Radu Umbreș este antropolog, doctor în antropologie socială la University College London, cu master în sociologie la Universitatea din Oxford. Am discutat cu el despre educația din România, rețelele sociale, rasism, dependența de smartphone-uri și altele.

Ai făcut masterul la Universitatea din Oxford. Care ar fi câteva elemente esențiale care crezi că lipsesc educației din România față de ce se întâmplă “în afară”?

Cred că educației din România îi lipsesc multe lucruri. Mă gândesc la conversația academică productivă; criticarea ideilor, nu a persoanelor; ne trebuie ierarhii credibile de competență academică, trebuie să adaptăm curricula la stadiul contemporan de cunoaștere. De asemenea, lipsește respectul reciproc între studenți profesori și formarea unui spirit critic și a competențelor de căutare a informației relevante.

Cum vezi rolul rețelelor sociale în societățile contemporane? Au făcut mai mult rău sau mai mult bine?

La fel ca orice invenție majoră, au făcut atât rău cât și bine. Pe de o parte, au oferit oamenilor acces rapid la informație, o conectare rapidă și facilă la distanță. Însă acest lucru a venit la pachet cu o iluzie a capacității noastre de a găsi informația relevantă. Deseori, rețelele sociale ne oferă prilejul de a găsi exact acele surse care ne confirmă prejudecățile în loc să ne confrunte cu alte puncte de vedere. În plus, rețelele sociale oferă această iluzie a realității ne-mediate, când de fapt există foarte mult management al impresiei și al personalității vizibile.

Dacă ai putea identifica o problemă în societatea românească  nesemnalată de prea multă lume, care ar fi aceea?

Nu știu dacă a fost îndeajuns de comentată sau nu, însă aș menționa diferențele de șanse de viață între mediul rural și cel urban și discrepanțele social-economice între regiuni. Acestea duc la inegalitatea șanselor de viață ale cetățenilor, perpetuarea unor cercuri vicioase de subdezvoltare și pierderea de potențial uman.

Cum vezi situația cu political correctness? Greșește undeva tabăra celor care luptă pentru drepturile minorităților?

Mișcarea de political correctness este o continuare normală a câștigării drepturilor politice la egalitate și respect de către o serie de minorități sau de categorii sociale defavorizate. O posibilă greșeală este insistența prea ridicată asupra unor probleme superficiale în locul rezolvării unor probleme structurale. Cred că este mai puțin important dacă spunem “rom” sau “țigan” decât care sunt șansele de viață, drepturile, egalitatea și echitatea socială de care se bucură un membru al acestei etnii.

Deși lumea este într-o situație mai bună decât niciodată, oamenii sunt din ce în ce mai depresivi. Este asta din cauză că psihic suntem neadaptați societății contemporane? Dacă da, ce am putea face pentru a încerca să gestionăm acest lucru?

Multe dintre mecanismele noastre mentale nu sunt, într-adevăr, adaptate vieții contemporane. Dezvoltarea economică, urbanizarea, digitalizarea, adânca diviziune socială a muncii, toate aceste elemente duc spre o viață marcată din ce în ce mai mult de singurătate. Devine din ce în ce mai greu de creat și de întreținut relații sociale semnificative și intime cu alte persoane. Ne petrecem mai puțin timp cu familia, prietenii sau cu grupurile de socializare. Mai mult, senzația de competiție perpetuă, iluzia că ceilalți se distrează mai mult, fac mai mulți bani, sunt mai fericiți decât noi, creează o presiune asupra individului pentru a se ridica peste nivelul așteptărilor realiste.

Pe plan mondial, pare că există o reactivare a regimurilor sau politicienilor mai autoritari. Care crezi că este cauza? Există riscul ca în România să se întâmple acest lucru?

Probabil este vorba de un ciclu istoric. Perioadele de liberalism sunt deseori urmate de perioade de autoritarianism. Sunt multe motive dar aș menționa două. Unul îl reprezintă creșterea inegalităților economice și politice, în ciuda îmbogățirii și liberalizării societățeilor iar cel de-al doilea este pierderea unui sens de comunitate, de scopuri comune la nivelul unei țări sau chiar la nivelul lumii întregi.

Care sunt efectele dependenței de smartphone-uri și cum crezi că influențează acest lucru societatea?

Smartphone-ul a devenit o extensie a corpului și minții noastre. Nu mai putem vorbi de dependență, așa cum nu am putea vorbi de dependența de haine sau de scris. Cred că suntem în mijlocul procesului de adaptare a societății la această revoluție tehnologică, dar un efect paradoxal este acesta: pe măsură ce suntem din ce în ce mai interconectați unul cu celălalt, cu atât putem trăi mai singuri și mai izolați.

Societatea românească devine din ce în ce mai divizată, diversele tabere refuzând să se asculte una pe alta. Crezi că este adevărată această afirmație? Dacă da, ce am putea fiecare dintre noi face pentru a remedia acest lucru?

Nu cred că este ceva profund diferit față de anii trecuți sau istoria de mai lungă durată. Ar trebui însă să reușim să creăm spații de dialog, de conversație, în care idei diferite și opuse să intre în luptă una cu cealaltă. Să avem poate ceva mai mult curaj și mai multă umilință în modul în care ne raportăm la adevărul personal și la posibilitatea că ne înșelăm și altcineva are mai multă dreptate.

Care este concepția greșită despre rasism pe care ai întâlnit-o cel mai des în România și de ce este greșită?

Faptul că există “rase” sau “etnii” așa cum există psici sau mamifere, că sunt un lucru natural. Din punct de vedere științific, rasa sau etnia sunt constructe culturale, cu o istorie a evoluției acestor idei despre alți oameni, nu o realitate empirică mai mult decât conceptul de “fantomă” sau cel de “noroc”. Nu este însă ceva specific în România, apare în mai multe alte societăți iar sursele acestor forme de gândire pot fi găsite atât în istoria socială cât și în  mecanismele noastre mentale croite de evoluția naturală.

De ce sunt oamenii atrași de teoriile conspirației?

Oamenii sunt atrași de teoriile conspirației pentru că nu au încredere în explicațiile științifice sau ale altor autorități epistemice (stat, politicieni, oameni de știință), dar își doresc să afle “adevărul” pe care cred că cineva îl ascunde. Ideea unei conspirații oferă atât o explicație pentru neîncrederea resimțită, cât și o cale de a depăși barierele imaginate. În plus, mai există și satisfacția că ești printre puținii aleși care văd dincolo de aparențe și manipulare.