cred că în clasa a noua. Unul dintre prietenii mei cei mai buni, care era cu un an mai mare, a adus într-o zi la liceu un spray Montana şi de aici a început curiozitatea mea şi el a început să-mi explice cum e cu tag-urile (nr. semnăturile artiştilor stradali), legătura cu muzica, îşi făcea playlisturi, era o lume aparte. Ulterior a apărut şi la noi CTC, care făceau şi ei graffiti, au început să apară şi pe la noi magazine dedicate, s-a dezvoltat treaba. Bine, de fapt prima dată am fost la un fel de atelier auto, undeva pe Moşilor, de unde mi-am luat primul spray, era un Montana Black, iar culoarea era Baby Blue. Era culoarea aia, ca cerul de vară, de parcă aşa vrei să te trezeşti mereu, asta să vezi prima dată. Acum că aveam spray, mi-a zis prietenul ăsta că trebuie să încep să-mi dau tag, să-mi fac o semnătură. Primul meu tag a fost Bust. Era o mizerie (râde). După aia am intrat la Facultatea de Arhitectură, trei ani frumoşi şi groaznici în acelaşi timp. Eu mai aveam doi prieteni care intraseră acolo, aşa că mă dusesem cu nişte aşteptări. Prin anul trei mi-am dat seama că nu era chiar ce voiam eu, că mă ataşasem de modul ăla de viaţă al artiştilor stradali. Adică eu tot liceul numai asta am făcut, doar asta mă interesa. Plecam noaptea la Braşov să desenez trenuri, ajungeam la şapte dimineaţa în faţa liceului, pe la ore ba mai dormeam, ba mai luam notiţe. În timpul facultăţii mi-am găsit şi un job part-time într-un skate shop şi acolo iar aveam la îndemână cam tot ce însemna artă urbană, de la haine, muzică, tot felul de cataloage cu ultimele apariţii „de afară”, aşa că m-a prins şi mai tare toată treaba, până în momentul în care mi-am dat seama că îmi plăcea mai mult la muncă decât la facultate, aşa că am renunţat la ea şi m-am dedicat designului. Am făcut şi nişte cursuri de Photoshop, Illustrator, chestii d-astea, şi mai făceam chestii micuţe pe la shop, câte un banner, ce mai era nevoie. Până am cunoscut o fată, Maria Zurbagiu, care m-a introdus în lumea asta a publicităţii. Ea mi-a prezentat un prieten de-al ei care abia deschisese o agenţie micuţă şi acolo am început.

Sunt oamenii din industria publicităţii mai implicaţi social sau e doar o impresie, pentru că sunt mai vizibili?

Depinde, am lucrat cu oameni implicaţi în proiecte sociale strict pentru premii şi sunt unii care chiar sunt interesaţi de ce se întâmplă şi care chiar vor ca prin munca lor, atât cât se poate, să schimbe ceva în ţara asta. De exemplu campania Magic Home, făcută de foştii mei colegi de la Jazz. A mai fost de curând spotul ăla super controversat cu ocazia referendumului pentru familie, făcut de Papaya, în urma căruia au şi pierdut un client foarte important, dar şi-au asumat-o.

Te atrage ideea de a pleca în străinătate, definitiv sau măcar pentru o perioadă?

Momentan nu am fost tentat, poate şi pentru că nu m-am simţit neapărat pregătit profesional, deşi în ultimii ani am mai făcut destul de multe chestii, am alt portofoliu. Dar eu sunt şi foarte ataşat de oameni, de prietenii de aici. Am avut o ofertă de curând pentru a pleca într-o altă agenţie de la noi, mai mare, dar am refuzat-o pentru că îmi place locul în care sunt acum. Ştii că toată lumea zice că e greu să fii departe de familie şi nu vreau să fiu înţeles greşit, îmi iubesc părinţii, dar cumva m-am obişnuit să îi văd mai rar, să am propria viaţă, normal, dar fără prieteni nu am stat niciodată. Oricum, cred că încă mai sunt oameni mişto în România, mai sunt chestii de făcut.

În afară de partea profesională, mai ai şi proiecte personale legate de pasiunea pentru caligrafie şi lettering?

Da, sigur, fac mereu chestii noi, am început să şi expun, acum doi ani am avut prima expoziţie cu lucrările mele, ceea ce a fost un pas foarte important pentru mine, pentru că sunt o persoană mai introvertită şi toată atenţia aia pe mine şi lucrările mele a fost ceva nou, cu care nu ştiam cum mă voi descurca, dar a ieşit foarte bine. Am şi făcut-o la Energiea, care mi s-a părut un spaţiu foarte potrivit, cumva predestinat, pentru că acolo a funcţionat mai demult o tipografie, deci tot cu litere se lucra. Am participat după aia şi la Noaptea Galeriilor cu un vernisaj, unde am ilustrat împreună cu un coleg, Nichita Cristian, monumente locale, reinterpretate. Sau explicate mai bine zis. De exemplu, unul din vizuale era cu Atheneul, transformat într-o cutiuţă muzicală. Anul trecut am avut a doua expoziţie ca solo artist, doar cu lucrări manuale, fără pic de digital. Cu ocazia asta am văzut şi un interes crescând, mult mai mulţi oameni, mult mai interesaţi să afle chestii despre partea asta de design cu care mă ocup eu. Apropos, ca să nu uit, aş vrea să menţionez doi oameni care m-au ajutat mereu şi cărora le mulţumesc: Vladi Păunescu, care este şi copywriterul meu, şi Florian Mirodonie, care a fost şi curatorul celor trei expoziţii ale mele.

20 recommended
comments icon 0 comments
237 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

George Russo


Bookmark?Remove?

Mihnea Ocian, student român la Cambridge University: „Românii sunt foarte bine pregătiţi în ştiinţele exacte şi au o rigoare pe care cei din alte sisteme nu o au”

-

De fiecare dată când vedem articole în presă despre olimpicii români, ne gândim că aceştia sunt nişte supra-oameni, că în afară de cei câţiva născuţi cu un dar aparte, nimeni nu poate ajunge la astfel de rezultate. Am încercat să descoperim cât este adevăr şi ... Mai mult »