Unde e literatura underground de altădată

- - 7- 118 vizualizari

Un interviu cu Cristian Cosma (un cristian), părintele-fondator al Casei de pariuri literare, editura la care își publică poeziile târzii Nora Iuga (88) și de unde au plecat tinerii poeți din underground-ul douămiist. un cristian, deci. Omul care nu tace când vede o neregulă, ne arată de ce nu avem încă o industrie a cărții.

Andrei Crăciun

Cristian Cosma (un cristian – renume rămas de pe vremea yahoo messengerului), părintele-fondator și diriguitorul Casei de pariuri Literare, una dintre editurile care trăiește prin ea însăși. Cât de greu e să fii editor în timpurile noastre confuze – faceți deja asta de ani de zile? Veniți cu bani de acasă, se înregistrează profit? Care e povestea?
Venim cu bani de dinainte de a fi editură cu acte în regulă. Casa de pariuri literare a existat în adevăratul underground prin carnetele gratuite de poezie din seriile gratuite de poezie de tipul etc, carmen și no name. Apoi a fost Ninpress, apoi a apărut CDPL. Oficial n-ar trebui să fie greu: n-am văzut prea multe edituri falimentare, piața e plină de bube, iar grafomania e în floare-n mândra țărișoară. Practic, deși e loc suficient pe piață, dacă ești critic la adresa unor structuri bine finanțate (asociații, premii, festivaluri), nu apari pe afiș. Ceea ce dăunează grav portofoliului. Teoretic, ne încăpățânăm să credem că avem un business. Care rămâne doar în visele noastre. Altfel, povestea are două etape: prima cu Victor Jalbă-Șoimaru și Cătălina Bălan, alta cu Tudor Bogdan Alexandru și ceilalți care ne ajută în prezent, de la Doina Ioanid la Nora Iuga. Am făcut un documentar cu istoria (e la liber), vreo 400 de vizualizări, deci e clar că lumea nu prea e interesată de istoria editurilor. De fapt, nu există așa ceva. Aici e fiecare pe pielea lui, fiecare scapă cum poate.

De ce literatură română? De ce v-ați investit tinerețea și banii câți au fost tocmai în literatura română? A meritat efortul? Cum e literatura noastră astăzi?
Pariul era simplu: în underground autorii tineri aveau probleme. Nu erau acceptați în reviste, nu mai spun de aparițiile editoriale. Ideea presupunea un calcul normal: dacă îi ajuți la 20-24 de ani și le obții primul onorariu pentru o lectură, în următorii 10 ani vor publica la tine. Astăzi mă uit pe fișele unora și văd: tradus în enșpe limbi, publicat în șapte locuri, carnetul underground inexistent. Era o vreme când și cei mai cei se milogeau la propriu ca s-apară în acele carnete. Acum nici într-o înșiruire nu mai au loc. Deci, ca să-ți răspund: n-a meritat. Prieteniile literare sunt un fake. Cum e literatura română astăzi e complicat să spun. Avem vedete contrafăcute, găști clare, primari ai poeziei, premii aranjate, publicații asistate, principiali care-njură politicul mârșav dar decontează banii slugilor politrucilor fără pic de jenă. Ce poate să dea normal o astfel de asociere industrială?

“În literatură nu există prieteni, doar cărți”

Sunteți o voce mereu critică la adresa bolilor din industria cărții? Care-s acestea, să spunem lucrurilor pe nume. Ce nu merge? Care e treaba cu libăriile, cu găștile, cu premiile, cu impostorii, cu banii negri? Să le luăm la mână.
Dau 10 puncte, ca să fie foarte clar: 1. Cărți publicate și vândute fără descriere CIP (obligatorie, cea care reprezintă practic declararea tirajului). Consecința?; 2. Piața neagră dedusă prin punctul 1, la care vedem varianta soft, vânzarea fără bon fiscal (ai văzut pe mulți ofuscați de această realitate? Eu n-am văzut. Ba, din contra, numai scuze și justificări: lasă, bă, că e băiat bun, trăiască poezia!). Deci, cum pot niște inși care sunt complici la piața neagră (mică, așa cum e, poezia din Ro a fost un cocktail de evaziune acceptată) să facă mișto de marile evaziuni economice? (mă depășește); 3. Rabatul uriaș practicat de librării jucătorilor mici (cu cât ești mai mic, cu-atât renegocierea la 5 ani nu e de la 50 la 40% și spre 55%, vorbesc din experiență, nu din povești). Mai mult, distribuția e blocată. Plata după luni și luni. Sau, ți se cer 50 ex dintr-un titlu și după 3 luni te trezești cu 50 retur. Nu se vinde nimic sau nu se scoate nimic la vânzare? (am trecut și prin asta). Sau, se vând 50 de exemplare și banii vin după… 6 luni. Au făcut pui, nu? Și editura ce face-n tot acest timp? Sau, din 50 de exemplare te trezești cu 20 de exemplare retur pe care apare ștampila nu știu cărui mare festival. Cum să le mai vinzi apoi deja însemnate? Mă opresc.; 4. Blaturile evidente de la premiile literare. Avem jurii care nu citesc (trec peste incapacitatea de a declara o carte nulă, pornind de la lipsa descrierii CIP). Apoi avem, ca la Botoșani, jurii care se dezic de ceea ce fac pe scenă: nu le convine regulamentul, dar îl aplică, au ocazia să protesteze live, aleg să facă scrisori post eveniment (după ce se rezolvă decontul, probabil); 5. Incapacitatea organzatorică la nivel simbolic. Sunt festivaluri mari (mult prea mari pentru o industrie la pământ, dar la noi totul e de Cartea Recordurilor). Ei bine, dacă te-ai exprimat critic la adresa unor nereguli financiare dovedite sau la asocierile nefericite cu penalii politici, riști să nu apuci prima mie de scriitori în viață prezentați publicului. La noi boierii organizatorici nu-i pot alege decât pe cei mai buni care nu au păreri contrare lor.; 6. Umilința industriei, statutul de permanentă rezervă, mână întinsă. Aici leg de ce e mai sus. Asocierile cu penalii sunt benefice. Amintește-ți de blatul de la premiul Augustin Frățilă. Pentru niște bani mulți erau în stare să sară în foc că așa ceva e de domeniul excelenței în România. Pentru cine știe ce sumă foarte mulți sunt dispuși să se bage în orice. Tipic obicei de slugă becaliană.; 7. Lipsa unui sistem de meserii care să alimenteze industria. Facultățile de litere nu produc decât întâmplător profesioniști în munca editorială.; 8. Degradarea universitară. Doctoratul de la litere (București, în alte părți sigur e sub orice critică) a ajuns o bursă se ajutor social. Înainte dădeai acolo pentru a crește o competență, mai nou ajunge oricine doctor în litere. Jenant e puțin spus. Cine ajunge-n edituri? De unde să iei profesioniști? Cine să-i antreneze?); 9. Incapacitatea de a susține reprezentarea externă. Se plătește enorm, pentru mofturi cu 20 de scaune pe care le faci oriunde prin țară. Aceeași problemă ca la festivaluri, nu ești în gașcă, nu ajungi la cașcavalul de transport, de traduceri. Prea multe de spus.; 10. Desconsiderarea statutului scriitorului. Mai nou, știi foarte bine, orice pușcăriaș sportiv (și nu numai) se legitimează drept scriitor. Din cei peste 2300 de scriitori oficiali ai USR, sub 400 sunt cu-adevărat scriitori (am spus asta de foarte mulți ani). Gata, am ajuns la 10, deși e loc de-ntors până la 30.

Ce planuri de viitor are Cristian Cosma? Mai scrie? Va mai publica? Iar acum – viiitorul României: vă preocupă chestiunea asta? De ce nu ați emigrat până acum, mai aveți de gând de acum încolo? Cum e?
Momentan un cristian (numai așa semnez în literatură din 1997, chit că mulți artiști contestau ideea de pseudonim) e în pauză. A scris un roman peste medie (scuze pentru lipsa de modestie), a vândut peste media de vânzări a romanierilor clasicizați în ultimii 10 ani (fără reclamă!). Poate că va mai publica ceva, o să vedem dacă are timp. Viitorul lui e fiul lui, Andrei. N-am emigrat pentru că am fost fraier. Dar am în plan, aici e clar că-n industrie poți sta și 20 de ani la coadă și te ironizează fel de fel de șmecherași.

Cum vă manifestați cetățenia – votați, protestați, candidați, ce faceți? Cum stăm cu implicarea civică?
Nu mă aliez cu penalii. Refuz să particip la chestii girate de politicieni penali. Votez, am vrut să fac politică, mi-am dat seama că sunt foarte mulți oameni care nu vor să progreseze. Ce faci cu ei? Câtă energie să pierzi cu ei? Protestez zilnic în fața mofturilor micii industrii editoriale (amintește-ți că am fost editura care și-a închis standul la Gaudeamus în timpul lansărilor unor penali). După cum ironizez orice moftangiu literar care seara strigă JOS POLITICIENII CORUPȚI, iar în timpul zilei face evenimente cu banii lor. Implicare civică: donez în campanii normale, nu mă afișez public la acte caritabile, evit apa sfințită și clopotarii.

Cuvânt de încheiere de la Cristian Cosma, povață pentru cei tineri. Plus: ce i-ar spune Cristian de acum celui care era acum douăzeci de ani? Dar celui care era acum zece ani?
Dacă am făcut ceva a fost să refuz armata obligatorie. Povața mea pentru orice om întreg la minte este să refuze armata și orice e legat de viitorul de aur al milităriei. Să nu sperie de presiunile șefilor sau de mușchii națiilor. Vreau să cred că se pregătesc pentru o întâlnire de gradul 3, nu pentru niște bătăi între steaguri. Celui de-acum 20 de ani i-aș spune că a ales greșit: în literatură nu există prieteni, doar cărți. Celui de acum 10 ani i-aș spune că e în interesul lui să se organizeze mai bine.

CITAT
Dacă am făcut ceva a fost să refuz armata obligatorie. Fără pile și șpăgi. Din convingere și contrar oricăror presiuni. Povața mea pentru orice om întreg la minte este să refuze armata și orice e legat de viitorul de aur al milităriei. Să nu sperie de presiunile șefilor sau de mușchii națiilor. Vreau să cred că se pregătesc pentru o întâlnire de gradul 3, nu pentru niște bătăi între steaguri. Celui de-acum 20 de ani i-aș spune că a ales greșit: în literatură nu există prieteni, doar cărți. Celui de acum 10 ani i-aș spune că e în interesul lui să se organizeze mai bine.
Cristian Cosma, scriitor și fondator al Casei de pariuri literare

7 recommended
comments icon 0 comments
118 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Irina-Roxana Georgescu, poetă publicată la Paris: “Dacă tinerii au oportunitatea de a pleca să studieze afară, e foarte bine. Gândiţi-vă numai la tinerii generaţiei 1848 care, plecaţi la studii la Viena, la Paris sau la Leipzig, odată întorşi au schimbat fața României”

-

Poeta a debutat direct în limba franceză, la Paris, Franța, la editura L’Harmattan, în aprilie 2017. Un an mai târziu debuta și în limba română, cu apreciatul volum “Noțiunile elementare” (poemele ei sunt traduse și în spaniolă sau sârbă). Cum vede, așadar, st... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Marius Chivu, scriitor: “Nu-mi pot imagina viaţa fără plăcerea de a scrie şi fără timp berechet pentru citit, aş fi nefericit, nu mi-aş găsi nici un sens”

-

Astăzi vă propunem un interviu, desigur inedit, cu poetul, prozatorul, cititorul, călătorul, criticul literar, iubitorul de muzică, omul de radio Marius Chivu, care mai are, pe deasupra, și atestat profesional în merceologie (obținut strălucit după ce a înfrun... Mai mult »